Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.02.2011, 01:34:42
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Părintele Arsenie Boca despre mărturisirea și ispășirea păcatelor

Mărturisirea și ispășirea păcatelor – sunt două lucruri diferite.

Iată cum avem noi păcatele:

1. Unele mărturisite, adică spuse înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic (prin taina spovedaniei), și altele nemărturisite. Pentru păcatele mărturisite căpătăm canon de pocăință. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul păcatului aceluia. Și fiindcă cuprinde într-însul o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numește ispășire; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul și de aceea ai alergat la spovedanie să capeți liniștire, sigur că vei primi cu bucurie și pocania (canonul). De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ispășire de bună voie.

Mulți v-ați mărturisit păcatele voastre și totuși cugetul vă mustră. De ce? De aceea, că ori nu ați primit leacul după mărimea rănii, ori că l-ați primit, dar nu l-ți făcut. Și vă mai mustră cugetul chiar și după ce ați împlinit toată pocăința și după ce veți fi ispășit păcatul acela, pentru că mai sunt și păcate nemărturisite, și până ce nu le veți mărturisi pe toate și nu veți ispăși de bună voie toate, nu veți putea avea pace cu pârâșul vostru. Căci cugetul nostru când ne mustră pentru păcatele noastre, să știți că e glasul lui Dumnezeu în noi. Dacă noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu în noi ne-ar învăța tainele lui Dumnezeu și ne-ar răpi în Rai încă pe pământ fiind, dar nu poate de mulțimea și greutatea păcatelor noastre. De aceea ne tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispășirii și al curățirii.

Cugetul e veriga lui Dumnezeu și de Dumnezeu pusă în noi, de care agață Dumnezeu mila Sa și ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul și ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găsește în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. Nu tânjim noi spre Dumnezeu, cum tânjește Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Până când încă mai zăbovim în păcate și nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispășirea păcatelor, ni se face bucurie și pace și Lumină Dumnezeiască. Dragostea arde relele. Fericit cine o are!

2. Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Știind Dumnezeu nătângia noastră, nu ne lasă părăsiți în întunericul necunoștinței, ci ne trimite necazuri sau pocanie(canon) fără voie. Asta-i ispășirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi și orice altă suferință care ne îndoaie cerbicea.

Ispășirea de nevoie e, de obicei, mai aspră decât ispășirea de bunăvoie., pentru că și păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bună voie. Cu toate acestea, tu, în neștiința ta, te poți împotrivi rânduielii lui Dumnezeu și ceea ce îți trimite Dumnezeu spre ispășire să strici și să întorci spre mai mare osândă, – căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu vrea fără tine. Nici tu nu te mântuiești fără mâna lui Dumnezeu și nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi mâna ta.

Destul îți este că te cercetează mereu și atât de mult te roagă!

Hotărâți-vă astăzi și mărturisiți-vă și cele nemărturisite ale voastre, căci acele-s verigile diavolului în care își prinde el cârligele. Luați seama că dacă nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scăpa de ghearele iadului care într-aceste verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a satanei care ne ia de minte să nu ne îndreptăm viața, ba, dimpotrivă, să lovim cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu. Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, – satana ne împinge s-o scăpăm. Voi vă speriați când auziți aceasta, însă ori de câte ori blestemați când aveți necazuri, să știți că lucrul acesta îl faceți: loviți cu ocări mâna lui Dumnezeu în dauna voastră, atrăgându-vă urgia lui Dumnezeu!

Aceștia sunt cei care osândesc păcatele altora și nu și le văd pe ale lor; vor cădea și ei întocmai, pentru că nu s-au rugat, ci au judecat!

Ori de la toți cei ce se împotrivesc lucrului lui Dumnezeu în lume, de la toți aceștia se duce duhul adevărului și intră într-înșii duhul satanei, care li se face dumnezeul lor: ”N-au crezut adevărului și nu l-au primit; iată le-a trimis Dumnezeu lucrarea minciunii, să o creadă pe aceasta… și să fie osândiți.” (II Tes. 2, 10-12) Așa se nasc toți sectanții pe lume și vine urgia lui Dumnezeu peste ei.

Alunecarea în păcate e o taină a rânduielii nevăzute. Unii cad din neștiință, alții din amăgirea firii; unii din ispita diavolului, alții că-i părăsește Dumnezeu pentru o vreme ca să-I cunoască lipsa și în sfârșit, căderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu.
Împotriva mâinii întinse a milei lui Dumnezeu poți să dai până și cu copita dar împotriva urgiei mâniei Lui nu mai poți face nimic.

PS-Anna, as fi vrut sa gasesti raspunsurile pe care le cauti.Daca nu am reusit, macar am incercat.:-)
Desi cred ca cheia raspunsului pe care il cauti este acesta: pacatele nemarturisite! Marturisindu-le, ispasirea de nevoie devine ispasire de buna voie.

