Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

O viaţă închinată
schimbării vieţii noastre
Din umilinţă şi din smerenie, părintele n-a vorbit foarte desluşit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939, la Sfântul Munte. Decât odată, şi chiar şi atunci, puţin. Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. Şi s-a rugat mult la Domnul Iisus Hristos, Mântuitonil nostru, să-i trimită un duhovnic, un povăţuitor bun, să-1 îndrume pe calea cea grea şi fără de prihană a călugăriei, spre mântuire. După un timp Părintele Arsenie a început să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la Maica Domnului. Şi, după cum a povestit chiar Părintele însuşi, Maica Fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri, şi venind la el, 1-a luat de mână şi 1-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. Şi acolo, pe creasta muntelui aceluia ameţitor, l-a lăsat Maica Domnului pe mâna unui sfânt. Era sfântul Serafim din Sarov (1833), ce vieţuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. După care, Sfânta Fecioară s-a topit în văzduh tot aşa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile Părintele a primit pe acel munte învăţătura de la Sfântul Serafim, urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri. Şi în tot acest răstimp de 40 de zile, Părintele a postit încontinuu post negru, că-1 întărea Maica Domnului. După patru luni de zile, când s-a întors la Mânăstirea Sâmbăta, era cu totul alt om: căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. Şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi. Aşa s-a schimbat viaţa Părintelui Arsenie, şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa. (Valentin Iacob, în „Buletinut parohiei Sfânta Cruce“ -USA, vol.XIII, nr. 9/ 2004)
Părintele Arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la Sâmbăta. Era în postul Crăciunului şi picta o icoană a Măntuitorului, pe care n-a terminat-o. În timp ce picta a auzit o voce tainică: „Arsenie, nu Mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe“. Atunci a auzit din nou: ,,… Vei fi mut… Dar asta îţi va aduce multă lume“. Îmbolnăvindu-se cu coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat aşa de la Crăciun până în joia din Săptămâna Mare, în postul Paştilor (în acest timp a scris însemnările numite „Gura mutului”, într-un carneţel pe care-1 are maica Pahomia de la Sâmbăta). Atunci, când se împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară 1-a făcut preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică, au fost: „Cred Doamne şi mărturisesc…“, cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe Dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotniţa din faţa mânăstirii.
Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieţii. Minunea cea mai mare a Părintelui Arsenie era schimbarea vieţii noastre. În predici ne vorbea mai mult referindu-se la Vechiul Testament (Saul, David, Solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbeşte mai mult din Noul Testament, a răspuns că viaţa creştinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din Vechiul Testament, că n-avem progresul celor din Noul Testament [dacă nu trăim sub har, cădem sub legea veche].
La început, Părintele Arsenie avea o viaţă foarte aspră: mânca o dată pe zi (pâine şi apă) şi dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu Biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ţine duminica Sfânta Liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viaţă extraordinară, de pustnic. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)

[ingerul_pazitor]

