E intotdeauna pacat sa minti?

[Mihailc]

În prealabil postat de I.Calin

Nu! A ascunde nu este sinonim cu a minți! Nu a ascuns adevărul, ci omul, neafirmând nimic despre acesta!

”A ascuns păcatul fratelui, nu e grav ce-a făcut?” ar întreba scandalizați ortodocșii închipuiți ipostaziați pe acest topic de Zaharia.
De fapt, avva Ammona ca unul ce viețuia sub har, a lăsat la o parte atașamentul mecanic față de poruncă, prevenind astfel o tulburare și mai mare.
Instituția duhovnicului distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei și a situațiilor concrete. Respectarea formală și strict legalistă a canonului poate fi folositoare doar pentru oamenii incababili să-și asume primejdiile libertății. Respectând canonul nu riști să pierzi talantul, dar nici nu-l înmulțești așa cum îi place Stăpânului. Și la Judecată ai șanse mari să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh.

[catalin2]

In unele cazuri e permis spunerea neadevarului, sau ascuderea lui. De exemplu din smerenie un calugar imbunatatit nu va spune cat de avansat este el pe calea credintei sau am citit chiar ca un calugar spunea un neadevar, ca a desfranat.

[I.Calin]

În prealabil postat de Mihailc

”A ascuns păcatul fratelui, nu e grav ce-a făcut?” ar întreba scandalizați ortodocșii închipuiți ipostaziați pe acest topic de Zaharia.
De fapt, avva Ammona ca unul ce viețuia sub har, a lăsat la o parte atașamentul mecanic față de poruncă, prevenind astfel o tulburare și mai mare.
Instituția duhovnicului distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei și a situațiilor concrete. Respectarea formală și strict legalistă a canonului poate fi folositoare doar pentru oamenii incababili să-și asume primejdiile libertății. Respectând canonul nu riști să pierzi talantul, dar nici nu-l înmulțești așa cum îi place Stăpânului. Și la Judecată ai șanse mari să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh.

Repet: avva Ammona n-a încălcat nici o poruncă, nici un canon. S-a suit pe vasul acela și a "profitat" oarecum de poziția sa dându-le căutătorilor indicații despre ce și cum să caute. Ba i-a mai și dojenit, probabil, știind el de ce. Cine este fără de păcat?
Avva Ammona nici nu a mințit! Sau n-am înțeles eu bine pilda?

Avva Ammona a dovedit tact și diplomație, însă. Nu ne-ar strica nici nouă. Și nu prin multe vorbe. Ci printr-o viață de înfrânare a limbii pentru ca celălalt să știe că nu merită să te întrebe prea multe că tu oricum nu discuți prea multe. Deci, neîntrebându-te, nu vei avea ocazia să minți! Aha, dar preacucernicele și preacuvioasele noastre persoane nu vor mai socializa? Vai, vai, ce pierdere...!

Ce-ar fi să socializăm prin faptă și nu prin vorbă! Și cuvântul nostru să fie: "ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Aceasta poate fi, uneori, adevărat: "să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh."

[Mihailc]

În prealabil postat de I.Calin

Repet: avva Ammona n-a încălcat nici o poruncă, nici un canon. S-a suit pe vasul acela și a "profitat" oarecum de poziția sa dându-le căutătorilor indicații despre ce și cum să caute. Ba i-a mai și dojenit, probabil, știind el de ce. Cine este fără de păcat?
Avva Ammona nici nu a mințit! Sau n-am înțeles eu bine pilda?

Avva Ammona a dovedit tact și diplomație, însă. Nu ne-ar strica nici nouă. Și nu prin multe vorbe. Ci printr-o viață de înfrânare a limbii pentru ca celălalt să știe că nu merită să te întrebe prea multe că tu oricum nu discuți prea multe. Deci, neîntrebându-te, nu vei avea ocazia să minți! Aha, dar preacucernicele și preacuvioasele noastre persoane nu vor mai socializa? Vai, vai, ce pierdere...!

Ce-ar fi să socializăm prin faptă și nu prin vorbă! Și cuvântul nostru să fie: "ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Aceasta poate fi, uneori, adevărat: "să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh."

Felul cum a procedat avva Ammona e un exemplu viu de aplicare a iconomiei duhovnicului. El nu a protejat păcatul, dar i-a administrat păcătosului o terapie de șoc prin care acela a aflat instantaneu scurtătura către căință și îndreptare, fără multă verbalizare, fără dreptăți abstracte și reguli imuabile. Înțelepciunea dragostei se numește această procedură duhovnicească și e opusă pastorației prin cultivarea teroristă a spaimei de pedeapsă. Frica nu provoacă schimbare ontologică, ci doar stimulează conformismul ipocrit la o grilă generală de reguli. Iubirea însă schimbă persoana în străfundurile ființei, de unde nu te mai poți întoarce în mizeria din ai ieșit.
Mântuire nu înseamnă a scăpa de chinurile veșnice, ci a înainta nesfârșit în unirea cu Dumnezeu. Asta în creștinismul bisericesc.... În versiunile denaturate ale creștinismului căzut în religie, mântuirea e totuna cu (auto)asigurarea eu-lui că scapă de iad. Diferența dintre cele două este uriașă, doar una are de-a face cu Adevărul iar celelalte sunt forme de minciună camuflate în produse pietiste de larg consum.

