Credința catolică nu îngăduie mirenilor să citească Biblia şi Evanghelia

[laurastifter]

În prealabil postat de Lucian008

Una este sa ne rugam pentru unitatea credinte si alta este sa ne ugam impreuna cu cei de alte confesiuni.


Nu exista nici o dezbatere. Hristos a spus: "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea".



In traducere: nu imi place nu cred. Eu cred doar in ce imi place.



Ia arata-ne tu noua unde parintele Steinhardt este ecumenist si unde parintele Staniloaie se contrazice in afirmatii.

"Una este sa ne rugam pentru unitatea credinte si alta este sa ne ugam impreuna cu cei de alte confesiuni"
Asta e ca şi cum aţi spune: una e să ne rugăm pentru pace ţinând arma-n mâini, alta e să facem greşeala de a decide noi încheierea războiului.
Adică "uneşte-ne Tu, Doamne, în timp ce noi ne vom feri unii de alţii în continuare, ca nu cumva să ne contaminăm de credinţe străine".
Vorba unui filosof american (din păcate, nu-i mai reţin numele): "nu există un egoism mai înfricoşător decât egoismul creştinului pentru sufletul său".
Altruismul cerut nouă de către Hristos nu se limitează la îndemnul de a dărui ceea ce avem,
ci implică şi depăşirea oricărui obstacol prin dăruirea a ceea ce nu avem;
nu presupune doar dărnicia în cele materiale,
ci mai ales autodăruirea iubitoare în relaţia cu semenii, de vreme ce "cine ţine la sufletul său îl va pierde".
Cine se va teme să-L mărturisească pe Hristos în dialogul cu ateii, necreştinii, agnosticii şi indiferenţii (de frică să nu devină şi el asemenea acelora), acela va demonstra, printr-o asemenea atitudine, că nu e gata să-şi rişte viaţa sufletului său de dragul mărturisirii lui Hristos.
Şi dacă-i aşa cu cei care evită să dea mărturie către cei de alte religii, ce putem spune despre ortodocşii care, dintr-o teamă bolnăvicioasă de erezii, vor fugi de dialogul cu fraţii lor creştini credincioşi de alte confesiuni?
Credinţa nu-i un obiect material, pe care să-l putem pierde, care să ne poată fi luat cu forţa sau răpit într-o clipă de neatenţie.
Nu prin dialog se pierde credinţa, nu aşa!
În schimb, puterea credinţei se atrofiază, se îmbolnăveşte, slăbeşte şi se necrozează prin neiubire.
Aceasta este, cred, alături de îndoiala cronică, una dintre reţetele sigure de slăbire şi stingere treptată a credinţei.
Să nu ne fie nouă una ca aceasta!!!

[Lucian008]

În prealabil postat de laurastifter

"Una este sa ne rugam pentru unitatea credinte si alta este sa ne ugam impreuna cu cei de alte confesiuni"
Asta e ca şi cum aţi spune: una e să ne rugăm pentru pace ţinând arma-n mâini, alta e să facem greşeala de a decide noi încheierea războiului.

Ba absolut deloc. Una este sa te rogi ca cineva sa inceteze ca greseasca si alta e sa fii partas cu el. Ca sa nu spunem ca acesta este motiv de anatemizare potrivit Sfintilor Parinti. Si daca sunt unele lucruri pe care unii le vor interpretabile, aici nu e cazul. Asta este o invatatura a Bisericii. Cine se roaga cu ereticii Biserica spune sa fie fie exclus din comunitate Ei. Cine susine altceva incalca invataturile Bisericii.

În prealabil postat de laurastifter

Cine se va teme să-L mărturisească pe Hristos în dialogul cu ateii, necreştinii, agnosticii şi indiferenţii (de frică să nu devină şi el asemenea acelora), acela va demonstra, printr-o asemenea atitudine, că nu e gata să-şi rişte viaţa sufletului său de dragul mărturisirii lui Hristos.

Si care este legatura dintre rugaciunea cu cei de alte religii sau confesiuni cu marturisirea credintei in fata acestora?

În prealabil postat de laurastifter

Să nu ne fie nouă una ca aceasta!!!

Sa nu te fie noua sa folosim intelegerea si interpretarea noastra lumeasca contrar invataturilor Bisericii.