Despre cresterea copiilor

[Rodica50]

Am fost mereu prietena copilului meu, i-am vorbit despre cele bune indemnandu-l sa le urmeze, i-am vorbit si despre aspectele negative, indemnandu-l sa nu le urmeze-explicandu-i de ce este bine si de ce nu este bine . Dar un copil are neaparat nevoie si de autoritatea tatalui .E o chestiune de mare finete- lucrezi cu omul, de asemenea, desi a avut libertate, un control subtil a existat permanent.O prea mare incredere poate avea consecinte dintre cele mai neplacute. L-am invatat sa stie ce este greul, ce inseamna unitatea in familie,respectul,indatorirea fiecarui membru.De mic a fost prezent in Biserica.Copilul ia exemplul parintilor,al colegilor din grupul de joaca,de prieteni.Intotdeauna trebuie sa ne gandim ce lasam in urma, cine ne va pomeni- vom da seama in fata lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Rodica50

Am fost mereu prietena copilului meu, i-am vorbit despre cele bune indemnandu-l sa le urmeze, i-am vorbit si despre aspectele negative, indemnandu-l sa nu le urmeze-explicandu-i de ce este bine si de ce nu este bine . Dar un copil are neaparat nevoie si de autoritatea tatalui .E o chestiune de mare finete- lucrezi cu omul, de asemenea, desi a avut libertate, un control subtil a existat permanent.O prea mare incredere poate avea consecinte dintre cele mai neplacute. L-am invatat sa stie ce este greul, ce inseamna unitatea in familie,respectul,indatorirea fiecarui membru.De mic a fost prezent in Biserica.Copilul ia exemplul parintilor,al colegilor din grupul de joaca,de prieteni.Intotdeauna trebuie sa ne gandim ce lasam in urma, cine ne va pomeni- vom da seama in fata lui Dumnezeu.

Foarte corect spus,Rodica,si felicitari pentru ceea ce ai reusit.Doamne ajuta.

[Rodica50]

În prealabil postat de cristian67

Foarte corect spus,Rodica,si felicitari pentru ceea ce ai reusit.Doamne ajuta.

Doamne ajuta! Multumesc, Cristian si sa dea Dumnezeu ca toti oamenii sa aiba parte de bucurie si mangaiere din partea copiilor!

În prealabil postat de cristian67

Intr-adevar e foarte greu,dar invatandu-i mai de mititei cu Sfanta Biserica,cu Tainele acesteia ,cred ca aceste minunate trairi nu se vor mai dezlipi niciodata de sufletul lor,nu-i asa?Pentru ca daca nu facem asa,ajungem la vorba dragilor parinti:,,Omule ratacitor,tineretea o dai diavolului,iar in fata lui Dumnezeu te prezinti cu cioburile?''

citeam intr-o carte despre educatia copiilor: sa invatam copii de mici sa mearga la biserica, sa ii invatam sa se roage, sa ii impartasim des. chiar daca mai tarziu, cand vor fi mai mari o vor lua pe o cale gresita, constiinta lor va lucra. poate chiar cand parintii nu vor mai fi in aceasta lume, isi vor aduce aminte de momentele in care mergeau cu parintii la biserica, de momentele petrecute in Biserica si acest lucru ii va face sa revina pe calea cea buna.
E foarte important cum pleca copilul de mic. Mai tarziu cand creste nu putem decat sa ne rugam pentru el si sa nadajduim in Dumnezeu ca nu va ingadui sa cada.

[SIZE=1]MAI MULT DESPRE:[/SIZE] [COLOR=#d7004d]comparatie[/COLOR], [COLOR=#d7004d]copil[/COLOR], [COLOR=#d7004d]exemplu[/COLOR], [COLOR=#d7004d]influenta[/COLOR], [COLOR=#d7004d]prieten[/COLOR], [COLOR=#d7004d]psihologie[/COLOR], [COLOR=#d7004d]tata[/COLOR]

Nu degeaba se spune ca relatia pe care o avem cu parintii nostri este aceea care, direct sau indirect, ne va influenta puternic de-a lungul intregii noastre vieti. In cazul femeilor (si in majoritatea situatiilor), relatia cu tatal este de multe ori covarsitoare. Aceasta in ciuda faptului ca, mai ales in primii ani de viata, copiii isi petrec mai mult timp alaturi de mame. Tocmai de aceea se considera ca relatia dintre mama si fiica este, in fapt, cea mai importanta.

Nu contesta nimeni relevanta acesteia pentru femeia de mai tarziu, insa tatal este cel care isi va pune amprenta asupra fiicei si a felului acesteia de a fi. Despre tata se spune ca este "prima dragoste a oricarei femei". Tocmai de aceea, tipul de relatie care se stabileste intre cei doi va avea un impact extrem de puternic atat asupra echilibrului ei emotional, cat si in ceea ce priveste relatiile sentimentale.

Te-ai putea gandi: si ce-ai fi tu insati in masura sa faci, la o adica? In definitiv, nu ne putem alege parintii si, daca ajungi la concluzia ca relatia pe care ai avut-o cu tatal tau nu te-a influentat neaparat in sens pozitiv (desi este interpretabil), nu-l judeca. Nici un copil nu are acest drept si, pe termen lung, nu ti-ar aduce nici un beneficiu. Ideea este ca, analizandu-te pe tine insati si tipul de relatie pe care ai avut-o (sau o ai) cu tatal tau, sa inveti sa te cunosti si sa te intelegi mai bine. Este primul pas catre a deveni ceea ce vrei sa fii.

