Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Fani71]

În prealabil postat de ioan cezar

Am raspuns strict la text, asa cum mi-a parut ca il inteleg.
Nu vreau sa te necajesc, te rog sa ma ierti, Fani!

Uite, spre imbunare, un link de la Moshul (Neagu), unde e vorba si despre o nastere de prunc... Pe la minutul 3,35, parca...
http://www.youtube.com/watch?v=5Qy31...eature=related

Multumesc. Nu apuc sa ma uit la documente acum.
Nu m-ai necajit, stai linistit.

Se poate discuta la infinit teoretic despre cat de bine este si pios sa ai multi copii.
Binele moral este adesea relativ in aceasta lume. Este bine sa aflam care este calea noastra de mantuire, ce vrea Dumnezeu pentru noi, si mai este bine, pe calea pe care ne aflam, sa ne masuram fortele si sa ne dam seama de ce suntem capabili in acel moment.

Pentru unl e bine sa se faca calugar, pentru altul sa se casatoreasca. Pentru unul e bine sa fie zidar, pentru altul profesor. Ati intalniti vreodata profesori care ar fi fost mult mai buni ca zidari sau tehnicieni sau ca femeie de serviciu, poate? Eu da.. Ca de, au incercat sa faca cat mai mult..

Decat parinti trai de 10 copii, mai bine buni de doi.

A face mai mult, uneori, poate insemna a face prea mult si a cadea pe urma. De unde multele, multele exemple de familii cu copii multi dar neiubiti, alungati, chinuiti etc, de care nu numai ca am citit in ziare, dar pe care le-am intalnit personal.

Si sgur, se intalnesc si exemple luminoase de familii numeroase cu copii fericiti si impliniti, pentru ca au fost foecare iubiti de parinti. Imi vine in minte ce zice de fiecare data parintele catolic Guy Gillbert, un om pentru care am admiratie, care provine dintr-o familie de 15 copii. Ca parintii i-au iubit pe fiecare ca si cum ar fi fost singuri. Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele. Asta e motiv si de smerenie, si de rugaciune: da-mi, Doamne, dragoste adevarata si putere! Si daca reusesc sa ii iubesc si sa le fiu adevarata mama si sotie, atunci poate eu am facut voia lui Dumnezeu, la nivelul meu.
Fiecare sa-si stie masura.. Si sa ia hotarari in consecinta, caci de asta ne-a dat Dumnezeu libertate.

[Eugen7]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Laudele aduc sminteala, iar eu ma feresc de ele.

Frate nu intodeauna... Hristos Iisus insusi spune: "voi ma numiti pe mine invatatorul vostru si bine ziceti caci sunt".

Din nefericire sub masa smereniei se poate ascunde... si in multe cazuri se ascunde cancerul slavei desarte si al mandriei, de care numai si numai mila si harul lui Dumnezeu ne scapa.

Din Filocalie: Un monah a luat cuvantul intr-o adunare monahala, el fiind simplu monah, si intrucat a vorbit cu mare intelepciune luminat fiind de harul Duhului Sfant si de experienta sa (cultura, eruditie...), staretul i-a spus: Daca tu ai fi ramas in neamul tau, ai fi "ajuns" episcop. Iar monahul a raspuns smerit: "Asa este. O data am grait, a doua oara nu voi mai adauga nimic".

Asadar indemnul lui Socrate: "Cunoste-te pe tine insuti" este baza smereniei oneste, a pocaintei sincere... intocmai cum indeamna si Sfantul Pavel "sa se cerceteze fiecare pe sine".

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Dar e adevarat ca aceste "linii orientative" nu tin loc de mantuire decat in masura in care ne smerim si ne plecam genunchiul in rugaciune. Altfel devine o "lege" prin care ne consideram "autorizati" sa-L mai rastignim odata pe Mantuitorul Hristos. Dincolo de oricate filozofii intortochiate, porunci si canoane, ramane o vorba simpla si banala pe care noi romanii am cam facut-o tandari in adancul sufletului nostru: "Unde dragoste nu e, nimic nu e!"

Subscriu asertiunii tale frate Mosh-Neagu.

Doamne ajuta. Harul, dragostea si pacea Domnului Iisus Hristos sa fie cu noi cu toti.

[AlinB]

În prealabil postat de Miha-anca

Un crestin ar trebui sa isi ia un model crestin.

