Ce se intampla cu animalele dupa ce mor?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De putut, desigur ca poate, fiind atotputernic. Dar e greu de presupus ca, odata ajunsa in rai, veti mai simti nevoia sa fiti langa un animal care v-a fost drag. Fericirea din rai este atat de mare, incat nu veti mai simti nevoia de nimic.

Uiti si numele copilului si daca acesta arde in Iad nimic nu-ti poate umbri fericirea, catusi de putin. Soarta propriei familii paleste atunci cand Il vezi pe Dumnezeu in toata maretia Lui. Vei fi fericit(a) preaslavind-u-L o eternitate.
Vei stii ca Dumnezeu a fost corect si marinimos atunci cand pe tine te-a luat langa El si i-a oferit copilului tau ceea ce si-a dorit si ales de unul singur: chin etern in iad, pana-i paraie sufletul.

[fallen]

Da, asta intr-adevar e o problema

[florin.oltean75]

În prealabil postat de fallen

Da, asta intr-adevar e o problema

In crestinism, individul cauta in primul rand sa se salveze pe sine, salvarea altor fiinte fiind gandita ca atribut exclusiv al proniei divine.

Nu este conceputa o asumare voluntara a responsabilitatii salvarii tuturor fiintelor suferinde. Individul nu se simte responsabil pentru soarta altora (fiecaruia dupa fapta si rasplata). Este degrevat de aceasta implicare uriasa, pentru ca divinul deja a deschis portile raiului pentru cine-L alege.

In budism, salvarea personala are sens doar atunci cand contribuie efectiv la salvarea tuturora.

In crestinism, "fericirea vesnica" este conditionata de o "uitare vesnica" a celor dragi care vor "suferi vesnic". Uitarea insa eludeaza Adevarul. Nu mai stim ce a fost / ignoram ce Este.

O fericire deplina nu poate coexista cu suferinta altora.

[aubergine]

În prealabil postat de florin.oltean75

In crestinism, individul cauta in primul rand sa se salveze pe sine, salvarea altor fiinte fiind gandita ca atribut exclusiv al proniei divine.

Nu este conceputa o asumare voluntara a responsabilitatii salvarii tuturor fiintelor suferinde. Individul nu se simte responsabil pentru soarta altora (fiecaruia dupa fapta si rasplata). Este degrevat de aceasta implicare uriasa, pentru ca divinul deja a deschis portile raiului pentru cine-L alege.

In budism, salvarea personala are sens doar atunci cand contribuie efectiv la salvarea tuturora.

In crestinism, "fericirea vesnica" este conditionata de o "uitare vesnica" a celor dragi care vor "suferi vesnic". Uitarea insa eludeaza Adevarul. Nu mai stim ce a fost / ignoram ce Este.

O fericire deplina nu poate coexista cu suferinta altora.

Daca budistii sunt mai breji de ce nu mergeti pe forumul budist?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de aubergine

Daca budistii sunt mai breji de ce nu mergeti pe forumul budist?

Pentru ca, de fapt, nu este vorba nici de a "budist", nici de a fi "crestin" - ci de a fi om.

De a gandi, intreba, judeca si actiona.

[sophia]

Trebuie sa-i dreptate lui Florin mai intai:
Nu se poate credinta fara omenie. Daca o credinta (indiferent care) implica sa lipsa de omenie si batjocura la adresa aproapelui, atunci mai bine lipsa.
Iisus ne-a invatat cum sa fim Oameni. N-a adus o credinta asa, zburatoare.

Pe urma stau si ma intreb de unde stiu unii de pe aici cum este dupa moarte?

Eu nu stiu unde se duc animalele dupa moarte. Inclin sa cred ca se duc inapoi la creatorul lor. Asa mi se pare firesc. Si ele au un suflet totusi, chiar daca sunt mai putin evoluate decat oamenii. Constructia este insa aceeasi: trup si suflare/suflet. Si unele au chiar mult, chiar daca este confundat cu instincte sau alte cele.
M-a miscat la lacrimi poza aceea cu acel caine care incearca sa salveze pestele.
Avem mult de invatat de la animale.

Nu stiu de ce este atat de rea si de amuzanta interventia femeii cu porcusorul de Guineea si mi-a placut mult raspunsul preotului.
Femeia aceea are dreptul sa-si iubeasca animalul si sa-l considere in felul ei.
Cui ii face ea rau? De ce sa-ti bati joc de ea, de sufletul ei?

Mai mult: as intreba pe unii de pe aici cum s-ar simti daca cineva le-ar spune ca numai adultii au nemurire, iar copii lor nu, ca numai adultii au dreptul sa se reintoarca in Rai.
De ce n-om putea oare sa lasam lumea in pace, fara a calca tot timpul cu botinele in sufletul ei? Nu inteleg.

Si n-am auzit sa sustina catolicii sau alte confesiuni pareri asa ciudate despre animale. Poate sunt unele lucrari mai putin cunoscute lumii.

Si eu inclin sa cred ca toate fiintele se reintorc la Dumnezeu. Ca unii mai pacatosi sunt pedepsiti apoi, este altceva.
Nu stiu ce se intampla cu plantele.
Nu stiu cum este dincolo. Poate ca ne vom reintalni cu cei dragi, poate vom si cu animalele iubite. Mai exista apoi si reinvierea celor din morminte.
Cum vom fi atunci si unde?

[Mihnea Dragomir]

Nu ma asteptam ca numarul ortodocsilor care cred in viata de veci a pisicutelor lor sa fie atat de mare. Din cate vad, formati majoritatea celor de pe forum. Se vede ca democratia in Biserica ar face ravagii, inca si mai mari decat cele pe care le face in lume. Ce bine ca Sfanta Invatatura nu este obiect de sufragiu universal!

In schimb, propozitia de catehism: "pastrator al depozitului Sfintei Traditii este poporul credincios" ma lasa un pic ganditor...

[Demetrius]

În prealabil postat de florin.oltean75

...

O fericire deplina nu poate coexista cu suferinta altora.

Eu sunt de parere ca poate coexista perfect, altfel n-ar fi deplina.
Argumentul e Iisus Hristos, nu-i asa?

[fallen]

În prealabil postat de florin.oltean75

In crestinism, individul cauta in primul rand sa se salveze pe sine, salvarea altor fiinte fiind gandita ca atribut exclusiv al proniei divine.

Nu este conceputa o asumare voluntara a responsabilitatii salvarii tuturor fiintelor suferinde. Individul nu se simte responsabil pentru soarta altora (fiecaruia dupa fapta si rasplata). Este degrevat de aceasta implicare uriasa, pentru ca divinul deja a deschis portile raiului pentru cine-L alege.

In budism, salvarea personala are sens doar atunci cand contribuie efectiv la salvarea tuturora.

In crestinism, "fericirea vesnica" este conditionata de o "uitare vesnica" a celor dragi care vor "suferi vesnic". Uitarea insa eludeaza Adevarul. Nu mai stim ce a fost / ignoram ce Este.

O fericire deplina nu poate coexista cu suferinta altora.

Nu cred ca e chiar asa.
Normal ca fericirea noastra nu poate coexista cu suferinta celorlalti. Iubeste-l pe aproapele ca pe tine insuti, este o porunca de capatai in crestinism. Iertarea greselilor noastre e asemeni e conditionata de felul cum iertam noi gresitilor nostri.
Cu alte cuvinte, nu poate fi niciunul din noi fericit in rai cata vreme nu a iertat pe cineva care a facut rau. Iar cel care a facut rau, odata iertat fiind de cat mai multi dintre cei carora le-a gresit, va fi mai aproape si el de rai ( desigur ca unul ca Hitler, care probabil a fost iertat doar de cativa membri apropiati ai familiei, e inca destul de departe de rai...pt ca ma gandesc ca nu conteaza asa mult " votul" admiratorilor, al celor care l-au aprobat si acum sunt probabil alaturi de el, ci al celor carorachiar le-a facut rau )

În prealabil postat de Inorogul

Uiti si numele copilului si daca acesta arde in Iad nimic nu-ti poate umbri fericirea, catusi de putin. Soarta propriei familii paleste atunci cand Il vezi pe Dumnezeu in toata maretia Lui. Vei fi fericit(a) preaslavind-u-L o eternitate.
Vei stii ca Dumnezeu a fost corect si marinimos atunci cand pe tine te-a luat langa El si i-a oferit copilului tau ceea ce si-a dorit si ales de unul singur: chin etern in iad, pana-i paraie sufletul.

Daca ati citit predicile par Galeriu, veti vedea ca dlui defineste iadul ca fiind lipsa iubirii. Cand cineva este iubit si primeste aceasta iubiresi nu fuge de ea, nu poate fi in iad.

În prealabil postat de fallen

Daca ati citit predicile par Galeriu, veti vedea ca dlui defineste iadul ca fiind lipsa iubirii. Cand cineva este iubit si primeste aceasta iubiresi nu fuge de ea, nu poate fi in iad.

As fi vrut sa stiu de care parte a iubirii ne aflam. "Cand cineva este iubit" aflu ca nu este suficient. Cineva-ul trebuie in mod necesar sa iubeasca la randul lui si, neaparat, sa-I guste din nectarul maretiei, sa-I soarba superioritatea si sa Il scalde in preaslava. Si atunci lucrurile se schimba. Fuga nu mai pare atat de rusinoasa :).