In cautarea gandului cel bun

[iustin_dumitru]

Azi am avut o experienta interesanta, l-am dus pe batranul meu tata pe langa Bucuresti, sa mai vada o data via la tara,si sa culegem vreo galeata de struguri.

Partea nevazuta este multimea de simboluri care mi-au venit in minte din aceasta simpla iesire.

Mi-am propus de la inceput sa fiu rabdator cu tatal meu cel autoritar pe vremuri, si sa incerc sa nu par nervos ci sa ii ascult macar 'ordinele' care inca incearca sa le mai dea si sa il inteleg.

Si dintre toate , cel mai mult am inteles mai bine comparatia dintre relatia Fiu-Tata in fiinta dumnezeiasca si relatia fiu-tata intre 2 persoane umane .

Si la Dumnezeu si la om , exista o diferenta de personalitate intre fiu si tata: la om exprimata prin diferenta de ganduri,vointa ,conceptii, iar la Dumnezeu exprimata doar prin diferente specifice unui fiu : nascut , implinitor nu creator, ascultator nu poruncitor .

Dar in dumnezeire nu sunt diferente de vointa gandire etc ca la om , deoarece ei au aceiasi vointa si aceleasi intentii , caci au o singura fiinta , si de aici armonia si intelegerea perfecta dintre persoanele divine. Nu au cum sa apara neintelegeri odata ce nu vor lucruri diferite, nu exista razvratire sau lipsa de comunicare , nu exista lipsa de cunoastere. Ci in fiecare moment Tatal il vede deplin pe Fiul si invers.

In schimb la oameni, avand fiinte diferite, eu nu pot sti exact ce gandeste tatal meu, de ce vede lucrurile intr-un anumit fel, si nici macar de ce eu nu sunt de acord cu acel fel. Caci depinde doar de mine sa fiu totusi de acord cu el , daca incerc sa il inteleg.

De aceea fiintele umane au nevoie de virtuti pentru a ajunge la unitate, de modelarea peresonalitatii lor, ceea ce la Dumnezeu vine din insasi unitatea fiintei sale.

Numai prin descoperirea Fiului omenirea a putut intelege cu adevarat pe Dumnezeu comparativ cu vechile reprezentari ale sale (elene ,grecesti) , caci altfel nimeni nu ar fi stiut ca de fapt Dumnezeu reperezinta o relatie de Tata-Fiu, si ca omul copiaza in mic dumnezeirea, si sensul omului este acelasi catre unitatea indvizilor prin retrairea experientei dumnezeiesti,ca apoi sa fie posibila si unitatea omului cu Dumnezeu, posibila doar prin persoana cu fire duala a Fiului lui Dumnezeu si Fiu al Omului.

Asa ca daca dimineata regretam ca voi pierde ziua la cules , dupamasa am inteles ca oriunde il putem intalni pe Dumnezeu, si ca a face un mic bine si o mica placere celorlalti, poate fi uneori usa ascunsa catre Dumnezeu.