Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Atunci când punem alături faptele de “smerenie” ale lui Francisc cu lupta de o mie de zile a Sfântului Serafim de pe stâncă, vedem o mare deosebire. [...]
Lucrul trist este faptul că dobândirea unei adevărate legături duhovniceşti cu Hristos nu a fost niciodată posibilă pentru Francisc, căci, aflându-se în afara Bisericii lui Hristos, îi era cu neputinţă să primească Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfântului Duh. Darurile sale, însă, au venit de la un alt duh.
Va urma
NOTE DE FINAL (trimiterile sunt în mare parte către ediţiile în limba engleză a lucrărilor mentionate)

În prealabil postat de heaven

Chiar daca acele teorii sunt emise de catre alti oameni,ce te face sa crezi ca ei nu pot gresi?Sunt oare ei Dumnezeu?L-ai cunoscut pe Francisc de Assisi in persoana incat sa poti arunca asemenea vorbe grele despre acel om?
Oricum, "saracutzul",cum mai era numit, la ce suflet bun si milostiv avea,sunt sigura ca te-a iertat deindata si se roaga pentru tine,pentru iertarea si luminarea ta.Ai incercat sa patrunzi istoria vietii lui si altfel decat prin intermediul acelor prejudecati si acelor scrieri?Doar asa cu sufletul tau?

Cam de aici de sus a început lunga paranteză, necesară pentru a înţelege cum putem a lucra pe pământ (locul înşelării şi valea plângerii), pentru a fi liberi întru adevăr.
Am arătat după Sfintele Scripturi, că numai credinţa coborâtă de sus de la Dumnezeu, este cea adevărată, că Acesta o descoperă prin Sfânta Biserică Ortodoxă, singura infalibilă, fiind Trupul lui Hristos.
Am arătat apoi din Pidalion cum putem ajunge la aceasta, unde a fost aceasta exprimată (la Sfintele Sinoade Ecumenice, primite de toată Biserica, înainte de căderea Apusului în iadul minciunii)
Apoi am arătat, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi şi Sfântul Siluan Athonitul, cum să procedăm dacă vrem să nu fim în înşelare ci ortodocşi vii, lucrători în iubire smerită, în adevăr:
cu durerea pocăinţei trebuie să zdrobim cele 4 feluri de idoli ce vor să ocupe locul de închinare din inimă:
1. idolii patimilor,
2.idolii imaginaţiei,
3.idolii părerii despre voia lui Dumnezeu cu noi,
4.idolii teologiei (cum ni se pare nouă că este Dumnezeu)
şi apoi să ne ducem mintea în întunericul despuierii şi, neconfundând lumina minţii noastre cu lumina necreată, să cerem Sfânta Lumină, izvor lin ce susură prin istorie prin Sfânta Predanie şi lucrarea delicată a duhovniciei.
Deci, nu putem pune părerile nici unui om, indiferent cât de renumit în lumea noastră, fie chiar duhovnic cu răsunet, mai presus decât Credinţa în Iubire a Sfintei noastre Biserici.
De aceea ideea că: dacă bioterapia a fost acceptată de unii oameni renumiţi în Sfânta noastră Biserică suntem obligaţi să o acceptăm şi noi, este o idee neortodoxă, ce mută infailibilitatea de la Sfânta Biserică la un om
"Psa 115:2 Şi am zis întru uimirea mea: tot omul este mincinos. ".

Noi nu luăm oamenii ci cuvântul lor. Se poate ca un om bun să spună un cuvânt rău şi un om rău să spună un cuvânt bun. Noi luăm cuvântul, îl punem în laboratorul minţii şi dacă este corespunzător Sfintei Predanii îl primim fără a idolatriza cel care l-a spus iar dacă nu corespunde îl respingem fără a urâ sau judeca pe cel care l-a spus. Aşa ne învăţa pe noi Fratele Traian Bădărău urmând desigur Patericul, cartea inimii lui. Iar dacă auzim un cuvânt rău despre preoţie sau ierarhie să ştim bine că este şoaptă diavolească: să spunem "iertaţi" şi să ne retragem.
După cum spune şi
Molitfelnicul 1834 şi 1896:
Al soborului al 4-lea
Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defăima
pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în faţă, de ar fi şi
adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a
face aceasta, să se dea anatemei şi să se lepede de la
biserică, că unul ca acela este despărţit de Sfânta Treime şi
se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele
norodului tău să nu-l grăieşti de rău, aşijderea şi cel ce
necinsteşte pre mai marele său.
Aşadar, cu mila lui Dumnezeu să mergem mai departe.