Libertatea crestinilor

[Fani71]

În prealabil postat de MariS_

Ai dreptate, Traditie1. Insa nimeni nu contesta regulile.
Problema e cum le privesti: ca pe niste bate care te
lovesc cand le incalci sau ca pe un intelept care iti
face cu degetul cand gresesti dar nu te loveste.
Iertare.

Este adevarat, noi nu am spus sa se desfiinteze regulile. Am spus doar ca crestinul are si libertatea de a le aplica la situatia lui, folosindu-si dreapta socotinta, constiinta si cerand sfatul altora mai inaintati ca el (duhovnic si altii).
Este adevarat, eu spun ca exista si canoane care nu au absolut nici un sens in zilele noastre sau care sunt o infiltrare iudaica sau de alt fel. Nu ma bazez aici doar pe mintea mea.

In textul:
Matei 23, 23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.

totusi ii cearta pe farisei ca uita de ce emai important, dreptatea, mila si credinta. Ele stau pe primul loc. Celelalte pe al doilea.

Este interesant ca niciodata Hristos in evanghelii nu cearta pe cineva ca respecta lucrurile mari ale Legii si nu le respecta pe cele mici in toate amanuntele. Ba dimpotriva, El si apostolii incalcau sabatul sau regulile spalarilor rituale pentru 'motive binecuvantate'.

[MariS_]

În prealabil postat de Fani71

Este adevarat, noi nu am spus sa se desfiinteze regulile. Am spus doar ca crestinul are si libertatea de a le aplica la situatia lui, folosindu-si dreapta socotinta, constiinta si cerand sfatul altora mai inaintati ca el (duhovnic si altii).
Este adevarat, eu spun ca exista si canoane care nu au absolut nici un sens in zilele noastre sau care sunt o infiltrare iudaica sau de alt fel. Nu ma bazez aici doar pe mintea mea.

In textul:
Matei 23, 23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.

totusi ii cearta pe farisei ca uita de ce emai important, dreptatea, mila si credinta. Ele stau pe primul loc. Celelalte pe al doilea.

Este interesant ca niciodata Hristos in evanghelii nu cearta pe cineva ca respecta lucrurile mari ale Legii si nu le respecta pe cele mici in toate amanuntele. Ba dimpotriva, El si apostolii incalcau sabatul sau regulile spalarilor rituale pentru 'motive binecuvantate'.

Si eu cred la fel, Fani71. Inainte de prima Sa venire, Dumnezeu daduse
10 porunci, iar oamenii au adaugat inca de 100 de ori pe-atatea reguli
de-ale lor. Credinta se sufoca de reguli. A venit Domnul si le-a inlaturat.
A lasat doar cele 10 porunci ale Sale cuprinse in 2, dar de fapt e una
singura: legea iubirii.
Asa trebuie sa se intample si la a doua Sa venire. Nu spun ca toate
regulile si canoanele sunt inutile, nu, doamne fereste, dar spun ca
prea s-au inmultit. Si oamenii se incurca in reguli si canoane si nu mai
vad iubirea, nu mai vad iertarea, nu mai vad purtarea sarcinilor celui
de langa tine. Vedem doar ca acela nu respecta canonul cutare, ca
altul nu tine regula nu stiu care, si asa mai departe. Tipicuri, spunea
cineva pe alt topic. De tipicuri nu mai vedem esentialul.
Doamne ajuta sa vedem lumina Ta!
Iertare.

[Traditie1]

În prealabil postat de MariS_

A lasat doar cele 10 porunci ale Sale cuprinse in 2, dar de fapt e una singura: legea iubirii.

Iubirea aproapelui e diferita de iubirea fata de Dumnezeu.

Pe aproapele îl iubim în sensul bunatatii.

Pe Dumnezeu Îl iubim în sensul ascultarii/supunerii si în sensul dobândirii Duhului Sfânt. Supunere ca sa ne mentinem în bunavointa Lui, deschidere fata de Duhul Sfânt ca sa ne îndumnezeim/mântuim (mântuirea nu depinde doar de bunavointa lui Dumnezeu ci si de transformarea noastra).


Iubirea poruncita de Dumnezeu e diferita de iubirea psihologica/emotionala si consta în fapte.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Iubirea aproapelui e diferita de iubirea fata de Dumnezeu.

Pe aproapele îl iubim în sensul bunatatii.

Pe Dumnezeu Îl iubim în sensul ascultarii/supunerii si în sensul dobândirii Duhului Sfânt. Supunere ca sa ne mentinem în bunavointa Lui, deschidere fata de Duhul Sfânt ca sa ne îndumnezeim/mântuim (mântuirea nu depinde doar de bunavointa lui Dumnezeu ci si de transformarea noastra).


Iubirea poruncita de Dumnezeu e diferita de iubirea psihologica/emotionala si consta în fapte.

Cee ace spui tu contrazice spusele lui Hristos cand vorbeste de 'cea mai mare porunca': ea este una. Iubirea de Dumnezeu si de aproapele sunt unite intr-o singura porunca.
Sau poate nu inteleg eu ce vrei sa spui.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Cee ace spui tu contrazice spusele lui Hristos cand vorbeste de 'cea mai mare porunca': ea este una. Iubirea de Dumnezeu si de aproapele sunt unite intr-o singura porunca.
Sau poate nu inteleg eu ce vrei sa spui.

Iubirea fata de Dumnezeu înseamna slujirea Lui. Este o iubire manifestata prin fapte, dupa cum zice Domnul: (Ioan 14, 21) Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Între aceste porunci este si iubirea aproapelui, dar aceasta iubire nu este porunca cea mai importanta, asa cum se exagereaza inclusiv pe acest topic. Porunca cea mai importanta este renuntarea la lume, la viata de acum.

Vedem cum au trait Sfintii, renuntând la posesiunile lor materiale, unii simulând nebunia pentru a fi lipsiti de orice mângâiere venita din partea oamenilor. Niciunul nu a dus o viata confortabila asa cum vrem noi sa ducem. Aceasta este slujirea lui Dumnezeu, ei sunt singurul model.

[MariS_]

În prealabil postat de Traditie1

Iubirea fata de Dumnezeu înseamna slujirea Lui. Este o iubire manifestata prin fapte, dupa cum zice Domnul: (Ioan 14, 21) Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Între aceste porunci este si iubirea aproapelui, dar aceasta iubire nu este porunca cea mai importanta, asa cum se exagereaza inclusiv pe acest topic. Porunca cea mai importanta este renuntarea la lume, la viata de acum.

Vedem cum au trait Sfintii, renuntând la posesiunile lor materiale, unii simulând nebunia pentru a fi lipsiti de orice mângâiere venita din partea oamenilor. Niciunul nu a dus o viata confortabila asa cum vrem noi sa ducem. Aceasta este slujirea lui Dumnezeu, ei sunt singurul model.

Si fariseii credeau ca-L iubesc pe Domnul si ca respecta toate
poruncile Sale. Erau chiar cei mai tipicari in aceasta privinta.
E drept ca n-aveau iubire fata de aproapele. Ce sa-i faci, nu
era trecuta printre porunci. Si L-au confundat pe Domnul cu
unul ce vine in numele altuia.
Si atunci Domnul le-a spus ucenicilor cum sa se recunoasca
pe ei ca urmasii Sai si cum sa se verifice ca sunt cu adevarat
crestini: sa va iubiti unul pe altul asa cum v-am iubit Eu. Imi
cer scuze, n-am pus ghilimelele pentru ca am citat din memorie.
Iertare.

[Traditie1]

Mari, nu zice nimeni sa nu ne purtam bine cu aproapele, este de altfel si usor.

Dar scopul vietii noastre, preocuparea noastra trebuie sa fie dobândirea Duhului Sfânt, unirea cu Dumnezeu. Cu aproapele interactionam doar în anumite momente dar cu Dumnezeu suntem permanent si puterile noastre sufletesti si trupesti trebuie îndreptate spre ramânerea în Dumnezeu în rugaciune si slujire permanenta.

Preocuparea si vorbitul excesiv despre dragostea fata de aproapele tradeaza ramânerea la nivel teoretic, intelectual a credintei. Noi suntem chemati sa cunoastem mistic pe Dumnezeu, nu sa pierdem timpul cu rationamente si fapte de milostenie a la maica tereza.

Si totodata noi nu stim cu sa actionam spre binele aproapelui, ceea ce noua ni se pare bun poate fi vatamator, numai Dumnezeu stie ce e folos si de la El trebuie sa asteptam inspiratia pentru faptele noastre.

MariS, dar cine a vorbit de autoverificare? Oare am spus undeva ca nu e necesar duhovnicul? Nu. Am spus doar sa nu ne preocupe mai mult fatarnicia altora, cum vad din cand in cand cate o tendinta, ci doar a noastra proprie.
In rest nu cred nici eu ca iubirea de Dumnezeu poate exista fara iubirea fata de aproapele, caci doar asa ne-a spus si Mantuitorul. Dar si in privinta iubirii fata de aproapele sa-l intrebam pe duhovnic, caci si aici ispita ne poate face sa gresim in mod regretabil.
Deci, dupa tine, calugarii in prima lor perioada de ascultare, cand se dedica "doar" rugaciunii si nu li se permite milostenia, nu au si nu cultiva iubirea de Dumnezeu?!? Sa privim totusi problema in ansamblul ei.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Iubirea fata de Dumnezeu înseamna slujirea Lui. Este o iubire manifestata prin fapte, dupa cum zice Domnul: (Ioan 14, 21) Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Între aceste porunci este si iubirea aproapelui, dar aceasta iubire nu este porunca cea mai importanta, asa cum se exagereaza inclusiv pe acest topic. Porunca cea mai importanta este renuntarea la lume, la viata de acum.

Vedem cum au trait Sfintii, renuntând la posesiunile lor materiale, unii simulând nebunia pentru a fi lipsiti de orice mângâiere venita din partea oamenilor. Niciunul nu a dus o viata confortabila asa cum vrem noi sa ducem. Aceasta este slujirea lui Dumnezeu, ei sunt singurul model.

Ai dreptate, dragostea de Dumnezeu vine mai intai, dar ea se incarneaza in dragostea pentru aproapele.
Din pildele despre judecata, ce reiese?
Vom fi primiti in Imparatie daca
- acceptam inviatia la 'nunta'
- avem vesmant potrivit (iar pt asta ne rugam de Paste 'lumineaza haina sufletului meu...')
- ne purtam cu aproapele de parca ar fi Hristos
- nu suntem nesimtitori la suferinta celui de langa noi (Lazar)
- folosim bine darurile pe care ni le da Dumnezeu, unuia mai multe, altuia mai putine (pilda talantilor)
- nu judecam, iertam (pilda celui care nu iarta datornicului)
- ne nastem din apa si din Duh si mancam Trupul Lui

Am uitat ceva? Precis...
Nu ma simt bine azi, iertati - n-am apucat sa citesc tot ce s-a scris.

Fani draga, cred ca "incarneaza" nu e cuvantul cel mai potrivit; si poate duce in eroare. Poate ca "se reflecta" ar fi mai potrivit, caci daca eu imi arat dragostea fata de aproapele rugandu-ma pentru el, nu putem vorbi de o incarnare...nu?