De la resemnare la acceptare

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Nici cultură generală în materie de literatură, nu vreau să adun. Nu-mi ajută la mântuire. E vorba de mântuire. E scopul pentru care omul, adică creştinul, trăieşte. Mântuirea lui şi a celorlalţi din jurul lui.
Nu citind din G. G. Marquez sau nu citind "Puterea şi gloria" lui Graham Greene. Aceştia doi, şi miliarde ca ei, nu au ajuns şi nu vor ajunge la îndumnezeire niciodată.
Ori ăsta-i scopul. Eu, pentru asta trăiesc, pentru Hristos, pentru a-L înţelege, a-L dori, aL căuta, a-L găsi, a-L urma, a trăi în El, a mă curăţi, lumina şi îndumnezeii prin El. Numai când ajuns la luminarea în Hristos, la acea "pace care covârşeşte orice minte", spune Scriptura, la vederea luminii necreate, în harul necreat, atunci poţi să mântuieşti şi pe alţii în jurul tău. Şi atunci şi doar atunci, poţi ajunge la îndumnezeire.

E mult de scris, prea mult, căci doar prin cuvintele acestea materiale, poţi exprima ineprimabilul, dar e atât de frumos...

Am spus că nu scriu mult... iartă-mă.

Doamne, ajută.

Faza cu "cultura nu ajuta la mantuire" e priceless. E esenta fanatismului. Btw, se stie ca inainte sa arda califul Biblioteca din Alexandria, au ars-o cu ceva secole inainte, crestinii, insa doar partial? Probabil gandeau ca si colegul nostru.
Igore, intre cultura si alergatul fanatic dupa himere mistice, eu aleg intotdeauna cultura. Asa, ca sa stii. Sac-sac!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de GMihai

Dar cum iti permiti tu, Emiliane, sa stabilesti cine s-a indumnezeit si cine nu ?! Nu vezi ca dai pe dinafara de mandrie desarta, si iti ingadui sa judeci ceea ce numai lui Dumnezeu Ii este dat ?!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

N-o fi ajuns, frate Igor, n-o fi ajuns. Dumnezeu ştie mai bine!
Dar ei şi alţi oameni printre care trăim ne-ar putea împrospăta şi antrena mintea, inima, pentru omenescul din noi şi dintre noi, oamenii. Că de omenescul ni s-a pocit de tot ori de nu-l mai avem, ce să sfinţească, frate, Duhul Sfânt?
Şi, oare, beletriştii ăştia de i-am studiat noi la şcoală, pe la toate materiile şcolare şi paraşcolare, or fi fost piedicile şi surpătorii mântuirii şi sufletelor noastre? Ne-or fi îndrăcit alde Rebreanu şi Ion Creangă, alde Rachmaninov şi Baudelaire, alde Anderson şi evreul de Bashevis Singer, nu?... Nu-i aşa că în lume n-a înflorit nimic vrednic de mântuire decât cartea bisericească, mai exact opera catehetică?

În prealabil postat de Darth Ludicus

Faza cu "cultura nu ajuta la mantuire" e priceless. E esenta fanatismului. Btw, se stie ca inainte sa arda califul Biblioteca din Alexandria, au ars-o cu ceva secole inainte, crestinii, insa doar partial? Probabil gandeau ca si colegul nostru.
Igore, intre cultura si alergatul fanatic dupa himere mistice, eu aleg intotdeauna cultura. Asa, ca sa stii. Sac-sac!

Întâi de toate nu sunt anticultură. Sunt neutru faţă de cultura beletristică, pe care nu o găsesc că ajută la mântuire şi sunt pentru şi pro cultura biblică, patristică, dogmatică, istorică creştină, istorică a religiilor, comparativă, exegetică, isihastă, noetică, iconografică, filosofică, pedagogică, socială, familială, şi altele.

Apoi, ca să vorbim despre îndumnezeire, nu putem ieşi din cheile ermineutice ale patristicii. Niciun om care nu practică Ortodoxia, nu se poate îndumnezeii. Sfinţii Părinţi ne arată clar, că îndumnezeirea se obţine numai în empiricul creştinismului, nu prin scolastic, nu prin sistematizări şi teorii, ci prin nous-ul, ochii sufletului şi mintea cea mai presus de minte (cum am explicat şi în postul anterior, dar nu ştiu cine a citit şi mai ales, cât s-a înţeles). Deci limpede: nimeni nu se îndumnezeieşte, dacă nu e ortodox. Căci doar în Ortodoxie mai există patristica teologiei empirice, noetice, doar aici nous-ul este şi poate fi atins, doar aici transcendem empiricul în cauzalul fiinţei noastre, tangibil prin energiile necreate şi harul necreat.
Dar asta-i dogmatică. Nu ne băgăm prea departe că vă pierd şi nu asta intenţionez.

