Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[Florin-Ionut]

Anita,

Mă bucur că te interesează subiectul.

În prealabil postat de anita

Ideea e cu totul alta ,de vreme ce nu suntem in stare sa ramanem fara de pacat macar o zi ,sa nu ne apropiem de sfantul potir fara a ne spovedi inainte.

Greșit. Sfinții Părinți au gîndit Liturghia astfel încît, înainte de a primi Împărtășania, Biserica se roagă pentru iertarea păcatelor de mai multe ori. Înainte de Liturghie e Utrenia, cu psalmii de pocăință și cu rugăciunile ei. În răstimp, creștinul se roagă zilnic, în particular, pentru iertare.

Dupa spusele tale ,ar trebui sa ni se spuna care sunt pacatele cu care ne putem infatisa la sf.Impartasanie fara a le mai spovedi

Da, dar nu numai atît, nu e suficient!. Pentru acele păcate trebuie să cerem iertare înainte de a ne apropia de Potir și să credem în mila Lui Hristos, pentru rugăciunile Preasfintei și ale Sfinților. Cu toate acestea, Însăși Împărtășania ne iartă păcatele (alea care nu sînt cauzatoare de moarte), după cum voi arăta mai jos.

De exemplu pacatul judecarii aproapelui .
Noi putem primi un gand de judecare al aproapelui ,dar fiind de la diavol si constientizand il putem alunga imediat ,nu prinde radacini.
Altcineva poate judeca in gand numai ,ca sa nu creasca prea mult pacatul nu il mai exprima.
Si poate persista in judecata ,poate sa cocheteze cu gandurile de judecata.
Judecata este si in primul caz si in al doilea.

În primul rînd trebuie să înțelegem ce înseamnă a nu judeca. Pentru că nu e sinonim cu a nu critica, ci cu a nu condamna. Critica este constructivă, pe cînd actul condamnării cuiva este doar dreptul Judecătorului Care este Hristos.

Dacă se întîmplă să cădem în păcatul cu gîndul în mod accidental (mă refer la învoirea cu păcatul, nu la stadiul primar de ispită), imediat trebuie să ne rugăm, pentru a ieși din starea de păcat. Dar dacă în continuare cochetăm cu gîndul mîrșav, din ce în ce mai des, apoi zilnic, apoi constant, păcatul devine încetișor obișnuință, deprindere și apoi patimă. Or un creștin ortodox practicant nu ajunge pînă acolo! Se poate să cadă accidental, din neatenție, pentru care are soluția rugăciunii și a iertării prin Tainele Bisericii, printre care și Împărtășirea cu Trupul Lui Hristos chiar fără Spovedanie înainte. Citește mai jos cum vine asta.

Ce faci ,cum te prezinti la Hristos ?
Pacatul are si el intensitati diferite .

Să vedem ce spune Sfîntul Nilcolae Cabasila: http://tineretulortodox.md/wp-conten...-Liturghii.pdf .

”CAPITOLUL XXXVI
Despre înaltarea sfântului trup si despre cântarea „Unul sfânt...”

Acum preotul este gata sa se apropie el însusi de Masa euharistica si sa
cheme si pe credinciosi. Dar cum împartasirea nu este îngaduita absolut
tuturor, el nu-i cheama pe toti; ci luând Pâinea cea facatoare de viata si aratând-o,
cheama la împatasire numai pe cei ce sunt vrednici sa o primeasca, zicând:
„Sfintele, Sfintilor!”. Cu alte cuvinte: iata, ceea ce vedeti este Pâinea vietii .
Veniti, deci, cei ce vreti sa va împartasiti dintr-însa, dar nu toti, ci numai cine e
sfânt. Caci lucrurile sfinte sunt îngaduite numai celor sfinti.
Însa prin „Sfinti” întelegem aici nu numai pe cei desavârsiti în virtute, ci
pe toti câti se straduiesc spre desavârsire, chiar daca n-au ajuns înca la ea; nimic
nu-i împiedica pe acestia sa se sfinteasca si ei prin împartasirea cu Sfintele Taine
si sa devina sfinti, asa precum si Biserica întreaga se numeste sfânta si cum zice
marele Apostol al neamurilor, scriind catre tot poporul: „Frati sfinti, partasi ai chemarii celei ceresti!”. Credinciosii se numesc sfinti din pricina sfântului (Iisus) la care ei participa si din al carui Trup si Sânge se împartasesc. Caci ei sunt madulare ale acelui Trup, carne din carnea Lui si oase din oasele Lui.
Deci, cât timp suntem uniti si pastram legatura cu El, traim viata sfânta,
sorbind izvor de sfintenie din Capul si din Inima aceea (Hristos), prin Sfintele
Taine; dar dupa ce ne-am despartit si ne-am rupt din întregimea prea sfântului
Trup, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, caci seva de viata nu mai curge prin
madularele moarte si taiate.
Si cine desparte pe madulare de sfântul Trup?
„Pacatele voastre stau ca un zid despartitor între Mine si voi”, zice Domnul.
Dar oare orice pacat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai pacatul de moarte.
Tocmai de aceea se numeste de moarte; caci exista si un pacat ce nu e spre
moarte, precum ne spune Sfântul Ioan (evanghelistul). Prin urmare, credinciosii care n-au savârsit pacate de moarte care i-ar putea desparti de Hristos, nu sunt întru nimic opriti sa se împartaseasca cu Sfintele Taine si sa devina partasi la sfintire, atât cu numele cât si cu fapta, ca unii care sunt
madulare înca vii, pentru ca pastreaza unitatea cu Capul (Hristos).
De aceea, atunci când preotul striga: „Sfintele! Sfintilor!” credinciosii
raspund: „Unul (e) sfânt, unul (e) Domn: Iisus Hristos întru slava lui
Dumnezeu Tatal”. (Ei vor sa spuna) ca nimeni n-are de la sine însusi sfintenia,
pentru ca aceasta nu este rezultat
al virtutii omenesti, ci toti o avem de la si prin
Hristos. Atunci când pui sub soare mai multe oglinzi, toate stralucesc si rasfrâng
raze de ai crede ca se vad mai multi sori, dar în realitate unul este soarele care se
rasfrânge în toate; tot asa si Cel ce singur e sfânt, rasfrângându-Se în credinciosi,
straluceste în multe suflete si pe multi îi arata sfinti, desi Cel cu adevarat sfânt
este unul si singur, întru nimic mai prejos în slava decât Tatal.”

Sunt persoane care stau 2-3 minute la spovedit ,dar nu iau sf.Imparasanie fara binecuvantare si iertare de pacate.
Parintele Teofil Paraian spune bine ,daca suntem fara de greseala putem sa ne impartasim . Dar nu trece o zi si noi gresim.

Pe criteriul că doar cine e fără greșeală să se apropie de Potir nu ar trebui să se împărtășească nimeni niciodată. Chiar de la ultima Spovedanie pînă la Împărtășire greșim sau păcătuim, poate cu gîndul, poate cu cuvîntul, poate cu neatenția la rugăciunile Bisericii, indiferent că au trecut doar cîteva ore sau zile întregi. Indiferent că îndrăznești să te apropii rar sau des.

Sper că e mai clară acum poziția pe care o susțin.