De la resemnare la acceptare

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

E al comuniunii.

Dar dacă ai citit frăţia ta strict personal, frate Ioan, din Sfinţii Părinţi, cu asta ai rămas? Cu recomandarea lui Gabriel Garcia Marquez? Şi cu Graham Greene? Dacă nu au reuşit Sfinţii Părinţi să detroneze locurile celor doi beletristici din inima ta, atunci, degeaba ai citit pe Sfinţii Părinţi...

Unui om bolnav, tu îi dai apă cu lămâie?

Care comuniune, frate? Cum se cheamă comuniunea aceea din care faci parte cu adevărat?... Să nu-mi spui că afli în comuniune cu sfinţii, că mor acuşi, pe tastatură!
*
Sfinţii Părinţi, din câte ştiu, nu s-au ocupat cu defăimarea celor doi scriitori (re)numiţi. Ba, chiar, unii dintre ei au fost la vremea lor astfel de scriitori. Oare poţi cugeta un pic la aceasta? Fără să te grăbeşti, din nou, dacă se poate...
*
Uneori ajunge şi apa, frate. Nu mai mult de un strop! Altminteri, apa l-ar ucide pe bolnav.
Dar tu ce sugerezi? Să dăm tuturor bolnavilor (chit că nu eşti în măsura de a-i fi medic, nu crezi?) aceleaşi leacuri? Păi aşa ne-au învăţat Părinţii? De măsură şi discernământ nu auzirăm? Epistolele pauline nu citirăm?
Nimic, frate? Nimic, nimic?...