Charlie Hebdo, sau terfelirea religiei in numele libertatii de expresie !

În prealabil postat de cristirg

Până unde poate merge libertatea unei caricaturi nu ştiu.

Iti spun eu: liberatea unei caricatrui merge pana unde spune legea ca se poate. Daca te simti lezat adreseaza-i-te acesteia si nu cauta justificari pentru atingerea unui fir de par a unui seaman, daramite uciderea acestuia.

[cristirg]

http://legeaz.net/constitutia-romani...30-constitutie

”(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

[cristirg]

Jurnaliștii francezi asasinați: martiri ai dreptului la exprimare sau victime ale prostiei?


http://ortodox.md/blog/jurnalistii-f...-ale-prostiei/

"E păcat atunci când mor suflete nevinovate. Orice moarte violentă este un motiv de tristețe și nicio crimă nu poate fi justificată. Întreaga lume a fost oripilată de asasinarea jurnaliștilor francezi de un grup de radicali islamiști, iar mai multe grupuri ale societății civile a îndemnat la „solidaritate”. Imediat, crima s-a transformat dintr-un caz penal, într-un simbol politic. Pentru cineva, atentatul terorist a devenit un semn că pericolul factorului islamic devine tot mai periculos, iar alții s-au grăbit să declare victimele drept „martiri ai libertății de exprimare”, „martiri ai civilizației”. Probabil, dacă cei câțiva francezi ar fi fost omorâți de un grup de tâlhari, nu ar mai fi existat niciun fel de reacție internațională, dat fiind lipsa unui context politic, care ar putea fi exploatat propagandistic. În cazul nostru, e vorba de impunerea a unui discurs despre o „lume liberă”, amenințată de „barbarii tiranici”. Puțini își mai amintesc acum momentele în care militanții „Statului Islamic” apăreau în presa occidentală drept „apărători ai democrației și libertății”, în lupta lor împotriva regimului Assad. Așadar, dublele standarde și conjucturismul nu sunt străine de societatea vestică.

În tot acest război, unii jurnaliști au îndemnat colegii de breaslă să se solidarizeze cu „jurnalismul” celor de la „Charlie Hebdo”. Internetul a fost invadat de “Je suis Charlie Hebdo” (“Eu sunt Charlie Habdo”). De fapt, nu e vorba de o susținere a jurnaliștilor în calitate de victime ale unui asasinat, ci în calitatea lor de simbol al unei „libertăți de exprimare”. O căutare pe internet, face un pic de lumină asupra “libertății” și “exprimării” jurnaliștilor francezi. Mai exact, e vorba de o publicație cancan, care a transformat satira abjectă și profanarea simbolurilor și valorilor religioase musulmane, creștine, iudaice, într-o meserie. Orice om cu bun simț, care ar răsfoi caricaturile publicate de cei de la „Charlie Hebdo”, ar fi oripilat de caricaturile pline de atacuri murdare la sentimentele religioase ale oamenilor. Nu exclude că unii ar spune că ei și-au meritat soarta sau că “Dumnezeu nu bate cu bățul”.

Unii ar trebui să se mai întrebe: oare nu cumva radicalismul religios este o reacție la radicalismul antireligios? Desigur, practicarea unui “jurnalism” stupid nu poate fi un motiv de asasinat, însă care ar fi motivul pentru care întreaga lume s-ar declara solidară cu această publicație, care nu a semănat decât ură și dispreț, care nu este decât un simbol al lipsei oricărui bun simț? Putem și trebuie să fim solidari cu oricare victimă a unor atentate teroriste, în principiul, fie e vorba de jurnaliști sau cetățeni de rând, dar nu putem fi solidari cu josnicia. Paralel cu condamnarea violenței, trebuie să condamnăm și politicile editoriale, care nu fac decât să provoace măceluri. Nu trebuie să ne ascundem după deget: jurnaliștii francezi nu au murit pentru vreo cauză nobilă, ci pentru o neghiobie banală. Or, faptul că ai căzut victima unui omor, nu te face mai corect și mai onest."

În prealabil postat de cristirg

http://legeaz.net/constitutia-romani...30-constitutie

”(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Perfect! Apeleaza la justitie, mai ales ca pare sa fie de partea ta. Asa trebuie sa faca toata lumea.

[AlbertX]

În prealabil postat de cristirg

http://legeaz.net/constitutia-romani...30-constitutie

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

cristirg, felicitari, cu asta ar fi trebuit inceput.
Caricaturistii francezi nu stiau ca libertatea de exprimare este ingradita ? Dar Francois Hollande ?

Ia sa vedem, ce ne spune ... wikipedia? - http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertatea_de_exprimare

Articolul 10 al Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prevede:

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Limitele libertătii de exprimare

Libertatea de exprimare nu trebuie privită în abstract. Dreptul în sine nu este unul care să opereze la infinit ci, conform principiului "Libertatea ta se opreşte acolo unde începe a mea", are anumite limite. Pe acestea le găsim chiar în textul Constituţiei Romaniei:

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Deasemenea, Codul Civil reglementează abuzul de drep:

Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Astfel, s-a deschis drumul posibilităţii sancţionării acelor persoane care ar abuza de drepturile lor, folosindu-le într-un alt sens decat cel pe care legea îl recunoaşte. În speţă, atunci cand în numele libertăţii de exprimare, o persoană urmăreşte să aducă atingeri imaginii sau reputaţiei unei alte persoane, se încalcă limitele liberei exprimări. Legea română recunoaşte un drept numai dacă este exercitat în scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, în acord cu interesul comunitar, potrivit legii si regulilor de convietuire socială.

Decizie CNA nr. 80 din 2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine
(publicata in Monitorul Oficial nr. 619 din 21 august 2002) - http://legislatie.resurse-pentru-dem...NA-80-2002.php

Art. 1.
(1) Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei, fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere.
(2) Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala ori siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei ori a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Art. 2.
In sensul prezentei decizii, sunt considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente locale sau nationale, cu semnificatie pentru viata comunitatii, care nu contravin bunelor moravuri si care nu incalca drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Este destul de clar acum, caricaturistii francezi aveau o cu totul alta preocupare decat respectarea libertatii de exprimare.

[bin000]

Nu stii care actiune,din cele 2, e mai extremista: caricaturile sau uciderile .La prima vedere s-ar parea ca uciderile,caci suprima viata fizica intr-un mod palpabil ,dar eu inclin as cred ca acele caricaturi sunt mai extremiste caci provocau cu premeditare si cu nesimtire doar pentru distractie, niste sentimente religioase despre care se stia ca sunt foarte inflamabile.Imi aduc aminte de un videoclip in care unul provoca un leu doar pentru amuzament.Faptul ca omul acela a murit nu inseamna ca n-a fost un imbecil.Distractia are niste limite dincolo de care incepe tampenia.Distractia e bine sa aiba niste limite impuse coercitiv daca nu se poate altfel.

În prealabil postat de bin000

Nu stii care actiune,din cele 2, e mai extremista: caricaturile sau uciderile .La prima vedere s-ar parea ca uciderile,caci suprima viata fizica intr-un mod palpabil ,dar eu inclin as cred ca acele caricaturi sunt mai extremiste caci provocau cu premeditare si cu nesimtire doar pentru distractie, niste sentimente religioase despre care se stia ca sunt foarte inflamabile.Imi aduc aminte de un videoclip in care unul provoca un leu doar pentru amuzament.Faptul ca omul acela a murit nu inseamna ca n-a fost un imbecil.Distractia are niste limite dincolo de care incepe tampenia.Distractia e bine sa aiba niste limite impuse coercitiv daca nu se poate altfel.

AlbertX si bin000, felicitari, ati exprimat cel mai bine adevarul! Subscriu intru totul!
P. S. Ezitarile mele anterioare pe acest topic au fost clarificate. Ele se datorau, sa nu rideti, temerii de indosarieirea electronica. Adica frica, omeneste comprehensibila dar piana la urma visceral-animalica, de ceea ce numesc eu caricaturizarea institutionalizata si legalizata de catre Big Brother (in acest caz SRI, NSA, STS, CIA, cine or mai fi, naiba sa ii ia, etc), a enuntului divin "veti fi judecati pentru orice cuvint". Cum "dracul e maimuta lui Dumnezeu", iar serviciile de informatii si lojile secrete sunt de la Diavol, asta e ce vor ei: sa stringa oile bine in tarc, mimind blasfemic judecata dumnezeiasca. Cum temerea de dosar si alte idiotenii de amenintari burgheze globaliste mi-a disparut rapid, ramine, vorba bancului, cum am stabilit initial: jurnalistii aia au fost exact, dar exact, in postura unui idiot care atata un doberman sau o hiena. Daca nu esti idiot, nu stirnesti aiurea. Daca esti idiot (si occidentalii sunt in mare masura idioti, mai ales cind e vorba de corectitudine politica), atunci ai mai putin creier decat cainele/ce o fi in cauza, si deci ai meritat-o. Repet, o zic ca au meritat-o ca o cauzalitate, nu ca "hai sa omoram blasfemiatorii". Dupa cum se vede, Dumnezeu i-a judecat, si pedepsit El Insusi, prin insesi legile acestui fapt, sau cum am zis, cauzalitate: fiind orbiti, si-au provocat-o singuri. Dumnezeu sa ii ierte si pe unii si pe ceilalti!
Cema intristeaza sunt doua lucruri: hula in expansiune in "lumea cica libera" si, evident, moartea unor oameni, nu doar a jurnalistilor-hulitori si a fanaticilor musulmani. Un lucru ma dezgusta: aglutinarea sub steagul corectitudinii politice, sau mai corect a unui amestec coclit de frica gregar-molipsitoare si conformism imbecil, a tuturor "oficialilor" euroamericani si a unor mase uriase. Dar stiti, cum scria Anatol France: "o greseala facuta de un milion de oameni nu e mai putin greseala", putin imi pasa de turmele tremurinde de oi umane, care intoneaza ce le dicteaza lupii naimiti ca pastori. Chiar daca acele turme se pot intinde de la o zare la alta, pe tot Pamintul.

[AlbertX]

Un ateu, oricat de imbecil ar fi, daca e ateu e un individ respectat. Fac aluzie la Remus Cernea.
Sa vedeti ce comentariu a postat pe pagina de facebook:

"Fundamentalismul religios există si în România în rândul unora dintre credinciosii ortodocsi iar îndoctrinarea religioasă din scoli creează fermentul care poate face destul de populare opiniile socante precum cele din articolul de mai jos postat pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro - "Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârsit batjocorirea aproapelui ca distractie de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie."

Este important să criticăm si să izolăm si astfel de reactii fundamentaliste care pot genera efecte si forma mentalităti anti-democratice. Nu le putem ignora la nesfârsit pentru că dogmatismul si fundamentalismul pot conduce oricând la diverse forme de violentă si de discriminare...", a transmis Remus Cernea"

De cand activistii atei care dispretuiesc nu doar credinta semenilor ci si legile tarii au ajuns sa ne dea lectii de moralitate ? Cum adica "sa izolam astfel de reactii fundamentaliste" ... cum adica "nu le putem ignora la nesfarsit" ... adica ortodocsii nu au dreptul la libera exprimare ?

Remus Cernea este un exponent al imbecilitatii extreme generate de ateism si de lipsa de toleranta religioasa a ateilor.

[iana]

În prealabil postat de AlbertX

Un ateu, oricat de imbecil ar fi, daca e ateu e un individ respectat. Fac aluzie la Remus Cernea.
Sa vedeti ce comentariu a postat pe pagina de facebook.

Fundamentalismul religios există si în România în rândul unora dintre credinciosii ortodocsi iar îndoctrinarea religioasă din scoli creează fermentul care poate face destul de populare opiniile socante precum cele din articolul de mai jos postat pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro - "Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârsit batjocorirea aproapelui ca distractie de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie.".

Este important să criticăm si să izolăm si astfel de reactii fundamentaliste care pot genera efecte si forma mentalităti anti-democratice. Nu le putem ignora la nesfârsit pentru că dogmatismul si fundamentalismul pot conduce oricând la diverse forme de violentă si de discriminare...", a transmis Remus Cernea

cu alte cuvinte libertate de exprimare doar pentru atei, celorlalti sa li se puna pumnul in gura. am libertatea de a "nu fi charlie" s-au nu?! am libertatea de a-mi bate joc de remus cernea si de tot ce are el mai drag? pot s-o fac in scris sau doar prin caricaturi? e permis? lamuriti-ma va rog?

[AlbertX]

În prealabil postat de iana

cu alte cuvinte libertate de exprimare doar pentru atei, celorlalti sa li se puna pumnul in gura. am libertatea de a "nu fi charlie" s-au nu?!

