Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sfântul Marcu Monahul (sec. V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum spune Avva Isaia (sec. IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar Sfântul Isaac Sirul (sec. VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”. Îndrumătorii duhovniceşti contemporani acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”,din 1927 până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică pocăinţei:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Episcop Kallistos Ware

În prealabil postat de cristiboss56

Sfântul Marcu Monahul (sec. V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum spune Avva Isaia (sec. IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar Sfântul Isaac Sirul (sec. VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”. Îndrumătorii duhovniceşti contemporani acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”,din 1927 până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică pocăinţei:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Episcop Kallistos Ware

Da, dar budismul ....:)...((

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Da, dar budismul ....:)...((

Mânia lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu pedeapsa de la Dumnezeu, însă ea se descoperă celor care au devenit (prin propria lor alegere) robi ai Satanei (Rm. 1,18).

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Da, dar budismul ....:)...((

Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă ” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba. Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu – adică semnul Crucii, întreaga lume care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „ va plânge “. Totul s-a sfârşit. Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos. Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu.

[cristiboss56]

Trebuie să ştim că, pentru trezirea oamenilor, Domnul foloseşte chemări dulci şi chemări mai aspre. O predică duioasă, o Biblie, o foaie religioasă, o carte bună etc. Sunt tot atâtea chemări duioase prin care Duhul Domnului încearcă să-i trezească la viaţă pe cei păcătoşi. Mulţi se trezesc şi prin astfel de chemări.
Când omul se învârtoşează în fărădelegi şi nu mai prinde chemarea cea blândă şi dulce pentru trezirea şi izbăvirea lui din pieirea sufletească, Domnul foloseşte şi chemări mai aspre.
Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele și altele de acest fel – sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor, căci Domnul îi ceartă pe cei credincioși, din care poate face „vase alese”.
Preot Iosif Trifa

[cristiboss56]

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Hristos. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.
Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să rămână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că îl au în inima lor pe însuşi Dumnezeu!


Sfântul Nectarie al Pentapolei

[amatyyy]

Raspuns: 1) Să-i iubească pe toți in Domnul. 2) Să-i acorde fiecăruia intâietate. 3) Să indure cu răbdare defectele și neputințele lor. 4) Să nu supere pe nimeni cu nimic. 5) Prin discuții duhovnicești să-și aducă folos unul altuia. 6) Să se roage unul pentru celălalt.

[amatyyy]

Dacă ai de gand să relatezi, trebuie să redai foarte exact adevărat, fără cea mai mică înfloritură și modificare. Adevărul trebuie să fie curat.

[cristiboss56]

