![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Tocmai fiindcă avem conștiință și discernământ, să le punem la lucru. Așadar: este sau nu este un păcat să venim la împărtășanie sărind într-un picior ? Dar având urechea stângă lipită cu leucoplast ? Examinând chestiunea în bună conștiință, părerea mea este că nu e un păcat. Este acest lucru împotriva demnității ? Chestia cu leucoplastul în mod cert nu, rămânând de văzut în țopăitul spre locul împărtășaniei o dispoziție cu caracter curios. Dar, suntem chemați să acordăm beneficiul bunei credințe oricui, și cu precădere episcopului nostru. Probabil că preasfinția sa nu a avut intenția să pășim precum iepurii, ci a avut în vedere un exercițiu de mortificare. Au existat perioade în trecut în care unii credincioși se îndreptau spre locul împărtășaniei mergând în genunchi, așa cum și azi sunt pelerini care urcă pe Golgota în genunchi. Având în vedere aceste lucruri, m-aș conforma decretului arhieriei sale, până ce succesorul său ori superiorul său, arhiepiscopul, Sf Sinod sau Papa m-ar dezlega de această obligație. La urma urmei, atâția creștini și-au riscat și își riscă și azi viața ca să vină la Sf Liturghie. Atâta sacrificiu pot și eu să fac, să îmi bandajez urechea și să sar într-un picior !
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Problema este ca uneori lucrurile nu sunt asa clare cum par si se cere un discernamant destul de fin credinciosilor. Pe care este de datoria preotilor si a episcopilor sa il formeze la credinciosi, nu sa il descurajeze cum fac, adesea.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Asa...deci pana la urma e sau nu e dezlegare la icre in sambata lui Lazar? si la noi la parohie a zis parintele ca e
__________________
"Nu te teme, Eu sunt cu tine." |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Eu zic ca nu e..
|
#5
|
||||
|
||||
![]() In ,,Tipicul Bisericesc Zilnic , pt. anul 2012" editat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei cu binecuvintarea Inaltului mitropolit Teofan (Editura Doxologia- Iasi , 2011), la ziua de 07.04.2012, a Sf. si Dreptului Lazar, scrie textual : ,,La masa mincam bucate gatite cu untdelemn si, daca avem si icre, atunci sa se dea fiecaruia cite 3 lingurite si sa bea vin" Asa spune tipicul bisericesc pt. aceasta zi .
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul . |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Da,asa este....Azi putem manca icre....
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sambata lui Lazar | Mia Mia | Diverse Sarbatori | 12 | 13.04.2014 06:18:13 |
Dezlegare in post | daniil96 | Postul | 50 | 19.12.2010 22:33:16 |
,,Dezlegare la..." in limba Engleza | Hector | Postul | 5 | 13.03.2010 01:22:57 |
DEZLEGARE | Lisa_Maria | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 25.08.2008 11:35:17 |
|