Madalina Manole

[costel]

Cel care l-a cunoscut pe Dumnezeu nu numai ca primeste putere sa treaca peste orice greutate, dar incearca sa ia si durerea celorlalti asupra sa. Impartasesc punctul tau de vedere "micataina".

[heaven]

În prealabil postat de costel

Cel care l-a cunoscut pe Dumnezeu nu numai ca primeste putere sa treaca peste orice greutate, dar incearca sa ia si durerea celorlalti asupra sa. Impartasesc punctul tau de vedere "micataina".

Sunt de acord cu tine,Costel,doar ca asta este adevarul:nu suntem cu totii la fel,unii mai slabi,altii mai puternici!
Diavolul este foarte parsiv si cauta sa saboteze omul sistematic si cu o perseverenta...pe drept spus diabolica.Structurile mai slabe isi pierd mai repede forta de a lupta decat cele puternice si atunci ar trebui sa caute AJUTOR,iar daca ele nu au fost educate sa ceara,ba dimpotriva,ca suferinta interioara trebuie ignorata,daca de mici suntem instruiti chiar de catre parinti,apoi profesori si ulterior intreaga societate sa fim perfecti si conditionati pentru afectiunea, atentia si aprecierea primite doar daca facem aia sau cealalta ori daca suntem asa si nu altfel,atunci respectiva persoana se va culpabiliza pentru ceea ce simte,va ascunde si mai rau...va incerca sa ignore chiar fata de ea insasi ceea ce se petrece in sufletul ei.
Despre asta discutam aici:ca cei in cauza ar trebui educati si incurajati sa caute AJUTOR atunci cand efectiv simt ca nu mai pot si este prea mult pentru ei,ca este ceva ce se poate intampla oricui,indiferent carei categorii sociale ii apartine,iar noi,oamenii pe care Dumnezeu ne-a ferit de acest gen de incercari sa fim deschisi sa intelegem,sa nu judecam si sa ii ajutam pe cei care trec printr-o astfel de suferinta.
Deasemenea,sistemul medical ar trebui pus la punct sa ghideze persoanele aflate in depresie si nu numai,atentie...ci si in cazul oricarui bolnav,medicul ar trebui sa aiba un minim de instructaj facut despre cum ar trebui sa vorbeasca cu pacientul ca sa il faca sa se simta in siguranta si sa il incurajeze in fata unei boli grele,a unei operatii etc.
Lucrurile acestea lipsesc aproape cu desavarsire si de multe ori se interneaza bolnavul,care si asa este vulnerabil datorita suferintei pe care o are si din cauza racelii,sictirului,ca sa nu zic chiar dispretului cu care este intampinat de multe ori,pleaca de acolo mai daramat decat a intrat.
Sper ca s-a inteles care este mesajul meu si ca nu se pune problema cum am fost acuzata pe celalalt topic despre Madalina cum ca as sustine suicidul sau ca ii caut scuze.
Suicidul are o cauza individuala,evident,dar si una sociala si trebuie inteles ca atare pentru ca nu foloseste nimanui a arunca cu bolovani,insa cu siguranta ar folosi la ceva si vieti ar fi salvate daca societatea ar cauta solutiile de a preveni fenomene de acest fel.

[gabriela8]

Eu cred ca iubirea de sine, o iubire exagerata a impins-o la acest gest despre care nu cred ca avea habar ce inseamna iar acum ca stie nu are cum sa mai indrepte lucrurile...

[Solveig]

Avem in noi un duh de rautate si de judecata (vorbesc de oameni in general). Atat de usor dam sfaturi, lovim, judecam, incat celui in suferinta nu-i mai ramane decat sa caute singur solutii, pe ascuns. Da, egoismul si deznadejdea au facut-o sa-si ia viata, dar si egoismul si rautatea si nepasarea noastra a tuturor.
in urma cu vreo 10 ani (aveam atunci 16 ani) ma gandeam sistematic la sinucidere, inclusiv la mijloace. Am si incercat o data- ai mei au fost asa de mirati de gestul meu incat...l-au pus pe seama examenelor care urmau si dupa cateva zile totul a fost dat uitarii (cel putin nu s-a mai discutat despre asta); tot in perioada aceea am avut o "criza de nervi" si unul din ei m-a numit nebuna. Asta in conditiile in care suntem totusi oameni uniti si ne intelegem f bine. de fapt au fost alte probleme atunci, dar ce vreau sa spun e ca chiar si cei mai apropiati uneori nu stiu sa ajute, se prefac ca nu e nimic in neregula, prefera sa spere ca "o sa treaca". De fapt nu stiu ce sa faca.
Cred ca nu-l vedem pe celalalt si ca suntem prea ocupati cu propria noastra suferinta ca sa mai putem s-o ducem si pe a altora. Credem ca nu putem ajuta, ca nu stim cum...Heaven are dreptate-suntem crescuti in asa fel incat a cere ajutor pentru sufletul nostru e ceva rusinos (chiar moartea are in perceptia lumii ceva indecent).
Pe mine de fiecare data cand aud de sinuciderea cuiva ma doare cumplit...pentru ca as fi putut sa fac eu asta...si pentru ca ( din cate se stie) omul acela s-a despartit de Dumnezeu. Dar cum trebuie sa-L doara pe El asta, daca ma doare si pe mine atat de tare!

