Sunt ateu, intrebati-ma orice!

În prealabil postat de AlinB

"dumnezeul psihopat si dement" este creatia ta, intervenita printr-un mecanism psihologic, ca asa cum vorbeai mai sus, psihicul umnan e capabil de multe.

Care ii este rolul?

Rolul sau este acela de a pune religia crestina intr-o lumina proasta, in asa fel incat opusul ei - refuzul credintei sa fie vazuta ca o alegere fericita iar cantonarea in acest refuz o nemarginita virtute iar individul necredincios sa traiasca in armonie cu constiinta pe care si-o minte astfel.



Ignori un lucru: Dumnezeu respecta liberul arbitru, un Dumnezue care s-ar impune fatis ca Dumnezeu asa cum pretinzi tu, nu ti-ar mai da posibilitatea de a alege.

In aceasta taina fiecare om are libertatea de a-si creste propria persoana (personalitate) asa cum crede de cuviinta.
Cei care doresc cu tot dinadinsul sa-L gaseasca pe Dumnezeu, il gasesc, chiar daca cei care vor sa-L refuze cu tot dinadinsul vor spune ca este o experienta subiectiva.

Oricat i-ar innebuni pe atei chestia asta, realitatea ramane neschimbata, Dumnezeu se arata celor carora Il cauta cu adevarat si refuza sa corespunda asteptarilor lor, un Dumnezeu ca un soi de animalut experimental care sa se spuna oricaror pretentii de copil rasfatat:
"Am sa cred daca..", "Daca Dumnezeu exista trebuie sa fac asta", "Dumnezeu ar trebui sa fie asa..", etc.

Cei ca tine uita un lucru fundamental: habar n-au cum au ajuns in lumea asta, cine sunt si incotro merg, tot ce au e doar o serie de ipoteze pentru care nu le ajunge nici viata, nici inteligenta sa le verifice intr-un mod convingator.

Asa zisa stiinta in care cei ca tine cred orbeste indiferent cate aberatii le-ar spune atat timp cat vin din partea unora care se pretind "oameni de stiinta", nu are la ora actuala mai nimic, decat un set de cunostinte aproximative despre cateva legi primare + o multime de ipoteze in care cei ca tine cred orbeste pentru ca sunt "stiintifice", chit ca n-au fost niciodata demonstrate intr-un mod incontestabil.

Da, oamenii sunt capabili de multe, dar e nevoie de o doza de discernamant spiritual (pe care nu o poti pretinde de la un ateu) ca sa faci distinctie intre un act religios autentic si unul fals.

Si mos craciun se arata celor ce il cauta lol, intreaba orice copil, multi copii dupa ce vin dupa ssarbatori la scoala sau la gradinita o sa jure pe ce au mai sfant ca ei chair lau vazut pe mos craciun. Iar asta se aplica tuturor relgiilor si iarasi trebuie sa spun. De ce il reduci pe dumenzue la ceva ce simti si nimic altceva? Da il simt pe Dzeu si dragosta lui, ce insemaamna asta? Absolut nimic, viata ta nue cu nimci mai buna ca a celorlati ba chair opusul te bucuri mai putin pentru ca simti vina pentru lucrui perfect normale si vezi in toti numai defecte si pacate. E cale lunnga de la un dumenzeu atot puternic ce paote face orice si vorbeste direct cu supusii si ii ajuta, pana la Dzeu care il simti si nimic altceva si deafapt nu face mai nimic, sau te ajuta in mod vag dar mai adeasea se joaca cu tine facanduti viata un chin.

Daca dumnezue exista atunci jocul lui preferat e sa te convinga ca defapt nu exista, si asfel sa vada lumea cum se arde si se omoara intre ei pentru detalii insignifiante.




