Charlie Hebdo, sau terfelirea religiei in numele libertatii de expresie !

[AlbertX]

În prealabil postat de iuliu46

Daniel aici e topicul lui Charlie deci nu mai directiona discutia spre obsesia ta cu geocentrismul. Avea dreptate catalin2 aka Erethorn.

Sigur ca da AlinB. Ce mai stii de Eugen7, am observat ca nu prea mai posteaza?

Tu nu esti Charlie ?
Ce parere ai de caricaturistii aia "talentati", au cam infuriat pe cine nu trebuie sau asa au fost "stimulati" sa procedeze ?

Ai pus mai devreme un link cu un film despre "capturarea" in deplina siguranta a teroristului la supermarket.
Ce bucurosi erau aia de la antitero cand au pus mana pe el ... era mort definitiv ! Au filmat totul ca la carte.

[cristirg]

-cu glumele voastre,....mai bine ma uit la Simona Halep,ca incepe acum meciul de tenis

[AlbertX]

În prealabil postat de cristirg

-cu glumele voastre,....mai bine ma uit la Simona Halep,ca incepe acum meciul de tenis

Multa bafta Simona Halep ! Tinem pumnii !

Apropo de Charlie, stiati ca sinucigasii nu sunt pomeniti de Biserica si cu atat mai putin ateii.

În prealabil postat de cristirg

-cu glumele voastre,....mai bine ma uit la Simona Halep,ca incepe acum meciul de tenis

Vezi să nu-l visezi la noapte pe AlinB. :))

În prealabil postat de AlbertX

Apropo de Charlie, stiati ca sinucigasii nu sunt pomeniti de Biserica si cu atat mai putin ateii.

Care e legătura între sinucigaşi şi Charlie?

[AlbertX]

În prealabil postat de ovidiu b.

Care e legătura între sinucigaşi şi Charlie?

Legatura e indirecta. Charlie erau atei, deci nu sunt pomeniti de biserica. Sinucigasii la fel.

[AlbertX]

Cotidianul Ziarul Lumina e parte integrantă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române

Charlie Hebdo si libertatea presei
Extras din http://ziarullumina.ro/editorial/cha...ertatea-presei

"Libertatea nu înseamnă "Fă ce vrei!", ci "Fă ce vrei" - în aceste limite". Sunt cuvintele staretului Sofronie de la Essex. Si cred că pot fi un bun îndreptar în orice actiune care clamează dreptul la libertate. Invocarea acestui drept, la libertate absolută de exprimare, în presă de pildă, nu înseamnă acordarea dreptului la ofensă, la profanare, la nerespectarea însemnelor, simbolurilor sau personalitătilor care apartin unei religii sau alteia.

Atacul terorist de zilele trecute asupra redactiei ziarului parizian Charlie Hebdo, soldat cu 12 morti si 11 răniti, a socat pe toată lumea. Comunicatul Patriarhiei Române referitor la acest eveniment condamnă acest atac, deoarece o crimă comisă în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale si sociale. Tema de reflectie a acestui editorial se referă la libertatea presei.

"Noi respectăm credinciosul, dar nu neapărat si continutul credintei sale", afirma Timothy Garton Ash, directorul platformei online Free Speech Debate (Dezbaterea pentru libertatea cuvântului) din Marea Britanie într-un interviu luat lui Mark Thompson, fostul director general al celebrei televiziuni britanice BBC. Pornind de la cuvintele de mai sus, ne putem întreba: este acesta un principiu corect? Până unde se poate merge atunci când descriem într-un anumit fel, inconvenabil cel mai adesea pentru membrii unei comunităti religioase, un personaj sau o credintă religioasă? Care sunt criteriile care ar trebui să reprezinte bariera dincolo de care lucrurile se transformă în blasfemie si sacrilegiu? Teama de posibilele violente sau bunul-simt în cazul celui care încearcă să scrie urât la adresa religiei, oricare ar fi aceasta?

Atunci când ajungem să vorbim despre religie, cel putin în presă, lucrurile sunt complexe. De ce? Pentru că toti oamenii care au convingeri religioase sunt realisti în ceea ce priveste credinta lor. Cu alte cuvinte, credinta lor se referă la lucruri în spatele cărora există o realitate obiectivă. Prin urmare, o declaratie sau un act blasfemiator poate răni sentimente sau chiar înfuria din cauză că se împotriveste credintei unei comunităti religioase.

