Inchizitia

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adriana3

Nu am auzit de sfinti care sa recomande biciul si sa fie sfinti fara sa se fi cait de astfel de idei. Care ar fi acesti sfinti?

Toma din Aquino este primul care îmi vine în minte, fiind doctor şi învăţător al Bisericii. Vor fi fiind şi unii dinainte de schisma orientală.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adriana3

Punand insa mana pe putere, crestinii au aratat ca nu mai sunt dispusi sa indure vreo nedreptate ci acum doresc ei sa-si impuna dreptatea lor, si uite asa numarul sfintilor s-a imputinat tot mai mult ajungandu-se la ceea ce vedem astazi.

Un punct de vedere pe care l-am întâlnit adesea la neoprotestanţi. Toate s-au stricat odată cu Edictul de la Milan, nu ?

Că nu este aşa, o dovedeşte numărul mare de sfinţi ai zilelor noastre. Iar că veni vorba de Sfinţii Inchizitori, iată unul dintre ei: Ioan Capistran. Patronul Inchiziţiei a fost Sf Petru Martirul, unul dintre primii Inchizitori ucişi pentru credinţă:
http://www.catholic-saints.info/patr...ter-martyr.htm

[Adriana3]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Un punct de vedere pe care l-am întâlnit adesea la neoprotestanţi. Toate s-au stricat odată cu Edictul de la Milan, nu ?

Că nu este aşa, o dovedeşte numărul mare de sfinţi ai zilelor noastre. Iar că veni vorba de Sfinţii Inchizitori, iată unul dintre ei: Ioan Capistran. Patronul Inchiziţiei a fost Sf Petru Martirul, unul dintre primii Inchizitori ucişi pentru credinţă:
http://www.catholic-saints.info/patr...ter-martyr.htm

Nu stiu ce este cu edictul de la Milan, o sa ma documentez. Si o sa cercetez si sfintii mentionati in aceste doua mesaje si revin cu comentarii.
Au existat si sfinti dupa preluarea puterii politice de catre crestini pentru ca nu toti crestinii au fost ahtiati de putere. Pe vremea martirilor insa, niciunul nu era avid de putere ci ravna lor era doar pentru Hristos. Ca atare, in cele cateva secole au iesit cu mult mai multi sfinti raportat la numarul de credinciosi decat ulterior.
Si intre timp poate gasiti ceva sfinti cu biciul si dinainte de schisma, ar fi mai relevant. Dar revin dupa ce ma documentez cu cele de mai sus.

[Adriana3]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Un punct de vedere pe care l-am întâlnit adesea la neoprotestanţi. Toate s-au stricat odată cu Edictul de la Milan, nu ?

Că nu este aşa, o dovedeşte numărul mare de sfinţi ai zilelor noastre. Iar că veni vorba de Sfinţii Inchizitori, iată unul dintre ei: Ioan Capistran. Patronul Inchiziţiei a fost Sf Petru Martirul, unul dintre primii Inchizitori ucişi pentru credinţă:
http://www.catholic-saints.info/patr...ter-martyr.htm

Legat de linkul pe care l-ati dat aici, mie nu-mi rezulta nici macar faptul ca acest om s-ar putea numi martir pentru credinta in Hristos, ci este mai degraba un fanatic. Scrie ca s-a nascut in familie de cathari, a urmat insa studii catolice dupa care a inceput sa ii toarne pe cathari Inchizitiei iar catharii erau transformati in sclavi sau erau arsi. Si ca atare, niste cathari scapati din ghearele lui i-au facut felul. Nici urma de propovaduirea cuvantului si exemplului Domnului ci s-au indeplinit cuvintele Lui: cine ridica sabia de sabie va muri. Acum faptul ca Inchizitia i-a dat pe acesti criminali cu titlul de sfant fara sa fi facut nimic sfant la viata lor, doar pentru a se numi pe ea insasi sfanta, este alta poveste. Este ca si cum ar veni musulmanii cu sabia peste crestini, i-ar lua sclavi si iar arde, iar crestinii casapesc pana la urma pe cativa dintre musulmani si aceia sunt declarati de ai lor sfinti martiri musulmani. Aiurea. Un martir este cel care isi vede pasnic de credinta lui si vin altii de-i pun gand rau si il omoara. In toata povestea, singurii martiri sunt catharii exploatati ca si sclavi si arsi, iar calaii lor vor raspunde inaintea lui Dumnezeu.
O sa caut si despre ceilalti citati sa vad daca tot din categoria asta sunt. Dupa cum spuneam in alt coment: cu asa "sfinti" nu-i de mirare. Ma intreb totusi ce anume a declansat valul asta de violenta la Vest dupa schisma, de asta m-ar interesa sfintii de dinainte de schisma tot din Vest.