Ooops am si uitat azi vroiam sa va dau lnkuri la niste videori de mare inteleciune(ca folosec limbajul vostru) al unor oamenii care cred ca sunt reprezentati buni ai ateismului,

http://www.youtube.com/user/ZOMGitsCriss

O Romanca ce incepe sa aiba popularitate internationala pe net, urmariti videourile ei ca are multe si e tare desteapta fata(mult mai tare decat mine)


http://www.youtube.com/watch?v=DMqTEfeqvmM Richard dawkins cautatil pe net si youtube pentru mai multa informatie

http://www.youtube.com/watch?v=wls_c...eature=channel Si Christopher Hitchens iarasi mare reprezentant al ateismului ce depaseste complet toti maimutoii religiosi.

Si pentru umor http://www.youtube.com/user/NonStampCollector

si o analogie care arata cat de absurda e religia http://www.youtube.com/watch?v=fDp7pkEcJVQ

[AlinB]

În prealabil postat de AteulCelRau

Si mos craciun se arata celor ce il cauta lol, intreaba orice copil, multi copii dupa ce vin dupa ssarbatori la scoala sau la gradinita o sa jure pe ce au mai sfant ca ei chair lau vazut pe mos craciun.

Si poti spune ca Mos Craciun nu are o existenta obiectiva in acest caz?
Sigur ca are, doar ca nu este cine cred si cum cred ei, asa cum si parerile dumitale despre cum este si ce ar trebui sa faca Dumnezeu nu coincid cu realitatea, dar faptul ca Dumnezeu nu intra in schema intelectuala a matale nu inseamna ca nu exista.

Iar asta se aplica tuturor relgiilor si iarasi trebuie sa spun.

Pai tocmai asta este una din problemele dumitale, ai mania generalizarii care provine din tendinta de a trata cu superficialitate religia pentru a-ti pune in valoare propriul crez.

Cu alte cuvinte, daca dumneata esti in desert si dai peste 10 bidoane care ar putea contine apa si 9 ar contine de fapt nisip, renunti sa-l mai verifici pe al 10lea si mori de sete, pornind de la premiza ca arata aproximativ la fel cu celalalte 9?

De ce il reduci pe dumenzue la ceva ce simti si nimic altceva? Da il simt pe Dzeu si dragosta lui, ce insemaamna asta? Absolut nimic, viata ta nue cu nimci mai buna ca a celorlati ba chair opusul te bucuri mai putin pentru ca simti vina pentru lucrui perfect normale si vezi in toti numai defecte si pacate.

Pai n-ai de unde sa stii lucrurile astea pentru ca se bazeaza pe observatii subiective asupra vietii unor oameni mai mult sau mai putin credinciosi sau se afla pe diverse trepte ale vietii de credinta.

Analiza ta este superficiala si nu are cum sa te conduca la adevar, singura cale de a intelege credinta este sa o practici, ori nu ai cum sa faci asta deoarece esti prea plin de sine si autosuficient cu parerile si observatiile tale superficiale.

E cale lunnga de la un dumenzeu atot puternic ce paote face orice si vorbeste direct cu supusii si ii ajuta, pana la Dzeu care il simti si nimic altceva si deafapt nu face mai nimic, sau te ajuta in mod vag dar mai adeasea se joaca cu tine facanduti viata un chin.

Vorbesti din experienta? Sau tot asa, sportul datului cu parerea?
Ca sa lamurim o data lucrurile astea.

Daca dumnezue exista atunci jocul lui preferat e sa te convinga ca defapt nu exista, si asfel sa vada lumea cum se arde si se omoara intre ei pentru detalii insignifiante.

Inca o data demonstrezi ca traiest o tragica confuzie, meseria diavolului este aceea de a convinge pe oameni ca nu exista sau, ca de fapt este prietenul lor si ii ajuta cultivandu-le egocentrismul si autosuficienta.

Dumnezeu se arata celor care vor sincer sa-L caute, dar de la ateism la sinceritate interioara este o cale cam lunga, trebuie sa treaca peste comoditate si autosuficienta, teama, etc.
Din cum gandesti, nu prea pari omul potrivit pentru asta.