Last edited by Melissa; 24.02.2011 at 01:43:55.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 25.02.2011, 01:41:34
George.m George.m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.12.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 960
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Melissa Vezi mesajul
Pentru păcatele mărturisite căpătăm canon de pocăință. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul păcatului aceluia. Și fiindcă cuprinde într-însul o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numește ispășire; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul și de aceea ai alergat la spovedanie să capeți liniștire, sigur că vei primi cu bucurie și pocania (canonul). De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ispășire de bună voie.

Mulți v-ați mărturisit păcatele voastre și totuși cugetul vă mustră. De ce? De aceea, că ori nu ați primit leacul după mărimea rănii, ori că l-ați primit, dar nu l-ți făcut. Și vă mai mustră cugetul chiar și după ce ați împlinit toată pocăința și după ce veți fi ispășit păcatul acela, pentru că mai sunt și păcate nemărturisite, și până ce nu le veți mărturisi pe toate și nu veți ispăși de bună voie toate, nu veți putea avea pace cu pârâșul vostru.
Eu refuz sa vad canonul drept o "ispasire" a faptelor rele facute. Dumnezeu nu are nevoie de faptele noastre, de osteneala, de ispasirea noastra pentru a ne ierta. Omul trebuie sa aiba credinta si nadejdea ca, daca ii va cere cu adevarat iertare lui Dumnezeu, Acesta i-o va acorda. Iar canonul primit il va ajuta sa pastreze relatia cu El, sa nu se instraineze de El.

Nu primim iertarea lui Dumnezeu pentru ca o meritam, ci pentru ca Se milostiveste de noi, Se bucura de intoarcerea noastra la El. Iar cel ce mai are sufletul apasat pentru pacatele marturisite, pentru care s-a pocait, nu arata incredere suficienta in milostivirea dumnezeiasca.
Celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie, spune Apostolul. Iar prin savarsirea faptelor de ispasire, credinciosul poate avea constiinta ca Il indatoreaza pe Dumnezeu sa ii ofere iertarea, ar crede ca merita sa fie iertat.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 25.02.2011, 02:04:23
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de George.m Vezi mesajul
Eu refuz sa vad canonul drept o "ispasire" a faptelor rele facute. Dumnezeu nu are nevoie de faptele noastre, de osteneala, de ispasirea noastra pentru a ne ierta. Omul trebuie sa aiba credinta si nadejdea ca, daca ii va cere cu adevarat iertare lui Dumnezeu, Acesta i-o va acorda. Iar canonul primit il va ajuta sa pastreze relatia cu El, sa nu se instraineze de El.

Nu primim iertarea lui Dumnezeu pentru ca o meritam, ci pentru ca Se milostiveste de noi, Se bucura de intoarcerea noastra la El. Iar cel ce mai are sufletul apasat pentru pacatele marturisite, pentru care s-a pocait, nu arata incredere suficienta in milostivirea dumnezeiasca.
Celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie, spune Apostolul. Iar prin savarsirea faptelor de ispasire, credinciosul poate avea constiinta ca Il indatoreaza pe Dumnezeu sa ii ofere iertarea, ar crede ca merita sa fie iertat.
Vad ca n-ai prea inteles ce spune parintele ..Dar nu-i bai.:-)Toate au vremea lor:-)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 25.02.2011, 19:27:41
anna21 anna21 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.451
Implicit

@ Melissa
Multumesc, Melissa, chiar acel text il aveam in minte cand am deschis threadul.

@ George
Evident ca nu primim iertarea ca o meritam, ci este doar din mila lui Dumnezeu.
Dar asta nu inseamna ca nu exista nici o responsabilitate din partea noastra. Ca asa sunt unii car se marturisesc abia in groaza mortii, in ultimele zile ale vietii. Merg ei in rai?
Parintele Cleopa in Drumul sufletului dupa moarte (parca) spune ca cel care s-a spovedit, dar nu a avut timp sa faca si canonul, va face acest canon.. in iad!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 25.02.2011, 20:16:35
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de anna21 Vezi mesajul
Ca asa sunt unii car se marturisesc abia in groaza mortii, in ultimele zile ale vietii. Merg ei in rai?
Cu siguranță, DA !

Citat:
Parintele Cleopa in Drumul sufletului dupa moarte (parca) spune ca cel care s-a spovedit, dar nu a avut timp sa faca si canonul, va face acest canon.. in iad!
Este exact ceea ce susține credința catolică. Diferența este de terminologie. Iadului în care se fac canoane noi i-am atribuit termenul de "purgatoriu".
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #6  
Vechi 25.02.2011, 20:42:04
anna21 anna21 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.451
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Cu siguranță, DA !



Este exact ceea ce susține credința catolică. Diferența este de terminologie. Iadului în care se fac canoane noi i-am atribuit termenul de "purgatoriu".
Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 26.02.2011, 00:41:52
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de anna21 Vezi mesajul
Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.
Parintele Teofil Paraianu despre purgatoriu :

(...) existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în purgatoriu, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este conceptia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem că este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împlinitorul rugăciunilor.

