Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice

Impresia mea este că aceste critici, formulate de către neoprotestanţii de pe forum, au fost interpretate ca nişte atacuri la adresa Ortodoxiei, ca o justificare a migrării spre secte, drept care mulţi s-au simţit datori s-o apere.

Eu, unul, nu le-am văzut aşa, iniţiatoarea topicului având destule cuvinte de apreciere la adresa creştinismului ortodox. S-a atras, însă, atenţia, că mulţi, chiar foarte mulţi dintre botezaţii ortodox sunt ignoranţi sau indiferenţi.

Personal, cum am mai spus-o, sunt foarte afectat de necredinţa societăţii în care trăim. Şi vorbesc de lipsa credinţei practice, adică cea roditoare, singura adevărată. N-are importanţă faptul că omul la recensământ se declară credincios. Important e că nu-şi ia în serios credinţa, că nu-şi ia crucea să-I urmeze lui Hristos, că nu se angajează pe calea mântuirii. E multă suferinţă provocată de faptele necredinţei, lovind în semenii mei. Nu îndrăznesc să înşir aici toate faptele de corupţie de toate felurile care otrăvesc, pur şi simplu, lumea noastră, vieţile, sufletele, care chinuie şi ucid, care lasă oameni fără case, fără rost, în stradă, pierzându-şi minţile şi degradându-se cumplit, încât cu greu mai distinge cineva omul din spatele mizeriei care l-a acoperit.
87% din mizeria lumii în care trăim - corupţie în politică, în instituţii, în Biserică, curvie şi preacurvie, prostituţie ş.a.m.d. - ne aparţine nouă, ortodocşilor.

Bun, poate veţi spune să facem distincţia între cei îmbisericiţi (vreo 4% după unele estimări) şi restul, care sunt „cu numele”. Totuşi, cei „cu numele” de ce au ajuns aşa? Pentru că acei creştini din jurul lor, naşii şi părinţi care i-au cresct au fost ei înşişi indiferenţi. Indiferenţa asta e, pur şi simplu, monstruoasă. Va deveni, oare, cândva, botezul ortodocşilor un prilej de bucurie duhovnicească, iar nu unul de chef tradiţional zgomotos? Sau praznicele bisericeşti, vor ajunge, ele, a fi sărbătorite altfel decât chefuind, având grijă să respectăm cu „sfinţenie” porunca de a nu lucra, dar uitând să dăm pe la biserică?

Nu ştiu cine este vinovat de toată situaţia asta, cu siguranţă mulţi, noi toţi, fiecare în relaţiile sale cu semenii. Şi tot noi toţi o putem schimba.

Trebuie să admitem că Ortodoxia este frumoasă, profundă, deplină, îmbogăţită de vieţile atâtor sfinţi iubitori de Hristos, dar că „nu-i lipseşte nimic, decât să fie trăită”, cum spunea parcă Părintele Rafail Noica.