Tatal protector si grijuliu...


Astfel, sa presupunem ca in copilarie, tatal tau a fost pentru tine "cavalerul in armura stralucitoare". Te-a rasfatat, te-a protejat in permanenta si ti-a satisfacut toate dorintele. Parea a nu obosi niciodata si era intotdeauna gata sa se joace cu tine, iar mai tarziu, cand ai ajuns la dificila varsta a adolescentei, ti-a fost alaturi in permanenta cu o vorba buna, un sfat sau o incurajare.

Acum, la maturitate, probabil esti o femeie foarte sigura pe tine si constienta de ceea ce esti, pentru ca ai fost invatata, de la o varsta frageda, sa fii respectata. Felicitari! Ai toate premisele pentru a reusi in tot ceea ce ti-ai propus. Tine cont insa de faptul ca, poate, esti intrucatva nepregatita pentru dezamagiri... si acestea, inerente de altfel, ar putea sa te copleseasca, tocmai pentru ca viata nu te-a pregatit pentru asa-ceva.

Tatal - amic si tovaras de joaca


Poate ca, inainte sa te nasti, tatal tau si-ar fi dorit sa aiba un baietel. Dar, din clipa in care te-a tinut pentru prima data in brate, ai devenit cel mai important si mai frumos motiv al existentei sale. In copilarie, "s-a pus" incantat la mintea ta, v-ati jucat de nenumarate ori impreuna, a incercat sa te invete tot ce-a considerat ca ar trebui sa stii si a fost mereu gata sa-ti spuna povesti. Nu se mira nimeni cand va gasea uitandu-va impreuna la cate un meci de fotbal sau cand, mandra de tine si de importanta momentului, anuntai: "Ma duc cu tata in oras".

Este una dintre cele mai reusite relatii de acest gen si, daca ai avut parte de ea, te poti considera o femeie norocoasa. Ati fost, dintotdeauna, parteneri; tocmai de aceea probabil ca nu ti-a fost niciodata frica de el si ai stiut ca, orice problema ai avea, ea trebuie discutata cu sinceritate si gasite solutii de comun acord.

Tatal - Zbir


Sau asa il percepeai tu (poate erai nedreapta). Nu avea prea multa rabdare cu tine, dadea impresia ca nu vrea sa fie deranjat si, din aceasta cauza, erai mai tot timpul intimidata de el. Iar atunci cand, in sfarsit, isi facea putin timp si pentru tine, era mai mult pentru a te chestiona in legatura cu notele si, mai tarziu, pentru a dezbate chestiunea "Ce vrei tu sa faci cu viata ta".

Este posibil ca la acea varsta sa-ti fi inchipuit ca tatal tau nu te iubeste. Greseai, insa nu aveai cum sa stii atunci. Dar situatia aceasta te-a marcat. Probabil acum esti o femeie timida, neincrezatoare in sine si destul de retinuta in relatiile cu sexul opus. Ai luat in calcul ipoteza unei discutii "cu sufletul deschis" cu tatal tau? Ce simti cand te gandesti la aceasta perspectiva? Teama? Retineri? Cu atat mai mult, ar trebui sa faci acest lucru. Cel mai bun mijloc de a invinge "demonii" este de a-i infrunta.

Tatal - Exemplu


Nu intamplator am scris "Exemplu" cu majuscula. Genul acesta de parinte si-a construit intreaga viata prin forta exemplelor; din pacate, acest lucru nu este intotdeauna si benefic. Fie pentru ca parcursul existentei sale a fost marcat numai de reusite (vorbim in special de cele profesionale), sau fie pentru ca, dimpotriva, a inregistrat multe esecuri, acest tata are mereu o colectie de exemple la dispozitie.

"Eu, cand eram de varsta ta..."; "Daca as fi fost eu in locul tau", sau comparatii in care copilul sau e intotdeauna cel defavorizat: "Colegul tau cum a putut sa ia nota 10, si tu nu?"; "Ia uite la copilul acela, ce cuminte este! Tu de ce nu esti asa?".

O copilarie si o adolescenta traite sub asemenea auspicii duc, de obicei, la o maturitate incompleta. Cel putin din punct de vedere emotional. Nu-ti ramane de facut decat sa lupti cu tine insati pana in panzele albe, pana cand vei fi simtit ca ti-ai cheltuit si ultimul strop de energie, pentru a invata sa te apreciezi si sa ajungi sa fii mandra de ceea ce esti.

În prealabil postat de ionut12

Ce bine ar fi daca iam duce de mici la biserica si iam invata sa fie cu dumnezeusi nu cu lumea
daca iam invata sa fie ilostivi smeriti si s aaiba umilinta
daca iam duce la duhovnic sa invete adeva credinta si nu invatarile lumesti
daca nu iam lasa la tv,calculator si asamai departe
pt o cretsere buna a copiilor treb s avb cu duhonicul si sa citim vietile sfintilor si sai ducem cat mai des la biserica

doamne ajuta

Tu ai inteles importanta credintei, dar multi nu o inteleg. Uite, eu de exemplu, am crescut intr-o generatie tinuta departe de Biserica. Imi pare rau de ceea ce am pierdut si acum vreau sa recuperez, dar timpul s-a scurtat.