Voi ce ati fi facut?

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Eu cred ca una este sa te increzi in ajutorul lui Dumnezeu si alta ca esti asa de destept, spiritual, meritos, etc. ca Dumnezeu sa-ti vorbeasca personal, sau alte fenomene asemenea.

Nu stiu daca sesizezi diferenta..

@alinB

tocmai asta-i ideea, preluata de la dilema cu parasuta de zilele trecute.

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

tu ai fi luat hotararea de a nu lua nici o hotarare? doar pe moment, nu? si in timpul asta
te-ai fi rugat sa gaseasca Dumnezeu un plan B ca ti se pare suspect planul A ( adica nu te consideri vrednic ca Dumnezeu sa comunice in stilul asta cu tine).

si eu cred ca as fi tras de timp, ceva de genul "Cred Doamne, ajuta necredintei mele!" .
Adica situatia in care ma aflu e un test prin care eu pot sa-mi pierd credinta ( si asa putina cata o am) sau pot sa mi-o sporesc.

Desi, cred totusi ca Dumnezeu nu ne pune la incercari de astea limita decat atunci cand stie ca le putem si rezolva dupa ce vom fi dobandit darul deosebirii gandurilor.

Nici mie nu mi-e prea clar care-i mecanismul in autosuficienta asta a unora, mai ales cand vine vorba de iertarea pacatelor.
te rogi, iti pare rau, simti asa o pace si gata, iti dai singur verdictul - e pace ingereasca pentru credinta si amaratele mele de merite! (aici e o subtila mandrie camuflata in ambalaj de smerenie), si atunci ce fac? imi camuflez si falsa smerenie si ma invart intr-un cerc vicios.

De unde dar au convingerea ca de acum sunt curati sufleteste?

la noi, din ce zic sfintii parinti, cand incepi sa-ti vezi realmente pacatele (alea subtile cuibarite insidios inlauntru, nu neaparat crime), nu mai ai liniste pana la moarte si nici atunci nu esti sigur ca te-ai scapat de toate.
cat despre simtirea harului, asta-i rara avis!

Da' Doamne miluieste, de atata trancaneala si invartit in cerc in loc sa vorbim CU EL.