Ispasirea pacatelor

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Ca asa sunt unii car se marturisesc abia in groaza mortii, in ultimele zile ale vietii. Merg ei in rai?

Cu siguranţă, DA !

Parintele Cleopa in Drumul sufletului dupa moarte (parca) spune ca cel care s-a spovedit, dar nu a avut timp sa faca si canonul, va face acest canon.. in iad!

Este exact ceea ce susţine credinţa catolică. Diferenţa este de terminologie. Iadului în care se fac canoane noi i-am atribuit termenul de "purgatoriu".

[anna21]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cu siguranţă, DA !



Este exact ceea ce susţine credinţa catolică. Diferenţa este de terminologie. Iadului în care se fac canoane noi i-am atribuit termenul de "purgatoriu".

Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.

În prealabil postat de anna21

Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.

Parintele Teofil Paraianu despre purgatoriu :

(...) existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în purgatoriu, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este conceptia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem că este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împlinitorul rugăciunilor.

[MariS_]

În prealabil postat de Melissa

Parintele Teofil Paraianu despre purgatoriu :

(...) existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în purgatoriu, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este conceptia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem că este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împlinitorul rugăciunilor.

E bine ca ai adus in discutie aceasta pozitie ortodoxa a parintelui Teofil, pentru ca sunt si ortodocsi care interpreteaza ispasirea in sens contabilicesc, adica daca pacatul aduce un minus celui care il face atunci doar prin ispasire se regleaza balanta contabiliceasca la zero sau plus pentru ca, spun acestia, prin ispasire penitentul aduce acel plus care sa refaca balanta. Ori nu aceasta e pozitia ortodoxa, ci aceea ca iertarea la spovedanie e totala atunci cand cel ce a gresit se caieste sincer si din toata inima de pacatul facut. Dar care este rolul canonului in viziunea ortodoxa? Noi credem ca nu Dumnezeu impune canonul, ca atunci intr-adevar fara el omul nu s-ar putea mantui, ci pacatosul CERE SINGUR sa i se dea canon. De ce e asa? Pentru ca viziunea ortodoxa nu e una contabiliceasca ci una de relatie personala vie intre Dumnezeu si om. Omul prin pacat il intristeaza pe Dumnezeu, prin spovedanie Dumnezeu il iarta dar omul se simte dator sa-I aduca si bucurie lui Dumnezeu, nu numai necaz, si atunci cere canon ca prin el sa arate ca intr-adevar s-a schimbat ceva in el, ca numai face acel pacat si prin asta il va bucura pe Dumnezeu. Faptul ca tu te duci la spovedanie ca sa-ti marturisesti pacatul e doar o jumatate de bucurie pentru Dumnezeu atata timp cat inca nu dovedesti schimbarea. Am sa dau un exemplu concret, poate putin deplasat, dar ca sa fiu mai clar. Vine copilul la mama-sa si-i spune: "mama azi am luat un patru la istorie." Mama ii spune: "dragul meu, fiindca ai fost sincer si mi-ai spus, te iert". Copilul spune: "ura, ce bine ma simt, acum pot sa merg sa trag un fotbal!" sau poate spune si: "multumesc, mama, ca m-ai iertat, dar eu vreau sa-ti fac si o bucurie asa ca spune-mi dta ce sa fac ca sa-ti aduc si bucurie", iar mama ii spune: "o, mi-ai face o bucurie daca ti-ai rezerva doua ore pe zi ca sa repeti la istorie si sa iei note bune de acum inainte". Vedeti, iertarea s-a produs si fara ispasire, dar ispasirea CERUTA de penitent aduce bucuria care sa stearga intristarea de pe chipul "mamei". Aceasta e viziunea ortodoxa pentru ca ortodoxia nu lucreaza contabiliceste, nu masoara cu metrul meritele, nici nu instituie "mecanisme" si proceduri birocratice in procesul mantuirii omului, ci el este o relatie vie, personala, intre Dumnezeu si om.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[glykys]

Am gasit un pasaj la par. Tepfil care cred ca s-ar potrivi aici:

Credinciosul: - Cum trebuie sa imbinam pocainta cu bucuria?
Par. Teofil: - Pai, foarte simplu,cu bucuria nadejdii, adica sa ai incredere ca Dumnezeu primeste pocainta. Pocainta este, de fapt, parasirea pacatului, asta este esential in pocainta. Daca parasesti pacatul, esti pe calea pocaintei, daca nu parasesti pacatul, daca te tii de pacat, daca traiesti intr-un sistem de pacatuire, atunci nu esti in rosturile pocaintei. Pacatul trebuie neaparat sa fie la trecut. Daca e la prezent si viitor, adica faci ceva care continua, nu esti in sfera pocaintei.