[AlinB]

În prealabil postat de AteulCelRau

Ooops am si uitat azi vroiam sa va dau lnkuri la niste videori de mare inteleciune(ca folosec limbajul vostru) al unor oamenii care cred ca sunt reprezentati buni ai ateismului,

http://www.youtube.com/user/ZOMGitsCriss

O Romanca ce incepe sa aiba popularitate internationala pe net, urmariti videourile ei ca are multe si e tare desteapta fata(mult mai tare decat mine)

E amuzanta romanca ta, in primul rand vorbeste o engleza infecta rau, in al doilea rand, vorbeste prea repede ca sa gandeasca ceea ce zice, ori a invat ca pe o poezie, ori citeste de pe ecran, ceea ce e cel mai probabil.

In al doilea rand e la fel de semidocta ca tine (probabil de asta iti si place), pentru ca videoclipul incepe cu o ineptie atribuita crestinilor.
Nu ca n-ar fi crestini care n-ar sustine ineptii (protestantii sunt campioni la asa ceva), dar afirmatia in cauza in nici un caz nu reprezinta crestinismul autentic, pe care cei ca tine sunt prea superficiali sa-l caute sa-l cunoasca.

Dumnezeu nu vrea "colaborationism" asa cum sustine individa cu engleza de balta, el iti ofera oportunitatea de a te bucura de o fericire vesnica.
Oportunitate pe care tu ai posibilitatea sa o refuzi, ramanand cantonat in crezuri absurde si superficiale sau..pur si simplu nefacand nimic.

In schimb, daca vrei sa te bucuri de aceasta fericire, felul tau de a fi trebuie sa se schimbe iar asta nu este un proces deloc facil si deloc intamplator asemanat cu "purtarea crucii" sau cruficarea.

Lucru care nu e la indemana oricui, asa cum am mai spus, pentru multi este mai simpla politica strutului.
Daca aberatiile de pe youtube te fac sa te simti bine cu tine insuti ACUM, sa vedem cum o sa fie peste ceva vreme..
Constiinta ta o poti pacali cu presupusele tale bune intentii si aburul e moralitate, pe Dumnezeu NU.

Din amuzament, as asculta si restul povestii dar nu stiu daca o sa am timp, desi distractia e teribila sa vezi cate ineptii poate spune cineva care se considera destept.

Stiu, sunt un pacatos ..n-ar trebui sa ma amuze ratacirea altora, dar nu am pretentia nici a fi din cale afara de spiritual, deci poate o sa ma ierti..

În prealabil postat de AlinB

E amuzanta romanca ta, in primul rand vorbeste o engleza infecta rau, in al doilea rand, vorbeste prea repede ca sa gandeasca ceea ce zice, ori a invat ca pe o poezie, ori citeste de pe ecran, ceea ce e cel mai probabil.

In al doilea rand e la fel de semidocta ca tine (probabil de asta iti si place), pentru ca videoclipul incepe cu o ineptie atribuita crestinilor.
Nu ca n-ar fi crestini care n-ar sustine ineptii (protestantii sunt campioni la asa ceva), dar afirmatia in cauza in nici un caz nu reprezinta crestinismul autentic, pe care cei ca tine sunt prea superficiali sa-l caute sa-l cunoasca.

Dumnezeu nu vrea "colaborationism" asa cum sustine individa cu engleza de balta, el iti ofera oportunitatea de a te bucura de o fericire vesnica.
Oportunitate pe care tu ai posibilitatea sa o refuzi, ramanand cantonat in crezuri absurde si superficiale sau..pur si simplu nefacand nimic.

In schimb, daca vrei sa te bucuri de aceasta fericire, felul tau de a fi trebuie sa se schimbe iar asta nu este un proces deloc facil si deloc intamplator asemanat cu "purtarea crucii" sau cruficarea.

Lucru care nu e la indemana oricui, asa cum am mai spus, pentru multi este mai simpla politica strutului.
Daca aberatiile de pe youtube te fac sa te simti bine cu tine insuti ACUM, sa vedem cum o sa fie peste ceva vreme..
Constiinta ta o poti pacali cu presupusele tale bune intentii si aburul e moralitate, pe Dumnezeu NU.

Din amuzament, as asculta si restul povestii dar nu stiu daca o sa am timp, desi distractia e teribila sa vezi cate ineptii poate spune cineva care se considera destept.

Stiu, sunt un pacatos ..n-ar trebui sa ma amuze ratacirea altora, dar nu am pretentia nici a fi din cale afara de spiritual, deci poate o sa ma ierti..

Sincer Alinb nush daca sa mai raspund la ce zici pentru ca te tot repeti, In primul rand nu mai spune ca stii ce vrea dumnezeu, dumenzeu pentru tine nu e deacat o proiectie propriilor tale opinii, e ca si cum ai vorbi la persoana a treia cand defapt te treferi la tine.
Nu generalizzez pentru ca stiu exact cum sutn toate religiile, fata de tine carre nu stii altceva. Si da, dau cu parerea folosind logica si ratiune, si tu dai cu parerea numa ica folosesti credinta oarba.

[fall3n]

În prealabil postat de AteulCelRau

Sincer Alinb nush daca sa mai raspund la ce zici pentru ca te tot repeti, In primul rand nu mai spune ca stii ce vrea dumnezeu, dumenzeu pentru tine nu e deacat o proiectie propriilor tale opinii, e ca si cum ai vorbi la persoana a treia cand defapt te treferi la tine.
Nu generalizzez pentru ca stiu exact cum sutn toate religiile, fata de tine carre nu stii altceva. Si da, dau cu parerea folosind logica si ratiune, si tu dai cu parerea numa ica folosesti credinta oarba.

Asta ai inteles tu din ce ti-a spus AlinB ca el crede intr-o credinta oarba ??? fii sincer si nu te minti..

[AlinB]

În prealabil postat de AteulCelRau

Sincer Alinb nush daca sa mai raspund la ce zici pentru ca te tot repeti, In primul rand nu mai spune ca stii ce vrea dumnezeu, dumenzeu pentru tine nu e deacat o proiectie propriilor tale opinii, e ca si cum ai vorbi la persoana a treia cand defapt te treferi la tine.
Nu generalizzez pentru ca stiu exact cum sutn toate religiile, fata de tine carre nu stii altceva. Si da, dau cu parerea folosind logica si ratiune, si tu dai cu parerea numa ica folosesti credinta oarba.

Deci cu alte cuvinte, parerile mele despre ce vrea Dumnezeus sunt o "proiectie a propriilor mele opinii", pe cand ale ale sunt binenteles "o expresie a unei cunoasteri profunde bazata pe logica, ratiune si atente investigatii", pai chiar asa..atunci de ce te mai obosesti sa provoci pe altii la discutii cand in mod evident au o parere atat de buna despre tine si o certitudine atat de mare privind profunzimea filosofiei dumitale fata de de ei care binenteles nu sunt decat niste oi ratacite ce refuza maretul Zeul Ratiune si mareata Zeita Logica?

Oh, si macar daca ar fi asa, dar ceea ce numesti tu logica si ratiune sunt ignoranta si autosuficienta, concluzii absurde pornite de la ipoteze stupide.

Au auzit de legea "Gunoi pui inauntru, gunoi scoti"? Ei, asta ese rezumatul stralucitelor dumitale afirmatii, atunci cand pornesti de la ipoteze aiurea, nu ai cum sa ajungi la concluzii stralucite.

In mod cert, nimeni nu-ti poate spune nimic util deoarece n-a ajuns la profunzimea gandirii dumitale, mai exact, atat timp cat parerille lor nu se identifica cu ale tale sunt binenteles rodul subiectivismului pe cand ale dumitale sunt fara doar si poate obiective.

