Necunscute sunt caile Domnului

[iuliu46]

În prealabil postat de iliegh

Nu fur de la cel slab pentru ca eu nu fur, dimpotriva, eu dau din cea am eu la cei slabi si mai saraci decat mine. Fara sa cred sau fara sa-mi fac calcule ca voi avea o viata mai buna dupa ce voi muri (ce ciudat suna). Pur si simplu din compasiune.

Cati credinciosi crezi tu ca fac asta din pura compasiune ?

Nu e ciudat ca sunt milioane de atei in lume si mii de atei pe internet care tot aduc in discutie ideile astea cu compasiunea, empatia, etc. pentru a umple golurile unei credinte idioate si pentru a incerca sa dea inca o palma omului religios care vezi Doamne ar face asta din interes ?

Compasiunea ta nu face nici cat o ceapa degerata. Hitler sau Stalin sau oricare alt capcaun e tot atat de om ca si tine, daca nimic nu supravietuieste mortii. E doar un sentiment indus pentru ca stapanii lumii vor ca tu sa simti compasiune si sa nu iesi din cotet. Asa ca mai incearca sa cauti raspunsuri.

[Demetrius]

În prealabil postat de catalin2

Liberul arbitru este vointa, nu harul Duhului Sfant. Omul a fost inzestrat de la inceput cu liberul arbitru, vointa, care face parte din chipul lui Dumnezeu in om. Pe baza aceasta face alegerile si pacatele.
Din cate imi amintesc noi am mai discutat asta, pe alt forum.

Ce folos dacă tu nu vrei să înțelegi?

În prealabil postat de iuliu46

Nu e ciudat ca sunt milioane de atei in lume si mii de atei pe internet care tot aduc in discutie ideile astea cu compasiunea, empatia, etc. pentru a umple golurile unei credinte idioate si pentru a incerca sa dea inca o palma omului religios care vezi Doamne ar face asta din interes ?

Compasiunea ta nu face nici cat o ceapa degerata. Hitler sau Stalin sau oricare alt capcaun e tot atat de om ca si tine, daca nimic nu supravietuieste mortii. E doar un sentiment indus pentru ca stapanii lumii vor ca tu sa simti compasiune si sa nu iesi din cotet. Asa ca mai incearca sa cauti raspunsuri.

Daca o compasiune dezinteresata nu face cat o ceapa degerata, atunci ce se poate spune depre o compasiune interesata ?

Daca stapanii lumii sunt cei care vor sa simti compasiune, atunci au reusit asta fara nici un efort cu cei credinciosi, care simt compasiune din alte motive. Dupa spusele tale, probabil ca religia este ceva inventat de catre stapanii lumii sa-i faca pe cei mai creduli dintre noi sa aiba compasiune. Altii o au oricum, si fara acest artificiu. Pe unii dintre ei, voi ii numiti atei.

Despre ce credinta idioata vorbesti ?

Atrag atentia cu aceasta ocazie pentru toti cei care vor sa aiba un dialog decent cu mine sa fie atenti la invective. Daca ati observat atent eu respect credinta oricui , nu iau in deradere si nu imi bat joc de nimeni (cu exceptia lui AlinB care chiar merita si caruia i-am dat ignore pentru ca ma plictiseste ingrozitor). Port un dialog normal, bazat pe intrebari si rationamente.

In plus, eu am demontat foarte multe idei ateiste care in mod gresit demonstrau inexistenta lui Dumnezeu. Am pretentia ca sunt impartial.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Daca o compasiune dezinteresata nu face cat o ceapa degerata, atunci ce se poate spune depre o compasiune interesata ?

Care este limita compasiunii dezinteresate?
Exista o limita? esti de acord ca limita aceasta este pana la momentul cand te atinge pe tine insuti? (exemplu simplu: vezi un om inghetat si dezbracat in drum, tu ai in spate singura haina ce o detii fara alte posibilitati de a cumpara alta, o daruiesti riscand astfel sa ramai tu dezbracat in drum?)
Daca nu faci aceasta nu ai compasiune dezinteresata.

Aceasta este diferenta. Un om iubitor de Dumnezeu poate avea cu adevarat compasiune dezinteresata. Acest om nu are aceasta limita , fiind intarit de Dumnezeu.

[catalin2]

În prealabil postat de Demetrius

Ce folos dacă tu nu vrei să înțelegi?

Nu am ce sa inteleg pentru ca ce spun eu e invatatura corecta, iar ce spui tu este ceva gresit, nici macar in catolicism nu e acea invatatura.

În prealabil postat de dobrin7m

Care este limita compasiunii dezinteresate?
Exista o limita? esti de acord ca limita aceasta este pana la momentul cand te atinge pe tine insuti? (exemplu simplu: vezi un om inghetat si dezbracat in drum, tu ai in spate singura haina ce o detii fara alte posibilitati de a cumpara alta, o daruiesti riscand astfel sa ramai tu dezbracat in drum?)
Daca nu faci aceasta nu ai compasiune dezinteresata.

