La multi ani, Mame !!!

@Annyta:
E adevărat că uneori suntem brutal de sinceri, însă asta nu pentru că sinceritatea e brutală, ci din cauză că ne exprimăm fără milă de ceilalți, că nu ne temem să rănim. Nu cred că trebuie să renunțăm la sinceritate.

P.S. Nu am în vedere pe cineva anume, în afară de mine.

În prealabil postat de N.Priceputu

@Annyta:
E adevărat că uneori suntem brutal de sinceri, însă asta nu pentru că sinceritatea e brutală, ci din cauză că ne exprimăm fără milă de ceilalți, că nu ne temem să rănim. Nu cred că trebuie să renunțăm la sinceritate.

P.S. Nu am în vedere pe cineva anume, în afară de mine.

Am citit de curând "A iubi înseamnă a ierta" a ieromonahului Savatie Baştovoi. Şi el ne recomanda multă delicateţe în relaţiile cu semenii. Referitor la sinceritate, spunea ceva de genul de a ne cenzura pornirile de a spune ceva, chiar sincer şi adevărat, dacă prin asta îi rănim sau îi tulburăm pe cei din jur. De exemplu, dacă am bârfit pe cineva şi acela nu ştie, nu ne ducem să îi cerem iertare pentru că l-am bârfit, pentru că îl tulburăm fără folos. Dacă aflăm cumva că acea persoană a auzit de bârfa noastră, da, atunci îi cerem iertare.
Este o opinie, desigur. Mie mi-a reţinut atenţia. De obicei sunt mai directă, cu sinceritate, dar pot deranja pe cei din apropiere.
Apreciez pe cei care spun lucrurilor pe nume. Până la urmă contează ce este în interiorul nostru, căci aici este izvorul vorbirii.

Da, de acord. Trebuie atenție și discernământ. Dar să nu ajungem să practicăm nesinceritatea sub pretextul grijii pentru rănile celuilalt (cum ar fi: O înșel, dar o mint ca să nu sufere). De fapt, contează mult felul în care celălalt reacționează. Sunt oameni care nu suportă adevărul, sunt și alții cărora adevărul le face bine, oricât ar fi de dureros.
Dar acesta e un alt subiect.