Ofensa este un act de sacrilegiu împotriva lui Dumnezeu sau a unei personalităti religioase si ea face rău lumii prin ea însăsi, fiind la fel de atroce ca agresarea unor fiinte umane. Cel ce scrie injurios la adresa religiei trebuie să fie atent la sensibilitatea publicului căruia i se adresează si pe care-l poate leza în ceea ce are el mai scump, credinta sa. Este rezonabil, dacă luăm o caricatură sau o comedie cu personaje sau materiale religioase, să ne întrebăm dacă gradul la care poate fi considerată insultă – ca să zicem asa, cu scopul de a-i face pe oameni să râdă si de a-i distra – este justificat de expresia artistică intentionată. Dacă ambitia creativitătii si realizarea efectivă a unui program justifică nivelul la care oamenii s-ar simti insultati de acesta, este bine să renuntăm la demersul nostru. Constiinta faptului că există o limită sau o zonă în care tu ca jurnalist esti nevoit să începi a cântări vorbele sau gesturile tale nu poate fi decât un semn de normalitate.

Nemultumirile publicului cu anumite convingeri religioase nu reprezintă o declaratie de genul: "Sunt degradat si profund umilit prin afirmatia că doi plus doi fac cinci". Nu. Religia, asa cum este ea trăită, nu se referă pur si simplu la un fel de interactiune de genul doi plus doi egal patru comparativ cu doi plus doi egal cinci. Este aici o experientă simtită cu o mare încărcătură emotională. Presa si libertatea de exprimare vor avea astfel doar de câstigat, respectându-si publicul si convingerile lui.

______________

Mai e ceva de comentat ?
Totul acum este clar, acei ortodocsi care aveau o alta opinie ar fi bine sa-si revizuiasca atitudinea.
Staretul Sofronie de la Essex: "Libertatea nu înseamnă "Fă ce vrei!", ci "Fă ce vrei" - în aceste limite"

[Ioan_Cezar]

Articolul din ziarul "Lumina" exprimă, fără doar şi poate, un punct de vedere principial, cuminte. Oferă un reper clar şi ferm pentru înţelegerea atât a întâmplărilor din Franţa cât şi a mecanismelor violenţei în general, constituind totodată un semn al modului în care Patriarhatul îngrijeşte şi orientează pe credincioşi în privinţa valorilor şi principiilor sociale.
Libertatea este un concept social, nu doar individual, înţelegem din text. Este arbitrată de iubirea pentru aproapele, concretizată în respect, în grija pentru a nu depăşi anumite graniţe dincolo de care începe dezordinea, suferinţa, tulburarea adâncă, moartea chiar.
O pledoarie cuminte pentru conştientizarea limitelor şi a reciprocităţii respectului fără de care convieţuirea reciprocă nu ar fi posibilă. Sau ar fi mult îngreunată.

Şi totuşi...

Viaţa arată că aceste nobile deziderate sunt mereu încălcate. Istoria este un lung periplu presărat de violenţă şi sânge, de splendori şi orori, de fericire şi nefericire, de înviere şi moarte. Ar trebui să fim cuminţi, dar alegem să nu fim, uneori sau întotdeauna. Omenirea pe ansamblu şi fiecare în parte. Ar trebui să nu păcătuim, avem toate motivele să n-o facem, dar păcătuim cu toţii laolaltă şi fiecare în parte.
O voinţă ne cere curaţi ca porumbeii, buni, frumoşi, iubitori, sfinţi. O alta ne cere opusele. Iar cele două voinţe se luptă în fiece om şi în omenire.
Una e ce dorim, alta e ce trăim în fapt. Aşa se pare că stau lucrurile, de când lumea, de la Adam şi Eva, de la Cain şi Abel.

*

Orice faptă a unui om riscă să deranjeze sensibilitatea şi credinţa altuia. Pe cât de mult se îngrijeşte unul să nu supere pe altul, pe atât de mult se poate simţi ofensat celălat, din te miri ce raţiuni ori motive. Chiar dacă umbli în vârful picioarelor pe lângă unii, s-ar putea să îi deranjeze tocmai aceasta. Ar motiva, de pildă, că îi consideri hipersensibili sau bolnavi şi vor dori să-ţi arate contrariul. Reguli ferme se pot stabili, graniţele pot fi formulate, dar dincolo de faptul că se vor găsi mereu oameni care le vor încălca, mânaţi de cine ştie ce impulsuri ori principii, se vor găsi destui care să privească cu ochi răi pe cel care se ţine la respectarea normelor, la cultivarea unei ordini anume.
Aşa încât, în ciuda învăţăturilor celor mai bune şi a nobilelor intenţii de pretutindeni, în ciuda întregii griji şi a tuturor măsurilor de prevedere, un control absolut al mişcărilor de trecere a graniţelor va fi întotdeauna zădărnicit într-un fel sau altul. Pe ansamblu, lumea nu poate fi găsită paşnică decât în momentele ei de epuizare sau de extaz. Pe ansamblu, omenirea nu poate fi decât un tumult şi un imens ocean de contradicţii. Pe ansamblu, omenirea nu poate convieţui decât spasmodic, frenetic, trepidant. Inutil să ne facem iluzii ale unei păci universale, ale unui bine împărtăşit de toţi, pretutindeni şi totdeauna. Viaţa socială pe Pământ nu e Împărăţia lui Dumnezeu. Vor exista mereu învinşi şi învingători, lupte cu victorii şi prăbuşiri, entuziasm şi deznădejde, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, adevăr şi minciună, virtute şi patimă.