Pe scurt: creştinul nu are nevoie să-şi împrospăteze omenescul, ci duhovnicescul şi dumnezeiescul din el, din om, acela trebuie îmbunătăţit constant. Ori prin literatură beletristică, se depărtează de duhovnicesc, se pierde, rătăceşte.
"nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona." - Matei 6, 24.
"Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor." - I Corinteni 10, 21.
Deci mintea (adevărata minte, nous-ul, nu cea raţională) alături de inimă, nu are nevoie de beletristic pentru urcuşul duhovnicesc, pentru îmbunătăţire, pentru curăţire, despătimire, neprihănire, luminare de lumina necreată şi apoi îndumnezeirea, care nici Adam şi Eva în Rai, nu au avut-o. Sunt stări, trăiri, mai presus de cuvinte, dar care Sfinţii Părinţi, în Tainele Revelaţiei, au trăit acestea şi ne-au transmis ce sunt, în cuvinte omeneşti, cele Dumnezeieşti, iar ei nu amintesc de vreun alt folos decât dăruirea deplină şi contompirea omului cu Dumnezeu, în fiecare secundă şi respiraţie a vieţii lui, urmând războaie de atacuri deosbit de brutale, din partea demonilor, a lumii şi a sinelui, până când Dumnezeu va ridica războiul de la el şi îl va odihni o bună perioadă, când iar va permite războiul, ca să se facă aurul cel mai curat din topitoare, dar nu peste măsura inimii noastre de a duce şi nu peste pregătirea noastră.
E mult de vorbit despre acestea... Foarte mult.
Şi dacă nu eşti îndrăgostit să le citeşti, să le trăieşti, să-ţi dedici viaţa acestora şi să mori pentru ele, căci ştii dulceaţa lor, şi rezultatul lor, atunci, vor fi doar nişte afirmaţii bolânde ale lu' Igor. Dar nu-s' a mele, sunt ale Părinţilor, a Patristicii, a Bisericii, revelate din Duhul Sfânt Dumnezeu. Sunt ale Lui.
Şi în toată splendoarea asta cea mai presus de cuvinte... rolul altcuiva, care prezintă alte idei, diametral opuse acestora, cum ar fi beletristica, prin care am trecut cu toţii în gimnaziu şi liceu, o văd, ineficientă, ca să nu spun incapabilă şi inadecvată scopurilor creştine. De ce? Simplu: beletristica e opera unui singur om. Creştinismul e opera lui Dumnezeu trasmisă Sfinţilor, adică a acelora care au dorit-o şi au trăit-o. Creştinismul devine opera a mii de oameni, în acelaşi timp, fără de timp, în acelaşi spaţiu terestru, fără de spaţiu terestru, văzut şi nevăzut în acelaşi timp. Astfel, fiecare carte de beletristică, devine o cană de apă scoasă din ocean...
Aşa văd şi aşa simt eu, din ce am experimentat.
Dar dacă nu guşti toate acestea, şi rămâi la stadiul beletristicii, nu poţi cunoaşte, nu înţelegi ce vorbesc, nu poţi face comparaţie şi eu iată-mă, cred că vorbesc degeaba.
E ca la universitatea de teologie din Atena, unde se fac cursurile pe sistem: mediu, avansat, cunoscător. Unde cunoscător e cea mai înaltă treaptă.

Iertaţi-mă dacă v-am smintit. Departe gândul. Dar dacă nu veţi citi Sfinţii Părinţi, nu veţi înţelege niciodată creştinismul. Niciodată. Cu atât mai puţin să-l practicaţi înaintând pe treptele spre continuă îmbunătăţire şi autodepăşire, prin nevoinţă, jertfă faţă de aproapele şi alte valori ale sfinţeniei, care nu le voi mai menţiona, pentru profunzimea, limpezimea şi lumina lor. Ci veţi stagna, la stadiul creştin de Duminică: "mi-am făcut datoria". Spovedanie, Împărtăşanie, Maslu, Liturghie, poate o vecernie odată la câteva luni sau aşa, fără să ştiţi exact ce sunt acestea, şi de ce le faceţi, de când sunt, de unde, de ce, cauză, efect, rezultat, etc. Of...

Dumnezeu să ne ajute.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Dar asta-i dogmatică. Nu ne băgăm prea departe că vă pierd şi nu asta intenţionez.

Frumos îţi şade!