Crestinul trebuie sa se socoteasca partas (vrednic) chemarii ceresti si sa se poarte in chip vrednic de Evanghelia lui Hristos rtat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu si de la voile si judecatile Lui. Crestinul trebuie sa devina in toate mai presus de judecatile dupa lege, nici sa nu jure, nici sa nu minta.
Nu trebuie sa defaimeze , nici sa nu batjocoreasca , nici sa nu se certe , sa nu se razbune singur , sa nu rasplateasca raul cu rau , nici sa nu se manie .
Trebuie sa fie indelung-rabdator , si sa mustre la timp potrivit pe cel ce se razbuna nu insa din patima razbunarii, ci din dorinta indreptarii fratelui, dupa porunca Domnului.
Nu trebuie sa spuna ceva impotriva fratelui care nu este de fata, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar daca ar fi adevarate cele spuse.
Trebuie sa dispretuiasca pe cel care calomniaza pe fratele . Nu trebuie sa spuna vorbe de rusine.
Nu trebuie sa rada si nici sa nu tolereze pe cei care rad .
Nu trebuie sa vorbeasca cuvinte rele, spunand ceva care nici la folosul celor care asculta nu duce, nici la familiaritatea necesara si ingaduinta cu Dumnezeu nu contribuie . Asa incat si cei care lucreaza sa se ingrijeasca, atat cat este posibil, sa lucreze cu liniste si sa se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sunt incredintati sa randuiasca cuvantul ca discernamant spre zidirea credintei, ca sa nu intristeze Duhul Cel Sfant al lui Dumnezeu.
Nu se cuvine ca vreunul care vine de la altii sa indrazneasca sa se apropie sau sa vorbeasca cuiva dintre frati, inainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii in toate sa fie cercetati cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.
Nu trebuie sa fie robit de vin, nici sa nu fie stapanit de patima pentru mancare de carne , nici, in general, sa nu devina lacom pentru orice mancare sau bautura , pentru ca cine se lupta, se infraneaza de la toate .
Din cate se dau fiecaruia spre folosire, nu trebuie sa aiba nimic ca al sau propriu sau sa inmagazineze , ci fiind atent cu grija pentru toate, ca si cum apartin lui Dumnezeu, sa nu dispretuiasca nimic din cate intamplator sunt aruncate sau puse deoparte. Nimeni sa nu socoteasca ceva ca al sau (proprietate), ci ca fiindu-i incredintat de Dumnezeu spre slujirea fratilor care formeaza o inima si o simtire , astfel si sa gandeasca si sa faca toate, si fiecare (sa ramana) in randul cetei sale .
Nu trebuie sa carteasca , nici de stramtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseala din munca, pentru ca in orice imprejurare, judecata o au cei carora li s-a incredintat puterea (autoritatea) corespunzatoare.
Nu trebuie sa faca strigare sau alta manifestare sau miscare, in care se manifesta manie sau indepartare de incredintarea ca Dumnezeu este de fata.
Glasul sa fie potrivit dupa imprejurare.
Nu trebuie sa raspunda cuiva sau sa faca ceva cu obraznicie si dispret , ci sa dovedeasca in toate si fata de toti ingaduinta si cinste .
Nu trebuie sa faca semne din ochi cu viclenie sau sa foloseasca alta forma sau miscare a unui membru (a corpului), care intristeaza pe frate sau dovedeste dispret.
Nu trebuie sa se impodobeasca in imbracaminte sau incaltaminte, ceea ce dovedeste desertaciune (mandrie).
Trebuie sa foloseasca lucruri simple pentru nevoile corpului.
Nu trebuie sa cheltuiasca nimic mai mult decat cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpatare).
Nu trebuie sa caute cinstiri si sa urmareasca intaietate .
Trebuie ca fiecare sa socoteasca pe toti ceilalti mai de cinste decat pe sine . Nu trebuie sa fie razvratit (nesupus) .
Cel care poate sa lucreze, daca nu lucreaza, nu trebuie sa manance , ci chiar si cel care se indeletniceste cu ceva dintre faptele spre marirea lui Hristos, trebuie sa se forteze pe sine pentru implinirea lucrului dupa putere .
Fiecare trebuie sa faca toate prin examinarea proiestosilor cu cuvantul si invatatura, chiar si mancarea si bautura, asa incat si acestea sa se faca spre slava lui Dumnezeu .
Nimeni nu trebuie sa treaca de la o lucrare la alta fara examinarea celor care au puterea (autoritatea) sa rnduiasca asemenea lucruri, in afara de cazul cand pe cineva, pe neasteptate, l-ar chema o nevoie urgenta in ajutorul celui lipsit de puteri.
Trebuie ca fiecare sa ramana la ceea ce a fost randuit si sa nu treaca din proprie initiativa la lucrari straine, afara de cazul cand cei care au raspunderea pentru asemenea (situatii) ar socoti ca cineva are nevoie de ajutor.
Nimeni nu trebuie sa se gaseasca in alt atelier decat cel al sau.
Nu trebuie sa faca ceva fata de cineva din duh de contrazicere sau cearta.
Nu trebuie sa fie invidios pentru succesul altuia, nici sa nu se bucure pentru defectele cuiva.
In dragostea lui Hristos, trebuie sa se intristeze si sa se mahneasca pentru defectele fratelui, dar sa se bucure pentru realizarile lui .
Nu trebuie sa fie indiferent pentru cei care pacatuiesc sau sa stea linistit pentru ei.
Cel care mustra trebuie sa mustre cu toata indelunga-rabdare , cu frica de Dumnezeu si cu scopul sa intoarca pe cel pacatos.
Cel mustrat sau pedepsit trebuie sa fie primit cu bunavointa, cunoscand folosul sau in indreptare.
Cand cineva este acuzat, nu trebuie ca altul sa contrazica pe acuzator inaintea aceluia sau a altor cativa. Dar daca vreodata s-ar intampla ca acuzatia sa apara cuiva nedreapta, (acesta) de la sine sa ia cuvantul pentru cel acuzat si, fie sa-l lamureasca, fie sa se lamureasca.
Trebuie ca fiecare, in masura in care ii este posibil, sa linisteasca (imblanzeasca) pe cel care are vrajmasie impotriva lui. Nu trebuie sa se pastreze ranchiuna impotriva celui care a pacatuit si se caieste, ci sa fie iertat din inima .
Trebuie ca acela care spune ca se pocaieste pentru pacat, sa se intristeze nu numai pentru pacat, ci sa si faca roade vrednice de pocainta.
Cel care a fost pedepsit pentru pacate anterioare si a fost gasit vrednic de iertare, daca va gresi din nou, isi pregateste siesi judecata maniei dumnezeiesti mai rea (aspra) decat cea dinainte.
Cel care dupa prima si a doua mustrare persista in greseala lui , trebuie sa fie aratat proiestosului, pentru ca astfel, fiind mustrat de mai multi, sa se rusineze . Dar daca nici astfel nu se va indrepta, sa se taie ca sminteala a celorlalti si "sa fie privit ca un pagan si ca un vames" , spre siguranta celor care lucreaza instruirea ascultarii, potrivit celor spuse : "Cand se prabusesc cei fara de lege, se infricoseaza cei drepti". Dar trebuie sa se si planga pentru el, ca de un madular taiat din corp.
Soarele nu trebuie sa apuna peste mania fratelui (52), ca nu cumva noaptea sa-i duca la deplina invrajbire si in ziua judecatii sa-i copleseasca delictul neinlaturat.
Nu trebuie sa astepte prilej potrivit pentru indreptarea lui , pentru ca nu este sigur pentru ziua de maine; in realitate multi planuiesc multe pentru ziua de maine, dar n-o mai apuca (ajung).
Nu trebuie sa abuzeze de incarcarea peste masura a pantecelui, de la care provin inchipuirile (imaginatiile) de noapte.
Nu trebuie sa se forteze la lucru peste masura si sa depaseasca limitele moderatiei, potrivit Apostolului, care a spus : "Ci, avand hrana si imbracaminte, cu aceasta vom fi indestulati" , pentru ca abundenta, dincolo de necesitate, produce chipul avaritiei (lacomiei), iar lacomia a fost declarata ca inchinare la idoli .
Nu trebuie sa fie avar nici sa nu stranga lucruri nefolositoare, de care nu are nevoie.
Cel care se alatura lui Dumnezeu, sa imbratiseze saracia pentru totdeauna si sa fie strapuns (fixat) in teama de Dumnezeu, potrivit celui care a spus : "Strapunge cu firea Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut"

Sa dea Domnul ca sa primiti cele spuse, cu toata intelegerea, asa incat sa dovediti roade vrednice de Duhul spre slava lui Dumnezeu, prin gratia lui Dumnezeu si cu ajutorul Domnului nostu Iisus Hristos . Amin.