Cu Dumnezeu nu exista depresie, s-a spus. Nu e adevarat, exista depresie si cand esti cu Dumnezeu, doar ca ajungi sa multumesti pentru ca o ai si sa intelegi ca altfel ai fi fost cu totul pierdut. Si cu timpul, poate ca dispare cu totul...
In plus, increderea in Dumnezeu trebuie sa se vada in faptele noastre...de iubire pentru aproape, nu aruncandu-i in fata ca "cel ce crede nu deznadajnuieste si nu face pacate de felul acesta" . Cati dintre noi credem cu adevarat, de fapt?!

[heaven]

În prealabil postat de gabriela8

Eu cred ca iubirea de sine, o iubire exagerata a impins-o la acest gest despre care nu cred ca avea habar ce inseamna iar acum ca stie nu are cum sa mai indrepte lucrurile...

Spui asta pentru ca tu confunzi iubirea de sine cu egoismul.Sinucigasii nu au iubire de sine,tocmai de asta ajung in acest punct mort pentru ca nu mai pot face pace cu ei insisi si nu se pot iubi si accepta asa cum sunt.

[CalmDown]

În prealabil postat de heaven

Spui asta pentru ca tu confunzi iubirea de sine cu egoismul.Sinucigasii nu au iubire de sine,tocmai de asta ajung in acest punct mort pentru ca nu mai pot face pace cu ei insisi si nu se pot iubi si accepta asa cum sunt.

EGOÍSM n. Trăsătură morală care pune mai presus de toate interesele personale; iubire excesivă de sine. Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002

Doamne ajută!

[heaven]

În prealabil postat de CalmDown

EGOÍSM n. Trăsătură morală care pune mai presus de toate interesele personale; iubire excesivă de sine. Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002

Doamne ajută!

Draga prietene,daca tu iti imaginezi ca vei intelege sufletele oamenilor din niste definitii seci ale DEX-ului,te inseli.
In realitate,nici nu cred ca ti-ai dori sa intelegi sufletele oamenilor cu adevarat pentru ca acest lucru cere o deschidere spirituala pe care,probabil,in prezent nu o ai sau nu doresti sa o ai si poate,de ce nu,ceva cunostinte de psihologie,pentru ca am vazut ca oricum obisnuiesti sa atingi aceasta sfera in postarile tale.
Cam asta inseamna,foarte foarte pe scurt STIMA DE SINE cu cele trei componente ale sale,iubirea de sine (cea mai importanta),conceptia despre sine si increderea in sine:

"STIMA DE SINE

Stima de sine se bazeaza pe trei componente: Increderea in sine, conceptia de spre sine, iubirea de sine. O buna dozare a fiecareia dintre aceste trei componente este indispensabila pentru a obtine o stima de sine armonioasa. Intre cele trei componente ale stimei de sine exista legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti s-a intamplat) faciliteaza o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care la randul sau, influenteaza favorabil increderea de sine ( a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).

IUBIREA DE SINE Este elementul cel mai important. A ne stima inseamna a ne evalua. Dar a ne iubi nu suporta nici o conditie: ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o voce interioara, timida, ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire neconditionata nu depinde de performantele noastre, ea aratand ca ne putem regrupa dupa esecuri. Ea nu ne fereste de suferinta sau de indoiala in cazul unor dificultati, dar ne apara de disperare. Iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care ne-au impartasit-o familia noastre atunci cand eram copii, si de "hrana afectiva", care ne-a fost daruita.

