Papalitatea

[ALEXANDRU ANASTASIU]

A DOUA EREZIE A PAPALITÃÞII
sau
Doctrina sa în privinþa Treimii
Aceastã erezie este relativã la dogma sfintei Treimi. Nimeni nu contestã
cã, în Biserica romanã, s-au adãugat în simbolul de la Niceea, dupã cuvintele:
care din Tatãl purcede, acestea: ºi de la Fiul.
Cuprind aceste cuvinte o erezie formalã, adicã o doctrinã opusã aceleia
care a fost admisã de la începutul Bisericii? Este adevãrat cã doctrina romanã
este o eroare distructivã a dogmei Treimii? Dacã este aºa, aceastã eroare va
forma o erezie de care papalitatea va fi în principal responsabilã.
Noi recunoaºtem cã adaosul în simbol s-a fãcut mai întâi în Spania în
secolul al VII-lea; cã Biserica Franþei lucrã cu activitate la propagarea sa în
secolul al VIII-lea; cã papa Leon al III-lea se opuse adaosului. Dar nu este mai
puþin adevãrat cã, aproape dupã un secol, papalitatea admise acest adaos ºi
exemplul sãu îl consacrã pentru întregul Occident.
Acestea sunt fapte istorice asupra cãrora noi n-avem sã ne întindem, cãci
ele nu sunt contestate de nici un teolog serios.
Argumentul principal de care s-au servit pentru a scuza adaosul fãcut în
simbol, este cã cuvintele filioque nu exprimã decât vechea credinþã, ºi cã, în
toate timpurile, Bisericile particulare s-au bucurat de dreptul de a completa
simbolul.
Simbolul primitiv, zic teologii latini, ºi mai ales P. Perrone, au primit
adaosuri în diverse Biserici, fãrã ca pentru aceasta sã se fi rupt unitatea între
aceste Biserici43. Biserica romanã a putut dar sã adauge în simbolul de la Niceea
filioque fãrã ca grecii sã aibã motiv de a reclama.
Acest raþionament este fals din toate punctele de vedere. Mai întâi, nu a
fost un simbol primitiv cu o formulã admisã universal. Fiecare Bisericã
principalã îºi avea simbolul sãu; în toate simbolurile sunt exprimate aceleaºi
doctrine fundamentale ale creºtinismului, ºi diferenþele ce existã între ele, în
expresii, nu altereazã nicicum fondul doctrinei care era acelaºi în toate
Bisericile.
Este dar fals de a zice cã un simbol primitiv universal admis a fost
modificat în niºte puncte secundare în unele Biserici particulare.
Atunci chiar când acest fapt ar fi adevãrat, adaosul lui filioque nu ar fi
mai puþin nelegitim pentru douã cuvinte: mai întâi el s-a fãcut contra unei opriri
formale a sinodului ecumenic de la Efes care a decretat ca sã nu adauge nimeni
nimic în simbolul astfel precum se primise în timpul sãu; mai mult, pentru cã
acest adaos cuprinde o gravã eroare.
Fãrã îndoialã, în cazul în care o erezie nouã ar cere o nouã atestare a
credinþei constante a Bisericii, un sinod ecumenic ar avea dreptul de a insera în
43 Perron. Tract. de Trinit., c. V, proposit. 2.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
26
simbol cuvintele necesare profesiunii exacte ºi explicite a vechii credinþe. Dar
nu este astfel cazul adaosului cuvintelor filioque introduse în simbol de o
Bisericã particularã, aceea a Spaniei, care nu avea pentru aceasta nici o
autoritate. Dacã Biserica Franþei s-a pronunþat în urmã pentru acelaºi adaos, ºi
dacã, în fine, Roma consimþi a-l admite dupã mai bine de un secol de ezitare ºi
trase în eroare restul Bisericilor occidentale, toate acestea nu formeazã vocea
Bisericii universale constatând credinþa sa anticã. Adaosul fiind exclusiv
occidental este prin aceea chiar nelegitim ºi constituie o violare flagrantã a unei
legi emanând de la chiar autoritatea Bisericii prin organul sinodului ecumenic
de la Efes.
Adaosul cuvintelor filioque în simbol este cu atât mai nelegitim cu cât el
cuprinde o eroare distructivã a dogmei Treimii, dogmã care formeazã baza
creºtinismului.
De când, în Occident au admis adaosul, se forþarã de a proba cã doctrina
exprimatã printr-însul este doctrina primelor secole ºi a întregii Biserici primare.
Citarã texte numeroase pe care avurã grija de a le interpreta într-un sens
favorabil tezei ce voiau a susþine.
Aceste texte pot fi clasate în trei categorii: cele dintâi sunt absolut
nãscocite; cele de al doilea sunt esenþial alterate; cele de al treilea sunt rãu
interpretate.
Un învãþat teolog, Zoernicaw, a consacrat viaþa sa cercetãrii tuturor
textelor relative la aceastã discuþie. Rezultatul cercetãrilor sale a fost cã Biserica
orientalã are dreptate; cã Bisericile occidentale nu se puteau pune mai presus de
antica tradiþie. Acest rezultat îl conduse la un altul: la al veritãþii Bisericii
orientale în care intrã, dupã ce a abjurat erorile protestantismului.
Nu ne vom apuca desigur sã refacem lucrarea lui Zoernicaw. Dar este
necesar, pentru a convinge papalitatea de erezia în privinþa dogmei Treimii, de a
constata care a fost doctrina anticã, ºi care este aceea pe care ea o susþine astãzi.
Va urma cu
Pentru a înþelege bine textele Pãrinþilor de care înspãimântãtor s-a
abuzat asupra acestei chestiuni, trebuie mai întâi sã expunem doctrina generalã
relativã la Treime, dupã cele mai vechi monumente doctrinare ale Bisericii.
Iat-o: