Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[delia31]

În prealabil postat de delia31

Adevarul ca Hristos e chipul vizibil al Dumnezeului celui invizibil, intra aici? De adevarul ca odata cu Intruparea, Dumnezeu are un chip, trebuie tinut cont atunci cand e vorba de inchinarea in duh si in adevar?
Daca da, cum? Daca nu, de ce?

Deci, la ce te-am intrebat mai sus, raspunsul adventist e nu.
Desi, formal, nu negi adevarul ca Hristos are o parte vizibila, consideri ca acest adevar poate fi ignorat in actul inchinarii in duh si in adevar. Si atunci, mai esti in Adevarul intreg?

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Eu nu mă închin ”părții vizibile” a lui Hristos pentru că pur și simplu nu-L văd, este în Cer, nu e pe pământ [în mod vizibil, palpabil].

Si atunci, de ce ar fi pretins Dumnezeu ca aceia care i Se inchina sa o faca in duh si in adevar, daca prezenta Lui reala nu ar fi accesibila oamenilor cat sunt pe pamant?

Temeiul pt. care avem icoane e oricum mult, mult mai profund, si altele ar trebui sa fie reperele discutiei, cum zicea anterior Ioan Cezar, dar vad ca nici o sansa pana acum sa ne apropiem cat de cat de subiect.
Vroiam doar sa inteleg cum intelegeti voi aporia asta in care v-ati instalat asa confortabil. Cum poti sa zici ca te inchini in duh si in adevar, ignorand o buna parte a Adevarului?

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de delia31

Si atunci, de ce ar fi pretins Dumnezeu ca aceia care i Se inchina sa o faca in duh si in adevar, daca prezenta Lui reala nu ar fi accesibila oamenilor cat sunt pe pamant?

E vorba doar de prezența Lui fizică, vizibilă, palpabilă; căci noi umblăm prin credință, nu prin vedere (2 Cor.5,7), închinarea noastră este în duh (Ioan 4,23), nu în trup.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

E vorba doar de prezenţa Lui fizică, vizibilă, palpabilă; căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere (2 Cor.5,7), închinarea noastră este în duh (Ioan 4,23), nu în trup.

Credinţa noastră, a comunităţii creştine dintotdeauna, vine şi din auzire şi din vedere.
Ne sprijinim pe mărturiile auzirii şi vederii celor care au fost înaintea noastră şi care au rămas în Scriptură, iar noi îi numim azi Biserica Primară; cel puţin de la ei ne lămurim şi ne întărim, prin mijlocirea textului Scripturii, dacă pe cei care Îl aud şi Îl văd azi pe Domnul nu îi credeţi:

Din auzire:
"Şi, căzînd la pământ, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?" (Fapte 9,4)

Din auzire şi din vedere:
"Ci veţi lua putere venind Duhul Sfânt peste voi şi îmi veţi fi mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
Şi acestea zicînd, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
Şi privind ei, pe când El mergea la cer ..." (Fapte 1, 8-11)

Din vedere şi din auzire:
"Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
Iar ei, strigînd cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui." (Fapte 7, 55-57)

Toate acestea sunt un temei scripturistic deplin pentru icoanele dreptmăritorilor creştini. Credinţa noastră vine şi din vederea şi auzirea de care au avut parte ei - primii dreptmăritori creştini, la care noi avem acces astăzi (şi) prin mijlocirea textului Scripturii.
(Mai sunt şi alte locuri în NT care constituie temei scripturistic pentru icoană, deşi vă plângeaţi că nu aţi găsit încă. Citiţi cu atenţia adunată, cu inimă înfrântă şi smerită şi veţi găsi o mulţime de astfel de locuri - şi astfel vă veţi însenina şi n-o să mai plângeţi...:)....)

P.S. Ţineţi seama, vă rog, că Apostolul făcea acele precizări şi îndemnuri pe care le-aţi precizat (2 Corinteni 5,7) unor oameni care fuseseră deja tulburaţi (Cap. 2) şi cărora Pavel încerca să le întărească dragostea, iertarea, credinţa - în contextul ispitirilor Satanei care intraseră în comunitatea eclesială printr-un om anume (II Corinteni 2,11). Aşadar să vedem clar scopul cuvintelor Apostolului, în situaţia de viaţă concretă pe care Pavel o abordează, şi să nu ne folosim de ele în mod abstract şi speculativ, pentru a trage spuza pe turta noastră...