Ai demonstrat in suficiente randuri ca este o varza in capul dumitale la capitolul "elementara cultura religioasa" facand un talmes balmes din toate religiile, folosind ceea ce e rau in una pentru a contrazice pe alta si tot asa.

Ca sa nu mai vorbim ca pui in carca crestinismului niste idei care nu au cu nimic de a face cu crestinismul autentic, dar esti prea comod si e prea convenabil pentru dumneta sa le iei ca atare ca sa te mai obosesti sa raspunzi.

Nu am pretentia sa-mi raspunzi la ceea ce-ti scriu (chiar nu ma asteptam la unele) dar am sa scriu in continuare pentru cei care ar fi poate tentati sa creada ca balacareala "intelectuala" a dumitale poate contine o bruma de adevar.
Ca sa nu mai vorbim de sinceritate.

Un ateu nu poate demonstra decat ca este asa cum este...infumurat si cu nasul pe sus, mai ales cand i se atrage atentia asupra greselilor elementare ale procesului sau cognitiv pseudo-logic si pseudo-rational.

[strajeru]

Salut Ateule.
Lasand la o parte faptul ca nu esti pregatit pentru a da raspunsuri favorabile ateismului(logice si concise),ca habar nu ai ceea ce combati fara sa fi studiat in prealabil(religia,de ortodoxie nici nu mai vorbesc),ca esti imatur(desi ai 23 de ani),diletant si superficial,ca jignesti si nu stii sa porti o discutie,ca ai tupeul nesimtit sa-L faci pe Dumnezeul meu psihopat(cine iti da tie acest drept ?)totusi ai calitatea de a-ti sustine teoria cu vehementa si darzenie.Aceasta este cauza pentru care te rog frumos sa poti distruge aceste argumente(care le voi posta mai jos) despre existenta Lui Dumnezeu.Doresc insa sa faci acest lucru cu foarte mare seriozitate,logica si maturitate(desi poate nu-ti convine,deja esti Barbat).

Argumentul istoric

Argumentul istoric deduce existenţa lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele şi în toate timpurile. Dacă ideea de Dumnezeu există pretutindeni, şi a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei să nu-i corespundă o fiinţă care există în realitate. De altfel, preistoria, istoria, etnografia, etnologia, sociologia şi alte ştiinţe dovedesc fără nici o îndoială că nu există şi n-a existat niciodată vreun popor care să nu aibă credinţă în Dumnezeu, indiferent de felul în care aceste popoare şi l-au reprezentat. Nenumărate locaşuri şi obiecte de cult, ca şi picturile ce s-au găsit în cele mai vechi aşezări omeneşti dovedesc credinţa oamenilor preistorici în Dumnezeu.
Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit „a consensu gentium”, adică el se bazează pe consensul tuturor popoarelor. De altfel, temeliile acestui argument le-au pus numeroşi filozofi şi învăţaţi din antichitate, el fiind unul dintre cele mai vechi argument. Astfel, Plutarh, un reprezentant al Academiei platonice, la începutul veacului al 2-lea al erei noastre, scria: „Veţi vedea, poate, cetăţi fără întărituri, fără legi, veţi întâlnit popoare care nu cunosc legi şi întrebuinţarea banilor, dar un popor fără Dumnezeu n-a văzut încă nimeni”. În veacul de dinaintea erei noastre, Cicero zicea: „Nu e nici un popor atât de înapoiat şi de sălbatic, ca să nu creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu ştie ce fel este”. Iar referindu-se la acest argument, acelaşi Cicero spunea: „Ceea ce este admis de toţi, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să aibă rădăcina în însăşi fiinţa omului”.
S-a obiectat însă de către unii că acest argument n-are decât cel mult o valoare redusă, deoarece, în decursul timpului, oamenii au crezut şi în existenţa unor lucruri sau fiinţe prin care şi-au explicat diferite fenomene din natură, dar o dată cu progresul ştiinţelor au părăsit acele superstiţii, explicându-şi lucrurile şi fenomenele respective prin legăturile lor cauzale. Aşadar, asemenea altor superstiţii care cu timpul au dispărut, şi credinţa în Dumnezeu va dispărea îndată ce oamenii vor reuşi să explice toate fenomenele naturii pe bază ştiinţifică. La această obiecţie, susţinătorii argumentului istoric au răspuns că toate credinţele deşarte, toate superstiţiile nu au avut caracterul de credinţe universale, ci au fost legate de loc şi de timp, pe când ideea de Dumnezeu este universală.