Dar dacă omenirea pe ansamblu are drumul şi destinul ei, în mod evident tinzînd către deznodământul tragic, ici şi colo pot fi oameni sau comunităţi omeneşti care pot trăi paşnic şi luminos, năzuind la devenire frumoasă. Ceea ce pare a fi refuzat întregului, poate fi recuperat de o parte. Ceea ce omenirea nu a reuşit să recupereze înaintea lui Dumnezeu, a reuşit Unul, Unul Sfânt. Prin Jertfă.
Omenirea nu este capabilă, ca întreg, să trăiască în Iubire. Omul, însă, da. Mereu se vor găsi fire de grâu alături de fire de neghină. O arie numai cu grâu nu poate fi. Nici una numai cu neghină. Nu aici, pe pământ.
Pare neliniştitor şi deznădăjduit ce spun, dar istoria lumii pe ansamblu şi a diverselor persoane în particular arată cu prisosinţă acest fapt.
Şi totuşi, nimic nu este mai bun pentru fiece om decât a lucra mereu, cu sine şi cu cine voieşte să i se alăture, la calea care duce spre lumină, la dezrobire. Cei care abandonează acest demers salvator se pierd şi pe ei înşişi şi îi trag la pierzare şi pe cei din jur. Fiecare e liber să aleagă, mereu. Chiar trecînd peste limite. Cu consecinţele inevitabile şi doar de Dumnezeu ştiute şi cântărite.

P.S. Articolul din "Lumina" face referire în final la public. Numai că publicul e întotdeauna eterogen. Ceea ce pe unul îl mulţumeşte, pe altul îl dezamăgeşte. Ca urmare, în mod inevitabil, publicaţiile tind să se adreseze unui anumit public, unui aşazis "public-ţintă", unui anumit gen de consumator. Caricaturiştii au avut şi ei publicul lor, consumatorii lor. Poate ar fi fost bine ca aceia care consumă salate, să nu guste din carnea de porc. Şi viceversa. Poate că postitorul ar fi trebuit să nu judece pe pătimaş. Poate că postitorul a fost şi el cândva un înfocat consumator.
Libertatea de expresie nu poate fi cenzurată decât printr-un abuz în alt plan. Şi astfel abuzatorul şi abuzatul devin de fapt doi abuzatori, fiecare în felul lui, la momentul lui. Acesta nu este un dialog al vieţii ci un ritual al morţii care judecă necruţător viaţa. Fie ea, viaţa aceasta, şi păcătoasă.
Răspunsul nostru la hula vecinului nu oate fi omorârea hulitorului, ci rugăciunea pentru păcatele noastre, mai întâi, şi pentru iertarea aproapelui care huleşte. Apoi urmează şi certarea şi celelalte.
Dar dacă lipseşte ancorarea fermă în rugăciunea smerită şi cu recunoştinţă către Dumnezeu pentru toate câte trăim, atunci după certare va veni, posibil, şi crima. Când cel care a depăşit limitele şi mi-a rănit credinţele cele mai intime continuă să mă agreseze, am de ales, în ultimă instanţă: îl omor sau îmi omor în mine tendinţa de a-l omorî pe păcătos, dincolo de orice socoteli care pot părea binecuvântate, dincolo de orice filosofie socială despre echitate şi libertate. Greu război, de data aceasta interior, al fiecăruia. Un test desăvârşit de dificil (sau de uşor) pe care, oarecînd, Raskolnikov al lui Dostoievski nu l-a trecut. Dar a fost ajutat de un comisar şi de o fetişcană să îl mai dea o dată, Dumnezeu ştiind cum l-o fi trecut iar noi nădăjduind că l-a trecut cu bine şi, odată cu el, că îl vom trece şi noi, oarecînd şi azi, în fiece zi. Doamne ajută!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Şi totuşi...

