De la resemnare la acceptare

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, s-a oprit şi, punându-şi patrafirul a început să-i vorbească amărâtului: "Frate, roagă-te sincer, fă acatiste şi o să vezi ce bine-ţi va fi pe lumea ailaltă. Pentru orice eventualitate, poţi să te spovedeşti dacă tot m-am oprit să te păstoresc un pic." Dar văzând că omul nu putea grăi şi nici la cucernicele sale sfaturi lua aminte, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l, s-a uitat de sus la dânsul, zicând: "Vezi ce păţeşti dacă nu te rogi zi şi noapte cu rugăciunea minţii, nu te înfometezi şi nu te castrezi? Te bate Dumnezeu şi te lasă în mâna tâlharilor. Pocăieşte-te şi roagă-te, ca să ai parte de vindecare, prăpăditule!" Şi văzând că rănitul abia de mârâia ceva fără noimă, scârbindu-se, a trecut pe alături.
(uitai să vă spui că levitul era un dreptmăritor catehet de ocazie, uns cu toate alifiile evlaviei teoretice).
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se să-i lege rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, tâlhăritului i-a venit din senin un pic de vlagă şi certându-l, i-a zis: "Vezi-ţi de drum, păcătosule, că n-am nevoie de mila ta. De mine are grijă Dumnezeu personal, ce vii tu să-mi strici isihia şi rugăciunea. Cară-te, nevrednicule!" Şi întristându-se, samarineanul a plecat în treaba lui.
Aşa a rămas omul singur abia respirând, aşteptând zăpăcit de durere şi cu rănile sângerânde să se întâmple ce i-a promis popa şi cu levitul catehet de ocazie, dacă se pocăieşte şi cere cu credinţă să fie tămăduit.
Oare dacă se întoarce samarineanul îl va alunga din nou, aşteptând în continuare scamatoria paranormală care să-l pună pe picioare?

Dar mila samarineanului era mai mare decât puterea tâlhăritului de a conlucra cu ea. Mai întâlnise în preumblările lui numeroşi tâlhăriţi, lumea fiind plină de cruzime, de răni... Şi ştia că, oricât de puţin s-ar pricepe un om necăjit să conlucreze cu aproapele pentru a ieşi din necaz, mila întrece neputinţa şi răutatea.
Astfel, după ce depăşi colina din apropiere, samarineanul făcu un popas sub un măslin şi, înainte de a trece la un nou plan, mai întâi se rugă. "Doamne ..." Numai Dumnezeu ştie cum s-a rugat samarineanul cel milostiv. Fapt e că după o vreme s-a întors cu nădejde nouă la omul cel căzut. Apropiindu-se, îi legă iar rănile şi iarăşi turnă pe ele untdelemn şi vin. Şi iar îl apostrofă tâlhăritul, zicînd: "Ascultă nevrednicule, nu ţi-am spus că n-am nevoie de mila ta? Cară-te până nu pun mâna pe tine!" Atât mai apucă el să spună şi căzu, epuizat, în somn profund...
Crezînd că omul rănit şi-a dat duhul, samarineanul ridică mai întâi ochii spre cer... Erau plini de lacrimi. Cu un oftat din toată inima, făcu ce îi mai rămăsese de făcut: se aplecă să verifice dacă rănitul murise, cu gândul de a-l purta pe asin până la cimitirul din apropiere unde, din întâmplare, ştia un mormânt care fusese abandonat şi care putea fi utilizat la nevoie. Dar apropiindu-se i se păru că omul cel căzut şoptea ceva, abia auzit... Samarineanul îşi încordă deîndată atenţia. Spre bucuria lui, desluşi: "Ajută-mă!..."
Aşadar oamenii preferă mai întâi să ajungă la un pas de moarte decât să primească ajutor la necaz, îşi spuse în gînd samarineanul, apoi, fără să mai piardă vremea, îl ridică pe umeri pe rănit şi îl aşeză, cu grijă, pe asin.
Aveau să tragă, într-un sfârşit, la un han unde, ca în poveştile frumoase de demult, rănitul avu parte de tot ce îi era de trebuinţă. Pe deasupra, se mai şi îndrăgosti de fiica cea mare a hangiului, aceea care jucase cu dăruire rolul de infirmieră şi, cum sentimentul de dragoste se dovedi reciproc iar hangiul aştepta de mult un prilej minunat ca să-şi mărite fata, nunta se făcu deîndată. Şi fu aşa o veselie şi o bunăstare, şi aşa se învârtiră şi nuntiră, încât nimeni nu mai avu răgazul să întrebe: "Dar de unde a venit băiatul ăsta între noi? Cine l-a adus nouă aici, ca să ne bucurăm, să cântăm şi să dansăm?"

