Papalitatea

În prealabil postat de Adriana3

Am si eu o nedumerire: daca purcederea Duhului Sfant de la Fiul inseamna un grad de subordonare, fapt de neconceput avand in vedere ca cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi sunt egale, cum atunci Duhul Sfant purcede de la Tatal fara sa insemne subordonare, dar daca ar purcede si de la Fiul ar insemna subordonare? Logic, afirmatia nu sta in picioare. Duhovniceste insa sta? Ma refer strict la faptul ca purcederea ar insemna un grad de subordonare. Cum se poate asa ceva, din moment ce Duhul Sfant purcede de la Tatal ramanand egal acestuia.

Iata cum ne explica Sf. Fotie:

În prealabil postat de Miha-anca

Iata insa ca Sf. Fotie explica f clar de ce NU se poate ca Sf. duh sa purceada de la Tatal si de la Fiul:
Invataturile Sf Fotie impotriva susţinătorilor Vechii Rome; despre faptul că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl şi nu de la Tatăl şi de la Fiul

1. Dacă Duhul este simplu, dar purcede de la Tatăl şi de la Fiul, trebuie neapărat să admitem că ei sunt o singură persoană. Astfel este reintrodusă o confuzie sabeliană a persoanelor, sau mai bine zis, semi-sabeliană.

2. Dacă Duhul purcede de la Tatăl şi de la Fiul, El va fi dublu sau compus. Dacă Duhul Sfânt este raportat la Două Origini, la Două Principii, ce devine atunci Monarhia, atât de mult cântată, a Sfintei Treimi?

3. Dacă Tatăl Îl purcede pe Duhul şi Fiul Îl purcede de asemenea, Tatăl va fi o Cauză a Duhului, în acelaşi timp apropiată şi îndepărtată, datorită acestei purcederi şi de la Fiul.

4. Dacă purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl este desăvârşită, purcederea de la Fiul va fi superfluă.

5. Dacă purcederea Duhului de la Fiul este aceeaşi cu purcederea de la Tatăl, atributul personal al purcederii Le va fi comun. Dar cum devine un atribut personal, comun?
Dacă cele două purcederi sunt opuse, nu se vor distruge una pe alta, pentru că cele aflate în opoziţie se distrug totdeauna una pe alta?
În sfârşit, dacă ele sunt diferite, o „primă parte" a Duhului va fi purces într-un fel şi o „a doua parte", în alt fel, iar El va fi atunci „compus" din părţi inegale.

6. Pentru că Fiul şi Duhul izvorăsc dintr-o singură Cauză, adică Tatăl, şi dacă Fiul, la rândul Său, este Izvorul Duhului, atunci trebuie ca şi Duhul să fie Izvorul Fiului. Pentru că Tatăl Îi „proiectează" cu aceeaşi cinste, şi pe Unul şi pe Celălalt.

7. Dacă Fiul are în comun cu Tatăl, purcederea Duhului Sfânt, atunci Duhul Sfânt participă El Însuşi la această purcedere. Într-adevăr, tot ceea ce Tatăl are în comun cu Fiul, are în comun şi cu Duhul Sfânt. La fel, Duhul va fi în acelaşi timp şi Cauză şi Cauzat, ceea ce este mai monstruos decât toată mitologia păgână.

8. Dacă Fiul purcede şi El, dar Duhul nu are puterea de a purcede, Duhul va avea mai puţină putere decât Fiul, şi recădem în demenţa lui Macedonie.

9. Ei invocă în apărarea lor, autoritatea lui Ambrozie, care ar fi enunţat pe Filioque în cartea sa „Despre Duhul Sfânt", apoi pe cea a lui Ieronim şi a lui Augustin.
Putem răspunde următoarele: ori pnevmatomahii au făcut interpolări în operele lor; ori aceşti Sfinţi Părinţi s-au exprimat astfel pentru a-şi menaja ascultătorii, aşa cum a făcut Sfântul Vasile cel Mare, când a ţinut sub tăcere, pentru un timp, teologia Prea Sfântului Duh; sau pur şi simplu, oameni fiind, au părăsit într-o anumită întâmplare, calea cea dreaptă, după cum s-a întâmplat multora dintre cei mai mari, printre care îi putem aminti pe: Dionisie de Alexandria, Metodie de Patara, Pierios, Pamfil, Teognost, Irineu de Lyon, şi ucenicul său, Hipolit. Noi nu acceptăm unele dintre afirmaţiile lor, deşi îi cinstim pe ei.

10. Aceşti trei Sfinţi Părinţi – Ambrozie, Ieronim şi Augustin – au afirmat pe Filioque, după cum spun cei din Roma. Dar episcopii celor Şapte Sinoade n-au suflat despre aceasta nici un cuvânt. Dar toate aceste Sfinte Sinoade succesive au stabilit Definiţia credinţei noastre, iar papii, lumini ale Bisericii de la Roma, şi-au adus, fără rezerve, aprobarea şi sprijinul faţă de hotărârile acestor Sfinte Sinoade. Mai mult, ei au stabilit că nu se poate adăuga sau retrage nici o dogmă din Simbolul de Credinţă, şi că cel care ar îndrăzni să facă o asemenea faptă, să fie cu totul dat afară din Biserică.

11. Totuşi, dumnezeiescul Grigorie Dialogul, care a înflorit în grădina Bisericii la puţin timp după Sinodul al VI-lea ecumenic, a învăţat, în operele sale în latină, teologia purcederii Duhului Sfânt numai de la Tatăl. Zaharia care, o sută şaizeci şi cinci de ani mai târziu, a tradus Dialogurile în greceşte, dă acest text: „Duhul Mângâietor iese de la Tatăl şi rămâne în Fiul": această dogmă o cunoşteau de la Înaintemergătorul, care a văzut pe „Duhul pogorându-Se sub formă de porumbel şi rămânând deasupra Lui" (In. 1,32).

12. Leon şi Benoit, alţi episcopi celebri de la Roma, mai târziu, au enunţat o hotărâre, de a se citi Crezul în greceşte la Sfânta Liturghie, la Roma şi în toate celelalte Biserici care depindeau de ea, pentru a evita ca sărăcia limbii vorbite curent, să fie cuiva prilej de neînţelegere şi de hulă.
Acelaşi Leon, deschizând vistieria Bisericii Apostolice din Roma, a luat de acolo două scuturi care fuseseră aşezate odată cu obiectele sfinte, şi care aveau înscrise, cu litere greceşti şi în limba greacă, o versiune a Crezului ortodox. Şi a dat ca să fie citite în prezenţa întregului popor roman.
Să adăugăm faptul că, până în timpul cuviosului Serghie, Patriarhul Constantinopolului, episcopii din Roma, din primele momente ale pontificatului lor, trimiteau tuturor Scaunelor Patriarhale, scrisori conţinând mărturisiri de credinţă, ce conţineau şi Simbolul de credinţă absolut intact.

Pe topicul "Filioque" se gasesc mai multe raspunsuri.