Cine este Mos Craciun?

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

Problema e ca in noi avem multe feluri de copii, mai multi copii ca intr-o gradinita! Unul vrea sa se joace liber si nestingherit, e curios si inventiv, aventuros; altul e insetat sa invete, tinde sa fie supus si cauta modele demne de incredere; altul e magic si mereu pe alte lumi; altul e rebel si face dinadins tot felul de boroboate, mereu pe invers... Eeei, cum sa ii multumeasca omul pe toti?... Deci, Cristi, n-ai de ales: trebuie, e musai sa scrii cartea! E nevoie maaare de tot...:) Si uite, iti sugerez ca titlu alternativ "Impacind copiii din noi"... Bestseller, nu alta!

Sincer, crezi ca aceste tipologii reprezinta modelul crestin la care se refera Scriptura in
" Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.
Adevarat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea."

La ce se refera Mantuitorul?
La smerenie si ascultare!

Nu la spiritul ludic!

Alt citat:
" Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi." (I Corinteni)

[cristiboss56]

Copilaria, varsta Imparatiei

Noul Testament nu pastreaza numeroase consemnari in care sa fie mentionati copii. Dintre acestea, mai cunoscute sunt invierea fiicei vaduvei din Nain, vindecarea copilului lunatic, de catre Mantuitorul. Poate cel mai cunoscut eveniment, in acest sens, este cel in care Hristos isi arata nemultumirea in legatura cu faptul ca ucenicii nu permiteau copiilor sa se apropie de El.
Dintre cei trei Evanghelisti ce relateaza acesta intamplare, Sfantul Marcu – pe langa Matei si Luca – ofera descrierea cea mai detaliata. Acesta arata ca dragostea Domnului pentru copii este mai mare decat smerenia si rabdarea de care dadea dovada uneori, tolerand nedreptatile oamenilor. Mantuitorul si-a exprimat astfel mahnirea din cauza discipolilor Sai. Sfantul Evanghelist Marcu ne spune ca Mantuitorul “S-a suparat”, vazand ca ucenicii ii certau pe cei ce aduceau copii la El, pentru a se atinge de acestia. Tot din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Mantuitorul, “luandu-i in brate, Si-a pus mainile pe ei si i-a binecuvantat.” (Mc. 10; 16)

Domnul isi justifica dragostea fata de copii aratand calitatile lor, si pentru cei ce doresc sa intre in Imparatia Cerurilor, aceste calitati El le propune drept exemple de urmat, spunand: “Cel ce nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra in ea”.(Mc. 10; 15)
In tumultul vietii de zi cu zi, pe prea putini, daca nu pe nimeni, nu mai preocupa faptul de a fi asemenea pruncilor in ceea ce priveste nerautatea, tinerea de minte a raului si multe altele. Poate din acest motiv, Imparatia Cerurilor ni se pare multora dintre noi o realitate foarte indepartata, poate chiar de neatins.
Imparatia lui Dumnezeu trebuie acceptata in inima cu aceasi neprihanire, inocenta si dispozitie curata a sufletului, care sunt prezente in copil: “Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu.” (Mc. 10; 14)
Una din concluziile pe care le tragem de aici este ca acei parinti sau educatori care nu aduc copiii la Hristos, nu-i invata pe ei credinta crestina, comit un mare pacat. Un pacat si mai mare il comit cei care in mod intentionat intorc copiii de la calea credintei.
Poezia „Trei fete” a lui Lucian Blaga, imi place in mod deosebit: <<Copilul rade: “Intelepciunea si iubirea mea e jocul”./ Tanarul canta: “Jocul si intelepciunea mea e iubirea”./ Batranul tace: “Iubirea si jocul meu e intelepciunea”.>> Dincolo de minunatul joc de cuvinte, acesta prezinta conditia umana, privita prin trei perspective: cea a copilului, a tanarului si a batranului. Autorul sintetizeaza viata omului ca pe o combinatie a trei factori, de egala importanta: jocul, iubirea si intelepciunea.
Astfel, intreaga viata ni se infatiseaza asemenea unui drum, in care fiecare etapa mai importanta exprima un pas pe care il facem. Copilaria este un pas spre altceva. Tineretea insemana un pas spre altcineva. Batranetea, mai mult decat oricare alta etapa a vietii, ar trebui sa fie un pas spre noi insine si spre Dumnezeu. Macar atunci sa ne aflam asa cum suntem, cand trupul va fi din ce in ce mai neputincios, iar sufletul la fel de tanar. Mai mult, cred ca nu este intamplator faptul ca multi batrani, dupa o anumita varsta, devin asemenea unor copii, redobandind acea inocenta si nevinovatie specifice copilariei.
Fundamental este faptul ca parcurgand tot acest drum al vietii ramanem copiii lui Dumnezeu. Or copiii, trebuie tinuti de mana de parinti. Acel ultim pas, cel al mortii, sa nu ne gaseasca singuri, ci tinandu-L strans pe Dumnezeu de mana, pe Parintele nostru Ceresc.
Precum pe copiii din Evanghelie, Hristos ne va lua astfel in brate, si, punandu-si mainile asupra noastra, vom pasi in Imparatie primind binecuvantarea Sa.
Radu Alexandru

[cristiboss56]

Legendele bradului de Craciun

Cu mult timp inaintea crestinitatii, pomii si plantele care ramaneau verzi peste iarna, aveau o semnificatie speciala. Oamenii obisnuiau sa atarne crengi deasupra usilor si ferestrelor, pentru a-i feri de spiritele rele, vrajitoare, fantasme si boli.

Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende. [1] Una din ele este legata de sfantul Bonifaciu, calugarul anglican care a randuit biserica crestina in Franta si Germania. Intr-o buna zi, el a dat peste un grup de pagani adunati in jurul unui stejar falnic, pregatindu-se sa aduca drept jertfa un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Bonifaciu a pravalit stejarul la pamant cu o lovitura naprasnica de pumn. In locul acestuia a rasarit un bradut. Sfantul a grait catre pagani, spunandu-le ca bradutul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos.

[2] O alta legenda povesteste despre un padurar sarac care, in ajunul Craciunului, a dat peste un copil pierdut si infometat. Cu toate ca era foarte sarac, padurarul i-a potolit foamea si i-a oferit adapost peste noapte. A doua zi cand s-a trezit, padurarul a gasit in usa colibei un pom minunat, cu ramurile scanteietoare. Baietasul infometat era, in realitate, copilul Iisus, iar pomul era rasplata data padurarului pentru fapta sa buna.

[3] O a treia legenda spune ca Martin Luther, intemeietorul credintei protestante, se plimba printr-o padure, in ajunul Craciunului. In timp ce se plimba, a fost uimit de frumusetea puzderiei de stele, ale caror luminite sclipeau printre crengile brazilor. Atat de fermecat a fost de privelistea minunata, incat a taiat un bradut si l-a adus acasa, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor, a atarnat lumanari de crengile bradutului.

[4] Altii sustin ca bradul de Craciun si-ar avea originea intr-o piesa medievala de teatru care evoca Paradisul. In Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu stiau sa citeasca, si micile scenete de teatru erau mijlocul de propovaduire a invataturilor Bibliei. Piesa evocand Paradisul, care infatisa crearea omului si alungarea lui Adam si a Evei din Rai, se juca in fiecare an pe 24 decembrie, adica in plina iarna, ceea ce ridica o mica problema. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, asa incat se recurgea la o solutie de schimb. In locul lor se foloseau brazi, de crengile carora se atarnau mere.

[5] Mai exista o alta legenda care povesteste ca in secolul al VII-lea, un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Se zice ca acesta s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza Sfanta Treime. In Europa in secolul al XII-lea, de Craciun, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos.

Dar cea mai frumoasa dintre legende este [6] legenda populara romaneasca care poveste ca "demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.

Iisus Hristos si Sfantul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.

Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.

Zis si facut. Domnul Iisus si Petre au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.

Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.

Numai ce zise acestea si Cel Sfant disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca".
.................................................. .................................................. ...............................................
Insa indiferent de ce au spus si vor spune unii sau altii despre originea sa, bradul ramane piesa centrala a Sarbatorilor, despre care se pot istorisi nenumarate legende...


glykys ·

În prealabil postat de anna21

Sincer, crezi ca aceste tipologii reprezinta modelul crestin la care se refera Scriptura in
" Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.
Adevarat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea."

La ce se refera Mantuitorul?
La smerenie si ascultare!

Nu la spiritul ludic!

Alt citat:
" Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi." (I Corinteni)

Da, sigur ca Mantuitorul are in vedere un anumit mesaj, centrat pe virtutile crestine. Desigur, nu intra indoiala aici.
Totusi, ca sa raspund la intrebarea ta, eu cred ca Domnul nu ii iubeste pe corintenii adulti care sunt prin necredinta copii la minte, mofturosi si pofticiosi foc, in schimb ii iubeste pe copii asa cum sunt, cu tot cu spirit ludic, specific copiilor sanatosi din toata lumea si din toate timpurile si, daca nu ar fi acest spirit ludic ingaduit de Domnul, cred ca in Rai copiii ar muri de plictiseala, ar casca, s-ar batai nervosi, ar plange - in genere ar face cam tot ce fac copiii ai caror parinti bolnavi si-au omorat copilul dinlauntru lor inchipuindu-si astfel ca sunt pe placul Domnului (un dumnezeu al lor mereu mohorat, incruntat, crispat si constipat).
Si mai cred ceva, fantezia mea: in Imparatie copiii au multi brazi cu multe jucarii si e multa risipa acolo, multa de tot... toti au tot ce le pofteste inima, pur si simplu pentru ca sunt acasa la Tata, in inima cea mai iubitoare si mai bogata, care nu poate refuza copiilor nici jocul si nici darurile. Mai ales de Craciun.
Ei, ce sa facem daca Dumnezeu ii rasfata pe copii si Se coboara la mintea lor!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie, Doamne!