Sunt multe feluri de crestini, si mai ales, cu multe niveluri de intelegere.

Mai bine ne-am intreba de ce consideram acum ca e mai important sa facem lux si sa ne cocolosim copiii, in loc sa facem oameni educati si civilizati din ei. Efectele acestor greseli de educatie le constatam cu regret in mod pregnant la cei, care ajung guvernantii acestei tari: smecheri, egoisti, indiferenti fata de suferintele oamenilor, hoti si mai ales mincinosi. Oameni crescuti in puf, de multe ori singuri la parinti.

Nu vad ce legatura are cu ce am scris eu.

In ceea ce ii priveste pe tigani, e bine ca nu au si pacatul avortului...
In rest, sa incercam sa nu judecam, avand in vedere ca fiecare plateste pentru propriile pacate.

Am vrut sa sublinez ca treaba cu modelele si standardele universale sunt problematice.

[Eugen7]

În prealabil postat de AlinB

O fi facut si bine, o mai smintit si pe ici si pe colo datorita unor imaturitati care pana la urma toti le avem, nu?

"Cine este fara de pacat sa..."
Sa ne iubim unii pe altii si sa ne ajutam unii pe altii in mantuire prin conlcurarea cu harul Duhului Sfant.

În prealabil postat de AlinB

Probabil ma fost inteles gresit, remarca nu am facut-o in numele altora care probabil i-au zis un "bogdaproste" pentru consultatiile gratuie si publice - era strict in numele meu.

Probabil si eu am fost cam aprig... iarta-ma daca te-am suparat.
Consider asemenea Sfantului Pavel ca "invatatorii trebuie sa aiba cinste indoita" si nu ma sfiesc sa afirm ca pe domnul Ioan Cezar, domnul Pelerin Spre Rasarit (si multi altii) trebuie sa ii respectam si sa ii apreciem pentru munca lor, dragostea lor... invatatura lor.

În prealabil postat de AlinB

Daca vroia sa-mi ofere o consultatie (desi n-am cerut-o ca altii) sau un sfat personal putea sa le ofere in privat.

Ai dreptate si dumneata, are dreptate si domnul Ioan Cezare... dupa parerea mea.
Cu singuranta dansul nu s-a gandit sa iti aduca vreo ofensa, ci a dorit ca pe langa indurmarea oferita dumitate cu dragoste, sa fie ajutati, inddrumati si alti oameni, cititori ai forumului.

În prealabil postat de AlinB

Eu am facut, zic eu, o remarca pertinenta si preferam sa mi se raspunda la fel, nu cu acuzatii aiuristice si caracterizari.

Afirmatia dumitate este pertinenta privita dintr-un animit punct de vedere... insa in contextul discutiilor in care incercam sa punem "degetul pe rana" adica sa vedem cauza pacatului sexual: care este lipsa dragostei... cinismul (afirmatiile cinice) a fost si este inoportun, (si) dupa consideratia mea.
Consider ca domnul Ioan Cezar nu v-a acuzat si nici nu a avut intentia sa va supuna unui (tribunal) inchizitoriu si nici nu v-a caracterizat ci a facut o remarca generala din punct de vedere psihologic: de obiecei cinismul are cauze... in lipsa dragostei.

În prealabil postat de AlinB

Esti invitat si tu sa oferi o parere, se naste fiecare copil cu o paine sau nu?

"Fericit este omul care isi va umple casa de copii, nu se va rusina cand va grai cu vrasamasii sai in poarta" (Psalmi). Precizez ca vrasmasii sunt exclusiv: patimile, pacatele, demonii... si nicidecum oameni.
"Precum sunt sagetile in mainile razboinicului arcas, asa sunt copiii parintilor tineri" (Psalmi)

Consider ca fiecare copil se naste cu potentialul hristificarii, al sfinteniei, a indumnezeirii prin har. Fiecare familie care are un purtatori de har, de duh Sfant este binecuvantata... si precum intr-o camera cu cat sunt mai multe becuri lumina este mai multa, asa este si in familie cu cat sunt mai multi membri purtatori de duh Sfant cu atat harul Duhului Sfant este mai mare in familie si mantuirea intregii familii este mai usoara, caci vrasmasii: patimile, pacatele, duhurile necurate sunt "orbiti" de luminta harului lui Dumnezeu...