CONCEPTIA DESPRE SINE Parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential. Aceasta conceptie pe care o avem despre noi insine o datoram mediului nostru familial si in special proiectelor pe care parintii nostri le fac pentru noi. In unele cazuri copii sunt impovarati in mod inconstient de catre parinti si indeplineasc ceea ce ei insisi nu au putut sau nu au stiut sa realizeze in viata lor. Este ceea ce se numeste "copilul insarcinat cu o misiune".

INCREDEREA IN SINE A treia componenta a stimei de sine, increderea in sine se aplica in special la actele noastre. A fi increzator, inseamna, a considera ca esti capabil sa actionezi intr-o maniera adecvata in situatiile importante (Lelord, C.Andre, 1999). Contrar iubirii de sine, si mai ales, conceptiei de sine, increderea in sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar sa te intalnesti frecvent cu persoana, sa observi cum se comporta in situatii noi sau neprevazute, in care exista o miza, sau daca este coplesita de dificultati in realizarea a ceea ce are de indeplinit. Increderea in sine provine in principal din modul de educatie transmisa de familie sau de scoala. "

Tu te iubesti pe tine Calm Down?

[heaven]

În prealabil postat de radianca

Cu respectul cuvenit, vreau sa va scriu, ca am avut in familie un asemenea trist episod in urma cu 15 ani, timp in care a trebuit sa-mi explic ceea ce am trait, pentru a putea accepta viatza care s-a scurs de atunci, pentru cei ramasi aici.
Nu-si au rostul judecatzi aspre, nu trebuie cautatzi vinovatzi, nu trebuie nimeni facut raspunzator de o asmenea alegere, a celui care a comis suicid. Nimic din toate acestea nu ajuta la sustzinerea vietzii, care-si continua cursul pentru cei ramasi in urma. Acestia sunt cei mai greu incercatzi, iar punerea lor la bara acuzarii, transferarea vinei asupra lor nu le ajuta cu nimic, ci dimpotriva.
Depresia este o boala cumplita, inseamna pierderea legaturii cu Divinitatea, asta in cazul in care aceasta legatura a existat, sadita cu grija si responsabilitate de cei ce au format educatzia sinucigasului(ei), in anii mici ai copilariei.Acolo trebuie cautata samantza de rau, cand nu s-a lucrat in sensul Credintzei adevarate, cand copilului nu i s-au dat armele de care are nevoie mai tarziu, pentru a lupta cu el insusi. Aceasta este singura, unica explicatzie pe care o dau psihologii cand sondeaza subconstientul unui pacient. Cand se ajunge insa la boala, deci psihiatrie, medicul de specialitate are cea mai grea sarcina, pt a descoperi granitza constient-subconstient, cand vointza este anihilata, daca credintza nu exista, subconstientul nu te mai ajuta, si de aici gandul obsesiv care pune stapanire pe constient, distruge. Astfel se ajunge la finalizarea , la punerea in practica a gandului suicidar!
A comenta pe baza unui asemenea subiect, cu vehementza, este o mare eroare, deoarece o minte sintetica, sanatoasa nu poate judeca, nici nu are caderea(decat in cazul unei pregatiri de specialitate) de a intzelege o minte bolnava.
Pentru acesti nefericitzi ai sortzii, suflete pierdute de Dumnezeu vor trebui rugaciuni facute cu lacrimi de pocaintza de catre cei ramasi, iertatzi de familie si de Biserica in primul rand, nicidecum marginalizatzi, infieratzi de judecata aspra. Nimeni nu are caderea sa judece pe nimeni, numai Dumnezeu are acest drept. Ajunge raul zilei ce-a tecut!
Daca nu ne vom ierta si ajuta unii pe altzii in acst sens, lumea este pierduta. Iata ca deja acest lucru se intampla!
Dumnezeu s-o ierte, s-o odihneasca in pacea Lui divina, iar noua sa ne dea gandul cel bun! AMIN!!!

Imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin asa ceva....cu siguranta este o mare incercare pentru cei ramasi in viata.
Din pacate aceste suflete chinuite sunt intelese doar de cei care ai trecut prin asa ceva ei insisi,cei care au trait alaturi de un astfel de om si suferinta lui sau de catre oamenii care au o mare disponibilitate sufleteasca.
Mi-as dori ca tot mai multi sa isi deschida ochii mintii si ai sufletului cu iubire si compasiune,pentru ca doar asa poate fi vindecata aceasta omenire bolnava...

[CalmDown]

În prealabil postat de heaven

Tu te iubesti pe tine Calm Down?

