Sa ne impartasim saptamanal

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de catalin2

Parintele Cleopa: "- Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca."

Parintele Dionisie d ela Muntele Athos: "Şi să nu îndrăznească cineva vreodată să se ducă să se împărtăşească fără să se spovedească."

Poate părea surprinzător (iar pe mine m-a surprins când am citit) că mult îndrăgitul şi "popularul" Cuviosul Paisie Aghioritul ţinea ca oamenii să se spovedească mai întâi şi apoi să vină pentru a discuta cu el chestiuni "teologice". Ca şi cum a vorbi e tot una cu a te împărtăşi...:)
Mă gândeam de nu cumva starea de spirit a unuia plin de bune (sau rele) intenţii înainte de spovedanie e diferită de a aceluiaşi om după spovedanie. Să fie vreo diferenţă semnificativă între cel spovedit şi cel nespovedit? Dar între cel îmbunătăţit şi acelaşi om înainte de pocăinţă?

*
Oare o rază de lumină care se refractă în apă îşi schimbă direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul independent de indicele de refracţie al apei? Direcţia luminii prin apă să fie aceeaşi şi când apa e limpede şi când apa e plină de murdărie?
Dar cu apa sufletească oare cum o fi? Lumina neînserată ajunge în acelaşi loc indiferent de starea de curăţie a acestei ape?
Oare cel străveziu (prin nevoinţă şi har) e la fel de opac cum este omul gros/grosolan prin păcatele lui constitutive?
(Păcatul şi virtutea au obiceiul de a ne alcătui, nerămînînd exterioare nouă.)

*
Unuia îi ajunge doar să îl priveşti o clipă şi a priceput tot, e receptiv şi se pune (deîndată! - "iată-mă, Doamne!") în mişcare la modul adecvat mesajului, de parcă ar fi doar un alt trup al aceluiaşi duh comun;
altuia îi citezi tomuri şi nu se clinteşte, fiind un caz abordabil cu macaraua, excavatorul ori, poate, cu rotopercutorul...:)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Poate părea surprinzător (iar pe mine m-a surprins când am citit) că mult îndrăgitul şi "popularul" Cuviosul Paisie Aghioritul ţinea ca oamenii să se spovedească mai întâi şi apoi să vină pentru a discuta cu el chestiuni "teologice". Ca şi cum a vorbi e tot una cu a te împărtăşi...:)
Mă gândeam de nu cumva starea de spirit a unuia plin de bune (sau rele) intenţii înainte de spovedanie e diferită de a aceluiaşi om după spovedanie. Să fie vreo diferenţă semnificativă între cel spovedit şi cel nespovedit? Dar între cel îmbunătăţit şi acelaşi om înainte de pocăinţă?

*
Oare o rază de lumină care se refractă în apă îşi schimbă direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul independent de indicele de refracţie al apei? Direcţia luminii prin apă să fie aceeaşi şi când apa e limpede şi când apa e plină de murdărie?
Dar cu apa sufletească oare cum o fi? Lumina neînserată ajunge în acelaşi loc indiferent de starea de curăţie a acestei ape?
Oare cel străveziu (prin nevoinţă şi har) e la fel de opac cum este omul gros/grosolan prin păcatele lui constitutive?
(Păcatul şi virtutea au obiceiul de a ne alcătui, nerămînînd exterioare nouă.)

Cred ca e compicat sa primesti un raspuns si probabil ca nici nu-l asteptai. In fond fiecare ne punem uneori intrebari, la care stim ca nu primim niciun raspuns...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Unuia îi ajunge doar să îl priveşti o clipă şi a priceput tot, e receptiv şi se pune (deîndată! - "iată-mă, Doamne!") în mişcare la modul adecvat mesajului, de parcă ar fi doar un alt trup al aceluiaşi duh comun;
altuia îi citezi tomuri şi nu se clinteşte, fiind un caz abordabil cu macaraua, excavatorul ori, poate, cu rotopercutorul...:)

Cred ca aici diferentele intre unii si ceilalti le facem noi, uneori, fiindca suntem sau NU suntem pe aceeasi lungime de unda. Asta pe de o parte. Iar pe de alta, in orice fiinta omeneasca rationala sta un potential sfant. Fara nicio exceptie. Niciodata nu putem sti ce aduce ziua de maine si ce poate declansa smerenia sau nebunia in Hristos, si dintr-un pacatos osandit la iad, sa fii in stare intr-un caz extrem sa-ti pui viata "la bataie". Sunt convins ca avem cunostinta de multe cazuri. Frate Cezar, chiar daca noi (eu in primul rand) avem tendinta sa taxam fara menajamente anumite lucruri care ni se par "scapatari" din buna oranduiala, sa nu ne inchipuim ca suntem deosebiti prin ceva si in principiu, tot flecareala se numeste, din moment ce nu suntem convingatori nici pe departe!
Cat despre cei la care dai sentinta finala, tu ar trebui sa stii mai bine: tocmai ei sunt cei ce au nevoie mai mare de ajutor si nici pe departe nu pot fi judecati la fel ca ceilalti care, de bine de rau, fac dovada clara ca au inteles, dar fac slalom printre interese. Sa cautam sa evitam cu toata fiinta noastra (nu e cazul tau) sa Il rastignim iarasi si iarasi pe Mantuitor, numai fiindca ne consideram deja "alesi" (precum iudeii, odinioara), daca suntem botezati, spovediti si impartasiti. "Daca dragoste nu am, nimic nu sunt!" - Sf ap. Pavel. Sa sesizam greseala (daca este), dar omul sa-l lasam sa mearga pe drumul lui, fie el ateu, pagan, sectar, etc. Daca vrea sa vina spre ortodoxie, sa fie ca o optiune libera, din convingere, iar asta nu poate veni din moment ce noi "ii executam" cu orice prilej. Singurul Dumnezeu poate schimba drumul unui suflet. Noi doar ne pretindem "in lucrare", dar suntem praf si cenusa. Si nici nu cred ca se afla pe-aici cineva care sa fi primit bincuvantare de la duhovnic, sau chiar canon, sa faca aici apologia credintei. Iar daca cineva chiar a primit o astfel de binecuvantare, bietul Parinte habar nu are la cata sminteala se supune fiecare.
Asadar, unele din acele cazuri la care faci tu aluzie posibil sa fie "speciale" si atunci nu ei ci noi ne facem vinovati in acest caz. Un pas folositor, deja l-ai numit: "Iarta-ma, Doamne!" Iar celalalt, daca chiar nu e cazul sa mai intervenim, dintr-un motiv sau altul: "Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!" Evident ca si eu am nevoie de rugaciunile celorlalti din ce in ce mai des in ultimul timp!...