De asemnea consider ca si in aspectele materiale pe care le suputeni atentiei, un nou membru al familiei este o binecuvantare: "Unde sunt doi puterea creste".

În prealabil postat de AlinB

Este o paine tot ce are nevoie un copil?

Daca va referiti la paninea in sens material evident ca raspunsul este negativ, caci omul nu este doar animal (care sa fie multumit doar cu mancare) ci "omul este animal indumnezeit"... si astfel daca prin "paine" intelegeti Sfanta Euharistie, consider ca da aceasta este "inima" nevoilor unui copil, insa Euharistia nu poate fi separata nici de dragostea parinteasca Sfintei Treimi, Maicii Domnului, a Sfintilor si bineinteles a parintilor... si nici de harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de Fani71

Se poate discuta la infinit teoretic despre cat de bine este si pios sa ai multi copii.

Nu cantitatea conteaza ci calitatea.

Da este bine sa ne dorim hristificarea, sfintenia noastra si a familiei noastre, a copiilor nostri... insa fiecare isi cunoaste atat puterile sale cat si faptul ca "La Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Luca 1,37) si ca "harul lui Dumnezeu in slabiciuni se desavarseste"...

Sunt multi oamni care toarna copii si apoi ii abandnoneaza... lasa pe altii straini sa ii creasca... e trist, e tragic... sunt copii care ajung la sinucidere din cauza lipsei dragostei parintilor. Nu doresc sa intru in amanunte...

Vai de parintii care considera ca "se mantuie prin nasterea de prunci". Doamne fereste o asemnea gandire draceasca. Asemnea parinti nu isi pot iubi copiii ci fie ii vad ca o povara fie in vad ca mijloc de a ajuge la un scop... si astfel isi neglijeaza indatoririle lor de parinti... mai ales cele duhovnicesti, dragoste...

În prealabil postat de Fani71

Binele moral este adesea relativ in aceasta lume.

Asta doar cand binele si raul, adica firescul si nefirescul sunt bine amestecate de duhurile dracesti... asa cum se intampla in contemporaneitate cand sub numele de "vital" fiecare isi justifica actiunile...

Binele duhovnicesc este evident pentru cei care au "vedere duhovniceasca", discernamant duhovnicesc...

În prealabil postat de Fani71

Pentru unl e bine sa se faca calugar, pentru altul sa se casatoreasca. [...]

A face mai mult, uneori, poate insemna a face prea mult si a cadea pe urma. De unde multele, multele exemple de familii cu copii multi dar neiubiti, alungati, chinuiti etc, de care nu numai ca am citit in ziare, dar pe care le-am intalnit personal.

Si sgur, se intalnesc si exemple luminoase de familii numeroase cu copii fericiti si impliniti, pentru ca au fost foecare iubiti de parinti. Imi vine in minte ce zice de fiecare data parintele catolic Guy Gillbert, un om pentru care am admiratie, care provine dintr-o familie de 15 copii. Ca parintii i-au iubit pe fiecare ca si cum ar fi fost singuri. Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele. Asta e motiv si de smerenie, si de rugaciune: da-mi, Doamne, dragoste adevarata si putere! Si daca reusesc sa ii iubesc si sa le fiu adevarata mama si sotie, atunci poate eu am facut voia lui Dumnezeu, la nivelul meu.
Fiecare sa-si stie masura.. Si sa ia hotarari in consecinta, caci de asta ne-a dat Dumnezeu libertate.

Draga Fani71, sunt intru totul de acord cu expunerea ta.

Doresc sa preciez totusi ca deciziile tale sa fie luate impreuna cu preotul duhovnic. Sunt situatii si situatii...

Spre exemplu un bun antrenor isi da seama de ce performante sunt capabili elevii sai, si pe unii ii "chinuie" ridicand stacheta, insa cand acestia ajung campioni uita de "tot chinul antrenamentelor"... iar pe altii ii sfatuieste sa nu isi aleaga tinte peste puterile lor.

Un alt exemplu... pot fi campion la box, dar una este sa fii campion profesionist la categoria grea... si alta este sa fii campion la categoria musca... dar tot campion esti.
Consider ca asa este si cu familia: trebuie sa fim campioni la "categoria" de sfintenie, hristificare, conlucrare cu harul Duhului Sfant, pe care o alegem... insa este bine sa nu alegem singuri, caci un om care are aptitudini pentru box profesionist nu va fi acceptat niciodata la categoria "musca"... si reciproc; si mai mult un campion la box care simte ca poate mai mult... nu va fi fericit, multumit, implinit... altul care se multumeste cu putin va fi ridiculizat de ceilalti, caci poate mai mult insa se leneveste...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

În prealabil postat de Fani71

Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele.

Si crezi, Fani, ca eu as fi in stare?...
Crezi ca sunt prea multi in stare?...

Insa aleg deseori sa imi amintesc:

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc...

31. Deci nu duceti grija spunind: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile...

33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine...


Si CRED adeseori cuvintele acestea, slava lui Dumnezeu!
Iar pentru momentele cand nu cred, Dumnezeu sa ma ierte.

Ceea ce am observat ca este o piedica mare in vietuire este ca voim sa fim simultan si credinciosi si lumesti: daca se intampla sa avem o perioada mai grea, cu lipsuri materiale si alte incercari, in ruptul capului nu ne plecam capul pentru a cere ajutor aproapelui. REFUZAM MILOSTENIA LUI DUMNEZEU, CARE VINE SI PRIN OAMENI.
Ne e rusine sa ne recunoastem neputinta si saracia si sa apelam la aproapele.
Ne tinem mandri si preferam mai bine sa taiem cu sabia decat sa cerem ajutor.
Intrucat, nu-i asa, de ce sa recunosc puterea aceluia? Ce, io sunt mai prost? etc.
Multe ar fi de spus pe tema arogantei neasemuite a omului "credincios", despre multele ifose si minciuni, despre masti, despre hotie. Despre toata faradelegea "crestinului". Despre curvie, in fond - ce altceva e prefacatoria noastra inaintea lui Dumnezeu?
Si in tot acest veac al infumurarii noastre de oameni beti si duplicitari, mincinosi si hulitori cica noi suntem urmasii lui Hristos! Iar nu pradatori, nu furi, nu smecherasi stupizi si unelte ale intunericului gros.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Si crezi, Fani, ca eu as fi in stare?...
Crezi ca sunt prea multi in stare?...

Insa aleg deseori sa imi amintesc:

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc...

31. Deci nu duceti grija spunind: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile...

33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine...


Si CRED adeseori cuvintele acestea, slava lui Dumnezeu!
Iar pentru momentele cand nu cred, Dumnezeu sa ma ierte.

Ceea ce am observat ca este o piedica mare in vietuire este ca voim sa fim simultan si credinciosi si lumesti: daca se intampla sa avem o perioada mai grea, cu lipsuri materiale si alte incercari, in ruptul capului nu ne plecam capul pentru a cere ajutor aproapelui. REFUZAM MILOSTENIA LUI DUMNEZEU, CARE VINE SI PRIN OAMENI.
Ne e rusine sa ne recunoastem neputinta si saracia si sa apelam la aproapele.
Ne tinem mandri si preferam mai bine sa taiem cu sabia decat sa cerem ajutor.
Intrucat, nu-i asa, de ce sa recunosc puterea aceluia? Ce, io sunt mai prost? etc.
Multe ar fi de spus pe tema arogantei neasemuite a omului "credincios", despre multele ifose si minciuni, despre masti, despre hotie. Despre toata faradelegea "crestinului". Despre curvie, in fond - ce altceva e prefacatoria noastra inaintea lui Dumnezeu?
Si in tot acest veac al infumurarii noastre de oameni beti si duplicitari, mincinosi si hulitori cica noi suntem urmasii lui Hristos! Iar nu pradatori, nu furi, nu smecherasi stupizi si unelte ale intunericului gros.

Am luat aminte frate Ioan Cezar. Multumesc.
Domnul Dumnezeu sa ne lumineze cu harul Sau.

[Eugen7]

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai normale.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.

Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul cauta sa induca omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut."

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria, puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Citirea unei carti bune, doar pentru ca aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti, precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.

Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Eugen7

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai normale.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.

Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul cauta sa induca omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut."

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria, puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Citirea unei carti bune, doar pentru ca aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti, precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.

Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"

[Eugen7]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"

Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.

"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.