Asta este primul.Deci vezi ce combati si cum combati :)

[strajeru]

Argumentul cosmologic

Argumentul cosmologic, bazându-se pe principiul cauzalităţii, pleacă în dovedirea existenţei lui Dumnezeu de la constatarea că lumea fiind mărginită şi contingentă (întâmplătoare) în mod necesar, raţiunea omenească trebuie să admită existenţa unei fiinţe absolute, veşnice, care este ultima cauză, necauzată de nimeni şi de nimic, a întregii existenţe. Această cauză este necesară, avându-şi cauza în sine însăşi, nefiind efectul unei cauze. Realitatea lumii ni se înfăţişează ca o existenţă condiţională şi dependentă, ceea ce presupune cu necesitate o existenţă necondiţionată, o cauză absolută. Aşadar, în acest argument, principiul hotărâtor este cauzalitatea în înţelesul cel mai general: orice efect are o cauză, deci şi lumea în totalitatea ei trebuie să aibă o cauză.
Argumentul cosmologic este cel mai vechi argument, fiind cunoscut încă în filozofia greacă. Astfel, Aristotel spune: „Dumnezeu, Care nu poate fi văzut de nimeni, se vădeşte în lucrurile Sale”. El este prezent şi în Scriptura Vechiului şi Noului Testament: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (bolta cerească, spune psalmistul – Ps. 18,1), iar Apostolul Pavel zice: „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire…” (Rm. 1,20).
În epoca modernă, filozoful Voltaire a recunoscut tăria acestui argument în următoarele versuri:
„Universul mă încurcă şi nu pot gândi măcar
că poate exista ceasul fără un ceasornicar”.
Filozoful Leibniz foloseşte acest argument plecând de la constatarea că toate lucrurile din lume se condiţionează reciproc, încât lumea în totalitatea ei trebuie să fie condiţionată, fapt pentru care raţiunea noastră postulează o cauză necondiţionată, absolută, care este Dumnezeu. Sub această formă, argumentul se numeşte „a contingentia mundi”, adică din contingenţa lumii.
De obicei, în acest argument se folosesc trei procedee, ceea ce face ca el să se înfăţişeze sub trei aspecte: 1. raţionamentul care pleacă de la principiul cauzalităţii în sens restrâns, de înlănţuire cauzală între lucruri, de la cauză la efect (argumentul cauzalităţii); 2. raţionamentul care pleacă de la mişcarea şi schimbarea continuă ce există în lume (argumentul mişcării); 3. raţionamentul care pleacă de la contingenţa lumii ca atare (contingent e termenul opus lui necesar), ceea ce presupune o cauză necesară (argumentul contingenţei). La acestea se mai poate adăuga un al patrulea aspect, şi anume raţionamentul care se bazează pe legea entropiei (argumentul entropologic). Toate aceste argumente nu se deosebesc în forma lor, deoarece toate se folosesc în principiul cauzalităţii, ci numai în cuprinsul sau conţinutul lor.

