Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

În prealabil postat de VladCat

E interesant felul cum ne raportăm noi postmodernii la începuturile epice pe care frumos le-ai evocat...și încă alea nu sunt chiar începuturi fiindcă e vorba despre o perioadă ulterioară celei la care facem trimitere când spunem „Biserica primară”.

Problema care consider eu personal că face ravagii, și pe care mi s=a năzărit că o observ și în articolul propus aci, e următoarea: Striviți de creștinismul psihologic și impersonal de azi, cu o dorință mai mult sau mai puțin autentică de a „accede” la altceva, ne raportăm la Biserica primară ca la o formă mântuitoare, ca la o organizare sau rânduială anume care ne poate scoate din moartea duhovnicească în care zăcem....despre formalismul nostru vorbesc deci căci nu există Biserica primară, Biserica secundară și Biserica terțiară ci există Biserica iar noi putem fi în duhul ei sau nu. Un exemplu de înțelegere contrară, pe care l-am mai scris pe aci dar pe care nu mă sfiesc să îl repet fiindcă îmi place foarte mult, e cel al mitropolitului Filaret care atunci când a fost întrebat cum recunoaște o scriere ortodoxă a răspuns „după duhul ei”. Nu a spus că o compară cu ce scrie în catehismul nu știu cui, sau că se duce în bibliotecă și ia scrierile patristice la rând, ci a spus deci că simte duhul scrierii, adică că (îmi permit eu să interpretez) urmărește schimbarea lăuntrică cu care îl „îmbie” la nivel metafizic scrierea respectivă...evident nu suntem toți Filaret al Moscovei iar consultarea scrierilor patristice are un rol de nealienat însă așezarea cu care consultăm aceste scrieri, așezare întoarsă spre interior ori spre exterior, va determina și rezultatul consultării. Căci dacă vom le vom consulta prost vom ajunge să îi opunem pe Ioan Gură de Aur și alți sfinți părinți din perioadele de început ale Bisericii, sfinților de azi care, și în problema impărtășaniei și în altele, au adesea opinii care în formă sunt foarte diferite....dar nu prea reușesc să exprim ce vreau să zic.

Reusesti foarte bine si eu sunt de acord.Sintagma de ,,primara"este specifica mai mult unei analize istorice ce segmenteaza,preponderent laic,etape de evolutie dar,atentie,nu din perspectiva duhovniceasca,cat mai degraba critica,pt ca termenul in sine contine germenele unei opozitii fata de ce a urmat.Sectioneaza cumva,desi fin sesizabil,notiunea in sine.Ce spune Filaret al Moscovei este varianta ideala dar realist vorbind o asemenea distinctie nu o poate face oricine pt ca insasi prin natura ei,precum notiunea de mai sus dar in opozitie,ea presupune un nivel al intelegerii duhovnicesti.Aici este un fel de ,,Alamo line"teologic.Critic poti ajunge la concluzii precum ai aratat in final,de opozitie,sau cel putin de intelegere variata,in functie de diferite elemente.Duhovnicesc cred ca te tii de un fel de ,,fir rosu"care strabate chiar marea in furtuna a diversitatii opiniilor personale.Critic este greu sa te tii acel fir pt ca el nu este demonstrabil si cuantificabil in termeni rationali ci intra intr-o alta sfera unde ratiunea in sens strict nu are ultimul cuvant,si cred ca este normal cel putin pe acest aspect.Acum nu stiu eu daca m-am exprimat clar :) eu sunt pe partea critica si tocmai de aceea trag cu ochiul peste gard,din cand in cand,la vecinul duhovnicesc sa vad cum a descurcat firele :)