Pacatul si Iertarea

[culianul]

Lucrurile astea sunt ingrozitoare pe un forum care se zice ca e ortodox. In orice post, in orice thread sunt oameni care se cearta unii cu altii, si fiecare il pune pe Dumnezeu in slujba lui pentru a avea dreptate, pentru a castiga... nu stiu exact ce.

Inteleg ideea de dezbatere, dar eu tot timpul am crezut ca dezbaterea se face pe o anumita idee, pe o anumita argumentatie, si nu este legata de viata personala a fiecaruia (asta legat de forum, pentru ca nu ii cunoastem pe cei care scriu), dar ultimele posturi in care practic se injurau niste oameni mi se pare deplasata, mai ales cand e bagat si Dumenzeu in toata treaba. Fiecare devine judecator al celuilalt, fara sa ne dam seama ca de fapt noi nu cautam adevarul, ci doar victoria, macar la nivel verbal.

Imi aduc aminte de o apoftegma din pateric:

Un bogatan avea o fiica posedata de diavol, si s-a gandit sa o duca la calugarii care veneau din pustie sa isi vanda funiile si coshurile. Si a dus-o. Ea s-a dus glontz la un calugar tanar, un INCEPATOR, si i-a ars o palma. La care asta a intors si obrazul celalalt. Moment in care dracul a fugit de la fata strigand: "Ascultarea de porunca Domnului m-a alungat".

Mi-ar place sa urmam si noi aceeasi cale. Mai ales ca toate se intampla pe forum, nu in viata reala, nu suntem fatzas catre fatza.

PS. Cu atat mai trist este ca toate astea se intampla pe un topic numit: pacatul si IERTAREA. Stiu ca si Hristos a pus mana pe bici, dar ar trebui sa ne gandim daca chiar putem noi sa ii judecam pe altii?

[Mosh-Neagu]

Frate Zaharia, am facut-o si pe asta. Iar daca te rog sa ma ierti o sa zici ca o fac doar asa, ca sa "dea bine la imagine". Nu frate, chiar nu. Eu ma stiu un mare pacatos, nu pentru ca tin evidenta pacatelor celorlalti, dupa care fac comparatia cu ale mele si trag linie. Nu stiu care ce pacate are si nu e treaba mea. Treaba mea este sa reusesc pana in cel mai de pe urma ceas, sa fiu oleaca mai constient de ceea ce sunt si mai ales de cel care am fost. Chiar daca n-am dat in cap nimanui si n-am ravnit niciodata la ce nu-mi apartinea, poate ca "piticu" mi-a pus la dispozitie o gama larga din care sa aleg, iar eu m-am desfatat si i-am facut jocul. Acum urasc sa i-l mai fac, desi cad in abatere in fiecare clipa, cu toata incercarea mea de a fi vigilent.
Ai tot dreptul sa te ratoi la mine si chiar ma bucur cand mai aflu detalii pe care eu in orbirea mea, nu le vad asa cum le vad altii. Nici nu ma indoiesc ca mai am mult pana sa ies din mocirla gandurilor primitive, desi nadajduiesc sa se indure Dumnezeu si sa ma scoata pana la suflarea cea mai de pe urma. Si totusi, indraznesc sa insist asupra unui aspect pe care - poate din manie, poate din mandrie - nu vrei sa-l descoperi. Pacatul si iertarea sunt "la purtator", sunt "nominale", sunt individuale . Pe fiecare dintre noi ar trebui sa ne preocupe propriile noastre gauri negre din calea mantuirii, nicidecum cate gauri negre au ceilalti (frate Cristi, din pacate, legandu-te de persoana Zaharia si nu de pacatul in sine, cazi si tu in aceeasi inselare a "piticului").
Si-apoi haideti sa analizam "la rece": De unde vine mania? De ce ne maniem cand cineva se leaga de noi, fie ca spune un adevar, fie ca nu? Pai cum ramane cu toate postarile anterioare din care reiese clar ca suntem toba de teorie?
Iertati-ma, fratilor, dar din acest motiv am indraznit, eu pacatosul, sa abordez astfel pacatul, desi fratele Zaharia nu se mai roaga pentru sanatatea mea, fiindca l-am ofensat, luandu-l drept exemplu. Dar as vrea sa ma credeti, fratilor, ca eu daca intru pe acest forum, nu o fac ca sa contabilizes pacatele celorlalti, ci sa le reamintesc pe-ale mele si astfel ceilalti sa se poata feri. Din pacate nu sunt deloc un bun diplomat si dau cu bata-n balta, suparand pe cate unul, sau pe mai multi. Dar... daca nu ma puteti ierta si iubi chiar si in aceste conditii, ma intreb de ce va mai pierdeti vremea vorbind de sfinte invataturi?

Pacea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cu noi, cu toti!