Credinta crestina este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevaruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu si ne invata Biserica.

Credinta este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de alta parte, este (si) un merit al omului, caci crede numai cine voieste.

Ea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceste ucenicilor, inante de inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16,16).

Este o credinta cunoscatoare si o credinta lucratoare. Credinta cunoscatoare este asemanata de Sfintii Parinti cu "frunzele pomilor", iar credinta lucratoare cu "roadele". Credinta lucratoare angajeaza, deci, si trupul in procesul de mantuire si se traduce in viata prin faptele credintei.

Daca lipsesc faptele credintei, credinta cunoscatoare nu are nici o valoare.

Deci, nu este de ajuns sa crezi ca exista Dumnezeu si sa cun

Iar cunoasterea si intelegerea realitatilor spirituale se face prin credinta, asa cum realitatile materiale, fizice, sunt cercetate si analizate prin ratiune. Ratiunea este, deci, pentru lucrurile materiale, iar credinta este calea de cunoastere a celor spirituale. Si ratiunea si credinta sunt date omului de Dumnezeu. Ele nu se exclud. De aceea, antagonism intre adevarata stiinta si adevarata religie este numai in mintea unor oameni "fara Dumnezeu", nu si in realitate.

Celor care vorbesc de incompatibilitatea dintre stiinta si credinta, savantul Pierre Duhen, profesor la Facultatea de Stiinte din Bordeaux, intre 1895 si 1916, le striga cu indignare: "Minciuna! Minciuna in domeniul logicei, minciuna in domeniul istoriei. Invatamantul care pretinde sa stabileasca ireductibil antagonism intre spiritul stiintific si spiritul crestin, este minciuna cea mai mare, cea mai indrazneata din cate au incercat vreodata sa insele pe oameni". Si el continua astfel: "Cred din tot sufletul in adevarurile pe care le Dumnezeu ni le-a revelat si ni le propovaduieste prin Biserica Sa. Niciodata nu mi-am ascuns credinta si nadajduiesc din adancul inimii, ca Acela de la care o am ma va pazi ca sa rosesc vreodata de ea.".

Ratiunea si credinta se intrepatrund si se completeaza atat in cercetarea celor materiale, cat si in cercetarea celor spirituale.

Caci asa cum sunt lucrurile materiale, unde predomina cunoasterea rationala, trebuie sa si crezi in cei de langa tine, in cunostintele si descoperirile lor, tot astfel si in cele spirituale, unde prioritate are credinta, trebuie sa intelegi, cat este posibil, si cu mintea cele spirituale, care sunt suprarationale si supralogice, si nu irationale si ilogice.

Descoperirea lui Dumnezeu se mai numeste Revelatie si poate fi primita de om, in mod deosebit, prin credinta, dar si prin ratiunea iluminata de credinta.

Credinta crestina este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevaruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu si ne invata Biserica.

Credinta este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de alta parte, este (si) un merit al omului, caci crede numai cine voieste.

Ea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceste ucenicilor, inante de inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16,16).

Este o credinta cunoscatoare si o credinta lucratoare. Credinta cunoscatoare este asemanata de Sfintii Parinti cu "frunzele pomilor", iar credinta lucratoare cu "roadele". Credinta lucratoare angajeaza, deci, si trupul in procesul de mantuire si se traduce in viata prin faptele credintei.

Daca lipsesc faptele credintei, credinta cunoscatoare nu are nici o valoare.

Deci, nu este de ajuns sa crezi ca exista Dumnezeu si sa cunosti multe despre Dumnezeu, ci trebuie sa traiesti dupa voia Lui, implinindu-i poruncile

Credinta crestina este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevaruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu si ne invata Biserica.

Credinta este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de alta parte, este (si) un merit al omului, caci crede numai cine voieste.

Ea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceste ucenicilor, inante de inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16,16).

Este o credinta cunoscatoare si o credinta lucratoare. Credinta cunoscatoare este asemanata de Sfintii Parinti cu "frunzele pomilor", iar credinta lucratoare cu "roadele". Credinta lucratoare angajeaza, deci, si trupul in procesul de mantuire si se traduce in viata prin faptele credintei.

Daca lipsesc faptele credintei, credinta cunoscatoare nu are nici o valoare.

Deci, nu este de ajuns sa crezi ca exista Dumnezeu si sa cunosti multe despre Dumnezeu, ci trebuie sa traiesti dupa voia Lui, implinindu-

Sfantul Iacov spune: "Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea. Tu crezi ca unul este Dumnezeu ? Bine faci, dar si demonii cred si se cutremura. Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este ?" (Iacov 2, 18-20).

Adevarul mantuitor a fost descoperit oamenilor de Dumnezeu prin dreptii, patriarhii si profetii Vechiului Testament, iar in chip desavarsit prin Fiul lui Dumnezeu intrupat - Mantuitorul Iisus Hristos, si se pastreaza in Biserica.

Prin descoperirea dumnezeiasca, omul a aflat despre realitatile din lumea spirituala, care nu pot fi cunoscute si cercetate de ratiunea omeneasca.

Astfel, omului i s-a descoperit ca dupa moarte il asteapta viata vesnica si ca Dumnezeu, Unul in fiinta dar intreit in Persoane, este Creatorul cerului si al pamantului.

Din lumea creata mai fac parte: ingerii si demonii, iar undeva, unde numai Dumnezeu stie, exista un loc de fericire eterna, numit rai, si un loc de osanda si nefericire eterna, numit iad.

Despre Dumnezeu, ingeri, demoni, rai, iad, suflet, etc., omul cunoaste cu adevarat doar cate i s-a descoperit

i poruncile

Iar cunoasterea si intelegerea realitatilor spirituale se face prin credinta, asa cum realitatile materiale, fizice, sunt cercetate si analizate prin ratiune. Ratiunea este, deci, pentru lucrurile materiale, iar credinta este calea de cunoastere a celor spirituale. Si ratiunea si credinta sunt date omului de Dumnezeu. Ele nu se exclud. De aceea, antagonism intre adevarata stiinta si adevarata religie este numai in mintea unor oameni "fara Dumnezeu", nu si in realitate.

Celor care vorbesc de incompatibilitatea dintre stiinta si credinta, savantul Pierre Duhen, profesor la Facultatea de Stiinte din Bordeaux, intre 1895 si 1916, le striga cu indignare: "Minciuna! Minciuna in domeniul logicei, minciuna in domeniul istoriei. Invatamantul care pretinde sa stabileasca ireductibil antagonism intre spiritul stiintific si spiritul crestin, este minciuna cea mai mare, cea mai indrazneata din cate au incercat vreodata sa insele pe oameni". Si el continua astfel: "Cred din tot sufletul in adevarurile pe care le Dumnezeu ni le-a revelat si ni le propovaduieste prin Biserica Sa. Niciodata nu mi-am ascuns credinta si nadajduiesc din adancul inimii, ca Acela de la care o am ma va pazi ca sa rosesc vreodata de ea.".

Ratiunea si credinta se intrepatrund si se completeaza atat in cercetarea celor materiale, cat si in cercetarea celor spirituale.

Pr. Vasile Sorescu: