În prealabil postat de MariS_
Energiile necreate tin de dumnezeire dar sunt mijlocul prin care Dumnezeu
coboara la noi si lucreaza. Ele sunt diferite de energiile lumii sau lumina
naturala, iar acestea din urma nu provin DIN primele ci PRIN energiile necreate
Dumnezeu lucreaza cele create. Deci PRIN ele, nu DIN ele, pentru ca, asa
cum spune si Eugen7, lumea a fost creata din nimic. Intunericul, din ce am
citit eu, nu semnifica materia neagra din univers, ci faptul ca universul in acel
moment (versetul 2) nu era inca tocmit, adica exista doar, hai sa-i spunem asa,
o "matrice" a viitorului univers, simbolizata sau metaforizata prin acea apa.
Aceasta "matrice" fiind fara de forma era intr-un stadiu intermediar intre fiinta
si nefiinta. Ea trece de la nefiinta la fiinta sau de la intuneric la lumina, adica
"matricea" care se afla in intuneric, netocmita, devine lumina si primeste legi.
De aceea Dumnezeu specifica a fost seara si a fost dimineata. Dar daca lumina
inca nu exista cum a fost atunci seara si dimineata? Asta inseamna ca pentru
prima lucrare, cea a luminii sau energiei materiale, seara si dimineata au alt
sens si anume cel de nefiinta (seara) si cel de fiinta (dimineata). Trecerea
aceasta de la nefiinta la fiinta nu stim cate ore, milenii sau miliarde de ani
pamantesti a durat si nici nu conteaza, ceea ce e important pentru noi nu
este CUM si in CAT timp pamantean a facut Dumnezeu lucrarile Sale, ci e cu
mult mai important CINE, CE si DE CE a facut ceea ce a facut. Si tocmai asta
ne spune Biblia. CUM si in CAT timp sunt prezumtii facute de unii Sfinti Parinti,
dar nu exista o parere unanima cu privire la aceste aspecte si de aceea nici nu
apar in dogme. Asa cum si pentru Iad sunt unii Sf. Parinti care il recepteaza
intr-un fel, foarte real si infricosator, iar altii Sf. Parinti cum e Sf. Isaac Sirul,
care il vede ca pe un loc unde cei nemantuiti simt dragostea lui Dumnezeu ca
pe un foc ce-i arde vesnic, sau altii care spun ca suferinta e data de departarea
de Dumnezeu. Nici acestea nu sunt dogme.
Nu cred ca se apara Ortodoxia tinand cu dintii de interpretarea literara a facerii,
chiar daca sunt, intr-adevar, unii Parinti care au facut-o. Ortodoxia s-a cladit
pe consens nu pe impunerea unor interpretari ale unui anumit numar de Parinti.
Har, smerenie si jertfa de sine.
|