Cam asa incep toate rele lumii: cu "dar", cu "insa" sau cu "si totusi"!
E greu sa oferim si obrazul celalalt si e si mai greu sa recunoastem in noi greseala, nu fata de cel ce ne zdruncina intreaga fiinta (bietul om nu e cu nimic diferit, desi el asa crede), ci fata de cei ce avem o oarecare influenta!...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Orice faptă a unui om riscă să deranjeze sensibilitatea şi credinţa altuia. Pe cât de mult se îngrijeşte unul să nu supere pe altul, pe atât de mult se poate simţi ofensat celălat, din te miri ce raţiuni ori motive. Chiar dacă umbli în vârful picioarelor pe lângă unii, s-ar putea să îi deranjeze tocmai aceasta.

De ce credem sau inducem o astfel de perspectiva? Nu exista in lume un rationament care, avand la baza o buna relationare, respect si reciproca toleranta, sa tinda catre rautate, razbunare, polite platite. Si nu vorbim de legi omenesti, ci de acel bun-simt al oricarei educatii din lume. In momentul in care noi (nu ei) avem tendinta de a ironiza, de a ne infatua, de a ne face "mai egali", am pierdut tot echilibrul de care aveam atata nevoie. Intr-o lume pasnica, nu-i nevoie nici de arme, nici de garduri, nici de bascalie, ci de dragoste si constiinta curata. Nu exista pe lume o "arma" mai buna decat dragostea neconditionata. Numai prin ea, Dumnezeu poate lucra si face cele mai mari miracole. Orice altceva, ne dezbina sau ne face robi in propriul habitat.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Pe ansamblu, lumea nu poate fi găsită paşnică decât în momentele ei de epuizare sau de extaz. Pe ansamblu, omenirea nu poate fi decât un tumult şi un imens ocean de contradicţii. Pe ansamblu, omenirea nu poate convieţui decât spasmodic, frenetic, trepidant. Inutil să ne facem iluzii ale unei păci universale, ale unui bine împărtăşit de toţi, pretutindeni şi totdeauna.

Aceasta gandire dusa pana dincolo de limita deznadejdii, pe mine ma cutremura. Imi amintesc de multe astfel de "temeri"... "Doamne, pai daca-i asa, cine mai poate sa se mantuiasca?" De ce te temi, tu, omule, cand sta in puterea ta sa ceri ajutorul? Nu suntem noi zidire ale aceluiasi Dumnezeu? Totul in lumea inconjuraroare incepe cu mine insumi. Eu reprezint intregul univers, si de mine depinde daca aleg sa schimb ceva sau ma lamentez si dau vina pe slabiciunile celorlalti. Atata timp cat cred cu toata sinceritatea ca "cel mai pacatos sunt eu!", atata timp cat accept cu constiinta limpede pe "Tatal nostru", deci si al meu, si ii dau Lui toate grijile mele, dar le si accept pe cele care mi le trimite, atat timp cat nu spun doar formal "Faca-se-n voia Ta, precum in cer, si pe pamant!" si mai ales, atata timp cat ma supun asa cum mi-a cerut si iert pe cel ce-mi greseste, pentru ca si Tatal sa-mi ierte mie toate care le fac prost sau nu le fac bine sau nu le fac deloc, atunci totul in jurul meu are o alta perspectiva, eu devin cu adevarat liber, voi primi pace si din partea celor ce nu prea sunt familiarizati cu ea. Nu fiindca asa vreau eu, ci asa oranduieste El!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Viaţa socială pe Pământ nu e Împărăţia lui Dumnezeu. Vor exista mereu învinşi şi învingători, lupte cu victorii şi prăbuşiri, entuziasm şi deznădejde, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, adevăr şi minciună, virtute şi patimă.

Imparatia lui Dumnezeu este necuprinsa si nu se pune problema ca ar fi ceva ce nu-i apartine Lui. Daca pe alocuri, Dumnezeu pare sa lipseasca, asta se intampla fiindca omul Il exclude din fiinta sa, nicidecum ca Dumnezeu n-ar fi acolo. Traim cu totii sub acelasi cer, unii cu pace, altii cu mult zbucium si durere. Singuri alegem daca ne "deconectam" de la ajutorul Lui, prin tentatii efemere. Dar chiar facand aceasta greseala, "heblul" este mereu la indemana; doar drama pe care ne-o prezinta ispititorul este atat de ingrozitoare incat e aproape imposibil sa ne reconectam si sa refuzam sa ne mai deconectam vreodata...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ceea ce omenirea nu a reuşit să recupereze înaintea lui Dumnezeu, a reuşit Unul, Unul Sfânt. Prin Jertfă.

E pacat pentru cei care n-au inteles asta, dar e si mai pacat pentru cei care par sa fi inteles si totusi se comporta la fel ca cei care... n-au inteles. Acestia nu au nicio scuza: "Ca iata, Adevarul ai iubit. Cele ascunse si cele nearatate ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie!" Cati dintre noi n-am citit sau n-am ascultat macar, Psalmul 50? Sunt convins ca multi il stiu pe dinafara. Dar cati il accepta cu intreaga lor fiinta, ca si cum ar porni din adancul sufletelor lor? Cati au inteles ca acest psalm de umilinta poate reprezenta chiar inceputul si "reconectarea" la ceea ce-am pierdut prin "alunecare"?

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omenirea nu este capabilă, ca întreg, să trăiască în Iubire. Omul, însă, da. Mereu se vor găsi fire de grâu alături de fire de neghină. O arie numai cu grâu nu poate fi. Nici una numai cu neghină. Nu aici, pe pământ.
Pare neliniştitor şi deznădăjduit ce spun, dar istoria lumii pe ansamblu şi a diverselor persoane în particular arată cu prisosinţă acest fapt.
Şi totuşi, nimic nu este mai bun pentru fiece om decât a lucra mereu, cu sine şi cu cine voieşte să i se alăture, la calea care duce spre lumină, la dezrobire. Cei care abandonează acest demers salvator se pierd şi pe ei înşişi şi îi trag la pierzare şi pe cei din jur. Fiecare e liber să aleagă, mereu. Chiar trecînd peste limite. Cu consecinţele inevitabile şi doar de Dumnezeu ştiute şi cântărite.

Omenirea nu-mi apartine mie, ci lui Dumnezeu. Framantarile mele in ce priveste lumea lui Dumnezeu, nu ma ajuta la nimic. Iar eu daca vreau sa ajut lumea, trebuie sa incep cu mine. Si nu oricum, ci asa cum l-as sfatui pe altul s-o faca pentru a-i fi bine. Eu stiu ca sunt si am fost neghina. De cealalta neghina nu stiu, iar daca este, o plang asa cum imi plang pacatele mele. Singurul drept de a vorbi despre ea ar fi acela de a deveni grau curat. Dar cand devii grau curat... deja simti Mana Celui te transforma si Il lasi pe El sa "vada" si "sa se ingrijeasca"!...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cam asa incep toate rele lumii: cu "dar", cu "insa" sau cu "si totusi"!

.........:) Mă ispiteşti să confirm justeţea cugetării tale, Moshule. Dacă aş confirma-o, însă, ar ieşi următoarele "rele ale lumii" pentru tine:

Zic în gândul meu: deh, se pare că Moshul are duh de ceartă, s-a şi repezit la moralisme, cum îi e obiceiul. Critică repede, pe părţi, cum i se pare. N-a avut răbdare să prindă duhul mesajului în întregime, a scotomizat niţel, a găsit ce-i convenea şi gata, a sărit la combatere. Moralizator, moşneagul, moralist foc bătrânul!

DAR / pe de altă parte / totuşi / însă:
- aşa procedez şi eu uneori, şi mulţi alţii
- în definitiv el a voit să contribuie cu ceva bun, conform valorilor şi credinţei sale
- e drept că s-a arătat interpretativ şi chiar ciudat, după gustul meu, dar gustul meu e doar ceva subiectiv, nu e absolut
- ne cunoaştem de-o lungă vreme, suntem şi fraţi, ne-am mai şi ajutat unul pe altul, mai mereu
- caută şi el să devină un bun creştin, ca şi mine, ca şi alţii
- poate l-o sâcâi reumatismul, urâtul, boalele, ca pe tot moşneagul, deh... ca şi pe mine...
- să îi mulţumesc aşadar pentru postare, fratelui meu. Să fac niţică smerenie, că n-oi crăpa. În definitiv, a scris multe lucruri folositoare.

*

Ei bine, cum rămâne Moshule? Doar relele încep cu "totuşi"? Nu şi cele bune?
Mai ţii minte, bătrâne, ce fac îngerii lui Hristos când dracii scot terfeloagele lor? Uite cam aşa fac la căpătâiul mortului: "da, e adevărat ce ziceţi, DAR, TOTUŞI, PE DE ALTĂ PARTE, omul s-a pocăit, a făcut şi fapte bune..." etc.

Din fericire, aşadar, nu pot fi în asentimentul afirmaţiei tale categorice şi universale şi, ca dovadă concretă a opţiunii mele pentru particular, eu aleg să îţi mulţumesc pentru postare! O găsesc foarte folositoare şi bine scrisă.
Doamne ajută!