Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[leonte]

În prealabil postat de catalin2

E adevarat ce spui, inteleg si sensul in care intelegi asta, citind mesajele tale. Cum unele persoane ar putea intelege altceva, teologia singura nu mantuieste pe nimeni, e doar o teorie. In schimb nici pocainta fara credinta (teologie) nu mantuieste pe nimeni, si cei ce se inchina la un idol pot avea o forma de pocainta.

Nu merge!
Nici o idolatrie nu a cerut pocainta. Idolii cer jertfa sau cel putin adoratie. Pocainta singura poate mantui. Ceea ce inteleg eu prin pocainta, este omul care ajunge chiar la dispretul de sine datorita constientizarii patimilor.
Dragul meu frate! Un astfel de om nu sufera de impotrivire, nu sufera de duhul persecutiei, al autosuficientei, al iubirii de stapanire. O teologie, o dezbatere care te face sa uiti pocainta este ratacitoare pentru cel ce traieste in duhul pocaintei. In consecinta, un astfel de om nu se opune niciunei teologii care nu-l indeparteaza de la noul scop al vietii sale: impacare cu Dumnezeu prin cainta si ravna in cainta.
In general, datorita vremurilor pe care le traim, dezbaterile teologice nu sunt animate de dragostea de aproapele, ci mai multe de preocupari intelectuale. Poate ca la unii este dragoste de adevar, ceea ce nu-i rau. Numai de-ar fi doar dragoste de adevar...
La omul fara dragoste de aproapele, in sensul in care este poruncita de Lege, dragostea de adevar este otravita de duhul mandriei, de dorinta de a iesi in evidenta, de a avea dreptate. Iar de la avea dreptate si pana la a mi se da dreptate, nu mai este decat un pas.
Iar cand studiul meu este animat de dorinta de a mi se da dreptate... ce fel de om sunt? Oare mai sunt eu in Adevar?

Omul fara dogma dar in deplina pocainta, se mantuieste, pentru ca omul in deplina pocainta nu a ajuns fara dogma din imptrivire, din indaratnicire sau din pricina ca stie el mai bine cum e cu mantuirea. Cu alte cuvinte, nu din vina lui e fara dogma, sau cu o alta dogma decat cea lasata de Hristos prin apostolii si prin ceilalti ce le-au urmat cu desavarsire si care s-au impotrivit pacatului pana la sange.

In timp ce omul care tine la dogma lui cu cerbicie, acela nu va avea niciodata "duhul umilit, inima infrnta si smerita". Tantos si semet ca lumea in care s-a nascut, ca si cei ce au strigat la Pilat : "Rastigneste-l! Rastigneste-l!"

p.s. Dumnezeu poate oferi mantuirea si lacrimile pocaintei, in ceasul mortii; nu pentru meritul omului ci pentru mare mila Sa.