[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Dar mila samarineanului era mai mare decât puterea tâlhăritului de a conlucra cu ea. Mai întâlnise în preumblările lui şi alţi tâlhăriţi, lumea fiind plină de cruzime şi de răni... Şi ştia că, oricât de puţin s-ar pricepe un om necăjit să conlucreze cu aproapele pentru a ieşi din necaz, mila întrece neputinţa şi răutatea.
Astfel, după ce depăşi colina din apropiere, samarineanul făcu un popas sub un măslin şi, înainte de a trece la un nou plan, mai întâi se rugă. "Doamne ..." Numai Dumnezeu ştie cum s-a rugat samarineanul cel milostiv. Fapt e că după o vreme s-a întors cu nădejde nouă la omul cel căzut. Şi, apropiindu-se i-a legat iar rănile şi iarăşi a turnat pe ele untdelemn şi vin. Şi iar îl apostrofă tâlhăritul, zicînd: "Ascultă nevrednicule, nu ţi-am spus că n-am nevoie de mila ta? Cară-te până nu pun mâna pe tine!" Atât mai apucă el să spună, apoi căzu epuizat într-un somn profund...
Crezînd că omul rănit şi-a dat duhul, samarineanul ridică mai întâi ochii spre cer... Erau plini de lacrimi. Şi, cu un oftat din toată inima, făcu ce îi mai rămăsese de făcut: se aplecă să verifice dacă rănitul murise, cu gândul de a-l purta pe asin până la cimitirul din apropiere unde, din întâmplare, ştia un mormânt care fusese abandonat şi care putea fi utilizat la nevoie. Dar apropiindu-se i se păru că omul cel căzut şoptea ceva, abia auzit... Samarineanul îşi încordă deîndată atenţia şi, spre uimirea şi bucuria lui, auzi cuvintele: "Ajută-mă!..."
Aşadar oamenii preferă mai întâi să ajungă la un pas de moarte decât să primească ajutor la necaz, îşi spuse în gînd samarineanul, apoi, fără să mai piardă vremea, îl ridică pe rănit pe umeri şi îl aşeză, cu grijă, pe asin.
Aveau să tragă, într-un sfârşit, la un han unde, ca în poveştile frumoase de demult, rănitul avu parte de tot ce îi era de trebuinţă. Pe deasupra, încă, se mai îndrăgosti şi de fiica mai mare a hangiului, care jucase cu dăruire rolul de infirmieră şi, cum sentimentul de dragoste se dovedi reciproc iar hangiul aştepta de mult un prilej minunat ca să-şi mărite fata, nunta se făcu deîndată. Şi fu aşa o veselie şi o bunăstare, şi aşa se învârtiră şi nuntiră, încât nimeni nu mai avu răgazul să întrebe: "Dar de unde a venit băiatul ăsta între noi? Cine l-a adus nouă aici, ca să ne bucurăm, să bem şi să dansăm?"

Deci nu numai că s-a mântuit de ameninţarea morţii, dar iată-l pe amărâtul nostru vindecat, însurat şi dăruit cu un destin fericit, la rândul său fiind binecuvântare pentru alţii. Samarineanul, aşa cum a fost distribuit în povestea lui Ioan, este fără îndoială un purtător de Hristos, un sfânt, fiindcă nu renunţă sub niciun chip la aproapele aflat în suferinţă, acordându-i sprijinul de care are nevoie până la capăt.
Foarte frumos epilogul, felicitări sincere!