[DragosP]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Toma din Aquino este primul care îmi vine în minte, fiind doctor şi învăţător al Bisericii. Vor fi fiind şi unii dinainte de schisma orientală.

În prealabil postat de Adriana3

Ma intreb totusi ce anume a declansat valul asta de violenta la Vest dupa schisma, de asta m-ar interesa sfintii de dinainte de schisma tot din Vest.

Ia hotărâţi-vă voi, că mă derutaţi!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adriana3

Este ca si cum ar veni musulmanii cu sabia peste crestini, i-ar lua sclavi si iar arde, iar crestinii casapesc pana la urma pe cativa dintre musulmani si aceia sunt declarati de ai lor sfinti martiri musulmani.

Vorbim limbi atât de diferite, încât orice dialog cu dv, pe această temă cel puţin, nu-şi are rostul: practic e vorba de monologuri paralele. A bon entendeur, salut !

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar nu este utopică de loc. Soluţia a funcţionat cu mult succes până în anul 1910 şi s-a numit Index Librorum Prohibitorum (Indexul Cărţilor Interzise). Era o listă de cărţi elaborată de Sfântul Oficiu, a căror citire nu era recomandată fără aprobare eclezială, şi aceea dată în scop de cercetare, exact precum ar primi cineva aprobare să aibă în casă şerpi veninoşi. Probabil că motivul pentru care nu s-a mai lucrat la listă este că, pe măsura proliferării imoralităţii, ajunsese excesiv de lungă. Ultima ediţie a Indexului (cea din 1906) număra mai bine de 5000 de titluri. Oameni serioşi din Biserică susţin necesitatea unei ediţii actualizate a Indexului. E adevărat, astăzi mult peste capacitatea inchizitorilor, care au rămas o mână de oameni.


Iată un caz tipic de tânără spălată pe creier, în mod cert din cauza inexistenţei Indexului.



Dar ce ne facem, că erezia presupune nu numai credinţă greşită, ci şi morală greşită. Spuneaţi că studiaţi teologia, deci, fără îndoială sunteţi la curent că teologia dogmatică şi teologia morală se află într-un asemenea raport ca de la cauză la consecinţă. Cea mai celebră erezie din Apus, împotriva căreia Sfânta Inchiziţie a avut de luptat în mod deosebit, a fost erezia albigenzilor (pe alocuri cunoscuţi drept cathari). Ei nu propovăduiau numai o altă credinţă, ci şi consecinţa ei: aceea ca toţi oamenii să trăiască în abstinenţă, iar căsătoria să fie interzisă. Această erezie a cuprins nu numai copiii, ci regiuni întregi ale teritoriului actual al Franţei, Germaniei, Elveţiei, etc. Vă închipuiţi că asta înseamnă nu o părere personală, ci sfârşitul umanităţii. Aşa cum un copil crescut la şatră, într-un mediu în care "a fura" nu e considerat un lucru moralmente rău, are toate şansele să ajungă un hoţ, şi un copil crescut într-o credinţă denaturată are toate şansele să ajungă un păcătos, fiindcă ceea ce ne ţine pe noi departe de păcat este credinţa.

Da, sunt de acord în privinţa faptului că existenţa unei astfel de liste a cărţilor interzise de Biserică ar fi utilă astăzi, chiar mai mult decât în alte epoci istorice. Un astfel de "Index Librorum Prohibitorum" i-ar feri, desigur, pe credincioşi de ispite, de aflarea unor idei incorecte ce le-ar putea tulbura credinţa, relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Credincioşii creştini, ştiind că Biserica le recomandă să evite citirea acelor cărţi, ar respecta îndemnul părinţilor spirituali şi astfel şi-ar proteja sufletele de ispita necredinţei.
În mesajul precedent am afirmat că soluţia existenţei indexului este utopică, gândindu-mă la imposibilitatea de a le interzice ateilor şi celor sceptici citirea cărţilor necreştine. Credincioşii creştini ar respecta în mod liber recomandarea Bisericii, dar ceilalţi, aflând că anumite scrieri sunt interzise, ar considera că Biserica este anacronică şi se teme de opiniile contrare învăţăturii pe care o promovează. Mai mult decât atât, acestor persoane le-ar spori curiozitatea de a citi cărţile respective, pentru că, în general, ceea ce este interzis devine... atractiv. :) Dar, într-adevăr, pentru cei credincioşi, preocupaţi de viaţa lor spirituală, actualizarea Indexului ar fi un fapt pozitiv şi chiar necesar.

