Pacatul si Iertarea

[Florin-Ionut]

Greşim, ne contrăm, ne mai şi certăm, dar la urmă ne decidem să ne împăcăm. Dar dacă celălalt refuză în repetate rînduri scuzele şi nu vrea să ierte? Mai putem să ne rugăm în condiţiile în care supărarea fratelui stă între noi şi Dumnezeu? Mai avem îndăzneala să ne împărtăşim în condiţiile astea?

Vorbesc ca unul care mă aflu acum în situaţia respectivă.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Greşim, ne contrăm, ne mai şi certăm, dar la urmă ne decidem să ne împăcăm. Dar dacă celălalt refuză în repetate rînduri scuzele şi nu vrea să ierte? Mai putem să ne rugăm în condiţiile în care supărarea fratelui stă între noi şi Dumnezeu? Mai avem îndăzneala să ne împărtăşim în condiţiile astea?

Vorbesc ca unul care mă aflu acum în situaţia respectivă.

Teoretic, iertarea trebuie sa vina neconditionat. Iertam indiferent daca cel ce a gresit isi cere vreodata iertare sau nu. Multi isi cer iertare cu totul formal, facand un compromis cu propriul orgoliu, ori fiindca nu-i impartaseste preotul, ori fiindca individul cu pricina are o anumita autoritate si drept de decizie asupra activitatilor noastre zilnice, ori pur si simplu de ochii lumii, sa dea bine la public... Toate aceste variante sunt un dezastru in calea mantuirii noastre si nici nu stim de ce pe timp ce trece, lucrurile se complica si mai mult in jurul nostru. Oricat am incerca sa fim corecti si am fugi de pacat, fiecare dintre noi greseste zilnic. Cu ce "tupeu" putem sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ierte, din moment ce noi ne impietrim inima pentru cel care a gresit voit sau nevoit?
Prin ce treci tu acum, am trecut cu ceva ani in urma. Erau doua persoane cu care eram in conflict, iar asta de ani multi, pe cand nici macar nu eram casatorit. Un inginer (casatorit si cu doi copii) s-a hazardat sa faca niste afaceri necurate, desi in principiu era un baiat foarte cumsecade. Fiind unul dintre apropiatii lui si cu posibilitatea de a "vedea" fiecare pas pe care-l facea, l-am sfatuit in nenumarate randuri sa se astampere fiindca va sfarsi prost, dar n-a ascultat. Cand a fost descoperit, a intervenit prin relatii la procuror, iar acesta foarte transant mi-a propus sa iau vina lui asupra mea, fiindca el e insurat, iar eu nu... Daca procurorul m-ar fi ajutat sau nu, in timpul procesului sa scap basma curata, asa cum sustinea, eu nu stiu ce sa spun, dar nu am suportat ideea de a deveni o astfel de victima, mai ales ca il avertizasem de multe ori, chiar si in prezenta a zeci de martori. Pentru refuzul meu categoric, acel inginer, care in mod normal imi fusese mai mult decat un amic apropiat, m-a urat ani multi si atunci cand ma mai intalneam cu el, intorcea capul in alta directie si nu-mi raspundea la salut.
O alta persoana de care mi s-a facut mila atunci cand mi-a cerut cu lacrimi in ochi ajutorul, a ajuns sa intre incaltat in sufletul meu, cautand sub orice forma sa-mi faca rau. Dumnezeu a oranduit sa-si taie craca de sub picioare, dar pentru asta tot pe mine ma facea vinovat. Si acesta la randul lui refuza sa-mi raspunda la salut, cand ne mai vedeam intamplator. Anii au trecut, iar eu am inceput incet-incet sa ma apropii de biserica. Cand m-am spovedit, am spus parintelui doar in trecere despre faptul ca sunt doua persoane carora eu nu cred ca le-am gresit, dar ei refuza sa-mi raspunda la salut, iar parintele mi-a dat dezlegare la Sf Impartasanie. In mod ciudat, in acea zi, la Sf. Liturghie, au venit exact in acea biserica cei doi, care nici nu se cunosteau unul cu celalalt si care in mod normal nu prea ii vedeai pe la biserica. Atunci mi s-a parut ca Sf Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea acelei biserici, a mijlocit pentru mine intr-un fel minunat. Astfel incat, inainte sa spuna parintele: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!", am mers la fiecare dintre ei si mi-am cerut iertare pentru tot ce n-am facut bun pentru ei, iar ei, nu mai aveau in ochi nici cea mai mica umbra de ura sau rautate. De-atunci, ne salutam fara rezerve.
Daca in adancul inimii iti doresti sa fii un om corect si impacat cu toata lumea, Dumnezeu va orandui in felul lui unic. Tu doar sa ai incerdere si sa te smeresti.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Teoretic, iertarea trebuie sa vina neconditionat. Iertam indiferent daca cel ce a gresit isi cere vreodata iertare sau nu. Multi isi cer iertare cu totul formal, facand un compromis cu propriul orgoliu, ori fiindca nu-i impartaseste preotul, ori fiindca individul cu pricina are o anumita autoritate si drept de decizie asupra activitatilor noastre zilnice, ori pur si simplu de ochii lumii, sa dea bine la public... Toate aceste variante sunt un dezastru in calea mantuirii noastre si nici nu stim de ce pe timp ce trece, lucrurile se complica si mai mult in jurul nostru. Oricat am incerca sa fim corecti si am fugi de pacat, fiecare dintre noi greseste zilnic. Cu ce "tupeu" putem sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ierte, din moment ce noi ne impietrim inima pentru cel care a gresit voit sau nevoit?
Prin ce treci tu acum, am trecut cu ceva ani in urma. Erau doua persoane cu care eram in conflict, iar asta de ani multi, pe cand nici macar nu eram casatorit. Un inginer (casatorit si cu doi copii) s-a hazardat sa faca niste afaceri necurate, desi in principiu era un baiat foarte cumsecade. Fiind unul dintre apropiatii lui si cu posibilitatea de a "vedea" fiecare pas pe care-l facea, l-am sfatuit in nenumarate randuri sa se astampere fiindca va sfarsi prost, dar n-a ascultat. Cand a fost descoperit, a intervenit prin relatii la procuror, iar acesta foarte transant mi-a propus sa iau vina lui asupra mea, fiindca el e insurat, iar eu nu... Daca procurorul m-ar fi ajutat sau nu, in timpul procesului sa scap basma curata, asa cum sustinea, eu nu stiu ce sa spun, dar nu am suportat ideea de a deveni o astfel de victima, mai ales ca il avertizasem de multe ori, chiar si in prezenta a zeci de martori. Pentru refuzul meu categoric, acel inginer, care in mod normal imi fusese mai mult decat un amic apropiat, m-a urat ani multi si atunci cand ma mai intalneam cu el, intorcea capul in alta directie si nu-mi raspundea la salut.
O alta persoana de care mi s-a facut mila atunci cand mi-a cerut cu lacrimi in ochi ajutorul, a ajuns sa intre incaltat in sufletul meu, cautand sub orice forma sa-mi faca rau. Dumnezeu a oranduit sa-si taie craca de sub picioare, dar pentru asta tot pe mine ma facea vinovat. Si acesta la randul lui refuza sa-mi raspunda la salut, cand ne mai vedeam intamplator. Anii au trecut, iar eu am inceput incet-incet sa ma apropii de biserica. Cand m-am spovedit, am spus parintelui doar in trecere despre faptul ca sunt doua persoane carora eu nu cred ca le-am gresit, dar ei refuza sa-mi raspunda la salut, iar parintele mi-a dat dezlegare la Sf Impartasanie. In mod ciudat, in acea zi, la Sf. Liturghie, au venit exact in acea biserica cei doi, care nici nu se cunosteau unul cu celalalt si care in mod normal nu prea ii vedeai pe la biserica. Atunci mi s-a parut ca Sf Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea acelei biserici, a mijlocit pentru mine intr-un fel minunat. Astfel incat, inainte sa spuna parintele: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!", am mers la fiecare dintre ei si mi-am cerut iertare pentru tot ce n-am facut bun pentru ei, iar ei, nu mai aveau in ochi nici cea mai mica umbra de ura sau rautate. De-atunci, ne salutam fara rezerve.
Daca in adancul inimii iti doresti sa fii un om corect si impacat cu toata lumea, Dumnezeu va orandui in felul lui unic. Tu doar sa ai incerdere si sa te smeresti.

