Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Florin orice pacat , cat de mic, trebuie spovedit la duhovnic in virtutea ascultarii.

Corect. Am enumerat acolo cîteva din păcatele care nu necesită neapărata spovedanie, doar pentru cele din clasa lor. De aceea părinții spun că vin oameni care practic nu au ce spovedi. Sînt 100% sigur că la Teofil Pîrîian și la alți preoți îmbunătățiți au venit creștini spunînd că ”m-am mîndrit, m-am lenevit, m-am întristat, am păcătuit cu gîndul, am vorbit în plus” și altele asemenea - lucruri pentru care nu le era obligatorie Spovedania.

Ideea pe care vreau s-o transmit e că nu trebuie să mergem la Spovedanie înainte de fiecare Împărtășire. Mă refer cu strictețe numai la creștinii activi, rugători, mereu prezenți în Biserică, cu fapte bune șamd. Asta e o idee inoculată și îndrădăcinată atît de adînc în conștiința noastră, încît ne e frică să le mai dăm crezare Sfinților care ne îndeamnă să îndrăznim să ne apropiem des de Potir. Dar, atunci cînd ajungem la duhovnic, acesta trebuie să știe și micile noastre păcate ca să ne dea sfat, deși aceste căderi ne sînt deja iertate de Dumnezeu mai înainte de Spovedanie pentru rugăciunile noastre și ale Bisericii - dacă avem suficientă credință.

Uităm trei lucruri fundamentale:

1. Chiar și Sîngele Lui Hristos ne curăță păcatele. Fapt de netăgăduit de nimeni, o spune Însuși Hristos.
2. Apostolii au lăsat ca testament împărtășirea obligatorie a fiecărui creștin (activ, practicant, hotărît să țintească viața veșnică). Canoanele Apostolice sînt clare.
3. Liturghia are ca scop împărtășirea credincioșilor. Fără a ne cumineca, Liturghia își pierde sensul, rămîne o colecție de rugăciuni într-o slujbă la biserică în care Hristos Se aduce ca Jertfă nesîngeroasă doar pentru preot și cîțiva copii.

În schimb de amintim doar de Împărtășirea spre osîndă și ne temem ca nu cumva să ne fulgere Dumnezeu pentru că am îndrăznit să răspundem chemării preotului.

EDIT:

Fara aceasta nu vei ajunge niciodata la smerenia mult dorita.

Smerenia nu e atunci cînd tu ajungi la conștiința păcătoșeniei și a nevredniciei, lucruri perfect adevărate și reale tot timpul. Este normal să gîndești așa, nu e o umilință sau o formă de smerenie.

Smerenia e atunci cînd un coleg de pe forum te jignește și tu nu-i răspunzi cu aceeași monedă. Este cînd alegi să taci cînd poți să-i spui cuiva vreo două pentru că te-a deranjat. Este atunci cînd rabzi o palmă de la cineva. Cei mai avansați sînt în stare să întoarcă și celălalt obraz. Smerenia e uneori sinonimă cu dragostea desăvîrșită cînd, iată, îți pui sufletul [în pericol] pentru a cîștiga pe fratele tău căzut la viața veșnică. Așa Sfinții i-au întors la Hristos pe tîlhari, așa au fost mîntuiți mulți oameni începînd cu tîlharul de-a dreapta care a început cu batjocuri și a sfîrșit mîntuindu-se.