Nu prea am timp să mă gândesc la asta. Am un serviciu, trebuie să-mi câștig existența, fiindcă nu mi-e prea ușor (alții îmi spun că n-ar putea trăi cu veniturile mele, mă rog e vorba de percepție și de ceea ce-ți dorești de la viață), trebuie să răspund solicitărilor lu' fi' mea, lu' fi' miu (care au nevoie de ajutor la școală), soției, părinților și socrilor care sunt extrem de bolnavi, trebuie să dau iubire, fiindcă am primit destulă până acum.
Dar, dacă tot ați pus întrebarea aceasta și dacă mă gândesc bine, cred că nu mă iubesc: nu am poftă să mă sinucid fiindcă ceilalți nu pot să înțeleagă cât sunt eu de deștept, arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic, în definitiv, Doamne iartă-mă, sunt prea mândru ca să mă sinucid. (totuși, dezbaterea de aici este despre Mădălina Manole).
În cazul Mădălinei Manole, doriți să vorbesc de schizofrenie sau sindrom discordant? Oricum, discuția despre sinucigașa asta mă plictisește deja.
Am cunoscut în urmă un băiat de 16 ani care s-a sinucis (tatăl murise cu puțin în urmă, maică-sa alcoolică) și nimeni nu a pomenit nimic nici în ziarele locale.


Doamne ajută!

P.S. 1. Nu vreau să pară o jignire (așa cum încercați dvs. ceva mai sus: "acest lucru cere o deschidere spirituala pe care,probabil,in prezent nu o ai sau nu doresti sa o ai si poate,de ce nu,ceva cunostinte de psihologie,"), dar, dacă tot ați adus vorba, printre altele pot să vă informez că am ceva studii de psihologie și în acest moment, trebuie să termin (predau) o lucrare chiar în acest domeniu (mă presează timpul), poate aș fi fost mai atent la explicațiile psihologice de care aveți atâta nevoie. A propos, de aceea sunt pe calculator toată ziua și am intrat, făcându-mi chiar un cont pe acest forum (site), de care nu știam că există până acum o săptămână.
2. Spre cultura dvs. generală: singurul domeniu în care am îndrăznit să mă amestec pe acest forum fără să cunosc prea multe lucruri este dreptul (dar se poate învăța).

În prealabil postat de gabriela8

Eu cred ca iubirea de sine, o iubire exagerata a impins-o la acest gest despre care nu cred ca avea habar ce inseamna iar acum ca stie nu are cum sa mai indrepte lucrurile...

Crede omul ca prin asta se rasbuna pe cine ??? nici el sarmanul nu stie pe cine , pe Dumnezeu ca la lasat in voia lui sa aleaga ce vrea sa faca ????
Se insala amarnic ca nu cunoaste pe Dumnezeu caci daca lar cunoaste ar aprecia bunatatea lui si iar multumi,
Omul sarmanu se crede ca se poate masura cu Dumnezeu insa nu siti ca el este creatia lui DUMNEZEU si creatorul poate sa faca ce vrea cu creatia lui .
Dumnezeu ne iubeste si n u ne pedepseste dupa multimea faradelegilor noastre si asteapta ca bun si Indurat pocainta noastra ne lasa timp de pocainta de intoarcerte numai ca noi Il cheltuim In desfatarile cu lumea si In placerii de tot felu , Daca Dumnezeu nea bincuvIntat cu un dar noi asteptam ca pentru darul Lui Dumnezeu Lumea semeni nostri sa ne slaveasca pe noi ca si cum noi am fi cei ce daruim daruri de la noi , si asta nu numai aici si In veata de toate zilele omul se crede mIndru fudul ca si cum nu ar fi muritor cauta slava ce nu ise cuvine .

La aceasta artista su cum sai spunem trecatoare prin lume a fost vorba de slabiciune de desnadejde sa pus nadejdea in slava desarta a admiratorilor si a celor ce au profitat de pe urma ei , Daca sar fi pus nadejdea In Dumnezeu sa fi mIntuit de acel duh al Desnadesdi si ar fi si astazi printre noi.


Despre mortii numai de bine este o vorba RomIneasca, Insa eu zic ca bunul dumnezeu sa o Ierte si sa aseze sufletul ei In Imparatia lui cea cereasca si intre cei ce au ramas sa faca pace si sa dea Lumina sa se Inteleaga si sa creasca copilul In dragoste de Dumnezeu ,nu InjectIndui deacum minia si ura nici ununi nici alti amin amin amin


+++ +++ +++ +++