Aceasta este diferenta. Un om iubitor de Dumnezeu poate avea cu adevarat compasiune dezinteresata. Acest om nu are aceasta limita , fiind intarit de Dumnezeu.

Daca am inteles bine, spui ca omul cu compasiune "interesata" se sacrifica pe sine insusi.
De ce se sacrifica ? Unul dintre raspunsuri ar fi: pentru ca da bine in fata Lui Dumnezeu. Este o varianta, fara intentia de a fi un atac din partea mea. Spune care fi o alta explicatie, e posibil sa existe, dar nu vad eu acum.

Ba vad, se sacrifica cu speranta ca facand un bine, se va intampla o minune si va fi salvat si el. Tine minte, nu speranta moare ultima ci omul.

[iuliu46]

În prealabil postat de iliegh

Daca o compasiune dezinteresata nu face cat o ceapa degerata, atunci ce se poate spune depre o compasiune interesata ?

Daca stapanii lumii sunt cei care vor sa simti compasiune, atunci au reusit asta fara nici un efort cu cei credinciosi, care simt compasiune din alte motive. Dupa spusele tale, probabil ca religia este ceva inventat de catre stapanii lumii sa-i faca pe cei mai creduli dintre noi sa aiba compasiune. Altii o au oricum, si fara acest artificiu. Pe unii dintre ei, voi ii numiti atei.

Despre ce credinta idioata vorbesti ?

Atrag atentia cu aceasta ocazie pentru toti cei care vor sa aiba un dialog decent cu mine sa fie atenti la invective. Daca ati observat atent eu respect credinta oricui , nu iau in deradere si nu imi bat joc de nimeni (cu exceptia lui AlinB care chiar merita si caruia i-am dat ignore pentru ca ma plictiseste ingrozitor). Port un dialog normal, bazat pe intrebari si rationamente.

In plus, eu am demontat foarte multe idei ateiste care in mod gresit demonstrau inexistenta lui Dumnezeu. Am pretentia ca sunt impartial.

Despre credinta ca omul ar trebui sa simta compasiune vorbeam. De unde pana unde aceasta idee ?
In crestinism e simplu si e mai dificil decat ceea ce ai inghitit tu pe nemestecate si scrii aici, ideea ca vorbim despre o compasiune interesata. Ateii atata pot sa inteleaga si vad ca tu ti-ai insusit punctul lor de vedere. Dar in Biblie scrie ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Daca nu faci un lucru rau numai pentru teama de a nu ajunge in rai nu ajungi nicaieri. Important e sa iti transformi viata in asa maniera incat sa devii asemenea cu Creatorul, atata cat le este permis oamenilor. Sa intelegi ca asta e drumul pe care trebuie sa mergi si sa faci asta din dragoste pentru Creator, nu din frica. Asa cum spunea un sfant : " Nu ma mai tem de Dumnezeu pentru ca-l iubesc ".
Deci in crestinism lucrurile sunt clare pentru cine vrea sa le inteleaga. Trebuie sa fi bun pentru ca ai fost creat sa fi bun.
Dar intr-o lume fara Dumnezeu cine ne poate spune cum trebuie sa fie omul ? Poate cei care fura, ucid, violeaza sunt normali si noi ceilalti suntem slabi dar ne-am gasit un refugiu in ideile astea despre compasiune sau empatie. Ar fi amuzant daca nu ar fi trist dar si noi astia care avem naturelul simtitor uitam de cele mai multe ori ca ar trebui sa simtim compasiune. Ne aducem aminte doar cand ne priveste direct.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Daca am inteles bine, spui ca omul cu compasiune "interesata" se sacrifica pe sine insusi.
De ce se sacrifica ? Unul dintre raspunsuri ar fi: pentru ca da bine in fata Lui Dumnezeu. Este o varianta, fara intentia de a fi un atac din partea mea. Spune care fi o alta explicatie, e posibil sa existe, dar nu vad eu acum.

Ba vad, se sacrifica cu speranta ca facand un bine, se va intampla o minune si va fi salvat si el. Tine minte, nu speranta moare ultima ci omul.

nu vorbim de speranta aici, speranta nu exista decat in masura nadejdii in ajutorul lui Dumnezeu. Adica sa fi incredintat ca daca esti cu iubire sincera si curata Dumnezeu va fi langa tine mereu si te va sprijini in toate lucrurile bune ce le faci. avem speranta ca putem deveni mai buni, ca putem sa ne ridicam dupa o cadere, adica avem nadejde in ajutorul lui Dumnezeu in toate incercarile vietii.

Deci nici nu ar trebui sa vorbim de speranta in mantuire ci doar de atingerea unei adevarate iubiri de Dumnezeu si om, si atunci nici nu mai este nevoie de speranta caci Dumnezeu nu se dezminte niciodata.

Omul cu compasiune de la Dumnezeu, adica cu iubire dumnezeiasca de oameni daruieste totul, si chiar daca cei din jur vad ca el se sacrifica nici nu simte ca s-a sacrificat si nici nu gandeste asa ceva, caci este iubit in chip desavarsit de Dumnezeu si atunci el simte toate bune. Daca se gandeste ca da bine la Dumnezeu este un fariseu si un fatarnic si Dumnezeu stie asta.
Acolo trebuie sa ajungi , dragostea dezinteresata pana la sacrificiu, iar sacrificiul sa il simti ca fericire si nicidecum ca sacrificiu. Esti fericit si daruiesti, si te daruiesti. Cati suntem acolo?

Stiu ca uneori e greu de inteles tocmai pentru ca adevaratele exemple de oameni de acest fel sunt foarte putini.

Prea putini pot sa se mentina pe calea asta, multi incep, incearca, insa putini rezista. Iar scepticii, vazand lipsa rezultatelor, devin si mai sceptici in loc sa incerce ei insisi.

Deci acea compasiune dezinteresata de care spuneai, nu este dezinteresata, atata timp cat e limitata. Orice este limitat este imperfect, iar noi perfectiunea trebuie sa o cautam.

Acum ce spui de metafora cu ceapa degerata?

iata ca nu suntem mai buni ca altii, eventual dorim asta, iata speram. Cine ne ajuta sa fim cu adevarat buni in sensul pur? Cum poti stii aceasta cand nu inveti de la Cine trebuie sa inveti?

[dobrin7m]

Da, frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Insa aceasta frica este cu totul deosebita de frica stiuta. caci nu este spaima de cineva pedepsitor , ca de un zbir, ci este frica ca un simtamant de recunoastere, in sine, in constiinta, ca Dumnezeu este Stapanul si Tatal tau. Ii simti Atotputernicia si esti cuprins de un fel de frica ce vine din constientizarea pacatoseniei, a a relelor tale, a cat de departe esti de ceea ce ar trebui cu adevarat sa fii. Cu cat te apropii de ceea ce trebuie sa fii, cu atat frica se preschimba in iubire. Pana cand vei ajunge numai iubire.

Ai incercat sa cauti cartea ce ti-am recomandat-o?
Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitrie al Rostovului

În prealabil postat de dobrin7m

Da, frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Insa aceasta frica este cu totul deosebita de frica stiuta. caci nu este spaima de cineva pedepsitor , ca de un zbir, ci este frica ca un simtamant de recunoastere, in sine, in constiinta, ca Dumnezeu este Stapanul si Tatal tau. Ii simti Atotputernicia si esti cuprins de un fel de frica ce vine din constientizarea pacatoseniei, a a relelor tale, a cat de departe esti de ceea ce ar trebui cu adevarat sa fii. Cu cat te apropii de ceea ce trebuie sa fii, cu atat frica se preschimba in iubire. Pana cand vei ajunge numai iubire.

Ai incercat sa cauti cartea ce ti-am recomandat-o?
Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitrie al Rostovului

Da, am aruncat o privire pe net. Pare destul de interesanta. Totusi, din putinele fragmente pe care le-am citit, se impune o intrebare simpla pana acum: ce are de-a face judecata cu credinta ? Nu vreau sa zic ca credinciosii ar fi prosti ci vreau sa zic ca nu ar avea motiv sa judece asupra nimic. Totul este dat de la Dumnezeu. Porunca de a nu gusta din pomul cunoasterii a fost o porunca, nu era nimic de judecat asupra ei. Cred ca din punctul asta de vedere, de la inceput lucrarea respectiva pleaca pe o idee gresita.

Si in plus, capacitatea de a judeca survine dupa momentul gustarii din pomul cunoasterii binelui si al raului. Pentru ca a judeca asta inseamna: a discerne rational intre doua situatii, una rea si una buna.

In carte se spune chiar la inceput ca principalul motiv al caderii lui Adam a fost "lipsa de judecata si desăvîrşita necunoaştere de sine". De unde judecata ? Trebuia doar ascultare. Nici macar credinta nu-i trebuia pt. ca o avea din start, Adam stia, nu trebuia sa creada.

In plus, cred ca am citit cateva carti sau texte duhovnicesti in care se dadeau felurite interpretari ale motivului caderii, care mai de care mai diferite.

Si de fapt, singurul motiv al caderii a fost cel scris explicit in Biblie, despre care au curs rauri si aici pe forum, si anume : "pentru ca a ajuns ca noi". Deci nu neascultarea, nu raul comportament a fost pedepsit, ci faptul ca omul a ajuns intr-un fel in care nu ar fi trebuit sa ajunga: ca ei, adica inteligenti, cu judecata. Ghinion.