Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Pus pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S.A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine.
Sfântul Serafim ştia că Motovilov caută acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt: „Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune, pe care le săvârşim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt şi le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână”.
Motovilov a întrebat de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt: „Părinte, cum aş putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?”. Sfântul Serafim i-a vorbit despre cum ajung oamenii să aibă Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovilov nu înţelegea. Atunci părintele l-a luat de umeri, spunându-i: „Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?”.
În acel moment, Motovilov a simţit că i se deschid ochii şi a văzut cum faţa bătrânului strălucea ca soarele. Sufletul i s-a umplut de pace şi linişte, desfătare şi bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobişnuită, dar mai ales de faţa sfântului, care strălucea: „Nu vă pot privi, părinte, pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele!”.
Sfântul Serafim i-a răspuns: „Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa. Să mulţumim Domnului pentru mila Sa de negrăit faţă de noi!”
Atunci a înţeles Motovilov cu mintea şi cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului. Sfântul Serafim l-a asigurat că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui.
Sfântul Serafim spunea: „Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt”.
„Dobândeşte harul Duhului Sfânt şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postul îţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia îţi dă mai mult, fă pomeni. Măsuraţi în acest fel fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos”.

[cristiboss56]

Sarcina cea mai înaltă și mai sfântă a vieții omenești este împărtășirea de Duhul Sfânt și obținerea unei permanente comuniuni cu El.
Cum să dobândești această comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Cum să primești această măreață mângâiere – mângâierea Duhului Sfânt? În ce și când avem comuniune cu Duhul lui Dumnezeu?
Întâi de toate, în rugăciune. Orice om care a avut comuniune cu Duhul Sfânt a fost întotdeauna nevoitor al rugăciunii. Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile și nopți le-a petrecut îngenunchiat pe o piatră, rugându-se lui Dumnezeu.
Doar cel care se roagă astfel poate avea comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin rugăciune neîncetată și prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfinții curăția inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune. De aceea, este mare însemnătatea ultimelor cuvinte ale rugăciunii Sfântului Duh: „Vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea”.
Sfântul Luca al Crimeii

[cristiboss56]

Sfântul Marcu Monahul (sec. V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum spune Avva Isaia (sec. IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar Sfântul Isaac Sirul (sec. VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”. Îndrumătorii duhovniceşti contemporani acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”,din 1927 până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică pocăinţei:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Episcop Kallistos Ware

În prealabil postat de cristiboss56

Sfântul Marcu Monahul (sec. V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum spune Avva Isaia (sec. IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar Sfântul Isaac Sirul (sec. VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”. Îndrumătorii duhovniceşti contemporani acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”,din 1927 până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică pocăinţei:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Episcop Kallistos Ware

Da, dar budismul ....:)...((

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Da, dar budismul ....:)...((

Mânia lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu pedeapsa de la Dumnezeu, însă ea se descoperă celor care au devenit (prin propria lor alegere) robi ai Satanei (Rm. 1,18).

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Da, dar budismul ....:)...((

Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă ” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba. Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu – adică semnul Crucii, întreaga lume care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „ va plânge “. Totul s-a sfârşit. Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos. Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu.

[cristiboss56]

Trebuie să ştim că, pentru trezirea oamenilor, Domnul foloseşte chemări dulci şi chemări mai aspre. O predică duioasă, o Biblie, o foaie religioasă, o carte bună etc. Sunt tot atâtea chemări duioase prin care Duhul Domnului încearcă să-i trezească la viaţă pe cei păcătoşi. Mulţi se trezesc şi prin astfel de chemări.
Când omul se învârtoşează în fărădelegi şi nu mai prinde chemarea cea blândă şi dulce pentru trezirea şi izbăvirea lui din pieirea sufletească, Domnul foloseşte şi chemări mai aspre.
Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele și altele de acest fel – sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor, căci Domnul îi ceartă pe cei credincioși, din care poate face „vase alese”.
Preot Iosif Trifa

[cristiboss56]

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Hristos. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.
Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să rămână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că îl au în inima lor pe însuşi Dumnezeu!


Sfântul Nectarie al Pentapolei

[amatyyy]

Raspuns: 1) Să-i iubească pe toți in Domnul. 2) Să-i acorde fiecăruia intâietate. 3) Să indure cu răbdare defectele și neputințele lor. 4) Să nu supere pe nimeni cu nimic. 5) Prin discuții duhovnicești să-și aducă folos unul altuia. 6) Să se roage unul pentru celălalt.

[amatyyy]

Dacă ai de gand să relatezi, trebuie să redai foarte exact adevărat, fără cea mai mică înfloritură și modificare. Adevărul trebuie să fie curat.