Citat:
În prealabil postat de vsovivi
Desen mai trebe la ceva atât de simplu? Nu ți se crează o minimă reprezentare în suflet din ceea ce am scris? E o inimă, inimă iubitoare tocmită ca forma unui ochi drept a Lui Dumnezeu în care, în mijlocul ochiului e cerul, e mijlocul, e Tăria care a despărțit, în una din zilele creației, apele de ape.
|
Nu, ma referam la aia cu unghiurile de reflexie din care sa intelegem cum se misca soarele.
Citat:
Dar tocmai asta e partea frumoasă că dumneata sau alții nu pot să conceapă, nu văd cum ar ajunge un fascicol exact de unde a plecat pe un drum paralel cu un pământ plat, mergând drept, drept, exact ca un fascicul laser. Tocmai în asta constă imposibilitatea de a concepe așa ceva cu mintea. Dar iată că deși nu se prea poate explica, totuși se întâmplă.
|
Am inteles. Cu toate ca Mos Craciun nu poate zbura atat de repede incat sa duca daruri la toti copii din lume in acelasi timp, totusi se intampla.
Asta e argumentul suprem.
Citat:
Nu mai e mult și se vași demonstra, și se poate demonstra și pe distanțe mai scurte căci fasciculul tras paralel cu pământul ar trebui să nu sufere modificarea distanței față de pământ.
|
E si normal pe distante scurte sa nu fie nici o modificare.
Relieful presupune mai multe modificari decat curbura pamantului.
Ca sa nu mai vorbim ca daca ai sa-l "tragi" pe deasupra unui teren de fotbal e clar ca n-ai sa vezi nici o modificare.
Citat:
Acest lucru ar demonstra că nu există nici o curbură datorată unui pământ glob, deci ar fi suficient dacă s-ar trage între America și Europa, sau invers, peste ocean, demonstrându-se că nu există curbură după care te-ai putea ascunde.
|
Si imi explici de ce nu se poate vedea America din Europa si invers?
De ce la orizont se vede cerul si nu urma de celalalt continent?
Citat:
Și nu e pământul meu ci al nostru dăruit de Dumnezeu așa cum a fost creat la Creația, acum aproximativ 7500 de ani.
|
Este al nostru dar nu cred ca este ca o farfurie.
Citat:
Păi sateliții din spațiu fac același lucru, nu se rotesc ci merg pe deasupra mereu, așa ca Soarele și Luna și Selele, prin zona Cerească, pe acolo sus, unde apele nu se mai adună în adunările lor formând mările.
|
Pai astept un desen sa vedem cum iti imaginezi tu chestia asta ca in afara de tine nimeni nu intelege o iota din ce vrei sa zici.