E important să acceptăm că ajutorul lui Dumnezeu vine de cele mai multe ori prin oameni, deşi există experienţe dureroase de viaţă care construiesc între noi şi ceilalţi ziduri greu de străpuns, alcătuite preponderent din spaime sacralizate. Vorba unui părinte contemporan, nu e suficient să ne ferim de rău, trebuie să ne şi deschidem porţile inimii binelui, chiar şi atunci când vine către noi sub înfăţişarea ambiguă a samarineanului.

[Yasmina]

Mai,mai ce nostimi sunteti :)
Bine ca se lasa cu happy end,ca asa va sade frumos!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Mihailc

destin fericit (???)

Nu există destin şi nu există soartă.

Astea şi le face omul cu mânuţa lui.
Cine spune că există destin şi soartă, cade în erezia predestinaţiei, reneagă libertatea şi liberul albitru şi devine eretic. Să nu fie.
Grijă mare la ce gânduri avem şi ce exprimări folosim.

"puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune." - Eccesiasticul 10, 1.

"Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor." - I Corinteni 10, 21.

În prealabil postat de Mihailc

însurat

P.S.: Mihail C., în plus, samarineanul nu s-a căsătorit la casa hangiului, ar fi trebuit să ştii asta. Era doar o naraţiune a fratelui Ioan.

Dar nu mă mir, căci unde intră o erezie, intră şi tot întunericul şi harul pleacă. Deci grijă mare pe viitor, frăţior. Că nu ne permitem să fim aşa flexaţi şi relaxaţi, că nu ne jucăm cu lucrurile astea.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Nu există destin. Cum nu există soartă. Astea şi le face omul cu mânuţa lui.
Cine spune că există destin şi soartă, cade în erezia predestinaţiei, reneagă libertatea şi liberul albitru şi devine eretic. Să nu fie.
Grijă mare la ce gânduri avem şi ce exprimări folosim.

"puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune." - Eccesiasticul 10, 1.
"Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor." - I Corinteni 10, 21.

Nu sunt de acord Igor cu destinul si soarta.
Stiam o vorba, daca vrei sa-l faci pe Dzeu sa rada spune-i despre planurile tale.
Adica eu unul nu cred ca exista control asupra vietii tale sau a destinului.

[DragosP]

Din planul lui Dumnezeu nu ieşi, asta-i clar!
Da' zicala aia românească cu "ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus" nu prea-i aedvărată dpdv ortodox. Nu există predestinare.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de gabero

Nu sunt de acord Igor cu destinul si soarta.
Stiam o vorba, daca vrei sa-l faci pe Dzeu sa rada spune-i despre planurile tale.
Adica eu unul nu cred ca exista control asupra vietii tale sau a destinului.

Nu trebuie să fi de acord cu mine, ci cu Biserica lui Hristos. Pe tine te iertăm, că nu cunoşti teologie.
Dar ar trebui să cunoşti, fiindcă din aceste mici neajunsuri, să le spunem, intră tot hăul de întuneric.
În primul rând, nu mai scurta cuvântul Dumnezeu, pentru că Îl iubeşti şi Îl cinsteşti, nu?
"Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale", aşa ceva nu există în Bibliei, nici la Sfinţii Părinţi.
Destin nu există.
Soartă nu există.
Predestinaţie nu există.
Astea sunt invenţiile lui Origen şi Augustin şi Luther şi Calvin.
Ar înseamna că toţi oamenii sunt nişte păpuşi legate cu aţă şi Dumnezeu le manevrează, nu?
Ar însemna că Dumnezeu vrea ca oamenii să ajungă în iad, nu?
Dumnezeu a vrut ca Hitler, Stalin, Napoleon, Mao, Hingis Han, şi alţi fii ai blestemului, slujitori diavolului, să ucidă atât de mulţi oameni, nu?
A vrut Dumnezeu ca Adam să muşte din rodul pomului oprit, nu?
Păi nu, desigur.
În Biblie spune altceva: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide." - Matei 7, 7-8.
Deci planurile noastre trebuie cerute de la Dumnezeu. Şi apoi, dacă Dumnezeu vede că ne este de folos spre mântuire, ni le va da, altfel nu.
Apoi după ce-I cerem la Dumnezeu cum vrem să fie viaţa noastră şi începem obligatoriu să lucrăm şi să construim planurile noastre cerute lui Dumnezeu (că zice: "dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce" - II Tesaloniceni 3, 10), în final spunem: "facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ" (Matei 6, 10). Că noi adesea, nu ştim ce avem nevoie spre mântuire, dar totuşi, trebuie să cerem. "cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină." - Ioan 16, 24. Deci dacă cerem şi nu primim, înseamnă că bucuria noastră nu e deplină, dar tot trebuie să fie bucurie, chiar dacă nu primim şi tot trebuie să cerem.
Faptul că trebuie să ne rugăm unii pentru alţii, să cerem în rugăciunile noastre diverse lucruri pentru noi sau pentru alţii, abundă Biblia de mărturisiri, în privinţa asta.
Iar de aici: cum cerem, când cerem, ce cerem, pentru cine cerem, de la cine cerem, unde cerem, cât cerem... Acestea deja sunt alte teologii...
În acelaşi timp adânci şi înalte, la care tu nu poţi avea acces, dacă nu ţi le-ai însuşit pe cele elementare.

E mult de vorbit, dar asta ar fi în linii mari.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Pe tine te iertăm, că nu cunoşti teologie.

Dacă cineva te-ar fi cunoscut numai pe tine cu singuranţă i-ai fi spulberat orice gând de a studia teologia. :))

[Corinusha]

^ aia-i sigur.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Pe tine te iertăm, că nu cunoşti teologie.

Vezi tu, Igor frate, singură afirmaţia asta spune multe...

Mai întâi foloseşti pluralul. Să fie al Majestăţii? Să fii tu cu alţi oameni care-s puşi să ierte pe semenii lor privindu-i de sus (anume din turnul "teologiei")? Nu pricepem prea bine, poate a înţeles însă Gabero.

Apoi, frăţia voastră care ne ceartă că nu-i citim pe Sfinţii Părinţi (asta de unde mai ştii? crezi că dintre toţi forumiştii tu eşti singurul care se hrăneşte din Comoara Bisericii?), spune către alt creştin "nu cunoşti teologie". Păi bine frate, aşa te-au învăţat Sfinţii Părinţi? Nu te-au dăscălit, oare, suficient, pe tema "cunoaştere teologică"? Nu ai aflat încă de la Părinţi ce este aceea teologie? N-ai auzit până azi că teologia e, înainte de toate, rugăciune? Nu aflat-ai de la Bătrâni şi din Sfânta Scriptură că omul care se roagă lui Hristos e teolog?
Ar reieşi din afirmaţia frăţiei voastre că forumistul Gabero nu se roagă (altminteri ar fi teolog, după cuvântul Părinţilor). De unde ştii tu asta? Ca purtător de teologie cum te prezinţi, mă aşteptam să scrii că rugăciunea lui e mai curată decât a ta şi altele asemenea...

*
Curios lucru, frate Igor, că ne-ai împărtăşit de mai multe ori visul de a deveni preot al lui Hristos. Să îţi ajute Bunul Dumnezeu să devii preot şi să fii vrednic de aceasta!
Dar, frate, ca unul care vei fi păstor de oiţe rătăcite şi care vei fi în contact, măcar la Taina Spovedaniei, cu suferinţele şi căderile oamenilor, cum poţi să scrii lui Gabero lucruri ca acelea, din moment ce ştii foarte bine prin ce trece colegul nostru? Tu însuţi te-ai apucat să-i răspunzi când era vorba de suferinţa lui, de încercările/ispitele grele prin care trece... Ai uitat de la mână pân la gură? Apăi să ştii, frate, că preotului i se cere o memorie foarte bună, atât a evenimentelor (sufleteşti, mai întâi) din parohie, cât şi a oamenilor păstoriţi.
Vorbind în aşa mod unui om care ţi-a împărtăşit suferinţa lui, ce crezi: l-ai ajutat măcar "sufleteşte"? Dar duhovniceşte?

Poate că ar mai fi multe de spus, vorba ta.
Eu însă mă opresc aici, să las loc şi altora care ar dori să te ajute un pic, ca să să îţi dai seama, adică, pe unde te afli de-o vreme şi cam ce ţi se întâmplă... Dacă primeşti, desigur.
Doamne ajută!