![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Daca dumnezue exista atunci jocul lui preferat e sa te convinga ca defapt nu exista, si asfel sa vada lumea cum se arde si se omoara intre ei pentru detalii insignifiante. Ooops am si uitat azi vroiam sa va dau lnkuri la niste videori de mare inteleciune(ca folosec limbajul vostru) al unor oamenii care cred ca sunt reprezentati buni ai ateismului, http://www.youtube.com/user/ZOMGitsCriss O Romanca ce incepe sa aiba popularitate internationala pe net, urmariti videourile ei ca are multe si e tare desteapta fata(mult mai tare decat mine) http://www.youtube.com/watch?v=DMqTEfeqvmM Richard dawkins cautatil pe net si youtube pentru mai multa informatie http://www.youtube.com/watch?v=wls_c...eature=channel Si Christopher Hitchens iarasi mare reprezentant al ateismului ce depaseste complet toti maimutoii religiosi. Si pentru umor http://www.youtube.com/user/NonStampCollector si o analogie care arata cat de absurda e religia http://www.youtube.com/watch?v=fDp7pkEcJVQ Last edited by AteulCelRau; 06.01.2010 at 12:50:52. |
#2
|
|||||
|
|||||
![]() Citat:
Sigur ca are, doar ca nu este cine cred si cum cred ei, asa cum si parerile dumitale despre cum este si ce ar trebui sa faca Dumnezeu nu coincid cu realitatea, dar faptul ca Dumnezeu nu intra in schema intelectuala a matale nu inseamna ca nu exista. Citat:
Cu alte cuvinte, daca dumneata esti in desert si dai peste 10 bidoane care ar putea contine apa si 9 ar contine de fapt nisip, renunti sa-l mai verifici pe al 10lea si mori de sete, pornind de la premiza ca arata aproximativ la fel cu celalalte 9? Citat:
Analiza ta este superficiala si nu are cum sa te conduca la adevar, singura cale de a intelege credinta este sa o practici, ori nu ai cum sa faci asta deoarece esti prea plin de sine si autosuficient cu parerile si observatiile tale superficiale. Citat:
Ca sa lamurim o data lucrurile astea. Citat:
Dumnezeu se arata celor care vor sincer sa-L caute, dar de la ateism la sinceritate interioara este o cale cam lunga, trebuie sa treaca peste comoditate si autosuficienta, teama, etc. Din cum gandesti, nu prea pari omul potrivit pentru asta. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
In al doilea rand e la fel de semidocta ca tine (probabil de asta iti si place), pentru ca videoclipul incepe cu o ineptie atribuita crestinilor. Nu ca n-ar fi crestini care n-ar sustine ineptii (protestantii sunt campioni la asa ceva), dar afirmatia in cauza in nici un caz nu reprezinta crestinismul autentic, pe care cei ca tine sunt prea superficiali sa-l caute sa-l cunoasca. Dumnezeu nu vrea "colaborationism" asa cum sustine individa cu engleza de balta, el iti ofera oportunitatea de a te bucura de o fericire vesnica. Oportunitate pe care tu ai posibilitatea sa o refuzi, ramanand cantonat in crezuri absurde si superficiale sau..pur si simplu nefacand nimic. In schimb, daca vrei sa te bucuri de aceasta fericire, felul tau de a fi trebuie sa se schimbe iar asta nu este un proces deloc facil si deloc intamplator asemanat cu "purtarea crucii" sau cruficarea. Lucru care nu e la indemana oricui, asa cum am mai spus, pentru multi este mai simpla politica strutului. Daca aberatiile de pe youtube te fac sa te simti bine cu tine insuti ACUM, sa vedem cum o sa fie peste ceva vreme.. Constiinta ta o poti pacali cu presupusele tale bune intentii si aburul e moralitate, pe Dumnezeu NU. Din amuzament, as asculta si restul povestii dar nu stiu daca o sa am timp, desi distractia e teribila sa vezi cate ineptii poate spune cineva care se considera destept. Stiu, sunt un pacatos ..n-ar trebui sa ma amuze ratacirea altora, dar nu am pretentia nici a fi din cale afara de spiritual, deci poate o sa ma ierti.. Last edited by AlinB; 06.01.2010 at 13:20:25. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu generalizzez pentru ca stiu exact cum sutn toate religiile, fata de tine carre nu stii altceva. Si da, dau cu parerea folosind logica si ratiune, si tu dai cu parerea numa ica folosesti credinta oarba. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Oh, si macar daca ar fi asa, dar ceea ce numesti tu logica si ratiune sunt ignoranta si autosuficienta, concluzii absurde pornite de la ipoteze stupide. Au auzit de legea "Gunoi pui inauntru, gunoi scoti"? Ei, asta ese rezumatul stralucitelor dumitale afirmatii, atunci cand pornesti de la ipoteze aiurea, nu ai cum sa ajungi la concluzii stralucite. In mod cert, nimeni nu-ti poate spune nimic util deoarece n-a ajuns la profunzimea gandirii dumitale, mai exact, atat timp cat parerille lor nu se identifica cu ale tale sunt binenteles rodul subiectivismului pe cand ale dumitale sunt fara doar si poate obiective. Ai demonstrat in suficiente randuri ca este o varza in capul dumitale la capitolul "elementara cultura religioasa" facand un talmes balmes din toate religiile, folosind ceea ce e rau in una pentru a contrazice pe alta si tot asa. Ca sa nu mai vorbim ca pui in carca crestinismului niste idei care nu au cu nimic de a face cu crestinismul autentic, dar esti prea comod si e prea convenabil pentru dumneta sa le iei ca atare ca sa te mai obosesti sa raspunzi. Nu am pretentia sa-mi raspunzi la ceea ce-ti scriu (chiar nu ma asteptam la unele) dar am sa scriu in continuare pentru cei care ar fi poate tentati sa creada ca balacareala "intelectuala" a dumitale poate contine o bruma de adevar. Ca sa nu mai vorbim de sinceritate. Un ateu nu poate demonstra decat ca este asa cum este...infumurat si cu nasul pe sus, mai ales cand i se atrage atentia asupra greselilor elementare ale procesului sau cognitiv pseudo-logic si pseudo-rational. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Salut Ateule.
Lasand la o parte faptul ca nu esti pregatit pentru a da raspunsuri favorabile ateismului(logice si concise),ca habar nu ai ceea ce combati fara sa fi studiat in prealabil(religia,de ortodoxie nici nu mai vorbesc),ca esti imatur(desi ai 23 de ani),diletant si superficial,ca jignesti si nu stii sa porti o discutie,ca ai tupeul nesimtit sa-L faci pe Dumnezeul meu psihopat(cine iti da tie acest drept ?)totusi ai calitatea de a-ti sustine teoria cu vehementa si darzenie.Aceasta este cauza pentru care te rog frumos sa poti distruge aceste argumente(care le voi posta mai jos) despre existenta Lui Dumnezeu.Doresc insa sa faci acest lucru cu foarte mare seriozitate,logica si maturitate(desi poate nu-ti convine,deja esti Barbat). Argumentul istoric Argumentul istoric deduce existența lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele și în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni, și a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o ființă care există în realitate. De altfel, preistoria, istoria, etnografia, etnologia, sociologia și alte științe dovedesc fără nici o îndoială că nu există și n-a existat niciodată vreun popor care să nu aibă credință în Dumnezeu, indiferent de felul în care aceste popoare și l-au reprezentat. Nenumărate locașuri și obiecte de cult, ca și picturile ce s-au găsit în cele mai vechi așezări omenești dovedesc credința oamenilor preistorici în Dumnezeu. Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit „a consensu gentium”, adică el se bazează pe consensul tuturor popoarelor. De altfel, temeliile acestui argument le-au pus numeroși filozofi și învățați din antichitate, el fiind unul dintre cele mai vechi argument. Astfel, Plutarh, un reprezentant al Academiei platonice, la începutul veacului al 2-lea al erei noastre, scria: „Veți vedea, poate, cetăți fără întărituri, fără legi, veți întâlnit popoare care nu cunosc legi și întrebuințarea banilor, dar un popor fără Dumnezeu n-a văzut încă nimeni”. În veacul de dinaintea erei noastre, Cicero zicea: „Nu e nici un popor atât de înapoiat și de sălbatic, ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu știe ce fel este”. Iar referindu-se la acest argument, același Cicero spunea: „Ceea ce este admis de toți, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să aibă rădăcina în însăși ființa omului”. S-a obiectat însă de către unii că acest argument n-are decât cel mult o valoare redusă, deoarece, în decursul timpului, oamenii au crezut și în existența unor lucruri sau ființe prin care și-au explicat diferite fenomene din natură, dar o dată cu progresul științelor au părăsit acele superstiții, explicându-și lucrurile și fenomenele respective prin legăturile lor cauzale. Așadar, asemenea altor superstiții care cu timpul au dispărut, și credința în Dumnezeu va dispărea îndată ce oamenii vor reuși să explice toate fenomenele naturii pe bază științifică. La această obiecție, susținătorii argumentului istoric au răspuns că toate credințele deșarte, toate superstițiile nu au avut caracterul de credințe universale, ci au fost legate de loc și de timp, pe când ideea de Dumnezeu este universală. Asta este primul.Deci vezi ce combati si cum combati :) |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Argumentul cosmologic
Argumentul cosmologic, bazându-se pe principiul cauzalității, pleacă în dovedirea existenței lui Dumnezeu de la constatarea că lumea fiind mărginită și contingentă (întâmplătoare) în mod necesar, rațiunea omenească trebuie să admită existența unei ființe absolute, veșnice, care este ultima cauză, necauzată de nimeni și de nimic, a întregii existențe. Această cauză este necesară, avându-și cauza în sine însăși, nefiind efectul unei cauze. Realitatea lumii ni se înfățișează ca o existență condițională și dependentă, ceea ce presupune cu necesitate o existență necondiționată, o cauză absolută. Așadar, în acest argument, principiul hotărâtor este cauzalitatea în înțelesul cel mai general: orice efect are o cauză, deci și lumea în totalitatea ei trebuie să aibă o cauză. Argumentul cosmologic este cel mai vechi argument, fiind cunoscut încă în filozofia greacă. Astfel, Aristotel spune: „Dumnezeu, Care nu poate fi văzut de nimeni, se vădește în lucrurile Sale”. El este prezent și în Scriptura Vechiului și Noului Testament: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (bolta cerească, spune psalmistul – Ps. 18,1), iar Apostolul Pavel zice: „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire…” (Rm. 1,20). În epoca modernă, filozoful Voltaire a recunoscut tăria acestui argument în următoarele versuri: „Universul mă încurcă și nu pot gândi măcar că poate exista ceasul fără un ceasornicar”. Filozoful Leibniz folosește acest argument plecând de la constatarea că toate lucrurile din lume se condiționează reciproc, încât lumea în totalitatea ei trebuie să fie condiționată, fapt pentru care rațiunea noastră postulează o cauză necondiționată, absolută, care este Dumnezeu. Sub această formă, argumentul se numește „a contingentia mundi”, adică din contingența lumii. De obicei, în acest argument se folosesc trei procedee, ceea ce face ca el să se înfățișeze sub trei aspecte: 1. raționamentul care pleacă de la principiul cauzalității în sens restrâns, de înlănțuire cauzală între lucruri, de la cauză la efect (argumentul cauzalității); 2. raționamentul care pleacă de la mișcarea și schimbarea continuă ce există în lume (argumentul mișcării); 3. raționamentul care pleacă de la contingența lumii ca atare (contingent e termenul opus lui necesar), ceea ce presupune o cauză necesară (argumentul contingenței). La acestea se mai poate adăuga un al patrulea aspect, și anume raționamentul care se bazează pe legea entropiei (argumentul entropologic). Toate aceste argumente nu se deosebesc în forma lor, deoarece toate se folosesc în principiul cauzalității, ci numai în cuprinsul sau conținutul lor. Vezi si aici ce poti face ![]() |
#9
|
||||
|
||||
![]()
Argumentul cauzalității
Experiența și rațiunea ne arată că lumea se prezintă ca o înlănțuire organizată de cauze și efecte, orice lucru și orice fenomen avându-și o cauză și, la rândul său, poate fi cauza unui alt efect etc. Un lucru este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi și cauza unuia pe care-l produce. Nu e însă posibil ca un lucru să fie propria sa cauză, pentru că totdeauna cauza precede sau este anterioară efectului. Dacă admite așa ceva, ar însemna că un lucru există înainte de a exista, ceea ce este imposibil atât din punct de vedere logic, cât și al realității. La fel, nu e posibil să mergem la infinit din cauză în cauză, ci trebuie să ne oprim, în sfârșit, la o primă cauză care nu mai presupune o alta și a cărei existență se impune cu necesitate. Pe această primă cauză o numim Dumnezeu. Ceea ce s-a afirmat și argumentat până aici, în mod general și abstract, nu este decât rezultatul observației și reflexiei asupra naturii în general și asupra fenomenelor neînsuflețite și însuflețite din sânul acesteia. Dar la același rezultat ajungem dacă urmărim cauzalitatea în regnul vegetal, animal și uman, căci nicăieri nu putem descoperi cauze prime, deoarece viața – atât în formă individuală, cât și în generalitatea ei – este ceva condiționat. La fel stau lucrurile și în lumea anorganică. S-a obiectat că argumentul cauzalității nu-i stringent, deoarece poate fi cugetată o serie nesfârșită de cauze secundare, fără a fi nevoie să admitem o cauză primă. Într-adevăr, lumea este o înlănțuire ordonată de cauze și efecte, dar prin aceasta nu suntem obligați cu necesitate logică să postulăm o primă cauză în afara lumii. Dar răspunsul este că gândirea logică nu poate concepe ca o serie nesfârșită de cauze secundare să se învârtă într-un circuit al cauzelor, precum sunt punctele de pe circumferința unui cerc, căci această serie de cauze secundare nu se poate dispensa de o cauză primă necesară. Efectul care necesită o cauză este în imposibilitate de a-și produce cauza sa. Împotriva acestui argument s-au ridicat filozofii D. Hume și I. Kant, care au atacat propriu-zis principiul și legea cauzalității. Astfel, D. Hume afirmă că principiul cauzalității este ceva subiectiv, nu obiectiv, căci noi observăm doar o succesiune a fenomenelor, unele după altele, dar nu putem afirma că în succesiunea a, b, c, d, a este cauza lui b, b este cauza lui c, c este cauza lui d, căci noi observăm succesiunea lor, adică urmarea unuia după altul, dar noi nu știm nimic despre caua lor. Așadar, spune Hume, în baza obișnuinței, în loc să spunem că fenomenul b urmează după a, c după b, d după c, deci în loc să spunem post hoc (după acesta), spunem că a e cauza lui b, b e cauza lui c, c e cauza lui d, deci spunem propter hoc (pentru acesta). Dar afirmația lui Hume nu poate sta în picioare, mai ales astăzi, când descoperirile științifice au ajuns la un atare nivel, încât demonstrează în mod neîndoielnic că legea cauzalității este legea fundamentală a tuturor fenomenelor ce se petrec în univers, deci este o lege obiectivă și nu un fapt subiectiv de conștiință. La rândul său, filozoful Kant susține că legea cauzalității se aplică numai în lumea fenomenală, nu în lumea numenală, cea a lucrului în sine, așa că noi nu putem afirma existența unei ființe absolute mai presus de lumea fenomenală, deoarece valabilitatea acestei legi se reduce la lumea fenomenală în care trăim. Ce e drept, rațiunea practică postulează existența unei astfel de ființe, dar rațiunea teoretică, de care e legat principiul cauzalității, nu poate dovedi existența lui Dumnezeu, cunoștințele ei limitându-se numai la lumea fenomenală. Cu toate acestea, în mod indirect, însuși Kant nu rămâne consecvent concepției sale, deoarece în Critica rațiunii pure afirmă că lumea fenomenală în fond este o manifestare sau o expresie a lumii numenale, cu alte cuvinte, cauza lumii fenomenale este tocmai lumea numenală și astfel, vrând-nevrând, principiul cauzalității a pătruns și în lumea numenală. Deci ? |
#10
|
||||
|
||||
![]()
Argumentul miscarii
[SIZE=5]Originea acestui argument o găsim la Aristotel. Ulterior i s-a dat o mare importanță mai ales în evul mediu, de către reprezentanții scolasticii și îndeosebi de Toma de Aquino. Susținătorii lui afirmă că tot ce se mișcă nu se mișcă de la sine și prin sine, ci se mișcă prin altul. Așadar, mișcarea în lume se transmite de la unul la altul, dar rațiunea noastră pretinde un prim mișcător (primum movens), un prim motor care a introdus mișcarea în lume, el nefiind mișcat de altcineva sau de altceva, și acesta nu poate fi decât Dumnezeu (Summa Theol. 1 q. 2 a3).[/SIZE] [SIZE=5] Trebuie însă remarcat că, atât la Aristotel, cât și la Toma de Aquino, mișcarea nu este luată în sens restrâns, ci în cel mai larg sens, cuprinzând orice devenire, orice transformare, orice trecere de la o stare la alta. Nu e vorba deci numai de mișcarea spațială, cantitativă, ci și de transformările calitative care se petrec în viața organică, psihică sau morală. Toma d Aquino spune că trebuie să existe o activitate pură, lipsită de orice pasivitate, care pune toate în mișcare și care e deci originea mișcării din lume. Precum se poate vedea, și acest argument nu e decât un alt aspect al argumentului cauzalității.[/SIZE] [SIZE=5] Argumentarea lui Aristotel și Toma de Aquino nu neagă posibilitatea mișcării proprii la unele lucruri și ființe, căci o astfel de mișcare există atât în lumea anorganică, cât și în cea organică. Dar acestea nu se manifestă ca o mișcare de sine, absolută, ci ca una cauzată de altceva: de exemplu, picioarele sunt mișcate de mușchi, aceștia sunt puși în mișcare de sistemul nervos, care la rândul lui e mișcat de stările sufletești, de voință etc. Precum se vede, toate aceste mișcări sunt determinate de factori exteriori lor, fiind cauzate de aceștia.[/SIZE] [SIZE=5] Materia ca atare nu poate fi originea acestei mișcări, care are totdeauna o direcție. La fel stau lucrurile și cu celelalte mișcări, schimbări și transformări din lumea organică. Pe de altă parte, în univers nu există un punct fix de la care să fi început mișcarea, căci universul nu are nicăieri un centru de forță. Nici teoria modernă a expansiunii continue a universului sau cea a „big-bang”-ului nu-i poate găsi acestuia un centru de forță. Nici totalitatea forțelor din univers nu poate explica mișcarea, deoarece cumularea cantitativă nu schimbă cu nimic natura internă a lucrurilor. Prin urmare, trebuie să existe o primă și supremă cauză mișcătoare, care nu se află în stare potențială, ci în stare activă, neavând nevoie de nici un impuls dinafară, fiind pură actualitate și perfecțiune neschimbabilă, care pune în mișcare întreg mecanismul universului.[/SIZE] [SIZE=5] Așadar, în concluzie, neexistând în lume o primă cauză care să miște totul, iar mișcarea din lume sub toate formele ei pretinzând o astfel de cauză fără de care ea ar rămâne neexplicabilă, urmează că trebuie să existe în afara lumii o primă cauză mișcătoare, un „primum moves”, o energie necondiționată de nimeni și nimic, o pură actualitate care este Dumnezeu.[/SIZE] [SIZE=5] [/SIZE] |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Partener ateu | onyx235 | Nunta | 87 | 26.03.2011 21:52:20 |
Suntem crestini, intrebati-ne orice | andreicozia | Generalitati | 133 | 16.08.2010 23:01:34 |
Eminescu ateu? | pisi | Generalitati | 39 | 18.01.2010 16:49:03 |
De ce sunt ateu agnostic | hmiron | Teologie si Stiinta | 43 | 30.12.2009 22:51:32 |
ateu sau crestin? | Dan-Virgil | Generalitati | 33 | 12.07.2008 21:21:58 |
|