În privinţa raportului dintre dogmatică şi morală, de asemenea, sunt de acord cu dvs.
Sigur că avem datoria de a ne apăra credinţa, mărturisind adevărul şi combătând ereziile prin argumente (teologice, filosofice, raţionale ş. a. m. d.). Ceea ce am susţinut este ideea că, în această luptă împotriva ereziilor, singurele arme potrivite pentru creştini sunt cuvântul (mărturisirea credinţei, predicarea cuvântului lui Dumnezeu) şi, nu în ultimul rând, exemplul personal. Sfinţii Părinţi din Biserica primară au reuşit, cu ajutorul harului divin, să învingă ereziile grave din vremea lor doar prin aceste mijloace evanghelice, cu toate că unii dintre ei şi-au desfăşurat misiunea într-o lume ostilă creştinismului (dacă ne gândim mai ales la teologii din primele trei secole).

Să aveţi o zi binecuvântată!

Domnul să fie cu dvs.

[laurastifter]

În prealabil postat de Adriana3

Nu stiu ce este cu edictul de la Milan, o sa ma documentez. Si o sa cercetez si sfintii mentionati in aceste doua mesaje si revin cu comentarii.
Au existat si sfinti dupa preluarea puterii politice de catre crestini pentru ca nu toti crestinii au fost ahtiati de putere. Pe vremea martirilor insa, niciunul nu era avid de putere ci ravna lor era doar pentru Hristos. Ca atare, in cele cateva secole au iesit cu mult mai multi sfinti raportat la numarul de credinciosi decat ulterior.
Si intre timp poate gasiti ceva sfinti cu biciul si dinainte de schisma, ar fi mai relevant. Dar revin dupa ce ma documentez cu cele de mai sus.

Doamne ajută!
"Nu stiu ce este cu edictul de la Milan, o sa ma documentez."
Este vorba despre edictul emis de către împăraţii romani Constantin cel Mare (306-337) şi Licinius la Mediolanum (Milano), în anul 313. Prin acel edict, cei doi împăraţi hotărau să le acorde libertate religioasă creştinilor, creştinismul devenind astfel religie acceptată(religio licita), alături de celelalte culte existente în Imperiul roman de atunci. Din acest motiv, anul 313 este considerat drept sfârşitul epocii persecuţiilor, deşi creştinii au mai fost prigoniţi şi după această dată, în diverse împrejurări. De exemplu, după ce împăraţii Constantin şi Licinius au intrat în conflict, cel din urmă a încălcat înţelegerea de la Mediolanum şi a reînceput persecuţiile împotriva creştinilor, pentru a-şi arăta astfel ostilitatea faţă de adversarul său care sprijinea Biserica. Există, astfel, mulţi martiri care şi-au dat viaţa pentru Hristos după Edictul de la Milan, fiind executaţi din ordinul lui Licinius (de exemplu, Sfinţii 40 de Mucenici, pe care-i sărbătorim pe 9 martie).

Pace şi bucurie întru Domnul!

[Adriana3]

Multumesc de lamuriri Laura.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Da, sunt de acord în privinţa faptului că existenţa unei astfel de liste a cărţilor interzise de Biserică ar fi utilă astăzi, chiar mai mult decât în alte epoci istorice. Un astfel de "Index Librorum Prohibitorum" i-ar feri, desigur, pe credincioşi de ispite, de aflarea unor idei incorecte ce le-ar putea tulbura credinţa, relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Credincioşii creştini, ştiind că Biserica le recomandă să evite citirea acelor cărţi, ar respecta îndemnul părinţilor spirituali şi astfel şi-ar proteja sufletele de ispita necredinţei.
În mesajul precedent am afirmat că soluţia existenţei indexului este utopică, gândindu-mă la imposibilitatea de a le interzice ateilor şi celor sceptici citirea cărţilor necreştine. Credincioşii creştini ar respecta în mod liber recomandarea Bisericii, dar ceilalţi, aflând că anumite scrieri sunt interzise, ar considera că Biserica este anacronică şi se teme de opiniile contrare învăţăturii pe care o promovează. Mai mult decât atât, acestor persoane le-ar spori curiozitatea de a citi cărţile respective, pentru că, în general, ceea ce este interzis devine... atractiv. :) Dar, într-adevăr, pentru cei credincioşi, preocupaţi de viaţa lor spirituală, actualizarea Indexului ar fi un fapt pozitiv şi chiar necesar.

La fel de "utopică" este şi Inchiziţia, fiindcă, în această privinţă, ceea ce poate fi afirmat despre Index poate fi afirmat şi despre Inchiziţie. Şi Indexul, şi Inchiziţia, nu au sens decât
într-o societate profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu. Şi Indexul, şi Inchiziţia, sunt arme defensive într-o cetate cucerită. De aceea, pentru a le mai reînfiinţa acum, este mult prea târziu. Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă.