Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

http://www.teologie.net/2013/07/05/s...e-impartasire/
Este un nou articol excelent și excepțional scris de ieromonahul Petru Pruteanu. El răspunde sincer și direct la această problemă actuală, pornind de la practicile de la începutul creștinismului și mergînd de-a lungul istoriei pînă în zilele noastre, folosindu-se și de experineța proprie de duhovnic.
Consider că este un eseu care merită atenția tuturor, dar în special a preoților și a creștinilor ortodocși practicanți. Deși este relativ lung, nu veți pierde vremea citindu-l.

Si eu am citit cateva articole ale ieromonahului Pruteanu inainte, cu care nu am fost de acord si mi s-au parut unele idei in stil modernist.
Legat de acest articol, chiar autorul spune in el ca oamenii nu se spovedeau pentru ca erau mult mai aproape de sfintenie. Un pacat mare ducea aproape la excomunicare. Celelalte pacate se marturiseau public. Iar oamenii erau ca monahii de azi, chiar am citit ca monahismul apare din cauza faptului ca viata crestinilor se inrautatise.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Si eu am citit cateva articole ale ieromonahului Pruteanu inainte, cu care nu am fost de acord si mi s-au parut unele idei in stil modernist.
Legat de acest articol, chiar autorul spune in el ca oamenii nu se spovedeau pentru ca erau mult mai aproape de sfintenie. Un pacat mare ducea aproape la excomunicare. Celelalte pacate se marturiseau public. Iar oamenii erau ca monahii de azi, chiar am citit ca monahismul apare din cauza faptului ca viata crestinilor se inrautatise.

Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.

Eu unul nu cred în mitul creștinilor din primele veacuri cel puțin care erau cu toții Sfinți și care de aceea se împărtășeau cam de fiecare dată cînd erau prezenți la Liturghie.

[AlinB]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode

Pai intreaba-l pe Pruteanu, da-i un email sa-ti faca o lista cu referinte istorice, etc.
Sau mai direct, ia-l de duhovnic.

- mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.

Lumineaza-ne si pe noi, care sunt alea.

Eu unul nu cred în mitul creștinilor din primele veacuri cel puțin care erau cu toții Sfinți și care de aceea se împărtășeau cam de fiecare dată cînd erau prezenți la Liturghie.

Este o obsesie (neo)protestanta elogierea primilor crestini, trecand cu vederea neregulile care erau destule, daca citesti cu atentie Noul Testament.

Istoric si functional chiar (rupand legatura cu generatiile anterioare in stilul specific, al pretinsei revolutii spirituale si morale) , neavand alte modele la care sa se raporteze, lucreaza si ei (subiectiv, dar deh..) cu ce pot.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de AlinB

Pai intreaba-l pe Pruteanu, da-i un email sa-ti faca o lista cu referinte istorice, etc.

Pruteanu scrie aici că:

Pentru a demonstra că cele spuse de noi mai sus sunt adevă*rate, vom cita din cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie – Sfântul Nicolae Cabasila. În Erminia sa el spune astfel: Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tai*nic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5:17). Prin urmare credincioşii care n‑au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).[61] Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai să*vârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de ma*re greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte![62]
Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iu*birea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adul*ter, sodomie şi alte perversiuni sexuale), mânia şi răzbunarea, lăco*mia, za*vistia şi lenevirea spre faptele cele bune[63]. La acestea se ada*ugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, des*cântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee eretică sau schismatică, nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea sa*mo*vol*nică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniu*nea eu*ha*ris*tică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bi*se*ri*ceşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea exis*tenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)

Lumineaza-ne si pe noi, care sunt alea.

Există o metodă care ține de noi indirect, întrucît Dumnezeu alege acele păcate care pot și șterse dacă tu reușești să contribui la întoarcerea cuiva la credință și pocăință.

Și ultima este însuși actul Împărtășirii prin care ni se iartă păcatele care nu sînt grave.

Pentru ambele cazuri avem referințe scripturale.

În prealabil postat de Florin-Ionut

„Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia,(...)”

Ok, Florin atunci te rog raspunde-mi la o intrebare cat se poate de tehnica :) :

Stim ca scrierile patristice invata ca trufia e izvorul oricarui pacat si ca a scapat de trufie doar cel care a ajuns la nepatimire. Asta inseamna ca se pot impartasi numai cei care au atins desavarsirea?

(Intrebarea poate parea ironica dar te rog sa observi ca este absolut pertinenta din punct de vedere al logicii)

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de VladCat

Ok, Florin atunci te rog raspunde-mi la o intrebare cat se poate de tehnica :) :

Stim ca scrierile patristice invata ca trufia e izvorul oricarui pacat si ca a scapat de trufie doar cel care a ajuns la nepatimire. Asta inseamna ca se pot impartasi numai cei care au atins desavarsirea?

(Intrebarea poate parea ironica dar te rog sa observi ca este absolut pertinenta din punct de vedere al logicii)

Așa mai merge, e mai pe limba mea. :)

Tot scrierile patristice arată că iubirea de arginți e începutul tuturor relelor, dar să sărim peste asta.

Trufia. Ce înțeleg prin trufie, mîndrie?

Dacă da, atunci nu avem nici un conflict între faptul că uneori mai cădem sursa păcatelor - mîndria - și pentru asta ne căim mai întîi cerînd iertare mai întîi celor cărora le-am greșit și apoi Lui Hristos și faptul că fiind iertați mergem la Liturghie să primim Împărtășania care ni se dă printre altele și pentru iertarea păcatelor.

Menționez și subliniez că aceste căderi sînt accidentale, creștinul trebuind să stea mereu cu mintea trează, prevenind păcatul. Dacă cineva este prins de viciul mîndriei, atunci acesta nu este un ortodox practicant, deci pentru el este exclusă primirea Euharistiei fără Spovedanie.

Eu cam asta înțeleg cînd mă gîndesc la un om trufaș, unul care pe de o parte e un lădăros, prea-plin de sine, care crede despre el că e cel mai tare și mai șmecher, care nu poate suferi pic de critică, nici o apostrofare fără să izbucnească împotriva celui ce i-a greșit. Acest tip nu este nici pe departe modelul de creștin ortodox care merge săptămînal la biserică, face fapte bune și se roagă zilnic și care, avînd binecuvîntarea duhovnicului îndrăzneșe cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să se apropie de Potir fără să fie stresat că va fi fulgerat de Sus din cauză că e un simplu om supus greșelii...

În prealabil postat de Florin-Ionut

Așa mai merge, e mai pe limba mea. :)

Tot scrierile patristice arată că iubirea de arginți e începutul tuturor relelor, dar să sărim peste asta.

Trufia. Ce înțeleg prin trufie, mîndrie?

Dacă da, atunci nu avem nici un conflict între faptul că uneori mai cădem sursa păcatelor - mîndria - și pentru asta ne căim mai întîi cerînd iertare mai întîi celor cărora le-am greșit și apoi Lui Hristos și faptul că fiind iertați mergem la Liturghie să primim Împărtășania care ni se dă printre altele și pentru iertarea păcatelor.

Menționez și subliniez că aceste căderi sînt accidentale, creștinul trebuind să stea mereu cu mintea trează, prevenind păcatul. Dacă cineva este prins de viciul mîndriei, atunci acesta nu este un ortodox practicant, deci pentru el este exclusă primirea Euharistiei fără Spovedanie.

Eu cam asta înțeleg cînd mă gîndesc la un om trufaș, unul care pe de o parte e un lădăros, prea-plin de sine, care crede despre el că e cel mai tare și mai șmecher, care nu poate suferi pic de critică, nici o apostrofare fără să izbucnească împotriva celui ce i-a greșit. Acest tip nu este nici pe departe modelul de creștin ortodox care merge săptămînal la biserică, face fapte bune și se roagă zilnic și care, avînd binecuvîntarea duhovnicului îndrăzneșe cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să se apropie de Potir fără să fie stresat că va fi fulgerat de Sus din cauză că e un simplu om supus greșelii...

trebuie sa caut scrierile la care am facut initial trimitere ca sa pot vorbi pe texte, o sa incerc sa revin cu intariri :)

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.

