Necunscute sunt caile Domnului

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Daca am inteles bine, spui ca omul cu compasiune "interesata" se sacrifica pe sine insusi.
De ce se sacrifica ? Unul dintre raspunsuri ar fi: pentru ca da bine in fata Lui Dumnezeu. Este o varianta, fara intentia de a fi un atac din partea mea. Spune care fi o alta explicatie, e posibil sa existe, dar nu vad eu acum.

Ba vad, se sacrifica cu speranta ca facand un bine, se va intampla o minune si va fi salvat si el. Tine minte, nu speranta moare ultima ci omul.

nu vorbim de speranta aici, speranta nu exista decat in masura nadejdii in ajutorul lui Dumnezeu. Adica sa fi incredintat ca daca esti cu iubire sincera si curata Dumnezeu va fi langa tine mereu si te va sprijini in toate lucrurile bune ce le faci. avem speranta ca putem deveni mai buni, ca putem sa ne ridicam dupa o cadere, adica avem nadejde in ajutorul lui Dumnezeu in toate incercarile vietii.

Deci nici nu ar trebui sa vorbim de speranta in mantuire ci doar de atingerea unei adevarate iubiri de Dumnezeu si om, si atunci nici nu mai este nevoie de speranta caci Dumnezeu nu se dezminte niciodata.

Omul cu compasiune de la Dumnezeu, adica cu iubire dumnezeiasca de oameni daruieste totul, si chiar daca cei din jur vad ca el se sacrifica nici nu simte ca s-a sacrificat si nici nu gandeste asa ceva, caci este iubit in chip desavarsit de Dumnezeu si atunci el simte toate bune. Daca se gandeste ca da bine la Dumnezeu este un fariseu si un fatarnic si Dumnezeu stie asta.
Acolo trebuie sa ajungi , dragostea dezinteresata pana la sacrificiu, iar sacrificiul sa il simti ca fericire si nicidecum ca sacrificiu. Esti fericit si daruiesti, si te daruiesti. Cati suntem acolo?

Stiu ca uneori e greu de inteles tocmai pentru ca adevaratele exemple de oameni de acest fel sunt foarte putini.

Prea putini pot sa se mentina pe calea asta, multi incep, incearca, insa putini rezista. Iar scepticii, vazand lipsa rezultatelor, devin si mai sceptici in loc sa incerce ei insisi.

Deci acea compasiune dezinteresata de care spuneai, nu este dezinteresata, atata timp cat e limitata. Orice este limitat este imperfect, iar noi perfectiunea trebuie sa o cautam.

Acum ce spui de metafora cu ceapa degerata?

iata ca nu suntem mai buni ca altii, eventual dorim asta, iata speram. Cine ne ajuta sa fim cu adevarat buni in sensul pur? Cum poti stii aceasta cand nu inveti de la Cine trebuie sa inveti?