Vezi si aici ce poti face )

[strajeru]

Argumentul cauzalităţii


Experienţa şi raţiunea ne arată că lumea se prezintă ca o înlănţuire organizată de cauze şi efecte, orice lucru şi orice fenomen avându-şi o cauză şi, la rândul său, poate fi cauza unui alt efect etc. Un lucru este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi şi cauza unuia pe care-l produce. Nu e însă posibil ca un lucru să fie propria sa cauză, pentru că totdeauna cauza precede sau este anterioară efectului. Dacă admite aşa ceva, ar însemna că un lucru există înainte de a exista, ceea ce este imposibil atât din punct de vedere logic, cât şi al realităţii. La fel, nu e posibil să mergem la infinit din cauză în cauză, ci trebuie să ne oprim, în sfârşit, la o primă cauză care nu mai presupune o alta şi a cărei existenţă se impune cu necesitate. Pe această primă cauză o numim Dumnezeu.
Ceea ce s-a afirmat şi argumentat până aici, în mod general şi abstract, nu este decât rezultatul observaţiei şi reflexiei asupra naturii în general şi asupra fenomenelor neînsufleţite şi însufleţite din sânul acesteia. Dar la acelaşi rezultat ajungem dacă urmărim cauzalitatea în regnul vegetal, animal şi uman, căci nicăieri nu putem descoperi cauze prime, deoarece viaţa – atât în formă individuală, cât şi în generalitatea ei – este ceva condiţionat. La fel stau lucrurile şi în lumea anorganică.
S-a obiectat că argumentul cauzalităţii nu-i stringent, deoarece poate fi cugetată o serie nesfârşită de cauze secundare, fără a fi nevoie să admitem o cauză primă. Într-adevăr, lumea este o înlănţuire ordonată de cauze şi efecte, dar prin aceasta nu suntem obligaţi cu necesitate logică să postulăm o primă cauză în afara lumii.
Dar răspunsul este că gândirea logică nu poate concepe ca o serie nesfârşită de cauze secundare să se învârtă într-un circuit al cauzelor, precum sunt punctele de pe circumferinţa unui cerc, căci această serie de cauze secundare nu se poate dispensa de o cauză primă necesară. Efectul care necesită o cauză este în imposibilitate de a-şi produce cauza sa.
Împotriva acestui argument s-au ridicat filozofii D. Hume şi I. Kant, care au atacat propriu-zis principiul şi legea cauzalităţii. Astfel, D. Hume afirmă că principiul cauzalităţii este ceva subiectiv, nu obiectiv, căci noi observăm doar o succesiune a fenomenelor, unele după altele, dar nu putem afirma că în succesiunea a, b, c, d, a este cauza lui b, b este cauza lui c, c este cauza lui d, căci noi observăm succesiunea lor, adică urmarea unuia după altul, dar noi nu ştim nimic despre caua lor. Aşadar, spune Hume, în baza obişnuinţei, în loc să spunem că fenomenul b urmează după a, c după b, d după c, deci în loc să spunem post hoc (după acesta), spunem că a e cauza lui b, b e cauza lui c, c e cauza lui d, deci spunem propter hoc (pentru acesta).
Dar afirmaţia lui Hume nu poate sta în picioare, mai ales astăzi, când descoperirile ştiinţifice au ajuns la un atare nivel, încât demonstrează în mod neîndoielnic că legea cauzalităţii este legea fundamentală a tuturor fenomenelor ce se petrec în univers, deci este o lege obiectivă şi nu un fapt subiectiv de conştiinţă.
La rândul său, filozoful Kant susţine că legea cauzalităţii se aplică numai în lumea fenomenală, nu în lumea numenală, cea a lucrului în sine, aşa că noi nu putem afirma existenţa unei fiinţe absolute mai presus de lumea fenomenală, deoarece valabilitatea acestei legi se reduce la lumea fenomenală în care trăim. Ce e drept, raţiunea practică postulează existenţa unei astfel de fiinţe, dar raţiunea teoretică, de care e legat principiul cauzalităţii, nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu, cunoştinţele ei limitându-se numai la lumea fenomenală.
Cu toate acestea, în mod indirect, însuşi Kant nu rămâne consecvent concepţiei sale, deoarece în Critica raţiunii pure afirmă că lumea fenomenală în fond este o manifestare sau o expresie a lumii numenale, cu alte cuvinte, cauza lumii fenomenale este tocmai lumea numenală şi astfel, vrând-nevrând, principiul cauzalităţii a pătruns şi în lumea numenală.

