La multi ani, Mame !!!

[Yasmina]

În prealabil postat de lore86

Topicul nu se dorea de punere in umbra a femeii care nu e mama, ci de mangaiere a femeii care e mama.
Mama? Ce e mama? De ce rolul ei ar fi asa important?
Sfantul IOan Gura de Aur zicea ca rugaciunea mamei e la fel de puternica ca a preotului.Oare ce ce? Oare nu tocmai din cauza ca jerfa mamei e pe masura dragostei sale?
In 25 martie sarbatorim ziua mamei crestine.
Iar o mama crestina e o adevarata comoara. Spunea cineva ca nu doar mama e cea mai importanta ci si sfintii. Asa este. Dar la fel de adevarat e ca oamenii mari au fost inainte copii.Iar mai inainte de a fi copii, au fost prunci .Mogaldete mici, neputincioase care cautau cu zor sanul mamei. Prunci nevinovati, care atunci cand plangeau erau tinuti in brate de o mama. Bebelusi care atunci cand gemeau de febra se alinau in bratele trudite ale mamei. Atunci, cand in starile lor de boala aveau alaturi chipul bland si obosit al mamei. Obosit, pentru ca dupa munca zilei isi petrecea noptile veghind la capataiului pruncului bolnav.
Copii, a caror degetele au fost unite in mana plapanda a mamei si apoi duse cu grija la frunte, la piept si apoi la amandoi umerii.
Ce ar fi fost Sfantul Ioan gura de Aur fara Antuza? Sau Sfantul Vasile cel Mare fara Emilia? Sau Sfantul Grigorie de nazianz fara Nona?

MAma crestina capata valoare doar in lumina care se pogoara de la Icoana Buneivestiri. Iar femeia crestina capata valoare doar acolo, in Biserica prin cresterea in dreapta credinta a pruncilor daruiti de Domnul.
Fericirea femeii e mare atunci cand devine mama: deoarece ea a fost aleasa de Domnul ptr a fi impreuna lucratoare la palnul de mantuire al omului! Domnul da viata, dar ea poarta. Ea naste, in dureri, om in lume. ea hraneste, spala, imbraca. Ea este prima invatatoare a pruncului. Ea este cea care calauzeste pasii pruncului pe drumul Bisericii. Ea este cea care ii uneste degetelele invatandu-l sa se inchine cum se cuvine. Ea este cea care ii vegheaza la capatiul bolnav, atunci cand acesta arde de febra. Ea este cea care suspina in rugaciune catre Cel AtotPuternic atunci cand copilul o ia pe alt drum. Ale ei lacrimi fierbinti, imbinate cu rugaciunea din inima il intorc pe fiu inapoi acasa.
Asadar, cea mai importanat misune Dumnezeu a incredintat-o mamelor. Caci prin una ca aceasta, ce mai cinstita intre femei si mai curata in fecioare, a venit mantuirea in lume. Prin ea, s-a pus inceputul mantuirii noastre. Dumnezeu putea alege si alta cale spre a-si duce la indeplinire planul, dar pe aceasta a considerat-o cea mai potrivita.
Si nu exista bucurie mai mare decat sa-si simta pruncul saltand in pantece, si suspind de bucurie, mama sa zica:"Fie mie dupa cuvantul Tau.Nasca-se pruncul acesta in pace, si daruieste-mi, rogu-Te putere sa-l pot creste ptr a deveni cetatean al Imparatiei tale."

Mda,ciudata optica!
Dumneata spui ca cea mai importanta misiune a fost incredintata "mamelor",pe cand eu vad clar ca a fost incredintata unei singure femei!

Extrapoland,putem spune ca mantuirea a venit printr-un barbat,deci trebuie sa tratam pe toti barbatii ca pe Iisus,ceea ce este un non-sens.
Sau nu?

[heaven]

