De la resemnare la acceptare

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Yasmina

Am gresit o litera si iata intelesul s-a schimbat simtitor.

Eu una nu sunt de acord cu exprimarea "suflet de capra"sau"de porc"...
Am copilarit la tara,iar animalele astea sunt prea dragute si naïve pt a fi comparate cu abisul ,cu iadul din om(din unii oameni se intelege).
Am mai spus-o,un om poate fi mai bun sau mai rau decat un animal,o fiara. Depinde de el.
Asemanarea cu animalele ,le nedreptateste pe acestea din urma :)
Noi am fost "proiectati" pt mai mult(cu alte asteptari),insa situatiile nefericite arata ca nu ne putem ridica mai mult decat niste mamifere fioroase.
La fel cum existenta palpabila a Sfintilor ne arata cum ar trebui sa fim de fapt :)

scuze pt offtopic.

Mi-am pus şi eu întrebarea, de multe ori, de ce folosim expresii metaforice care fac apel la diverse animale atunci când evaluăm un om: rău ca un câine, fioros ca tigrul, urât ca porcu, agitat ca o maimuţă, mut ca o lebădă, prost ca găina, curajos ca un leu, curat ca porumbelul, înţelept ca şarpele. Fiind iubitor de animale, şi încă unul pătimaş de-a dreptul, am avut uneori impresia că da, nedreptăţim animalele când le asociem cu omul...:)
Cu toate acestea, în limbajul cotidian expresiile acestea sunt atât de mult folosite încât s-a ajuns şi la prescurtări gen: câine!, porcule!, vaco!, şarpe!, respectiv gândăcelule..., iepuraşule..., piiisi, cocoşelule....:)
Ce să zic acum, ştiu şi eu ... E limpede că baza trimiterilor către fraţii noştri cu mai multe sau mai puţine picioare (chiar aşa, râma are picioare? melcul, parcă, n-are!) o constituie anumite însuşiri de caracter ale omului pe care ni se pare că le găsim exemplar ilustrate la animale.
Capra, de pildă, lasă impresia că are însuşirea de a fi rebelă, încăpăţânată, neascultătoare, mândră. Sau aşa ni se pare nouă când dăm de ea...:) Calul pare blând şi foarte muncitor, porcul înclinat spre murdărie şi lăcomie iar maimuţa spre agitaţie.

Cred că nu folosim analogia cu vreun animal în mod depreciativ pentru acesta din urmă, ca şi cum animalul ar fi inferior omului, ci pentru că însuşirea respectivă apare în mod exemplar, bine conturată, la animalul respectiv. Faţă de însuşirile caracteriale ale unui om, animalul pare un prototip, un exemplar care ilustrează cu tărie/cu pregnanţă însuşirea respectivă.
Şi totuşi, una e încăpăţânarea asinului, alta încăpăţânarea omului. Dacă primului nu avem ce-i reproşa, că aşa l-a lăsat pe el Dumnezeu, omului însă îi putem reproşa că nu e atent la însuşirile lui de personalitate, că nu caută să se automodeleze, să înveţe de la alţii etc.
Cât priveşte oaia şi capra aşa cum apar ele în Biblie, poate ne spune mai multe Pelerinul întrucât el a studiat mai aprofundat obiceiurile, cultura, credinţele iudeilor din vechime.