Deci ?

[strajeru]

Argumentul miscarii

[SIZE=5]Originea acestui argument o găsim la Aristotel. Ulterior i s-a dat o mare importanţă mai ales în evul mediu, de către reprezentanţii scolasticii şi îndeosebi de Toma de Aquino. Susţinătorii lui afirmă că tot ce se mişcă nu se mişcă de la sine şi prin sine, ci se mişcă prin altul. Aşadar, mişcarea în lume se transmite de la unul la altul, dar raţiunea noastră pretinde un prim mişcător (primum movens), un prim motor care a introdus mişcarea în lume, el nefiind mişcat de altcineva sau de altceva, şi acesta nu poate fi decât Dumnezeu (Summa Theol. 1 q. 2 a3).[/SIZE]
[SIZE=5] Trebuie însă remarcat că, atât la Aristotel, cât şi la Toma de Aquino, mişcarea nu este luată în sens restrâns, ci în cel mai larg sens, cuprinzând orice devenire, orice transformare, orice trecere de la o stare la alta. Nu e vorba deci numai de mişcarea spaţială, cantitativă, ci şi de transformările calitative care se petrec în viaţa organică, psihică sau morală. Toma d Aquino spune că trebuie să existe o activitate pură, lipsită de orice pasivitate, care pune toate în mişcare şi care e deci originea mişcării din lume. Precum se poate vedea, şi acest argument nu e decât un alt aspect al argumentului cauzalităţii.[/SIZE]
[SIZE=5] Argumentarea lui Aristotel şi Toma de Aquino nu neagă posibilitatea mişcării proprii la unele lucruri şi fiinţe, căci o astfel de mişcare există atât în lumea anorganică, cât şi în cea organică. Dar acestea nu se manifestă ca o mişcare de sine, absolută, ci ca una cauzată de altceva: de exemplu, picioarele sunt mişcate de muşchi, aceştia sunt puşi în mişcare de sistemul nervos, care la rândul lui e mişcat de stările sufleteşti, de voinţă etc. Precum se vede, toate aceste mişcări sunt determinate de factori exteriori lor, fiind cauzate de aceştia.[/SIZE]
[SIZE=5] Materia ca atare nu poate fi originea acestei mişcări, care are totdeauna o direcţie. La fel stau lucrurile şi cu celelalte mişcări, schimbări şi transformări din lumea organică. Pe de altă parte, în univers nu există un punct fix de la care să fi început mişcarea, căci universul nu are nicăieri un centru de forţă. Nici teoria modernă a expansiunii continue a universului sau cea a „big-bang”-ului nu-i poate găsi acestuia un centru de forţă. Nici totalitatea forţelor din univers nu poate explica mişcarea, deoarece cumularea cantitativă nu schimbă cu nimic natura internă a lucrurilor. Prin urmare, trebuie să existe o primă şi supremă cauză mişcătoare, care nu se află în stare potenţială, ci în stare activă, neavând nevoie de nici un impuls dinafară, fiind pură actualitate şi perfecţiune neschimbabilă, care pune în mişcare întreg mecanismul universului.[/SIZE]
[SIZE=5] Aşadar, în concluzie, neexistând în lume o primă cauză care să mişte totul, iar mişcarea din lume sub toate formele ei pretinzând o astfel de cauză fără de care ea ar rămâne neexplicabilă, urmează că trebuie să existe în afara lumii o primă cauză mişcătoare, un „primum moves”, o energie necondiţionată de nimeni şi nimic, o pură actualitate care este Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=5] [/SIZE]