Eu unul nu cred în mitul creștinilor din primele veacuri cel puțin care erau cu toții Sfinți și care de aceea se împărtășeau cam de fiecare dată cînd erau prezenți la Liturghie.

Hristos spune ca trebuie sa avem haina de nuntas fara pata ,tot el spune "cine e fara de pacat sa arunce piatra"
Nu e destul ca il primim pe Cel fara de pacat desi nu suntem vrednici ,sa ne mai si impartasim chiar si cu mici pacate nemarturiste ?
Diavolul te ispiteste cel mai mult dupa spovedanie ,incat daca nu luam aminte putem sa gresim foarte mult de la spovedanie pana la sf.Impartasanie desi nu a trecut decat o zi ,sa spunem,de vineri pana duminica.Dar sa treaca o saptamana ?
In ceea ce ma priveste nu am curaj ,nu risc.
Poate va intereseaza acest aspect deoarece traiti intr-o tara majoritar catolica si e mai greu sa va spovediti la preot roman.
Sf.Impartasanie nu trebuie sa devina o obisnuinta ,e o onoare ,un privilegiu altfel ajungam sa pierdem evlavia fata de aceasta sfanta Taina.

[Florin-Ionut]

Anita,

În prealabil postat de anita

Hristos spune ca trebuie sa avem haina de nuntas fara pata ,tot el spune "cine e fara de pacat sa arunce piatra"
Nu e destul ca il primim pe Cel fara de pacat desi nu suntem vrednici ,sa ne mai si impartasim chiar si cu mici pacate nemarturiste ?

Comuniunea cu Sfîntul Sînge este și spre iertarea păcatelor. Este una din formele prin care Dumnezeu ne iartă și ne sfințește [pe moment] la Liturghie.

Diavolul te ispiteste cel mai mult dupa spovedanie ,incat daca nu luam aminte putem sa gresim foarte mult de la spovedanie pana la sf.Impartasanie desi nu a trecut decat o zi ,sa spunem,de vineri pana duminica.Dar sa treaca o saptamana ?

Și atunci de ce totuși te apropii de Hristos dacă te-ai spovedit sîmbătă și clar că pînă duminică ai comis cel puțin un păcat mititel care, iată, nu e spovedit înainte?

In ceea ce ma priveste nu am curaj ,nu risc.

Ce anume să riști? Împărtășirea cu nevrednicie e cu totul altceva, este cazul celor necredincioși sau cu păcate grele, neconștientizate poate, este cazul celor care au intrat într-un formalism al Cuminecării dese fără cercetarea sinceră a conștiinței șamd.

Poate va intereseaza acest aspect deoarece traiti intr-o tara majoritar catolica si e mai greu sa va spovediti la preot roman.

Aici m-am spovedit în spaniolă citind de pe o foaie pregătită de acasă, unui preot care nu vorbește nici o limbă comună cu mine. Am reușit să cer și canon, destul de greu ne-am înțeles, dar nu a fost imposibil.

Sf.Impartasanie nu trebuie sa devina o obisnuinta ,e o onoare ,un privilegiu altfel ajungam sa pierdem evlavia fata de aceasta sfanta Taina.

Onoarea nu are nimic comun cu această Taină și cu creștinismul ortodox. Poate cu cel eterodox.

De acord că trebuie să ne pregătim continuu pentru întîlnirea cu Hristos Cel din Potir. Nu există pauze. Nu există perioade de pregătire urmate de relaxare duhovnicească. Tot timpul trebuie să fim gata de a fi re-integrați în Biserică prin comuniunea cu cinsitul Trup. Vorba lui Ioan Hrisostom, (dacă nu mă înșel el spunea că) cine nu e vrednic să se apropie de fiecare dată nu e vrednic să o facă nici o dată pe an. Acum depinde ce înțelegem prin această vrednicie-nevrednicie... Oricum, această evlavie despre care vorbești nicidecum ne dispare în cazul apropierii frecvente, ci sporește! Atenția pentru a nu cădea crește, rezistența la ispite e mai puternică, creștinul sperînd că Dumnezeu îl va ajuta să mai treacă o săptămînă fără evenimente de o răutate majoră care să necesite intervenția Taintei Spovedaniei înainte de Taina Împărtășaniei.

Da, e un privilegiu să fii creștin.

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Anita,



Comuniunea cu Sfîntul Sînge este și spre iertarea păcatelor. Este una din formele prin care Dumnezeu ne iartă și ne sfințește [pe moment] la Liturghie.

Și atunci de ce totuși te apropii de Hristos dacă te-ai spovedit sîmbătă și clar că pînă duminică ai comis cel puțin un păcat mititel care, iată, nu e spovedit înainte?

Ce anume să riști? Împărtășirea cu nevrednicie e cu totul altceva, este cazul celor necredincioși sau cu păcate grele, neconștientizate poate, este cazul celor care au intrat într-un formalism al Cuminecării dese fără cercetarea sinceră a conștiinței șamd.

Daca am gresit cumva ,de exemplu am zis ceva de cineva ,chiar fara sa vreau ,am judecat deci ,sau daca m-am maniat ,nu m-am mai impartasit.
Eu consider ca mai am pacate care poate nu au fost spuse niciodata ,din nestiinta ,deci vrednica nu sunt oricum.Mai adaug si pe cele cu stiinta.
Parintele ,dupa spovedanie imi da dezlegare si numai asa ma impartasesc
Tu cum te imparatesti daca nu ai dezlegare de pacate ,chiar alea neimportante?
Sa stii ca pacatele multe si marunte nespovedite cantaresc foarte mult.
Chiar duhovnicul meu dadea exemplu cu sacul de nisip ,e foarte greu ,asa si pacatele maruntele si multe.
Exista riscul de a nu le mai spune si raman acolo ,neiertate .

În prealabil postat de Florin-Ionut

Onoarea nu are nimic comun cu această Taină și cu creștinismul ortodox. Poate cu cel eterodox.

De acord că trebuie să ne pregătim continuu pentru întîlnirea cu Hristos Cel din Potir. Nu există pauze. Nu există perioade de pregătire urmate de relaxare duhovnicească. Tot timpul trebuie să fim gata de a fi re-integrați în Biserică prin comuniunea cu cinsitul Trup. Vorba lui Ioan Hrisostom, (dacă nu mă înșel el spunea că) cine nu e vrednic să se apropie de fiecare dată nu e vrednic să o facă nici o dată pe an. Acum depinde ce înțelegem prin această vrednicie-nevrednicie... Oricum, această evlavie despre care vorbești nicidecum ne dispare în cazul apropierii frecvente, ci sporește! Atenția pentru a nu cădea crește, rezistența la ispite e mai puternică, creștinul sperînd că Dumnezeu îl va ajuta să mai treacă o săptămînă fără evenimente de o răutate majoră care să necesite intervenția Taintei Spovedaniei înainte de Taina Împărtășaniei.

Da, e un privilegiu să fii creștin.

Eu onoarea o vad ca pe un privilegiu ,care nu se da oricum.
Parintele meu duhovnic recomanda spovedanie deasa si impartasanie mai rara ,cam la 40 zile ,o luna.
Stiu o persoana care se spovedea si apoi se impartasea des ,saptamanal in post.
Nu mi s-a parut ca ar fi avansat prea mult ,schimbari nu am vazut.
Dar poate gresesc.Noi nu suntem niste robotei si s-a vazut , Iuda desi s-a impartasit a facut ce a facut
Oricum chiar daca ne impartasim mai rar suntem aparati ,prin Hristosul care salasluieste in noi .
Totul e sa il pastram cat mai mult ,sa nu il alungam cu pacatele noastre
Doamne ajuta !