![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu pricepeți că nimeni n-ar putea născocii și scrie așa ceva oricît ar încerca? Și așa mereu, de 60 de ani? Nici demonii și nici lucifer și nimeni pe lume nu poate scrie ceva atît de frumos și Adevărat și Sfînt. Oricine ai fi, nu se poate ca citind să nu-ți dai seama că ''...Dumnezeu grăiește peste pămînt (scriind în cartea Vieții) vestindu-se întru venirea Sa''. Mie mi-e clar și numai din cele ce am citit din Cartea Vieții, din Cuvîntul lui Dumnezeu de la Pucioasa... dar mi-a întărit Dumnezeu Credința și în alte feluri că e bine să-i cred și așa știu că Dumnezeu Tatăl l-a Trimis pe Iisus la noi în Duhul. Sfatul meu sincer este să nu lăsați să vă împiedice etichetele de sectă, de eretici, de demoni, că cică ar fi omul sau sunt născociri periculoase, ci să încercați să citiți și să vă lămuriți cine sunt cele 7 Trîmbițe Apocaliptice și care a fost viața lor și apoi citind din Cuvîntul lui Dumnezeu să vă lămuriți ce anume cere Dumnezeu poporului Său și fiilor oamenilor ca să știți bine în ciuda tuturor ''binevoitorilor'' care vă sfătuiesc să-i credeți pe ei, pe ei care nu cred și nu vor să creadă... lăsîndu-se în voia unor tot felul de interese ascunse și fugind de Cruce de frica massmediei care iată, face ea tot felul de analize absurde ca să vă sperie și să vă țină la distanță de Dumnezeu. Nu credeți orbește în porpagandă lăsîndu-vă duși de val ci lămuriți-vă dacă e sau nu de la Dumnezeu. Eu afirm pentru a nu știu cîta oară, ca mirean oarecare din BOR, că e de la Dumnezeu Lucrarea celor 7 Trîmbițe Apocaliptice și nu e de la oameni sau de la demoni sau de la gLume și că nu există în Cuvînt niciun pic de erezie sau idei sectare sau păgînisme sau minciuni... și n-are cum să fie căci Dumnezeu nu este tocmai El un eretic absurd și rău care să vină să-i păcălească și să-i ispitească pe credincioși ca să cadă din dreapta Credință... ci este exact invers: Acolo în Cuvînt găsim cea mai deplină Dreaptă Credință la care suntem chemați să participăm. Acolo Last edited by vsovi; 28.07.2016 at 19:04:24. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Și, la fel ca voi, au idei din astea anticreștine, cum că poporul, sau limba, sau țara "aleasă" e cel arab, sau cel american, sau limba arabă, sau statul Missourri, sau România etc. Măi omule, Isus Cristos a venit ca să șteargă diferențele dintre popoare, dintre limbi, dintre țări... De aia Biserica este "CATHOLICĂ", sau universală.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi Last edited by GMihai; 28.07.2016 at 19:07:20. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Voi n-ați citit nimic și nu faceți comparații și nu aveți discernămînt ci amestecîndu-le le osîndiți laolaltă în timp ce vă declarați superiori. Păi cine v-a învățat să osîndiți păcătoșii împreună cu drepții și cu nevinoavții? Iar dumneata ești de meserie avocat, deci cum se poate atîta indolență și nepăsare tocmai cînd e vorba de lucruri atît de importante? Cînd e vorba de viață și de moarte, de mîntuire și de Credință, cum? După ce cițiți măcar un an de zile din Cuvînt ca să vă faceți o părere am putea sta de vorbă la concret... dar voi respingeți din start ca și copilul mic pe baubau neștiind că nu e baubau și nici o pisicuță și nici un ursuleț ci acolo e chiar Fericirea omenirii... a celor ce crezînd vor birui lumea împreună cu Dumnezeu. Citat:
Citat:
Deci sigur că da, Biserica Domnului este creștin ortodoxă și universală adresîndu-se tuturor fără deosebire de rasă sau de poziție socială sau de sex sau de religie sau de apartenență la vreo etnie sau ce deosebire concentraționară și exclusivistă mai vrei să găsești dumneata... deci Dumnezeu îi cheamă pe toți însă acolo unde îi cheamă nu e un amestec toxic de tot felul de eretisme și de sectarisme și de păgînisme și de tot felul de teorii științifice absurde ci acolo se ține de către toți Dreapta Credință în Adevăr din iubire de Dumnezeu și de om pentru că acolo nu este îngăduită nicio minciună și niciun păcat. Înțelegi deci tu diferențele ca să ai un pic de discernămînt bazat pe Adevăr și nu pe propagande și pe diversiuni și pe bîrfe și denigrări și pe teorii absurde? Last edited by vsovi; 28.07.2016 at 19:38:02. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Da ce, tu vrei să zici că ai citit din Cartea lui Mormon măcar un an ? Ca să stăm de vorbă la concret....