Cred ca pentru foarte multe mame carora Dumnezeu le-a harazit sa aiba prunci,acesta este intr-adevar cel mai important rol din destinul lor si cea mai mare bucurie din viata.
Se spune ca doar odata ce ai copii poti sa intelegi cu adevarat ce inseamna si ce intensitate pot avea aceste sentimente traite in plenitudinea lor.Tind sa cred ca este adevarat...cu toate acestea,insa,cred ca Dumnezeu a sadit in fiecare femeie acest dar al maternitatii,chiar daca unele nu vor avea,poate,prunci niciodata ori altele vor pierde acest talant,din diferite motive ce tin de viata fiecareia si nu vor sti cum sa fie mame chiar daca au copii...
Poate alte mame se bucura chiar in aceste momente de aceasta binecuvintare si le este imposibil sa nu isi strige in gura mare aceasta bucurie (cum ar putea,oare,sa nu o faca?),in timp ce alte femei sunt triste pentru ca inca nu au primit-o si se vor intreba daca vreodata vor ajunge si ele sa traiasca aceasta bucurie...pentru ca,intr-adevar,se pare ca nevoia aceasta de a intemeia un camin,sa isi manifeste maternitatea este o conditie pentru ca multe femei sa fie cu adevarat implinite.De ce,nu as sti sa raspund...poate ca avem scris asta in codul nostru genetic,poate ca Dumnezeu asa a decis cand a hotarat sa ii faca Evei acest dar!
Insa,traim intr-o societate atat de contradictorie si haotica,incat a avea o familie,dar si copii,a ajuns o adevarata provocare atat pentru femei,cat si pentru barbati (pentru ca sunt si multi barbati care sufera din acest motiv).Sau,poate ca nu fiecare avem aceiasi menire in viata hotarata de Sus...
Insa,cred ca si femeile care inca nu au primit aceasta binecuvintare, pot trai si se bucura de mama care traieste in fiecare dintre ele si in alt mod...Iar aici am exemplul recent al unei prietene,care este casatorita de foarte multi ani,insa,spre tristetea si supararea ei,desi se indreapta spre 40 de ani,atat ea cat si sotul,nu au reusit sa aiba copii.De curand,in urma unui concurs de imprejurari interesante (sunt convinsa ca a fost mana Lui Dumnezeu care i-a vazut nefericirea),a primit un post la o gradinita,unde bineinteles are ocazia sa lucreze cu copilasii!Va rog sa ma credeti ca nicicand nu am vazut-o mai fericita si exaltata,desi salariul pe care il primeste nu este unul fabulos,ci chiar modest... :)
Am vazut femei care nu aveau copii,insa care au fost profesoare sau invatatoare extraordinare si care si-au revarsat acest spirit matern asupra a generatii de copii care le-au trecut prin mana.Sau poate au fost medici sau poate au avut alte meserii sau preocupari prin care au putut darui din preaplinul inimii lor,implinindu-se astfel si pe ele insele!Ca,doar se spune ca "Daruind vei dobandi!" :)
Sigur,acum am vorbit despre femei,pentru ca topicul este despre mame,neinsemnand ca meritele si darurile oferite de Dumnezeu barbatilor nu sunt la fel de mult de apreciat.
Pentru ca,incepand cu procreerea,continuand cu cresterea si dezvoltarea unui copil,dar cu intreaga existenta a omului,Dumnezeu a hotarat ca barbatul si femeia,desi diferiti,sa se completeze,sa conlucreze,rolul ambilor fiind in egala masura important.
Poate tocmai datorita faptului ca atat unii,cat si altii au uitat sa se mai pretuiasca si sa se respecte in aceasta societate,poate de aceea asistam la atata dezbinare,divorturi sau copii crescuti in familii monoparentale sau disfunctionale.
De aceea,ca o completare la postarile anterioare...ar fi minunat ca barbatii sa isi reaminteasca sa iubeasca si pretuiasca femeia cu tot ceea ce reprezinta ea,iar femeile sa isi readuca aminte sa ii valorizeze si sa ii cinsteasca pe barbati la randul lor,pentru toate darurile minunate pe care Dumnezeu le-a sadit in ei!Poate ca asta este singura modalitate ca societatea aceasta sa isi mai gaseasca vindecare...
Si as dori la randul meu sa urez "La multi ani!" tuturor suratelor,femeilor,care aveti sau nu copii si ingerasii sa va aduca vesti de bucurie,asa cum este potrivit pentru fiecare dintre voi,pentru a va simti implinite si fericite,asa dupa cum odata maritul Arhanghel Gavriil i-a adus veste minunata Preacinstitei si de Viata Facatoarei Fecioare Maria!

[lore86]

În prealabil postat de Yasmina

Mda,ciudata optica!
Dumneata spui ca cea mai importanta misiune a fost incredintata "mamelor",pe cand eu vad clar ca a fost incredintata unei singure femei!

Extrapoland,putem spune ca mantuirea a venit printr-un barbat,deci trebuie sa tratam pe toti barbatii ca pe Iisus,ceea ce este un non-sens.
Sau nu?

probabil ati avut o perioada cu mai multe incercari, de aceea aveti aceasta atitudine cel putin ciudata, referindu-ma la postarile cu care deja m-ati obisnuit.
Va recomand invataturile parintilor Bisericii, incepand cu Sfantul Ioan Gura de Aur, fericitul Augustin, pr Arsenie Boca cu privire la mama.
Nu ma astept sa intelegeti acum, dar stiu sigur ca atunci cand va veti strange pruncul in brate si cand va veti sacrifica noptile veghind la capataiul micutului veti intelege importanta unei mame.

În prealabil postat de lore86

probabil ati avut o perioada cu mai multe incercari, de aceea aveti aceasta atitudine cel putin ciudata, referindu-ma la postarile cu care deja m-ati obisnuit.
Va recomand invataturile parintilor Bisericii, incepand cu Sfantul Ioan Gura de Aur, fericitul Augustin, pr Arsenie Boca cu privire la mama.
Nu ma astept sa intelegeti acum, dar stiu sigur ca atunci cand va veti strange pruncul in brate si cand va veti sacrifica noptile veghind la capataiul micutului veti intelege importanta unei mame.

Mie îmi plac, în general, postările Yasminei. Găsesc ca are curajul să-şi exprime opiniile cu sinceritate, chiar dacă contravin altor forumişti, şi are o atitudine practică...
Deşi am citit recent că ar fi de dorit să renunţăm la sinceritate dacă prin asta îi rănim pe ceilalţi, cred că putem să ne exprimăm opiniile pe acest forum.
Suntem diferiţi, desigur, trebuie sa ne iubim aşa cum suntem. Sau cel puţin să ne acceptăm aşa cum suntem.

@Annyta:
E adevărat că uneori suntem brutal de sinceri, însă asta nu pentru că sinceritatea e brutală, ci din cauză că ne exprimăm fără milă de ceilalți, că nu ne temem să rănim. Nu cred că trebuie să renunțăm la sinceritate.

P.S. Nu am în vedere pe cineva anume, în afară de mine.

În prealabil postat de N.Priceputu

@Annyta:
E adevărat că uneori suntem brutal de sinceri, însă asta nu pentru că sinceritatea e brutală, ci din cauză că ne exprimăm fără milă de ceilalți, că nu ne temem să rănim. Nu cred că trebuie să renunțăm la sinceritate.

P.S. Nu am în vedere pe cineva anume, în afară de mine.

Am citit de curând "A iubi înseamnă a ierta" a ieromonahului Savatie Baştovoi. Şi el ne recomanda multă delicateţe în relaţiile cu semenii. Referitor la sinceritate, spunea ceva de genul de a ne cenzura pornirile de a spune ceva, chiar sincer şi adevărat, dacă prin asta îi rănim sau îi tulburăm pe cei din jur. De exemplu, dacă am bârfit pe cineva şi acela nu ştie, nu ne ducem să îi cerem iertare pentru că l-am bârfit, pentru că îl tulburăm fără folos. Dacă aflăm cumva că acea persoană a auzit de bârfa noastră, da, atunci îi cerem iertare.
Este o opinie, desigur. Mie mi-a reţinut atenţia. De obicei sunt mai directă, cu sinceritate, dar pot deranja pe cei din apropiere.
Apreciez pe cei care spun lucrurilor pe nume. Până la urmă contează ce este în interiorul nostru, căci aici este izvorul vorbirii.

Da, de acord. Trebuie atenție și discernământ. Dar să nu ajungem să practicăm nesinceritatea sub pretextul grijii pentru rănile celuilalt (cum ar fi: O înșel, dar o mint ca să nu sufere). De fapt, contează mult felul în care celălalt reacționează. Sunt oameni care nu suportă adevărul, sunt și alții cărora adevărul le face bine, oricât ar fi de dureros.
Dar acesta e un alt subiect.

[Yasmina]

În prealabil postat de lore86

probabil ati avut o perioada cu mai multe incercari, de aceea aveti aceasta atitudine cel putin ciudata, referindu-ma la postarile cu care deja m-ati obisnuit.
Va recomand invataturile parintilor Bisericii, incepand cu Sfantul Ioan Gura de Aur, fericitul Augustin, pr Arsenie Boca cu privire la mama.
Nu ma astept sa intelegeti acum, dar stiu sigur ca atunci cand va veti strange pruncul in brate si cand va veti sacrifica noptile veghind la capataiul micutului veti intelege importanta unei mame.

Importanta mea ca mama va fi valabila pt mine,in intimitatea mea la momentul cuvenit si nu strigat si trambitat pe forumuri,nici asemanat cu SF.Fecioara!
Pana la urma,este ceva personal!

Nici nu ma astept sa-mi creasca bursa ca si valoare umana!
Caci ce am acumulat pana acuma tot cu aia voi ramane si cand voi fi mama si viceversa.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Yasmina

Nici nu ma astept sa-mi creasca bursa ca si valoare umana!

Frumos! Asta e atitudinea potrivită, să dea Domnul să ţi-o păstrezi mereu!
(Totuşi, în ciuda modestiei tale, am o veste "proastă": vrei nu vrei, valoarea ta va creşte! Că tu te smereşti şi nu cugeţi la asta, e lucru minunat. Dar vei afla mai multă preţuire, înaintea tuturor şi, în primul rând, sub forma dragostei şi recunoştinţei copiilor şi soţului tău.)

[alt_inceput]

Yasmina:

simt foarte multa neliniste sufleteasca in scrisul Dvs., ca un strigat de durere. Sper sa ma insel. Sa aiba Dumnezeu grija de Dvs. si sa va dea linistea pe care o cautati.