![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
cum că regele Carol al II-lea era desfrânat când el întâi s-a despărțit de soție, Zizi Lambrino, ca să poată împlini datoriile ce i se cereau de către Casa Regală și de către țară, apoi pentru a nu da naștere unor speculații și bîrfe de palat s-a despărțit de regina Elena, mama lui Mihai și abea apoi a rămas cu Elena Lupescu... deci unde vezi aici adulter, desfrânare sau alte prostii și minciuni cu care a fost denigrat de adversarii Românie? A fost cel mai înțelept și cel mai cult rege, este regele soare al României chir mort fiind, era pacifist și iubitor de dreptate, a creat sărbători populare, a sprijinit sindicatele și a orientat țara nu spre ciocoism ci spre socialism monarhist creștin, el a susținut din Portugalia prin scrisori către americani, engleji, franceji, canadieni lupta pe frontul de vest a Aliaților împotriva fasciștilor și naziștilor, iar Mihai pe frontul din est a cerut eliberarea Basarabiei iar apoi eliberarea Ardealului de nord și sprijinul pentru eliberarea a statelor aflate sub teroare, și nu a mers mai departe de granițele Germaniei. Și de ce îl învinovățești pe Mihai pentru faptul că rușii au fost parșivi și fără cuvânt, că bolșevicii după întoarcerea armelor îi aresta pe toți cei care nu aderau la partidul comunist sovietic și ii considerau trădători luându-i prizonieri fără luptă, dar asta nu este vina regelui care a hotărât întoarcerea armelor ci este vina lui Antonescu și a bolșevicilor mincinoși. Nu a trădat Mihai decât războiul lăcomiei și imposturii dus de Hitler și Stalin și Ceaușescu... nemților le-a dat 3 zile să părăsească românia, a acceptat planul rușilor acceptându-le cererea de întoarcere a armelor iar apoi când au încercat să ocupe țara, regele s-a opus și a făcut grevă regală împreună cu cei 1000 de studenți, când rușii erau cu tancurile la noi și ocupaseră prin viclenie țara și înconjuraseră palatul regal. A fost singurul care s-a opus primul ocupației sovietice făcută prin lipsă de onoare și cuvânt... a lor a impostorilor. Deci pe cine a trădat Mihai când ne-a redat adevărata cauză a libertății și demnității? Dumneata, amice vorbești din ură pătimașe... repetând placa pusă de imperialiști, torționari și forțele oculte externe sau interne care au căutat să distrugă România. Iar Eminescu nu a scris împotriva lui Carol I ci a moravurilor ușoare ale politicienilor de mucava și a cicoilor răsăriți ca buruienile în jurul casei regale... Last edited by vsovivi; 16.02.2012 at 13:55:03. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
in legatura cu Eminescu m-ai documenteaza-te! Iti dau un pont: "Societatea Carpatii" |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Iar tu vorbești de Eminescu, te rog să mă ierți că observ asta, la modul absurd și bârfitor și ocult ca să-l scoți un fel de revoltat rău ce uneltea împotriva Casei Regale... deci încă odată îți repet, Mihail Eminescu se lupta cu moravurile ușoare și cu clasa politică foarte coruptă și fățarnică de atunci care umpluse saloanele regale și corupea și compromitea absolut toate valorile, căci asta rezultă din toate poeziile lui care mărturisesc despre adevăratul spirit patriotic și nu despre populiștii care se foloseau de sentimentul înălțător al iubirii de țară în folosul mintereselor de clan și de grup ce subminau cu nerușinare de la putere sau din opoziție și stricau țara. Pe el îl durea cu adevărat de România și nu doar se prefăcea prin mascarada revoltei scrâșnitor pătimaș-turbată pe care unii o manifestă opulent și cinic sau prin viclenii ascunse până astăzi ca să credem noi ca credulii fraieri că ei iubesc România și vor să ne apere interesele... nouă poporului... că iată vorbesc acum poate și în numele lui. ''...Te falesti ca înainte-ti rasturnat-ai valvârtej Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji? Tu te lauzi ca Apusul înainte ti s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau sa-i smulga de pe funtea ta de fier, A credintei biruinta cata orice cavaler. Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul...'' Last edited by vsovivi; 17.02.2012 at 11:50:37. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Și încă o chestiune, vorbești că decât un rege e mai bine un președinte că ține doar 4 ani, ei bine acum e vorba de 5 ani că s-a făcut ceva mai special, și dacă facem o comparație între Carol al II-lea care a susținut pe Iorga și Patriarh și sindicatele și țărănimea sau Mihai care a susținut inima curată a româniei și alinațele tradiționale ruso-franco-anglo-greco-americane și compari cu președinții pe care i-am avut: DejGroza, Ceaușescu, IliescuIsărescu, ConstantinescuCiuvică, BăsescuNăstaseGeoană și PontAntonescuDanDiaconescu... atunci vei putea pricepe de ce e mai bine să ai un rege credincios decât un președinte 'ales'... cică de popor. Pe Ceaușescu și familia lui bolnavă și depravată doar o revoluție i-a putut alunga de la putere... iar acum urmașii lui se schimbă între ei la putere pentru privilegiile eșaloanelor 2 și 3 și iată că după 22 de ani nu se poate face nimic și nu se poate schimba situația...
Mai vrei lămuriri și dovezi? ![]() Last edited by vsovivi; 17.02.2012 at 12:11:22. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Și uite aici și atunci dacă nici la nemți nu te poți baza pe președintele ales căci s-a corupt în 4 ani, atunci cred că îți dai seama că degeaba ei se schimbă mereu din 5 în 5 ani, că la noi e ca la nimenea, în timp ce moravurile ușoare și nărevurile grele rămân și se 'desăvârșesc' împreună cu serviciile care le mai și apără... și nu numai la președinte e situația asta ci la justiție și parlament și la toți politicienii și șefii moșteniți care asemenea cu comandantul suprem reproduc pe scară descentralizată în teritoriu aceleași metehne balcanice și diabolice... pe când un rege, de mic a fost instruit doar ca să conducă cinstit și corect o țară căci deviza Casei Regale a României este: Nihil sine Deo... asemenea celei germane din care provine.
Last edited by vsovivi; 17.02.2012 at 12:34:14. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
A vrut sa abdice, cand a gasit-o pe Lambrino dar a fost obligat de tatal lui sa renunte la ea, a fost un iresponsabil, caruia i-a pasat doar de femei si doar obligat a revenit la datoriile care i se cuveneau ca monarh. De acord ca a fost un rege cult, a sprijinit cultura, ca exemplu un dirijor ca Elenescu avea in acea perioada un salariu mare cu care isi permitea sa viziteze lumea. In schimb a fost dictator exact ca Ceasuescu si Antonescu, i se facea cultul personalitatii, diversi scriitori chiar din cei clasici considerati astazi, ii aduceau ode cum faceti d-voastra cand il numiti regele soare, cum puteti cand toata strainatatea l-a privit cu ochi rai, sa il aparati? |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Așa un dictator a fost încât l-a pus primministru pe Patriarh și pe Iorga și a redat drepturile țăranilor și sindicatelor și a restrâns drepturile monopolurilor comerciale... deci așa un dictator să tot ai. Păi orice conducător și orice șef este un dictator însă există o mare deosebire față de impostori și dictaorii cei urâți și răi cum se vede de la o poștă la toți președinții României comuniste și la unii care au urmat apoi. Deci că a fost desfrânat și dictator e placa legionarilor și apoi a comuniștilor când defapt faptele lui sunt în concordanță cu înțelepciunea creștină dar mă mir că voi nu vedeți adevăratul sens al tuturor faptelui regelui soare al României, regele Carol al II-lea, voi ați rămas otrăviți. Și cultul personalității nu este rău decât dacă îl faci din frică și teroare pentru personalitățile impostoare... deci iată un alt slogan din placa aia a lor. Nu cultul personalității e ceva rău că și pe Dumnezeu îl slăvim din toată inima dacă-L cunoaștem ci e urâtă lingușeala celor care cultivă cultul personalităților impostoare iar Carol al II-lea n-a furat de la nimeni nimic și nu cred că poate susține cineva că a fost un rege fățarnic, un bărbat ascuns, un viclean războinic avid de putere, ci a fost un rege blând, înțelept și pacifist care a ținut la Dumnezeu și la poporul lui spre slava Lui. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
[quote=vsovivi;430262]Era căsătorit dar a trimis-o pe Elena în Franța cu Mihai copil și erau despărțiți chiar căsătoriți fiind... deci nu era vorba de înșelare și adulter ci despărțire aceeptată în cunoștiință de cauză întrucât se pare că nu era potrivire între ei. Pe Lambrino a iubit-o din moment ce s-a căsătorit cu ea și a recunoscut prin asta că Mircea Carol îi era fiu, deci și-a recunoscut iubirea și greșala și ca un bărbat a acceptat consecințele înaintea tuturor, iar apoi când regele i-a cerut să asculte și să revină în slujirea țării, a acceptat deși când a plecat se hotărâse că iubirea și recunoașterea greșelii e mai importantă decât statutul de prinț și moștenitor al tronului, abea după ce a făcut dreptate, abea apoi a putut să revină la datoria de a urma la tron și a-și pune viața în slujba țării. Oare de ce nu se interpretează faptele în adevăratul lor sens. Cine vă ajută pe voi să orbiți?
Domnule, Aveti un mod foarte original si personal de a privi lucrurile, dar cu toata acestea, regret sa va spun ca nu se prea bazeaza nici pe Biblie, nici pe scrierile istorice. Pai cum se cheama atunci cand iti trimiti nevasta in strainatate cu tot cu copil, o abandonezi practic, pentru a o insela cu alta? Nu e desfranare plus adulter? Daca iti inseli nevasta in timp ce esti casatorit se cheama adulter. Cum adica erau despartiti, chiar casatoriti fiind, acesta este un nonsens, ori esti casatorit ori esti despartit, nu poti fii amandoua in acelasi timp. Vedeti totul intr-un mod ideealizat, Lambrino nu avea sange regesc, era o nimeni, casatoria lor nu a fost acceptata, de la inceput nu trebuia sa umble cu ea, stiind ca e rege si avea o datorie fata de tara, nu a revenit in tara din vointa personala ci fiind obligat de tata, nu avea vocatie de rege. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nici un dictator nu e bun asa ca va rog nu faceti diferenta intre cei buni si cei rai! Cum sa fie faptele lui in concordanta cu intelepciunea crestina, daca a fost un desfranat ce oare Biblia ne invata sa desfranam? Dar de uciderea legionarilor de catre Carol ce parere aveti? sunt tot fapte crestinesti, dupa d-voastra? Cultul personalitatii este un lucru rau indiferent din ce motiv este facut. A fost avid de putere, si-a eliminat adversarii pentru a putea sa ajunga sa conduca fara opozanti, intr-o dictatura perfecta. A tinut la popor cand a abdicat?Nu comparati cultul personalitatii pentru Carol cu veneratia datorata Domnului! |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Diana, curajoasa esti! Vezi ca aici-s multe mori de vant! N intr-una! ca in reclama la cafea. Nu stiu daca cineva a scos-o la capat cu bine cu cel cu care disputi!!!! desi, citesc cu placere ceea ce scrii, ai argumente solide![
Last edited by Adriana Cluj; 18.02.2012 at 13:25:11. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
cine/ce sunt? | victortiti89 | Din Noul Testament | 1 | 29.05.2011 18:31:25 |
Cine are nevoie | laurschepsis | Umanitare | 2 | 24.02.2011 23:01:53 |
Cine stie? | Adriana Cluj | Generalitati | 2 | 26.08.2010 21:36:05 |
Cine stie? | KKokos | Generalitati | 2 | 02.12.2009 18:24:33 |
Eu cu cine votez? | ClaudiuT | Stiri, actualitati, anunturi | 81 | 02.08.2009 23:22:27 |
|