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Am înțeles ce ne spune coranul și l-am respins fiindcă e plin de minciuni și absurdități iar cu cartea mormonilor n-am avut tangență pentru că nu mi-a recomandat-o niciun sfînt și nici altcineva... Însă tu vrei să mă prinzi ca avocatul (diavolului) că dau sfaturi altora pe care eu însumi nu le aplic. Păi le aplic din moment ce eu știu că coranul sau cartea Mormonilor nu-mi este de folos în timp ce Cuvîntul lui Dumnezeu îmi este. Știu asta fiindcă eu am discernămînt... în dar de la Dumnezeu care a lucrat minte bună în capul meu cel atît de prost... ca al musulmanilor sau al mormonilor dacă nu mai prost. E bine să știi în Cine să crezi și ce cărți sunt Adevărate și care din ele au fost scrise de la adevăratul Dumnezeu. Dacă nu știi atunci cauți să te lămurești și să te sfătuiești cu cei în care ai încredere... dar pînă la urmă îți dai seama că doar nu e greu să deosebești între Lumină și ''întunericul gLumii'', între îngeraș și demon, între fiii lui Dumnezeu și cei ai oamenilor, între poporul lui Dumnezeu și celelalte popoare sau între grîu și pleavă și neghină. E bine să ai discernămînt bun ce vine din Credință ca nu cumva să ajungi să-ți crești ca prostul în inima ta altceva decît grîu curat care dă roadă bună mai departe în Împărăția Cerurilor. Un bob dă rod 30 alt bob 60 și altul 100... de copii ucenici care ajung sfinți iubiți mult de Dumnezeu. Last edited by vsovi; 28.07.2016 at 20:23:31. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Născut ca o formă de protestantism față de înnoirile din Biserica Ortodoxă Română a acestui început de secol și exprimat prin proorociile unei fecioare care aduce ,,reparare peste rana Bisericii”, Noul Ierusalim este, astăzi, doar o sectă ca oricare alta. Voită inițial o simplă mișcare charismatică, înconjurată de o aură de mister, fenomenul de la Pucioasa a sfârșit prin a se autosufoca în proorociile și misticismul exacerbat.
Toate sectele și grupările moderne, excentrice față de Biserică au avut la bază un profet sau o profeteasă, începând cu doamna Blavatski și sfârșind cu Koresh din Waco, Texas. Noul Ierusalim, și el fondat pe proorociile ,,maicii Virginia” are un mesaj nou și vechi, în același timp: nou este locul unde el a prins viață, căci practicile sale, ca și numele său, sunt vechi. Prima societate cu numele de ,,Biserica Noului Ierusalim” a luat naștere în 1787, la Londra, fiind grupată în jurul profețiilor unui teosof suedez, Emanuel Swedenborg. El pretindea că primește mesaje de la Dumnezeu, pe baza cărora a elaborat doctrina viitoarei mișcări ce a fost numită de unii ,,ocultă”. O altă comunitate cu același nume a fost formată de inokentiști - pelerini ce proclamau pogorârea Sfântului Duh asupra lui Inokentie. Similar fenomenului românesc, gruparea era formată din bărbați și femei ce aveau viziuni frecvente. Putem spune chiar că Noul Ierusalim de la Pucioasa are o concurență serioasă în ceea ce privește numele, ca și identitatea. Astfel, în Polonia există o grupare ,,Noul Ierusalim” fondată de vizionarul Karol, o alta în Florida, iar în 1984 - în urma unor apariții ale Maicii Domnului - arhiepiscopul rus Ioan a construit, în apropierea Moscovei, ,,Ierusalimul Alb”. Toate aceste mișcări se exclud a priori una pe cealaltă, considerând alegerea ca fiind exclusivă. Cu toate acestea, ele au în comun nu numai numele și mesajele vizionare adresate lumii prin intermediul unor ,,aleși”, ci și practicile și modalitățile de propovăduire a acestora.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Editat ! ! !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) Last edited by cristiboss56; 29.07.2016 at 07:58:00. |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#9
|
||||||||
|
||||||||
![]()
Mesajul tău e din partea a IV-a a scrierii lui Iosif Mocanu de pe un site al unei reviste a unei mânăstiri de pe stil vechi http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...aciri-nr-01-04 și deci trebuia să pui ghilimele de rigoare și să dai autorul .
