Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

Da, n-am reușit să exprim prea bine ce vroiam să spun. Trebuie să redescoperim Ortodoxia, să o trăim mai autentic, pornind de la o căutare sinceră a adevărului asistați de Duhul Sfânt și de Părinții Bisericii.

Vezi tu, cateodata mai scriem si din stiute nu neaparat din traite.
Daca ar fi sa intram aici si sa discutam dupa ce devenim mari traitori, ar fi un forum gol.

Antiecumenismul actual mie îmi pare a veni dintr-o teamă a tradiționalismului față de modernismul care ne invadează implacabil. Pentru că dogmele n-au cum să se schimbe, așa cum nu poți schimba ceea ce există mai presus de tine; ele pur și simplu sunt, așa cum Dumnezeu este, iar cineva poate sau nu să ia cunoștință de asta.

Eu zic asa: exista doua soiuri de antiecumenism.
Unul ca reactie exagerata si absurda la adresa unui inamic care exista dar se manifesta mai putin concret sau oricum este tolerabil, tinand sa zicem de politica care Biserica e nevoita sa o duca la nivel inalt pentru convietuires si supravietuire si este altul care mi se pare mult mai periculos, ca cel care se dezbate pe acest forum, cel al omului de jos care desi nu-si da seama, este ortodox mai mult din traditionalism (cum scriai si tu mai sus) decat dintr-o convingere personala profunda.

Teama, însă, este, așa cum spunea și Cătălin, de a schimba modul de a le înțelege. Adică dacă teologii noi (cum ar fi pr. Stăniloae, pr. Galeriu, pr. Teofil, pr. Noica) lărgesc orizontul de înțelegere, abordând o înțelegere mai potrivită Duhului pentru că este mai cuprinzătoare, mai largă, cei obișnuiți cu o interpretare mai mecanicistă, mai sistematică, se alarmează, pentru că le afectează fundamental modul de a înțelege și a se raporta la credință.

Nu pot discuta decat la concret.
Nu vad cum aceste persoane ar putea sustine pozitia adusa in discutie de Laura.

În prealabil postat de AlinB

Vezi tu, cateodata mai scriem si din stiute nu neaparat din traite.
Daca ar fi sa intram aici si sa discutam dupa ce devenim mari traitori, ar fi un forum gol.

De acord. De fapt, trebuie amândouă. Sunt multe situații în care trebuie să faci nu ceea ce simți că este bine, ci ce știi că e bine. Asta te ferește de păcat, pentru că tu nu ești un reper al binelui și răului.
Apoi, însă, după ce te pocăiești și-ți liniștești/curățești inima, ceea ce știi că e bine începi să și simți că este așa.

Aderăm liber la o credință, o opinie, o viziune pentru că simțim și înțelegem că este Adevărul, că ne împlinește, că ne dă sens vieții, chiar și morții. Cumva sufletul nostru o recunoaște atunci când ea este mărturisită de către cineva. Este lucrarea Duhului Sfânt aici, atât în mărturisitor cât și în primitor.
Dar aderând la această credință următorul pas este transpunerea ei în viața ta, pentru că simți (din nou) că ai nevoie ca totul în tine să se transfigureze, să se înnoiască, să învieze.
Dacă ceea ce ți se oferă ca adevăr nu este receptat în modul ăsta, dacă nu-l poți trăi, fiind ceva străin de nevoia cea mai profundă a sufletului tău, îl vei respinge, nu te vei identifica cu el, nu-l vei putea primi în inima ta.
Este o relație strânsă între minte și inimă; nu se poate una fără cealaltă.

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

De acord. De fapt, trebuie amândouă. Sunt multe situații în care trebuie să faci nu ceea ce simți că este bine, ci ce știi că e bine. Asta te ferește de păcat, pentru că tu nu ești un reper al binelui și răului.
Apoi, însă, după ce te pocăiești și-ți liniștești/curățești inima, ceea ce știi că e bine începi să și simți că este așa.

Din pacate sunt destui care, avand sa zicem niste porniri emotionale mai iesite din comun, tind sa creada ca au ajuns la etapa asta si ca din inima lor emana un discernamant infailibil.

Aderăm liber la o credință, o opinie, o viziune pentru că simțim și înțelegem că este Adevărul, că ne împlinește, că ne dă sens vieții, chiar și morții. Cumva sufletul nostru o recunoaște atunci când ea este mărturisită de către cineva. Este lucrarea Duhului Sfânt aici, atât în mărturisitor cât și în primitor.

Din pacate exista si o lucrare similara dar opus ca finalitate care nu este a Duhului Sfant.

Un om poate fi aprins de o pasiune care i se pare ca ii da sens vietii si pentru care si-ar risca chiar si viata si totusi sa nu fie ceva mantuitor.

Desigur, tu poti observa usor asta la altii, mai ales in cazurile in care in mod evident, pasiunea este opusa unor norme morale elementare, dar sunt cazuri in care conflictul moral nu este atat de evident si ni se poate parea legitima.

Dacă ceea ce ți se oferă ca adevăr nu este receptat în modul ăsta, dacă nu-l poți trăi, fiind ceva străin de nevoia cea mai profundă a sufletului tău, îl vei respinge, nu te vei identifica cu el, nu-l vei putea primi în inima ta.
Este o relație strânsă între minte și inimă; nu se poate una fără cealaltă.

Exact din aceeasi perspectiva enuntata mai sus, un om poate respinge adevarul de credinta (sau o parte din el), fiindca vine insotit de niste cerinte ascetice care presupun renuntarea la unele "pasiuni".

Si iarasi, desi in conflictul lumesc-duhovnicesc, dilema este evidenta, in deviatiile de credinta discernamantul nu e atat de accesibil oricui.