![]() |
![]() |
|
#21
|
|||
|
|||
![]()
Mda.... De obicei așa e, puțini vor să se folosească de discuțiile de pe forum, din păcate...
Dar eu pariez ca de obicei (în ciuda procentului de 1% șanse pe care mi-l rezerv din start) că ar putea să își lărgească orizontul cugetării. Doar să aibă nițică bunăvoință iar noi (adică eu, mai întâi) să nu ne enervăm prea devreme sau/și prea tare....:) Frumos ar fi să descoperim împreună, cu prilejul acestor discuții, că lucrurile nu sunt ceea ce credem deocamdată. Noi am crezut cândva ca și el acum, iar pentru aceasta nu ar trebui să ne pierdem cumpătul ci să îi arătăm cum am descoperit o lume nouă... Faptul că eu nu mai sunt azi ateu sau agnostic nu mi se datorează, ci este un dar pentru care nici nu știu cum să fiu recunoscător. Căci ce poate oferi omul în schimb pentru că a fost mort și a fost înviat de Hristos? Iar pentru că noi toți am fost înviați de Hristos PRIN oameni (preotul, alți oameni credincioși, sfinții etc.) poate că o formă de recunoștință ar fi și aceasta: să pariem că danyel va folosi discuțiile de aici, iar nu că se va plictisi de ocazie... Caz în care am fi și noi responsabili de asta, nu doar danyel... |
#22
|
||||
|
||||
![]() Citat:
De aici, cum ati ajuns la concluzia "inmultirii frate cu sora, tata cu fiica" ? Imi explicati un pic rationamentul dv ? Citat:
Cum se poate ca, intr-o familie, in numai doua generatii credinta sa se piarda ? Nici nu aveti nevoie de Biblie pentru asta, ci, ca istoric, doar sa cercetati familia dv. Nu cumva ati avut o bunica ce mergea Duminica la biserica ? Si dv ati fost azi ? Uite-asa se pierde credinta: azi, nu mergem la biserica. Ce, nu e Dumnezeu omniprezent ? Deci, El se afla nu numai la bise, ci si in dormitorul nostru. Prin urmare, Sf Liturghie poate fi inlocuita de un "Tatal Nostru" in fata icoanei. Aia de la bunica. Pe urma, de fapt, de ce e nevoie de rugaciune individuala ? Oare nu e Dumnezeu omniscient ? Prin urmare, El stie ce ne trebuie noua, chiar daca nu ne rugam. Ce poate fi mai logic ? Si asa, ne trezim maine dimineata cu horoscopul la radio. Ia sa vedem, ce spune pentru ziua de azi ? Si incepem sa aplicam. Vedeti dv, de la viata decredinta la caldiceala, de la caldiceala la ateism, iar de la ateism la vrajitorie sunt doar cativa pasi. Nu e nevoie de mai mult de doua generatii si tot stam mai bine decat Inteleptul Solomon...
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#23
|
|||
|
|||
![]()
Mai simplu ar fi fost ca pe danyel89 sa-l fi lamurit cineva ca nu toata populatia PLANETARA a fost nimicita ci doar populatia "LUMII" locale, triburi, familii, comunitati, cei care atunci aveau o relatie directa cu Creatorul lumii asa cum il stia universul local iudaic si imprejurimile, provincia cum ar veni.
Desi si alte civilizatii indepartate vorbesc de diferite forme de Potop/Tzunamiuri ele nu mentioneaza ca populatia ar fi fost complet decimata mai ales de catre un Dumnezeul Iudaic pe care nici macar nu-l cunosteau. Nici vorba de asa ceva la mayasi, olmeci, tolteci, hidusi, eschimosi Cum ar fi putut Creatorul, asa pe nepusa masa, sa pedepseasca popoare intregi carora nu li s-a adresat niciodata si nu le-a inmanat tabete cu LEGILE LUI??? Este putin zis FARA nici o LOGICA. La Potopul mentionat in VT/Talmud si care clar a fost pe bune, Dumnezeu a avut "treaba" cu musteriii Sai panarame, neascultatori, obraznici, criminali, nu cu restul planetei care urmareau atunci alte revelatii si divinitati in totala necunostinta de Dumnezeul Iudaicilor.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
#24
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire |
|