Din pacate, libertatea de exprimare, in Franta se rezuma la libertatea de exprimare a ateilor si nimic mai mult, este evident:

Am extras din Ateismul francez şi rezistenţa creştinismului

Revista franceză "Le Monde des Religions" a comandat în urmă cu ceva timp un studiu al cărui rezultat i-a surprins chiar şi pe cei mai optimişti dintre analiştii revistei: Franţa se secularizează atât de rapid, încât în foarte scurt timp, cele mai multe dintre bisericile şi catedralele ei vor fi transformate definitiv în muzee. Religiozitatea în Franţa se diminuează, practic, de la an la an: în anii '90, aproximativ 80% dintre francezi spuneau despre ei înşişi că au drept religie catolicismul; astăzi, abia dacă acest fapt mai este recunoscut de jumătate dintre francezi. 31% se declară atei, deşi cu 12 ani în urmă numărul celor fără religie se ridica la nu mai mult de 23%. Mai mult, minoritatea celor care încă mai cred în Dumnezeu este şi ea divizată în mod drastic: circa 20% dintre ei cred într-un Dumnezeu personal, care există ca fiinţă supremă, în timp ce majoritatea copleşitoare de 80% crede în Dumnezeu ca forţă, ca energie supranaturală nedefinită (dar în care e bine să crezi, în virtutea unor principii mai mult de natură superstiţioasă).

Avem, deci, un grup foarte mic de francezi care cred în Dumnezeu şi au o viaţă religioasă apropiată de cerinţele credinţei lor. În acest timp, datorită migraţiei energice, numărul musulmanilor de origine africană sau orientală creşte foarte mult, ceea ce va duce în curând la o inversare a reprezentării religioase în această ţară, în favoarea musulmanilor.

Comentatorii studiului amintit au extras câteva concluzii din aceste rezultate, concluzii care nu servesc drept rezolvare a situaţiei, ci doar anticipează unele evoluţii ale chestiunii interesului faţă de religie. Ei au insistat pe aspectul că, odată deveniţi minoritari, creştinii francezi (cei mai mulţi dintre ei fiind catolici) se vor ataşa mult mai mult decât până acum de Biserica Catolică, iar asta se va întâmpla ca un reflex identitar. Tendinţa aceasta este confirmată de acelaşi sondaj, care arată că mai mult de trei sferturi dintre francezi au o părere bună despre Biserica Catolică. Să ne imaginăm deci cât de complicată este situaţia: francezii sunt în majoritate atei sau indiferenţi faţă de religie, cei care cred în Dumnezeu nu ştiu ce înseamnă, de fapt, ideea de Dumnezeu, iar cei care au o viaţă religioasă abia dacă ajung la 1-2%.

Şi totuşi, peste 75% dintre ei au o părere bună despre Biserică! Situaţia este foarte complicată, pentru că ea dovedeşte că indiferenţa religioasă a francezilor nu vine pe fondul unor reproşuri care se fac clerului, ci pe fondul indispoziţiei generale privitoare la spiritualitatea religioasă. Recuperarea Franţei din punct de vedere creştin devine, din momentul acesta, un proces de o dificultate ieşită din comun.

Din punctul de vedere al mentalităţilor, ca şi din punctul de vedere al cifrelor ce arată apartenenţa religioasă activă, Franţa nu mai este o ţară catolică. Cel puţin aceasta este opinia redacţiei revistei citate deja. Analiştii revistei "Le Monde des Religions" mai spun că Franţa este o ţară laică, în care totuşi catolicismul va rămâne o prezenţă constantă, chiar dacă minoritară, în raport cu opţiunile secularizate. Ceea ce nu explică autorii analizei este de ce se observă într-un interval de timp relativ scurt, de doar 10-15 ani, o atât de drastică scădere a numărului oamenilor interesaţi de viaţa religioasă.

Una dintre posibilele explicaţii este aceea a interferenţei europenilor cu religiile non-creştine reprezentate de afluxul de imigranţi; stabilită la repezeală, politica de laicitate oficială ca soluţie la posibilele conflicte motivate religios a făcut victime colaterale printre cei indecişi sau superficiali. Lista explicaţiilor, evident, este deschisă şi fiecare dintre comentatori poate să-şi dea cu părerea referitor la motivaţia secularizării unei ţări care, oricum, nu avea o dinamică spirituală foarte accentuată. Însă ceea ce contează mai mult este lista cealaltă, care să conţină soluţii pentru corectarea situaţiei constatate. Lipsa acestora expune Occidentul întreg unui pericol care va însemna, finalmente, amputarea sufletului Europei.