Dar să vedem ce spune el aruncînd protestul lor pe spatele ''sectei'': Citat:
Dacă e să ne referim strict la sfînta Virginica, atunci ea era dintr-o familie creștin-ortodoxă foarte săracă, credincioși din BOR, iar ea s-a întîlnit cu Maica Domnului și cu Domnul Iisus în vedenie de la vîrsta de 9 ani cînd l-a rugat pe Iisus să-i vindece mama iar Domnul i-a cerut pentru asta ceva în schimb, iar ea neștiind ce să-i dea, s-a gîndit să-i dea o mînă sau un picior dar știind că va avea nevoie de ele pentru lucru a hotărît că i-ar putea da un ochi și pe acela i l-a dat Domnului, pe ochiul său cel stîng... proorocind astfel sărăcuța fără să-și dea seama că peste cîțiva ani va ajunge oarbă de un ochi împlinindu-se ceea ce împreună cu Domnul au hotărît ei, ca să dea ceva în schimb pentru vindecarea mamei sale... unul din ochi. Maica ei Andriana s-a făcut bine mărturisind că un Domn frumos și tînăr cu păr lung și cu barbă și îmbrăcat în alb a fost la patul ei și a vindecat-o. De pe atunci și multă vreme apoi ea mergea la Biserică în fiecare Duminică. Deci era foarte credincioasă și cuminte și săracă de micuță. Mai tîrziu ea mergînd la biserică vedea îngerașii și lucrările cele nevăzute și preotul a mărturisit cum a văzut pe capul ei o cunună de lumină coborîtă din cer. Ea era deci creștin ortodoxă și este și astăzi în cer tot la fel. Cînd a început Domnezeu lucrarea de trîmbițare a pus-o să țină 40 de zile de post negru doar cu anafură și apă sfințită și a reușit iar în a 40 zi cînd a adormit în somn inconștient cele cu care erau au auzit Cuvîntul Domnului grăind prin glasul ei de fecioară aflată în somn profund și inconștient căci ea nu știa că vorbește cineva prin ea. Deci ea era și atunci și mai tîrziu o creștină din BOR și treptat, Vorbind Domnul mereu și scriind sora ei Maria sau altcineva ceea ce auzeau din gura ei așa a început Dumnezeu Lucrarea. Vestea s-a răspîndit și oamenii au putut asista la minunea respectivă cînd adormea sfînta și cînd oamenii cereau cîte ceva în somn Domnul le răspundea. Deci așa a început în satul Maluri Trîmbițarea Apocaliptică a 6-a! Este aici vre-un fenomen sectar? Este aici vre-o minciună? Păi au mărturisit toți cei ce au asistat la minunea respectivă și care au citit din Cuvîntul scris încă de atunci. Poate cineva contesta ceva? A născocit ea sau a scris de la ea sau de la oameni sau de la demoni? Oare nu puteți pune Cuvîntul lui Dumnezeu lîngă alte cărți ale altor oameni ca să sesizați diferențele evidente? Deci nu exista nici o formă de protest fie neo-protestantism la înnoirile din BOR căci ea se afla în BOR și nu ea grăia ci Domnul prin ea. Deci e o minciună evidentă a acestui Iosif Mocanu care lansează din start diversiunea neo-protestantă care era în floare la acea vreme căci începuseră încă de pe atunci să apară tot felul de secte ca ciupercile după ploaie dar cu asta își începe Domnul Cuvîntul, criticînd fenomenul sectar care batjocorește pe Maica Domnului prin credințele lor eretice și mincinoase. Spunea că degeaba se suie ei la cer că nu pot intra în Rai și se uită prin gard și prin porți cu jint, dar porțile nu li se deschid ci stau închise... și asta pățesc cei ce batjocuresc pe maica Domnului. Deci cum putea fi o sectă să critice tocmai fenomenul sectar? Iată că Mocanu Iosif a pus-o în text exact sfinvers ca să iasă diversiunea lansată de cei de pe stil vechi pentru interesul în a se erija la putere. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
În concluzie, citiți și căutați cu atenție fiecare Credință ortodoxă și fiecare mișcare după roade căci după roade le veți cunoaște: Pomul bun nu poate să facă rele, din iubire nu poate să facă, iar pomul rău nu poate să facă roade bune, din credință în minciuni și din ură nu poate să facă... și făcînd voi deosebire între mesaje, între Cuvîntul propovăduit și între roadele credincioșilor așa puteți să vă faceți o părere dacă sunt de la dumnezeu sau de la cel rău căci cel rău vă învață sigur ca să faceți păcatu care iubește păcatele și asta îi e comoara din iadul pe care și-l numește cer cînd defapt e acolo e plin eres. Nu vă fie teamă ci învățați să deosebiți cu răbdare și multă atenței rodul bun de rodul rău ca nu cumva să mîncați din roade rele (păcate) și să călcați în picioare ca proștii roadele cele bune (sfințenie ce vine din iubirea de Dumnezeu). Last edited by vsovi; 29.07.2016 at 13:24:20. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre Post in Biserica universala | achimovjan | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 9 | 06.05.2010 14:53:11 |
Care e adevarat Biserica Crestina?Ne arata istoria aceasta | mihailt | Generalitati | 15 | 09.12.2009 15:00:47 |
BISERICA UNIVERSALA | mara2008 | Generalitati | 8 | 06.08.2008 06:07:57 |
|