[MariS_]

- Ia spune MariS, ma iubesti tu pe Mine?
- Da, Doamne, sigur ca Te iubesc.
- Esti atat de sigur? Nu minti tu putin?
- Nu Doamne, cum sa mint, eu nu mint niciodata.
- Zau, chiar asa, nu minti niciodata?
- Nu, Doamne, nu mint, spun totdeauna adevarul.
- Care adevar MariS? Care adevar?
- Adevarul corespondenta, Doamne, adevarul logic.
- Asa, asa, adevarul corespondenta, adevarul logic. Da' ia spune cum a fost atunci cu gestapoul, MariS?
- Pai, cum sa fie Doamne, am spus adevarul. Asta a fost. Din pacate a fost trist pentru acel evreu.
- Asa MariS, a fost trist! Si care adevar ai spus tu atunci, MariS draga?
- Adevarul corespondenta, Doamne! Adevarul ca am in casa un evreu. Si aveam.
- Bine, MariS, asta era adevarul lumii, MariS, adevarul cel lumesc, da' tu aveai in casa un OM, un om MariS, intelegi, un om, nu un evreu. Nu stiai ca la mine nu exista evreu, grec, roman, ci om?
- Doamne acuma stiu, da' atunci nu stiam.
- Bine, MariS, sa zicem ca ai uitat. Dar daca erai tu in situatia celuilalt, ia spune cum ti-ar fi placut sa raspunda acela?
- Pai, mi-ar fi placut sa spuna ca nu are evreu in casa, Doamne.
- Asa, asa, adica nu mai doreai adevarul corespondenta, da?
- Nu, Doamne, nu mai vroiam adevarul corespondenta, vroiam doar sa supravietuiesc.
- Bine, MariS, da' ia zi constiinta ta ce-a zis dupa ce l-ai dat calaului pe acel OM?
- Pai, constiinta mi-a zis ca gresesc, da' io stiam teologie inalta si ziceam ca n-am cum sa gresesc daca respect adevarul corespondenta, Doamne.
- Bine, MariS, acu' vei merge intr-un loc unde ai tot timpul sa respecti adevarul corespondenta, cel care corespunde cu inima ta. Cred ca stii care e acel loc?
- Doamne, mai bine nu stiam atata teologie inalta si as fi facut cum imi dicta constiinta atunci. Da, merit acel loc, Doamne. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[I.Calin]

În prealabil postat de MariS_

...............................

Suberb exemplul tău, MariS.
Mulțumesc.

Doamne ajută!

[costel]

Din cate imi aduc aminte, exista in Pateric o pilda in care un parinte ascunde un raufacator. Cei care il urmareau pe talhar, ajung la chilia parintelui si il intreaba daca stie de acesta ceva. Parintele desi il ascunsese, spune ca nu l-a vazut. Si din pilda reiese ca talharul se pocaieste de toate faptele sale rele pentru ca i-a fost salvata viata. Asa ca in cazul de fata minciuna a ajutat la curatirea sufleteasca a talharului.

Pentru noi cei care suntem prunci in cele duhovnicesti, e bine sa nu mintim. Chiar daca incercam sa ascundem binele ca sa nu ne fie spre lauda, diavolul se poate folosi de acest lucru si ne poate ispiti in asa fel incat sa ajungem sa mintim chiar pentru a obtine lauda.

[Marius22]

In tratatul "Despre preotie" al Sfantului Ioan Gura de Aur intalnim fragmente unde acesta pledeaza in favoarea minciunii sau marturiei mincinoase, intemeindu-se pe citate si evenimente biblice.

Desi este un fapt ce ne contrariaza, trebuie sa luam seama ca Sfantul Ioan vorbeste de minciuna ca exceptie (precum in cazul amintit in Pateric) si nicidecum ca obicei pacatos exercitat, de regula, in scop egoist.

Acestea le cugeta Sfantul Ioan de la masura inaltimii sale duhovnicesti, potrivit intelepciunii sale si familiaritatii cu Dumnezeu, ca unul ce s-ar fi putut folosi de unele ca acestea in chip nepatimas.

Dar potrivit masurii noastre, se cuvine a pazi cuvintele Mantuitorului, asa incat DA sa ne fie DA, iar NU, NU.

În prealabil postat de costel

Din cate imi aduc aminte, exista in Pateric o pilda in care un parinte ascunde un raufacator. Cei care il urmareau pe talhar, ajung la chilia parintelui si il intreaba daca stie de acesta ceva. Parintele desi il ascunsese, spune ca nu l-a vazut. Si din pilda reiese ca talharul se pocaieste de toate faptele sale rele pentru ca i-a fost salvata viata. Asa ca in cazul de fata minciuna a ajutat la curatirea sufleteasca a talharului.

Pentru noi cei care suntem prunci in cele duhovnicesti, e bine sa nu mintim. Chiar daca incercam sa ascundem binele ca sa nu ne fie spre lauda, diavolul se poate folosi de acest lucru si ne poate ispiti in asa fel incat sa ajungem sa mintim chiar pentru a obtine lauda.

Poate ca ar fi nimerit aici un link spre scena din Mizerabilii, cu tacamurile furate de Jean...
Poate si scena evocata de Paisie Aghioritul, cand il "minte" pe tanarul care cauta pe staret ca staretul e plecat, e betiv, e din cale-afara de lumesc (scotind astfel la iveala, prin replicile tanarului care ii ia neincetat apararea staretului, toata nobletea sufletului aceluia)...
Poate si cateva pasaje din "Jurnalul Fericirii", din indreptarul de conduita pentru situatia cand te afli in relatie cu anchetatorii securitatii... Indemnul curios, la prima vedere, de a minti pana in panzele albe cand ai in fata ta pe omul intunericului, cel care spune ca iti vrea "binele", precum odinioara in gradina Raiului...


Oare cea mai nebuneasca minciuna din istorie (in sensul ordinar al adevarului-corespondenta) nu apartine Cuiva, Care, fara a fi comis vreo talharie, vreun furt, vreo farima de pacat fie si in gand, a luat toate pacatele oamenilor ca si cum El ar fi fost responsabil si S-a facut, in ochii oamenilor, vinovat pe Sine, purtind pana la capat batjocura si Crucea, dindu-Si duhul ca vinovat in fata oamenilor?
Si oare El nu a voit prin aceasta (aici posibila mea eroare adinca atinge apogeul) sa salveze ... prima oaie ratacita... luind asupra Lui, prin ceea ce aparatorii "adevarului" ar numi "minciuna", toata faradelegea adevaratului vinovat, spre ... indreptarea (caderea la pocainta a) acestuia din urma?
Dar acela a ales sa refuze pocainta.
Din mandrie.
Si alege neindurat sa refuze si astazi. In (si prin) intunericul din noi. Desi pentru pocainta lui se roaga sfintii la Dumnezeu...

Va cer iertare tuturor, daca e cu putinta. Iar daca binevoieste sa ma indrepte cineva, va rog indrumati-ma in acest punct al gandului.

[I.Calin]

În prealabil postat de Mihailc

Felul cum a procedat avva Ammona e un exemplu viu de aplicare a iconomiei duhovnicului. (...)
Mântuire nu înseamnă a scăpa de chinurile veșnice, ci a înainta nesfârșit în unirea cu Dumnezeu. (...)

Amin, amin. Nimic mai adevărat decât Adevărul Acesta!

În prealabil postat de Mihailc

În versiunile denaturate ale creștinismului căzut în religie, mântuirea e totuna cu (auto)asigurarea eu-lui că scapă de iad. (...) sunt forme de minciună camuflate în produse pietiste de larg consum.

Dumnezeu cu tine, Mihailc. Și ai perfectă dreptate. Cei mai mulți fug către Biserici din frica de iad, de teamă și pedeapsă și mai puțin, datorită dorinței "de a fi acasă", de a fi întru Cel ce este Iubire sau "înaintării nesfârșite în unirea cu Dumnezeu", după cum bine spui.

Dar canoanele și normele bisericești sunt reperele vieții noastre duhovnicești și morale și este bine să ni le asumăm ca atare. Le respectăm în duh, firește. Dar când se spune la canon 1 an (sau 2?) oprire de la împărtășanie pentru fumători, există, oare, "loc de întors"? Da, există, pentru cel care respectă canonul în duh: zilele de oprire pot fi diminuate prin înmulțirea orelor / zi dedicate rugăciunii și a zilelor de post, putând fi redus canonul chiar și la o lună.

Evident, că există o variabilă foarte importantă: credinciosul. Și aici mă abțin, nu de alta, dar de aici încolo acționează duhovnicii.

Oricum, calea mântuirii nu înseamnă flori și premii, înseamnă luptă aspră, chin și răstignire, frățiile voastre, decorațiile le primim la sfârșit!

Doamne ajută