Moşule,

Mulţumesc pentru răspuns.

Cît timp trăim printre oameni vom avea conflicte cu ei indiferent cît de mult ne păzim. Asta pentru că oamenii sînt diferiţi şi au sisteme de valori care se mută de la o extremă la alta.

În cele două cazuri, la mine situaţia este cam aşa:

1. Se strică interfonul la noi pe scară. Trec vreo două luni, nu există un fond în care toată lumea să fi pus bani, administratorul nu are succes în colectarea banilor pentru reparaţie. Încep aurolacii să ne viziteze boxa, se fură biciclete din scară. Apar tot felul de dubioşi care filează apartamentele. Deci iau iniţiativa şi adun banii de la cine a avut bunăvoinţa să dea şi repar în două zile interfonul. În concluzie, unul din vecini mă ceartă că nu am urmat procedura normală şi urlă la mine cam jumate de oră - dar suport, mă fac vinovat şi omul plăteşte într-un sfîrşit partea lui, eu îl salut în continuare şi, mai greu, dar îmi răspunde. Problema este cu alt vecin care s-a supărat pe mine pe motiv că m-am lăsat manipulat de alţii să fac schimbarea de interfon, ca urmare nemairăspunzîndu-mi la salut. Complicat, frate.

2. Cineva de pe forum e supărat pe mine din cauza unei infracţiuni pe care am comis-o intenţionat. Am prezentat scuzele în public de mai multe ori, pe privat omul m-a banat, i-am scris pe mailul personal şi degeaba.

În primul caz am de-a face cu un om fără credinţă, se vede de la distanţă, pe care nu-l cunosc mai deloc, nu pot avea pretenţii prea mari de la el. Dar în cazul al doilea vorbim despre cineva de la care mă aştept să-mi fie frate în Hristos, să mă ierte pentru o vorbă aruncată de-aiurea.

Spunea nu mai ştiu ce Părinte că în astfel de situaţii iertarea celuilalt va veni mult mai curînd dacă eu voi considera cu adevărat că eu sînt vinovat şi căinţa va fi una autentică, cum scrii şi tu mai sus. Da, îmi pare rău, nu mai vreau să mă dezvinovăţesc cu nici un cuvînt, îmi asum răspunderea pentru situaţiile create. Sper că harul Domnului va lucra cu răbdare îmbunînd inimile celor cărora le-am greşit.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Moşule,

Mulţumesc pentru răspuns.

Cît timp trăim printre oameni vom avea conflicte cu ei indiferent cît de mult ne păzim. Asta pentru că oamenii sînt diferiţi şi au sisteme de valori care se mută de la o extremă la alta.

În cele două cazuri, la mine situaţia este cam aşa:

1. Se strică interfonul la noi pe scară. Trec vreo două luni, nu există un fond în care toată lumea să fi pus bani, administratorul nu are succes în colectarea banilor pentru reparaţie. Încep aurolacii să ne viziteze boxa, se fură biciclete din scară. Apar tot felul de dubioşi care filează apartamentele. Deci iau iniţiativa şi adun banii de la cine a avut bunăvoinţa să dea şi repar în două zile interfonul. În concluzie, unul din vecini mă ceartă că nu am urmat procedura normală şi urlă la mine cam jumate de oră - dar suport, mă fac vinovat şi omul plăteşte într-un sfîrşit partea lui, eu îl salut în continuare şi, mai greu, dar îmi răspunde. Problema este cu alt vecin care s-a supărat pe mine pe motiv că m-am lăsat manipulat de alţii să fac schimbarea de interfon, ca urmare nemairăspunzîndu-mi la salut. Complicat, frate.

2. Cineva de pe forum e supărat pe mine din cauza unei infracţiuni pe care am comis-o intenţionat. Am prezentat scuzele în public de mai multe ori, pe privat omul m-a banat, i-am scris pe mailul personal şi degeaba.

În primul caz am de-a face cu un om fără credinţă, se vede de la distanţă, pe care nu-l cunosc mai deloc, nu pot avea pretenţii prea mari de la el. Dar în cazul al doilea vorbim despre cineva de la care mă aştept să-mi fie frate în Hristos, să mă ierte pentru o vorbă aruncată de-aiurea.

Spunea nu mai ştiu ce Părinte că în astfel de situaţii iertarea celuilalt va veni mult mai curînd dacă eu voi considera cu adevărat că eu sînt vinovat şi căinţa va fi una autentică, cum scrii şi tu mai sus. Da, îmi pare rău, nu mai vreau să mă dezvinovăţesc cu nici un cuvînt, îmi asum răspunderea pentru situaţiile create. Sper că harul Domnului va lucra cu răbdare îmbunînd inimile celor cărora le-am greşit.

Desi in fiecare caz in parte, exista undeva si o particica in care cu siguranta vom descoperi si partea noastra de vine, mai mica sau mai mare, ideea este ca trebuie sa iertam. Daca la randul nostru nu suntem iertati, cred ca nu ne ramane nimic mai bun de facut decat sa ne rugam si pentru cel ce nu ne iarta, si pentru propriile noastre greseli, iar pe viitor sa fim incredintati ca nu le mai facem.
Referitor la cazul cu prietenul inginer si cu procurorul corupt, povestea nu s-a terminat deloc asa de simplu. Refuzul meu categoric, l-a infuriat pe procuror atat de rau incat numai nu scotea fum pe nari. Faptul ca "am stiut" tot timpul ce facea amicul meu si nu l-am reclamat, l-a determinat instantaneu pe procuror sa-mi faca dosar penal si astfel m-am pomenit peste noapte cu o condamnare de un an la locul de munca. Implicati in acea "afacere" erau mai multi, dar care participasera implicit. Eu doar am stiut si n-am anuntat militia economica... Dintre toti, eu am fost singurul care n-am dorit sa fac recurs. Toti au facut, iar singurul care a scapat a fost soferul care facilitase toate magariile, el facand rost de clienti, el aranjand pretul si transportul. Avocata apararii, citindu-mi dosarul a ramas interzisa: eram singurul care practic nu aveam nimic comun cu cazul. De ce nu facusem recurs?! De ce? Fiindca in general simt cand Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca. Atunci am considerat ca asa trebuia sa fie. Da, in acel caz eram absolut nevinovat, dar candva, cu multi ani in urma nedreptatisem un om, fara sa-mi dau seama, numai fiindca asa fusesem sfatuit de cineva care... "se pricepea". De multe ori ma culcam cu acea povara pe suflet si nici macar nu puteam sa mai merg la acel om si sa schimb ceva fiindca intre timp facuse ciroza si murise. Am zis ca trebuie sa platesc pentru fapta din urma, fiindca asa vrea Dumnezeu. Si n-am facut rau. Daca n-as fi procedat asa, acum cine stie in ce situatie mai eram. Desi pacatos, Dumnezeu a oranduit nu stiu cum sa cunosc in acele imprejurari cu totul ciudate, pe actuala sotie, care m-a uimit in bunatate, blandete si sacrificiu. N-am meritat si nici nu merit atatea daruri facute de Dumnezeu, si nu ma refer la bani, ca oricum nu sunt, ci la pacea si linistea din familie, copii sanatosi, inteligenti si cu frica de Dumnezeu, prieteni sinceri gata oricand sa faca dovada multor gesturi extrem de "delicate", pentru care altii n-ar face nici cu fratii, parintii sau copiii lor...
In mod normal, viata ar trebui sa ne ofere cam ceea ce oferim si noi. Daca nu suntem blanzi si milostivi, nu vom gasi intelegere din partea nimanui, daca nu iertam din toata inima, conflictele vor aparea mereu in calea noastra si o tinem tot intr-o cearta si intr-o ne-iertare, si tot asa, si tot asa...