Last edited by Melissa; 26.02.2011 at 00:46:41.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 25.02.2011, 22:54:38
George.m George.m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.12.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 960
Implicit

Citat:
În prealabil postat de anna21 Vezi mesajul
Evident ca nu primim iertarea ca o meritam, ci este doar din mila lui Dumnezeu.
Dar asta nu inseamna ca nu exista nici o responsabilitate din partea noastra. Ca asa sunt unii car se marturisesc abia in groaza mortii, in ultimele zile ale vietii. Merg ei in rai?

Anna, cred ca responsabilitatea noastra consta in a ramane in legatura cu Dumnezeu, in a pastra comuniunea cu El. Si prin canon suntem ajutati sa pastram legatura cu Dumnezeu. Ne ajuta sa ne schimbam viata. Nu-i vorba de nicio ispasire, de nicio pedeapsa.

Referitor la cei ce se pocaiesc la sfarsitul vietii, eu cred ca merg in rai. Spun asta ducandu-ma cu gandul la pocainta talharului rastignit alaturi de Hristos. Chiar si acest talhar, pe cruce fiind, L-a ocarat pe Hristos; dar a primit, dupa pocainta, promisiunea raiului.
Hristos l-a iertat pur si simplu si l-a luat cu El in rai.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 25.02.2011, 23:28:42
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Si eu sper sa mearga in rai si cei care se marturisesc pe ultima suta de metri... Oricum, au mari sanse de mantuire, daca se roaga pentru ei Biserica. Asa zice parintele Cleopa, ca ii scoate din iad Biserica cu rugaciunile ei, pe cei care nu au apucat sa isi faca canonul pentru pacate, dar s-au marturisit. Gandeste-te la pilda lucratorilor tocmiti la vie, unii au lucrat de la bun inceput, altii de abia un ceas, si aceeasi rasplata au luat. Fireste, e de dorit sa lucrezi dintru inceput...

Iar despre talharul cel mantuit, imi aduc aminte ca am citit, cand eram mica, o legenda frumoasa - o apocrifa: cum ca atunci cand Fecioara Maria fugea de mania lui Irod, a intalnit in drumul ei o mama cu doi copii in brate, care voia si ea sa scape. Fecioara Maria a ajutat-o sa alapteze un copil, in timp ce al doilea a supt de la mama sa. cand au crescut, copiii au ajuns talhari si au fost rastigniti langa Mantuitor, iar cel care supsese de la Fecioara Maria L-a marturisit pe Hristos. Mie tare mi-a placut povestioara asta, imi explica de unde a avut atata putere talharul sa isi marturiseasca vina si sa cunoasca intr-o clipa ce nu cunoscusera apostolii in trei ani.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 25.01.2013, 16:15:05
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit

Citat:
În prealabil postat de George.m Vezi mesajul
Anna, cred ca responsabilitatea noastra consta in a ramane in legatura cu Dumnezeu, in a pastra comuniunea cu El. Si prin canon suntem ajutati sa pastram legatura cu Dumnezeu. Ne ajuta sa ne schimbam viata. Nu-i vorba de nicio ispasire, de nicio pedeapsa.

Referitor la cei ce se pocaiesc la sfarsitul vietii, eu cred ca merg in rai. Spun asta ducandu-ma cu gandul la pocainta talharului rastignit alaturi de Hristos. Chiar si acest talhar, pe cruce fiind, L-a ocarat pe Hristos; dar a primit, dupa pocainta, promisiunea raiului.
Hristos l-a iertat pur si simplu si l-a luat cu El in rai.
Acela este talharul care "a furat raiul", "al raiului talhar" cum spun Parintii...

Ci acel talhar nu l-a ocarat pe Hristos pe cruce fiind, iar apoi s-a pocait, unde ai vazut tu asa ceva ? ce facem reinventam Noul Testament?

El si-a marturisit nelegiurile, pacatele sale.
Tocmai ca el a fost un talhar intelept si a judecat lucrurile si situatia de fata cu dreptate.

Auzi ce spune talharul cel intelept, dupa ce l-a ocarat pe talharul din stanga Mantuitorului, a facut pocainta zicand :

Nu te temi tu de Dumnezeu, de vreme ce ești în aceeași osândă?
Noi, cu dreptate primim ce ni se cuvine după faptele noastre, dar Acesta nici un rău n'a făcut.
Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.
Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.
(Luca 23)

Last edited by tot-Laurentiu; 25.01.2013 at 16:23:56.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Robii pacatelor florin.oltean75 Alte Religii 5 22.01.2012 18:10:33
Ortodoxia si Ispasirea Pestisorul de Aur Dogmatica 20 18.12.2011 02:46:06
despre iertarea pacatelor alinuu Intrebari utilizatori 23 06.07.2011 18:08:46
Marturisirea pacatelor antoneta Intrebari utilizatori 0 28.05.2011 09:05:41
Plata colectiva a pacatelor? sophia Pocainta 54 24.02.2011 09:02:18