Ispasirea pacatelor

În prealabil postat de George.m

Eu refuz sa vad canonul drept o "ispasire" a faptelor rele facute. Dumnezeu nu are nevoie de faptele noastre, de osteneala, de ispasirea noastra pentru a ne ierta. Omul trebuie sa aiba credinta si nadejdea ca, daca ii va cere cu adevarat iertare lui Dumnezeu, Acesta i-o va acorda. Iar canonul primit il va ajuta sa pastreze relatia cu El, sa nu se instraineze de El.

Nu primim iertarea lui Dumnezeu pentru ca o meritam, ci pentru ca Se milostiveste de noi, Se bucura de intoarcerea noastra la El. Iar cel ce mai are sufletul apasat pentru pacatele marturisite, pentru care s-a pocait, nu arata incredere suficienta in milostivirea dumnezeiasca.
Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie, spune Apostolul. Iar prin savarsirea faptelor de ispasire, credinciosul poate avea constiinta ca Il indatoreaza pe Dumnezeu sa ii ofere iertarea, ar crede ca merita sa fie iertat.

Vad ca n-ai prea inteles ce spune parintele ..Dar nu-i bai.:-)Toate au vremea lor:-)