Pacatul si Iertarea

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ce e pacatul?
Ce e iertarea?

Uneori (de fapt mult prea des) ni se pare ca viata e nedreapta. Obisnuim sa privim in jur si sa luam ca puncte de referinta anumite jaloane din viata altora. Daca am fi corecti cu noi insine, am realiza ca acei "altii" au neajunsuri mai mari ca ale noastre, dar de care noi nu avem cunostinta sau pur si simplu nici nu vrem sa stim. Si spunem precum psalmistul: "Cum, stie Dumnezeu despre asta?"
Cat de usor este sa gresesti in viata, mai ales in anii tineretii cand totul te amuza si ti se pare normal sa "gusti" din toate cate putin, ca doar o viata ai si merita s-o traiesti "din plin".
Omului i se da posibilitatea sa "faca datorii", nu la o banca, ci la Dumnezeu. El poate abuza de creditul in alb pe care-l are, sau dimpotriva, poate face din el un "depozit la purtator". Dar de obicei, omul se tot imprumuta, se tot imprumuta si uita sa mai dea si inapoi, pana intr-o zi cand vine scadenta si i se aminteste ca vistieria lui Dumnezeu, chiar daca este necuprinsa, are si contabili iscusiti (cred ca diavolii sunt in stare sa contabilizeze si nevinovata "cafea de dimineata"), dar si metode de constrangere.

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul . Deci am sa postez aproape serios dar alambicind si denaturind usor invatatura si marturisirea ortodoxa . Asadar :

Frate draga, pai orice pacat am fi facut noi , este destul ca sa ne pocaim si gata... suntem iertati . Si daca suntem iertati, pe cale de consecinta , ni se sterge si pacatul . Si daca si pacatul ni s-a sters ne si impartasim cu Sfintele . Si daca suntem si impartasiti ... iete , gata raiul !!! Asta in mod sigur ! Cine indrasneste sa contrazica invatatura crestina, sa intervina !
Pai nu ne spune , nu stiu care sfint parinte, ca nici macar nu suntem noi in stare sa gresim atit de rau si mult cit poate Dumnezeu sa ne ierte ?!?! Si asta nu este minciuna !
Si la urma urmei care mai este rostul lui Dumnezeu decit iubirea nemarginita fata de zidirea sa ? Pina la urma tot ne va ierta si ne va lua la El in rai . Si stim asta sigur , mai ales ca El insusi ne-a invatat sa iertam aproapelui cite 70 de 7 ori (sau invers), si daca noi facem asa care suntem mici pai atunci El, nu este clar ca ne iarta totul .
Degeaba incerci tu frate sa spui ca pacatele ramin precum tatuajele pe om deoarece sfintele canoane si sfintii parinti care le-au intocmit nu au mintit cind au spus ca un pacat marturisit , deslegat si iertat , este gata ... s-a dus la gunoi, nu mai exista, am tras apa si am scapat de el ! Cum sa ramina asa, o umbra a lui pe trupul nostru ?
Nu, nu, eu nu cred asta ! Eu cred in iubirea si puterea de iertare a lui Dumnezeu mai ales ca suntem zidirea Sa si mai ales ca El este culmea Iubirii.
Dupa sfinta spovedanie suntem curati ca lacrima caci atunci ce sens ar mai avea aceasta taina daca ar da rateuri !
Se poate sa gindim asa ?!

Iar apropos de binomul pacat-iertare , putem spune despre iertare ca daca noi iertam gresitilor nostrii (precum in ,,Tatal nostru") cu siguranta si Tatal Ceresc ne va ierta totul . Pai si ce , noi nu iertam totul aproapelui nostru pina la urma ?!?!

Deci chestia cu pacatele ar fi fost grava daca nu ar fi existat Dumnezeu , dar cum El exista atunci automat a intervenit si cea cu iertarea si lucrurile s-au reglat de la sine si putem spune cu siguranta ca Raiul este sigur al nostru !


NB : 1. intr-un registru f.f. serios frate, imi poti spune cite erezii am strecurat eu in postarea mea ??? si ca mai ales asemenea greseli se fac pe forum zilnic cu nemiluita !
2 in functie de evolutia discutiilor pe thread am sa dau insa si un raspuns serios care va viza faptul ca desi iertate si deslegate pacatele, ele lasa totusi o amintire pe sufletul omului asa cum lasa petele de singe pe halatul alb si nespalat bine... pete eterne. Aproape toti sfintii au avut asa ceva(evident , gravitatea depindea de la unul la altul) si pt aceasta si le-au plins toata viata ! De pacate ne vatamam mereu dar de umbra lor nu mai scapam nici o data , lucru hotarit de Dumnezeu spre multa noastra smerenie !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de zaharia_2009

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul...

Frate Zaharia, de ce-l lasi pe "ala" sa te batjcoreasca? Fara nicio ironie iti spun: tu ai tot ce-ti trebuie, dar de un lucru se pare ca vrei sa te lipsesti. Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)? Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos. Nenorocirea ta este ca din punctul tau de vedere, tot eu sunt cel mai pacatos... "Cohorta marturisitorilor falsi" ne cuprinde si pe noi, chiar daca nu recunoastem. Nu-i zi sa nu-L tradam, fie cu un gand, fie cu o vorba, fie cu o fapta rea, fie cu o fapta buna pe care - desi putem - n-o facem, fie cu o fapta buna pe care o facem, dupa care o punem pe "youtube"...
Daca cineva renunta sa citeasca in intregime mesajul tau, numai fiindca nu-i place cum intorci din condei, poate ramane cu o falsa parere despre sufletul tau. La final te-ai apropiat foarte mult de esential, desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta.
Multumesc oricum tuturor, fiindca ati incercat sa va implicati. Nu prea "va cunosc", dar imi sunteti dragi si cei buni si cei mai putin buni si stiu ca teoretic exista toate premisele ca cei mai putin buni de astazi, sa devina cei foarte buni de maine, chiar daca fratele Zaharia are un pitic in preajma care-i sopteste altceva. Nu el e de vina, ci piticu'...

Revenind la ale noastre oite ( cam multe nazdravane), eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca ceea ce ne tine aproape de Dumnezeu este tocmai memoria pacatului. Da, este adevarat ca ne spovedim, tinem un canon sau 20, stam intr-un picior sau vindem toata averea si o dam saracilor, da, ni se sterg pacatele, dar smerenia ne-o da cainta pentru tot ce-am facut rau, nu mandria pentru ce facem bun. De aici asemanarea cu trupul tatuat care ne tine memoria treaza pentru ceea ce suntem cu adevarat in viata asta de care ne-am batut joc atata amar de vreme. Cand indraznim sa ridicam privirea peste umar, inchipuindu-ne ca suntem "vaccinati", deja "piticu'" mai face o mazgalitura pe trupul nostru imaculat de... taciune.
Imi cer iertare daca nu pot fi foarte coerent in logica. Trag nadejde sa ma fi facut inteles.
Doamne'ajuta.

[AndreiM]

Frate Zaharia, oare ne pocaim cu adevarat, oare plangem noi la fiecare pacat si fiecare suspin e rugaciune intru iertarea noastra?
Uite, mie unul mi-e greu sa ma iert pe mine insumi.

[culianul]

Legat de subiect, imi aduc aminte de o anecdota pe care mi-a spus-o un prieten de-al meu.

Tatal i-a spus unui copil ca de fiecare data cand face o trasnaie, o sa bata un cui in usa. La fiecare trasnaie, tatal lui batea un cui in usa. La un moment dat, fiu-su s-a uitat la usa si era plina de cuie. Si si-a dat seama cat l-a suparat pe tatal lui. Si a inceput sa faca fapte bune, si la fiecare fapta buna, scotea cate un cui din usa. La un moment dat a reusit sa le scoata pe toate, si s-a dus bucuros la tatal lui si i-a zis: "uite tata, nu mai e nici un cui in usa". Dar usa a ramas plina de gauri.

Dar, pentru ca ortodoxia este paradoxala, exista multe contraexemple, din care aduc aminte doar doua: Maria Egipteanca (prostituata, si daca ii citesti viata, a fost o pramatie), si avva Moise cel dintre talhari (tipu era un fel de criminal in serie, vestit pentru crimele sale, care s-a ascuns printre calugari de autoritati (cea mai tare relatare despre el e in una din discutiile Sf Ioan Casian cu unul din parintii pustiei - e un PSB imens care merita citit si recitit))

Deci pana la urma, cred ca Dumnezeu uita, pentru ca iertarea fara uitare e ca o zi fara soare, ca o batatura fara caine. Pentru ca altfel, daca ni se da iertarea, ar fi cel putin ciudat ca la judecata sa ne spuna: ba, de iertat te-am iertat, dar nu te uit niciodata.