În prealabil postat de cristian67

o viaţă închinată
schimbării vieţii noastre
din umilinţă şi din smerenie, părintele n-a vorbit foarte desluşit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939, la sfântul munte. Decât odată, şi chiar şi atunci, puţin. Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. şi s-a rugat mult la domnul iisus hristos, mântuitonil nostru, să-i trimită un duhovnic, un povăţuitor bun, să-1 îndrume pe calea cea grea şi fără de prihană a călugăriei, spre mântuire. După un timp părintele arsenie a început să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la maica domnului. şi, după cum a povestit chiar părintele însuşi, maica fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri, şi venind la el, 1-a luat de mână şi 1-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. şi acolo, pe creasta muntelui aceluia ameţitor, l-a lăsat maica domnului pe mâna unui sfânt. Era sfântul serafim din sarov (1833), ce vieţuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. După care, sfânta fecioară s-a topit în văzduh tot aşa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile părintele a primit pe acel munte învăţătura de la sfântul serafim, urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri. şi în tot acest răstimp de 40 de zile, părintele a postit încontinuu post negru, că-1 întărea maica domnului. După patru luni de zile, când s-a întors la mânăstirea sâmbăta, era cu totul alt om: Căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi. Aşa s-a schimbat viaţa părintelui arsenie, şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa. (valentin iacob, în „buletinut parohiei sfânta cruce“ -usa, vol.xiii, nr. 9/ 2004)
părintele arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la sâmbăta. Era în postul crăciunului şi picta o icoană a măntuitorului, pe care n-a terminat-o. în timp ce picta a auzit o voce tainică: „arsenie, nu mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe“. Atunci a auzit din nou: ,,… vei fi mut… dar asta îţi va aduce multă lume“. îmbolnăvindu-se cu coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat aşa de la crăciun până în joia din săptămâna mare, în postul paştilor (în acest timp a scris însemnările numite „gura mutului”, într-un carneţel pe care-1 are maica pahomia de la sâmbăta). Atunci, când se împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară 1-a făcut preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică, au fost: „cred doamne şi mărturisesc…“, cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotniţa din faţa mânăstirii.
Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieţii. Minunea cea mai mare a părintelui arsenie era schimbarea vieţii noastre. în predici ne vorbea mai mult referindu-se la vechiul testament (saul, david, solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbeşte mai mult din noul testament, a răspuns că viaţa creştinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din vechiul testament, că n-avem progresul celor din noul testament [dacă nu trăim sub har, cădem sub legea veche].
La început, părintele arsenie avea o viaţă foarte aspră: Mânca o dată pe zi (pâine şi apă) şi dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ţine duminica sfânta liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viaţă extraordinară, de pustnic. (pr. Sofonea ioan, sibiu)

si eu ma vait ca nu am aia si aia sau ca nu am bani sa ma duc si eu sa calatoresc prin tari straine ca multi altii...varza sunt

Mai bine de jumatate din nr. patimilor sunt ale mintii.Postul lucreaza si asupra acestora.Un organism ,,topit''cu postul nu mai are putere sa schimbe convingerile constiintei.Mai mare este omul in genunchi decat in picioare.Toata lumea este a ta cand ai renuntat la ea.Atunci esti mai tare ca ea si te asculta.Daca tot trebuie sa suferim,macar sa nu suferim zadarnic------am extras din vorbele de aur ale Parintelui Arsenie Zian

Simplificati-va viata si stresul va fugi.Cele mai multe divorturi de aici pleaca.Oamenii,au de facut multe treburi,multe lucruri si astfel se ametesc.Lucreaza amandoi,tata,mama,si isi lasa copiii de izbeliste.Osteneala,nervi din probleme mici,scandaluri mari,apoi divort,fara justificare.Daca si-ar simplifica putin viata,ar fi odihniti si veseli.Acest stres este o catastrofa.Eu recomand o stare de veselie interioara,launtrica,din inima,o stare ce inseamna rugaciune neincetata.O stare de veselie adevarata,degajata de problemele vietii,de problemele cararilor vietii,ale unuia sau altuia.O stare de veselie cu orice chip.Daca-i intristare se clocesc ouale diavolului.Oamenii au ajuns sa fie niste prelungiri ale poftei.Lumea este un sanatoriu de bolnavi care se folosesc unii pe altii ca medicament pentru boala lor.De aceea ei au nevoie unii de altii.Ei sunt nedespartiti,legati intre ei ca niste ocnasi cu lanturile poftei.Dar ceea ce este mai cutremurator este ca nu pofta reiese din noi,ci noi din ea.ARSENIE BOCA.

În prealabil postat de ingerul_pazitor

si eu ma vait ca nu am aia si aia sau ca nu am bani sa ma duc si eu sa calatoresc prin tari straine ca multi altii...varza sunt

nu saracia te mantuieste,nici bogatia nu te osandeste,ci faptul cum stai cu sufletul fata de bogatie si fata de saracie.De asta atarna mantuirea sau osanda ta.Astfel,esti sarac dar zorit cu gandul dupa avutie,iata ca nu te mantuiesti.Sau esti bogat dar desfacut cu inima de bogatia ta,iata ca nu te primejduieste bogatia ta.Arsenie Boca

,,omul e mai inalt in genunchi decat in picioare''