Asta e refrenul meu: pacatul nu e o fapta rea, este o dispozitie a sufletului. Faptele rele provin din acea dispozitie sufleteasca. Si degeaba ti se iarta faptele, daca ramai cu dispozitia rea a sufletului. Pacatul se aseamana cu ochelari de soare: cu ei pe ochi, totul e intunecat, dar in realitate e altceva.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de culianul

Legat de subiect, imi aduc aminte de o anecdota pe care mi-a spus-o un prieten de-al meu.

Tatal i-a spus unui copil ca de fiecare data cand face o trasnaie, o sa bata un cui in usa. La fiecare trasnaie, tatal lui batea un cui in usa. La un moment dat, fiu-su s-a uitat la usa si era plina de cuie. Si si-a dat seama cat l-a suparat pe tatal lui. Si a inceput sa faca fapte bune, si la fiecare fapta buna, scotea cate un cui din usa. La un moment dat a reusit sa le scoata pe toate, si s-a dus bucuros la tatal lui si i-a zis: "uite tata, nu mai e nici un cui in usa". Dar usa a ramas plina de gauri.

Dar, pentru ca ortodoxia este paradoxala, exista multe contraexemple, din care aduc aminte doar doua: Maria Egipteanca (prostituata, si daca ii citesti viata, a fost o pramatie), si avva Moise cel dintre talhari (tipu era un fel de criminal in serie, vestit pentru crimele sale, care s-a ascuns printre calugari de autoritati (cea mai tare relatare despre el e in una din discutiile Sf Ioan Casian cu unul din parintii pustiei - e un PSB imens care merita citit si recitit))

Deci pana la urma, cred ca Dumnezeu uita, pentru ca iertarea fara uitare e ca o zi fara soare, ca o batatura fara caine. Pentru ca altfel, daca ni se da iertarea, ar fi cel putin ciudat ca la judecata sa ne spuna: ba, de iertat te-am iertat, dar nu te uit niciodata.

Asta e refrenul meu: pacatul nu e o fapta rea, este o dispozitie a sufletului. Faptele rele provin din acea dispozitie sufleteasca. Si degeaba ti se iarta faptele, daca ramai cu dispozitia rea a sufletului. Pacatul se aseamana cu ochelari de soare: cu ei pe ochi, totul e intunecat, dar in realitate e altceva.

Vad nume noi si ganduri asezate. De obicei ma feresc sa laud pe cineva, pentru ca as putea nedreptati pe altii la care poate n-am citit (mai cu atentie). Ma bucur cand vad astfel de postari. Dumnezeu sa puna harul Lui in toate posturile tale viitoare. La fel si pentru... N.Priceputul.
Despre Sfintii care au fost odata foarte pacatosi, cred ca - cel putin teoretic - oricare dintre noi poate experimenta inceputul acestei transformari si aici tot incerc eu sa ajung, dar mi-e greu sa ma exprim. Cand omul traieste revelatia greselilor sale, poate avea un adevarat shoc, sau o simpla mustrare de constiinta. Aceasta stare poate dura o scurta vreme, sau tot restul vietii. Adevarata revelatie apare insa in momentul in care, tu stii bine cat esti de pacatos, dar Dumnezeu te copleseste cu daruri. Si fiecare dar al Lui te indatoreaza mai mult si te smereste, iar daca la inceput o spuneai in soapta, mai tarziu iti vine ori sa te arunci cu fata la pamant de rusine, ori sa ridici capul spre cer si sa strigi: "Doamne, de ce eu, care Ti-am gresit atata? Tu stii ca nu merit atata bunatate!" Si astfel fiecare rugaciune se imbunatateste si se apropie de ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Maria Egipteanca a fost una care a trait cele mai uimitoare momente ale bunatatii lui Dumnezeu, iar in rugaciunea ei, recunostinta fata de tot ce primise si smerenia pentru ceea ce se stia ca a fost, o faceau sa leviteze.
Teoretic, toti putem primi harul lui Dumnezeu. Practic, ne obisnuim mult prea usor cu darurile pe care le primim, iar la un moment dat chiar credem ca meritam tot ce primim...

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Frate Zaharia, de ce-l lasi pe "ala" sa te batjcoreasca? Fara nicio ironie iti spun: tu ai tot ce-ti trebuie, dar de un lucru se pare ca vrei sa te lipsesti. Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)? Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos. Nenorocirea ta este ca din punctul tau de vedere, tot eu sunt cel mai pacatos... "Cohorta marturisitorilor falsi" ne cuprinde si pe noi, chiar daca nu recunoastem. Nu-i zi sa nu-L tradam, fie cu un gand, fie cu o vorba, fie cu o fapta rea, fie cu o fapta buna pe care - desi putem - n-o facem, fie cu o fapta buna pe care o facem, dupa care o punem pe "youtube"...
Daca cineva renunta sa citeasca in intregime mesajul tau, numai fiindca nu-i place cum intorci din condei, poate ramane cu o falsa parere despre sufletul tau. La final te-ai apropiat foarte mult de esential, desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta.
Multumesc oricum tuturor, fiindca ati incercat sa va implicati. Nu prea "va cunosc", dar imi sunteti dragi si cei buni si cei mai putin buni si stiu ca teoretic exista toate premisele ca cei mai putin buni de astazi, sa devina cei foarte buni de maine, chiar daca fratele Zaharia are un pitic in preajma care-i sopteste altceva. Nu el e de vina, ci piticu'...

Revenind la ale noastre oite ( cam multe nazdravane), eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca ceea ce ne tine aproape de Dumnezeu este tocmai memoria pacatului. Da, este adevarat ca ne spovedim, tinem un canon sau 20, stam intr-un picior sau vindem toata averea si o dam saracilor, da, ni se sterg pacatele, dar smerenia ne-o da cainta pentru tot ce-am facut rau, nu mandria pentru ce facem bun. De aici asemanarea cu trupul tatuat care ne tine memoria treaza pentru ceea ce suntem cu adevarat in viata asta de care ne-am batut joc atata amar de vreme. Cand indraznim sa ridicam privirea peste umar, inchipuindu-ne ca suntem "vaccinati", deja "piticu'" mai face o mazgalitura pe trupul nostru imaculat de... taciune.
Imi cer iertare daca nu pot fi foarte coerent in logica. Trag nadejde sa ma fi facut inteles.
Doamne'ajuta.

Am sesizat inca de la inceputul mesajului ca ,,Fara nicio ironie iti spun:" (imi spui)
mustrarea ta parentala .
Am citit-o si am luat act de ea insa eu cu ironie iti raspund :

1. ,,Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos." Plecind de la propria ta marturisire voiesc sa pun ca de mai de mult , de cind urmaresc cele 90 de posrtari ale tale am vrut sa spun ca tu gindesti si actionezi ca un mare pacatos , dubios de mare, dar am hotarit sa nu remarc public lucrul ca sa nu te jenezi sau sa nu te apriinzi dar uite ca marturisirea ta este bine venita ! Daca tu singur o spui asa , eu ce sa mai zic !

2. ,,...desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta...in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca..."
Ca si mai sus, eu am sesizat, iar pe urma am observat, aceasta nebunie a ta si ale tale rataciri fals-'telectuale si a productiilor absurde secundare pe care le scoti si in care crezi propagindu-le ca un staroste de curent filosofic. Dar iarasi am zis sa ramin mai rezervat si sa nu o dau pe fata ca sa nu te agit dar vad ca tu te cunosti bine . Daca iti spuneam eu cum esti, poate te si suparai dar daca ai spus-o tu cu a ta gurita inteleg ca o accepti ca atare si totul este OK.

3. ,,La final te-ai apropiat foarte mult de esential..."
Vezi, as fi indrasnit sa iau aminte la mustrarile tale fratesti si chiar sa cred ca parerile tale sunt obiective ... dar tinind cont de cele 2 remarci de mai sus , toata buna ta intentie cade, se naruie, ca nu are pe ce sa se sprijine ! Ce sa-i faci, asta este !

4. Eu nu la tine am facut referire ca facind parte din ,,cohorta falsilor marturisitori" . Nici macar nu ai avut treaba cu remarca mea de la inceputul postarii, ca imi place subiectul pe care l-ai propus si modul cum l-ai formulat . Dar tu nu ai inteles asta , tu ai mai multa treaba cu ,,ala" care te impinge la fronda neostoita. Asa cum am mai spus ... este doar treaba ta ! Tu ai gindit si ai scris astfel !

Si cum faci matale aluzie , sau iluzie, la oitele ... nu stiu care, zic sa concluzionam si noi aici caci altminteri pierdem interlocutorul pe drum , el viind viciat si asa de alte lipsuri :
- tehnica umana , pseudoduhovniceasca , prin care o persoana incearca in mod constient sa se dea mai pacatos de cit este cu scopul de a da bine la auditoriu si la dosarul de ,,bun crestin" se cheama ipocrizie sau SMERENIE MINDRA !( Exemple :,,Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos." si iarasi ,, ...eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale...")
- nu ai putut patrunde deloc sensul postarii mele dar ai incercat sa faci un ,,carcalete" de concluzii pe marginea ei , mai ales ca incerci fara jena sa te comporti familiar cu mine apropiindu-te mai mult decit este permis asupra intimitatii mele si sa faci remarci jenante : ,,Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)?. Te atentionez sa nu traiesti falsa impresie ca am fi frati de cruce sau de mama si ca astfel ne-am permite orice intre noi !!! Atentie !! Eu pina acum nu am facut decit sa exploatez propriile tale pareri despre tine insuti si pe care le-ai facut publice !
Desi la inceputul postarii mele anterioare am facut clar precizarea sensului si fondului in care postez , nici habar nu ai avut de asta si ai luat mesajul otova , comentindu-l apoi.
Daca tu nu vrei sa ti seama nici de ceea ce scriu ca atentionare , atunci este doar treaba ta !!

Iar la incheiere , cum ar fi ca dupa atitea aiureli pe care le-ai scris nejustificat despre postarea mea , sa te intreb si eu , asa , frateste desigur : de ce il lasi frate pe ,,ala" sa te batjocoreasca cu pripa si fronda ????
Cum pare ? Este oare chiar frateste ???

NB : 1. Dar nu mi-ai raspuns , este cumva eretic sau nu raspunsul meu anterior ?? Daca este OK. te rog sa ma ierti , nu am sa mai insist !
2. Mosule, ce virsta ai bre ?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De ce-l lasi pe "ala" sa te batjcoreasca? Fara nicio ironie iti spun: tu ai tot ce-ti trebuie, dar de un lucru se pare ca vrei sa te lipsesti. Oare nu-ti este de ajuns cate bobarnace iti da Dumnezeu (si sa nu spui ca nu-i asa ca stii tu mai bine)? Din punctul meu de vedere, in fata Lui, eu sunt cel mai pacatos. Nenorocirea ta este ca din punctul tau de vedere, tot eu sunt cel mai pacatos... "Cohorta marturisitorilor falsi" ne cuprinde si pe noi, chiar daca nu recunoastem. Nu-i zi sa nu-L tradam, fie cu un gand, fie cu o vorba, fie cu o fapta rea, fie cu o fapta buna pe care - desi putem - n-o facem, fie cu o fapta buna pe care o facem, dupa care o punem pe "youtube"...
Daca cineva renunta sa citeasca in intregime mesajul tau, numai fiindca nu-i place cum intorci din condei, poate ramane cu o falsa parere despre sufletul tau. La final te-ai apropiat foarte mult de esential, desi nuanta pe care-am incercat eu s-o scot in evidenta se voia a fi alta.
Multumesc oricum tuturor, fiindca ati incercat sa va implicati. Nu prea "va cunosc", dar imi sunteti dragi si cei buni si cei mai putin buni si stiu ca teoretic exista toate premisele ca cei mai putin buni de astazi, sa devina cei foarte buni de maine, chiar daca fratele Zaharia are un pitic in preajma care-i sopteste altceva. Nu el e de vina, ci piticu'...

Revenind la ale noastre oite ( cam multe nazdravane), eu, in nebunia ratacirilor mele telectuale, voiam sa spun ca ceea ce ne tine aproape de Dumnezeu este tocmai memoria pacatului. Da, este adevarat ca ne spovedim, tinem un canon sau 20, stam intr-un picior sau vindem toata averea si o dam saracilor, da, ni se sterg pacatele, dar smerenia ne-o da cainta pentru tot ce-am facut rau, nu mandria pentru ce facem bun. De aici asemanarea cu trupul tatuat care ne tine memoria treaza pentru ceea ce suntem cu adevarat in viata asta de care ne-am batut joc atata amar de vreme. Cand indraznim sa ridicam privirea peste umar, inchipuindu-ne ca suntem "vaccinati", deja "piticu'" mai face o mazgalitura pe trupul nostru imaculat de... taciune.
Imi cer iertare daca nu pot fi foarte coerent in logica. Trag nadejde sa ma fi facut inteles.
Doamne'ajuta.

Apai , draga Neagu bine le punctezi , ca un om patit si trecut prin viata , numai ca vezi dumneata adevarul gol golut cam supara , sifoneaza , iar "piticul " se supara , spumega , scrasneste din dinti , se-nroseste , se umfla , pocneste , tranteste , face ca toate alea , cand indrasnesti sa-l pui la punct , sa-l dojenesti .
Cine esti tu , sa te pui cu "piticu " ? Cum indraznesti asa ceva , sa-i dai sfaturi si lectii unui "pitic" ce-ntruchipeaza inteligenta pura , dreptatea absoluta si iubirea nestiuta ? In fine , de mult curaj ai dat dovada in "lupta " ta cu un "pitic" , fie el si cel mai mic , dar tot "pitic" maret se crede in adevarul absolut !
Acum sa-ti mai spun una , citita de la un Sfant , pe nume Sinaitul ce rosteste extrem de clar :" Omul trufas se aseamana cu rodia , care in timp ce pe dinauntru este putreda , pe deasupra este stralucitoare la vedere . Cel mandru nu are nevoie de diavol ( de "pitic " )ca sa-l lupte , pentru ca el insusi a devenit diavol si propriul sau vrajmas " ! Bine zice acest Sfant .
Ai intalnit in discutile tale de pe aici , un astfel de om ? Nu dispera , nu deznadajdui , caci tot dupa spusele Sfantului Ioan Sinaitul " acesti nefericiti dupa ce sunt inselati de diavol, isi pierd cu desavarsire ratiunea ".
Pace tie frate , si sa ne mai scri la Pocainta astfel de subiecte interesante , caci acest Topic ar trebui sa ramana un Topic al intelepciunii si mai ales al bunului simt si al linistii , dar din Pacate , "piticu" si-a bagat coada si pe aici !

Doamne ajuta !

[culianul]

Lucrurile astea sunt ingrozitoare pe un forum care se zice ca e ortodox. In orice post, in orice thread sunt oameni care se cearta unii cu altii, si fiecare il pune pe Dumnezeu in slujba lui pentru a avea dreptate, pentru a castiga... nu stiu exact ce.

Inteleg ideea de dezbatere, dar eu tot timpul am crezut ca dezbaterea se face pe o anumita idee, pe o anumita argumentatie, si nu este legata de viata personala a fiecaruia (asta legat de forum, pentru ca nu ii cunoastem pe cei care scriu), dar ultimele posturi in care practic se injurau niste oameni mi se pare deplasata, mai ales cand e bagat si Dumenzeu in toata treaba. Fiecare devine judecator al celuilalt, fara sa ne dam seama ca de fapt noi nu cautam adevarul, ci doar victoria, macar la nivel verbal.

Imi aduc aminte de o apoftegma din pateric:

Un bogatan avea o fiica posedata de diavol, si s-a gandit sa o duca la calugarii care veneau din pustie sa isi vanda funiile si coshurile. Si a dus-o. Ea s-a dus glontz la un calugar tanar, un INCEPATOR, si i-a ars o palma. La care asta a intors si obrazul celalalt. Moment in care dracul a fugit de la fata strigand: "Ascultarea de porunca Domnului m-a alungat".

Mi-ar place sa urmam si noi aceeasi cale. Mai ales ca toate se intampla pe forum, nu in viata reala, nu suntem fatzas catre fatza.

PS. Cu atat mai trist este ca toate astea se intampla pe un topic numit: pacatul si IERTAREA. Stiu ca si Hristos a pus mana pe bici, dar ar trebui sa ne gandim daca chiar putem noi sa ii judecam pe altii?

[Mosh-Neagu]

Frate Zaharia, am facut-o si pe asta. Iar daca te rog sa ma ierti o sa zici ca o fac doar asa, ca sa "dea bine la imagine". Nu frate, chiar nu. Eu ma stiu un mare pacatos, nu pentru ca tin evidenta pacatelor celorlalti, dupa care fac comparatia cu ale mele si trag linie. Nu stiu care ce pacate are si nu e treaba mea. Treaba mea este sa reusesc pana in cel mai de pe urma ceas, sa fiu oleaca mai constient de ceea ce sunt si mai ales de cel care am fost. Chiar daca n-am dat in cap nimanui si n-am ravnit niciodata la ce nu-mi apartinea, poate ca "piticu" mi-a pus la dispozitie o gama larga din care sa aleg, iar eu m-am desfatat si i-am facut jocul. Acum urasc sa i-l mai fac, desi cad in abatere in fiecare clipa, cu toata incercarea mea de a fi vigilent.
Ai tot dreptul sa te ratoi la mine si chiar ma bucur cand mai aflu detalii pe care eu in orbirea mea, nu le vad asa cum le vad altii. Nici nu ma indoiesc ca mai am mult pana sa ies din mocirla gandurilor primitive, desi nadajduiesc sa se indure Dumnezeu si sa ma scoata pana la suflarea cea mai de pe urma. Si totusi, indraznesc sa insist asupra unui aspect pe care - poate din manie, poate din mandrie - nu vrei sa-l descoperi. Pacatul si iertarea sunt "la purtator", sunt "nominale", sunt individuale . Pe fiecare dintre noi ar trebui sa ne preocupe propriile noastre gauri negre din calea mantuirii, nicidecum cate gauri negre au ceilalti (frate Cristi, din pacate, legandu-te de persoana Zaharia si nu de pacatul in sine, cazi si tu in aceeasi inselare a "piticului").
Si-apoi haideti sa analizam "la rece": De unde vine mania? De ce ne maniem cand cineva se leaga de noi, fie ca spune un adevar, fie ca nu? Pai cum ramane cu toate postarile anterioare din care reiese clar ca suntem toba de teorie?
Iertati-ma, fratilor, dar din acest motiv am indraznit, eu pacatosul, sa abordez astfel pacatul, desi fratele Zaharia nu se mai roaga pentru sanatatea mea, fiindca l-am ofensat, luandu-l drept exemplu. Dar as vrea sa ma credeti, fratilor, ca eu daca intru pe acest forum, nu o fac ca sa contabilizes pacatele celorlalti, ci sa le reamintesc pe-ale mele si astfel ceilalti sa se poata feri. Din pacate nu sunt deloc un bun diplomat si dau cu bata-n balta, suparand pe cate unul, sau pe mai multi. Dar... daca nu ma puteti ierta si iubi chiar si in aceste conditii, ma intreb de ce va mai pierdeti vremea vorbind de sfinte invataturi?

Pacea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cu noi, cu toti!

[Mosh-Neagu]

Incercand sa fac bilantul anului ce se incheie, am cautat sa revad anumite momente si astfel sa incerc sa mai indrept cate ceva daca inca se mai poate. Gandul ca intr-un fel sau altul am provocat o suferinta (deci un pacat) pentru care nu mi-am cerut iertare, parca atarna greu acolo undeva...
Astfel mi-a cazut sub ochi conflictul de pe acest thread. (E foarte ciudat cum, orice incercare de a pune bazele unei idei ziditoare, este curand zguduita din temelii, ramanand doar praf si ruine! In timp ce alte threaduri despre sex, politica, teorii si paralele intre religii, se rostogolesc precum un tavalug, facand multe victime, pana cand ajung sa fie inchise, pentru ca aproape instantaneu sa ia fiinta altele cam cu aceiasi tinta!)

În prealabil postat de zaharia_2009

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul . Deci am sa postez aproape serios dar alambicind si denaturind usor invatatura si marturisirea ortodoxa . Asadar :

Frate draga, pai orice pacat am fi facut noi , este destul ca sa ne pocaim si gata... suntem iertati . Si daca suntem iertati, pe cale de consecinta , ni se sterge si pacatul . Si daca si pacatul ni s-a sters ne si impartasim cu Sfintele . Si daca suntem si impartasiti ... iete , gata raiul !!! Asta in mod sigur ! Cine indrasneste sa contrazica invatatura crestina, sa intervina !
Pai nu ne spune , nu stiu care sfint parinte, ca nici macar nu suntem noi in stare sa gresim atit de rau si mult cit poate Dumnezeu sa ne ierte ?!?! Si asta nu este minciuna !
Si la urma urmei care mai este rostul lui Dumnezeu decit iubirea nemarginita fata de zidirea sa ? Pina la urma tot ne va ierta si ne va lua la El in rai . Si stim asta sigur , mai ales ca El insusi ne-a invatat sa iertam aproapelui cite 70 de 7 ori (sau invers), si daca noi facem asa care suntem mici pai atunci El, nu este clar ca ne iarta totul .
Degeaba incerci tu frate sa spui ca pacatele ramin precum tatuajele pe om deoarece sfintele canoane si sfintii parinti care le-au intocmit nu au mintit cind au spus ca un pacat marturisit , deslegat si iertat , este gata ... s-a dus la gunoi, nu mai exista, am tras apa si am scapat de el ! Cum sa ramina asa, o umbra a lui pe trupul nostru ?
Nu, nu, eu nu cred asta ! Eu cred in iubirea si puterea de iertare a lui Dumnezeu mai ales ca suntem zidirea Sa si mai ales ca El este culmea Iubirii.
Dupa sfinta spovedanie suntem curati ca lacrima caci atunci ce sens ar mai avea aceasta taina daca ar da rateuri !
Se poate sa gindim asa ?!

Iar apropos de binomul pacat-iertare , putem spune despre iertare ca daca noi iertam gresitilor nostrii (precum in ,,Tatal nostru") cu siguranta si Tatal Ceresc ne va ierta totul . Pai si ce , noi nu iertam totul aproapelui nostru pina la urma ?!?!

Deci chestia cu pacatele ar fi fost grava daca nu ar fi existat Dumnezeu , dar cum El exista atunci automat a intervenit si cea cu iertarea si lucrurile s-au reglat de la sine si putem spune cu siguranta ca Raiul este sigur al nostru !


NB : 1. intr-un registru f.f. serios frate, imi poti spune cite erezii am strecurat eu in postarea mea ??? si ca mai ales asemenea greseli se fac pe forum zilnic cu nemiluita !
2 in functie de evolutia discutiilor pe thread am sa dau insa si un raspuns serios care va viza faptul ca desi iertate si deslegate pacatele, ele lasa totusi o amintire pe sufletul omului asa cum lasa petele de singe pe halatul alb si nespalat bine... pete eterne. Aproape toti sfintii au avut asa ceva(evident , gravitatea depindea de la unul la altul) si pt aceasta si le-au plins toata viata ! De pacate ne vatamam mereu dar de umbra lor nu mai scapam nici o data , lucru hotarit de Dumnezeu spre multa noastra smerenie !

Ma intreb, cum s-a intamplat de m-am lasat dus de val? In felul tau caracteristic, (dealtfel m-ai si avertizat din start) ai scos in evidenta cat se poate de clar nuantele ce se cereau a fi punctate. Iar eu m-am legat de... "cohortele" la care faceai aluzie, aproape neluand in seama intregul ansamblu de idei...
Cred ca cel mai mare paradox al fiintei umane este acela ca, cu cat se crede mai destept, cu atat e mai inselat (ca sa nu spun mai prost). Daca macar ar incerca sa vada in cel de langa el "un frate", tot ar mai fi ceva, fiindca ar fi macar tentat sa-i respecte punctul de vedere, fara sa-l suspecteze de rautate...
Vorbim de iertare... Si nu oricum, ci de 70 de ori cate 7. Practic la nesfarsit... Dar putem face asta? Celui ce ne greseste repetat, oare de cate ori suntem noi in masura sa iertam? Bine, ideea este ca cel ce greseste, sa-si mai ceara si iertare, pentru a-si face... loc pentru o noua greseala!...
Si iarasi il aduc in discutie pe Parintele duhovnic: "Trebuie sa iertam, fiindca altfel, la fiecare rugaciune domneasca, ne cerem noi insine osanda cand rostim ~...si ne iarta noua, precum si noi iertam~ Toti gresim si avem nevoie de iertare. Pe care o vom primi numai daca oferim iertare la randul nostru si nu altfel."

În prealabil postat de zaharia_2009

De pacate ne vatamam mereu dar de umbra lor nu mai scapam nici o data , lucru hotarit de Dumnezeu spre multa noastra smerenie !

A mai trecut un an peste noi... Poate am mai invatat ceva... Fie ca anul care vine sa ne aduca dragoste si pace, iar cei mai mari dusmani ai nostri sa ne fie propriile noastre slabiciuni; sa ne dea bunul Dumnezeu ochi sa ni le putem vedea.

Tuturor le cer iertare pentru orice remarca spusa mai nelalocul ei.
La multi ani, fratilor!